|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"North Dormer este un colţ uitat de lume, aproape pierdut în imensitatea spaţiului înconjurător; poate că acest colţ uitat ar fi putut deveni un centru important, armonizându-se într-o mai mare măsură cu amploarea peisajului, dacă aceia care au fost obligaţi să se întoarcă ar fi revenit cu sentimentul că vor să rămână aici cu adevărat, adică, mă înţelegeţi, să propage binele nu să semene seminţele răului sau, pur şi simplu, să treacă nepăsători prin viaţă.(...) Credeţi-mă, toţi cei care mă ascultaţi, cel mai bun mod de a face bine locului în care exişti, este să trăieşti acolo fiind fericit că trăieşti acolo."
Charity Royall, o tânără adoptată pentru a fi salvată de o viaţă în mizerie petrecută pe Munte, realizează că nici viaţa în micul orăşel North Dormer nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale. La vârsta marilor vise şi speranţe, la vârsta descoperirii miracolului vieţii şi iubirii, îl întâlneşte pe Lucius Harney, un tânăr în trecere prin orăşelul uitat de lume. Raza de lumină pe care acesta o aruncă asupra vieţii cenuşii a lui Charity este de scurtă durată, la fel ca o stea căzătoare, dura realitate a vieţii luând în stăpânire existenţa tinerei.
Dacă "Blestemul Chalionului" ne-a plăcut, vom adora "Paladinul sufletelor". Trecând peste izul de "Chanson de geste" medieval, subiectul ne va dezvălui o lume în care "domniţele la ananghie" nu mai sunt ce erau odinioară. Din abundenţa de personaje a volumului anterior, va trece în prim plan Roina Ista, "nebuna" din "Blestemul Chalionului". Vom remarca, plăcut surprinşi, că nebunia aceasta este de fapt o adâncă spiritualizare a credinţei, iar aventura doamnei ne va purta pe tărâmul luptelor cavalereşti, dar, în egală măsură, şi pe tărâmul zeilor, vrăjitorilor şi demonilor. Pagini deosebit de frumoase se vor aşterne în faţa cititorului, iar pelerinajul Istei, care refuză "lâncezeala" între zidurile cetăţii pentru a porni în călătoria care îi va schimba nu numai ei viaţa, ci multor alte personaje, reprezintă un pretext pentru a aprofunda virtuozitatea folosirii cuvintelor.
"Dacă ne ferim să vorbim despre Rău, nu înseamnă că îl facem să dispară. Răul trebuie înfruntat, nu ocolit..."
Crezi în Bine? Atunci nu uita să crezi şi în Rău... Sub pretextul celebrării unirii a două destine prin căsătorie, la Castelul Ultimelor Turnuri se vor aduna oaspeţi "numeroşi şi pestriţi", "fiecare cu un secret în spate". Pe cât de stranie este unirea marchizei de Lauras cu întunecatul Max Schwartz, pe atât de interesantă devine alegerea invitaţilor. Vom parcurge acest "drum" cu ajutorul cavalerului Arthur de Seragens, privind prin ochii lui şi simţind alături de el atmosfera apăsătoare şi rău-prevestitoare de la castel. Declanşarea violentelor evenimente va ridica tensiunea la cote alarmante, iar pe parcursul lecturii vom trece prin zeci de supoziţii şi acuzaţii, dar nu vom reuşi să descifrăm misterul decât în final, şi asta pentru că Răul nu se manifestă atât de evident pe cât am crede noi, şi, mai ales, nu-l vom găsi niciodată acolo unde presupunem că se află.
"În primul rând Catinca îmbina - şi trebuie să vă spun că n-am întâlnit caz similar într-o viaţă care a fost departe de a fi monotonă - o frumuseţe uluitoare cu o minte excepţională. E adevărat, s-a născut într-o epocă în care cucoanele aveau mai mult rol decorativ şi de culise... Pe plan social, erau total ignorate, n-ar fi putut ajunge niciodată "şefe de promoţie"...Învăţătoare, profesoare, ici-colo câte o farmacistă... Cam ăsta era nivelul la care aveau dreptul să aspire."
Un telefon misterios la o secţie de poliţie, îl determină pe locotenentul Andrei Dumitraşcu să pornească într-o cursă contra-cronometru pentru salvarea unei potenţiale victime. Astfel începe firul poveştii în care autoarea va urmări destinele întrepătrunse ale Catincăi Varlam şi Nataliei Racoviceanu. Descoperirea cadavrului Catincăi Varlam declanşează o anchetă ce va scoate la lumină multe taine din viaţa acesteia.
Cititorul va savura romanul "Apel din necunoscut" ca pe o nouă dovadă de virtuozitate literară a Rodicăi Ojog Brasoveanu, ce reuşeşte să jongleze cu personaje din abundenţă, acordând atenţie atât celor ce se află "în prima linie", cât şi celor ce se situează în umbră, analizându-le în acelaşi timp şi evoluţia de-a lungul anilor.
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
"Katherine, ne-am născut într-o epocă minunată. Schimbarea este iminentă. Fiinţa umană se află în pragul unei noi ere, când îşi va întoarce iar privirile spre natură şi spre ceea ce a fost... spre ideile din cărţi precum "Zoharul" şi alte texte străvechi din lumea întreagă. Adevărurile semnificative îşi au propria forţă gravitaţională şi, în cele din urmă, atrag oamenii spre ele. Va veni o zi în care ştiinţa modernă va începe să studieze cu atenţie înţelepciunea anticilor.Aceea va fi ziua în care omenirea va începe să afle răspunsurile la marile întrebări ale vieţii, încă neelucidate."
"Întotdeauna mi-a plăcut să mă consider dintr-o bucată. Ceva rigid care nu poate să se rupă. Însă sub acea mască sunt ceva atât de fragil, ca o foiţă mică de sticlă pe care atunci când o atingi se sparge. Şi necesit dragoste. Îmi place să mă simt atăt de iubită de toată lumea. Este singura modalitate care mă face să am încredere în forţele mele. Practic, nu mă consider talentată la nimic. Nu-mi cunosc calităţile, nici defectele. Nu mă cunosc pe mine însumi. Cunosc doar un portret creat de cei ce mă cunosc.
Dar cine sunt cu adevărat? Ce sunt? În călătoria asta mi-am dat seama că habar nu am... Şi asta mă sperie."
Câţi dintre noi se cunosc cu adevărat? Poate asemeni Larei şi lui Doris, eroinele romanului de faţă, ar trebui să fim smulşi din cotidian şi forţaţi să ne confruntăm cu propria imagine. Cea reală, nu ceea ce proiectăm pentru ceilalţi. Cele două surori, forţate să coexiste două luni într-un sat uitat de lume, vor demonstra că, în ciuda aparentelor deosebiri, se aseamănă mai mult decât şi-ar dori. Analizându-se "la rece", îşi vor descoperi golul din interior, chiar dacă Lara încearcă să-l umple cu băutură, iar Doris cu o existenţă superficială.
"Eram uluită să-l văd atât de fericit şi în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete şi fulgere, forţă de o frumuseţe sălbatică, pericol şi fascinaţie în acelaşi timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.
Acum l-aş fi descris drept calmul de după furtună, ceea ce făcea din el o forţă şi mai impresionantă a naturii."
Povestea Evei şi a lui Gideon ajunge la a cincea şi ultima parte a serie de succes "Crossfire". Ne luăm rămas bun de la tumultuosul cuplu printr-un volum la fel de fascinant ca şi anterioarele şi totuşi mai profund, mai "de suflet". Efortul celor doi de a-şi consolida relaţia şi de a o duce la un nivel superior "carnalului" te implică în mod direct, tumultul emoţiilor cuprinzând pagini întregi.
Nu lipsesc nici momentele încărcate de adrenalină şi nici cele încărcate de erotism, dar, în mod cert, accentul este mutat, benefic aş spune, spre rezolvarea conflictelor interioare ce trenau încă din volumele anterioare.
Controversata serie "Crossfire" te seduce pe nebănuite şi, odată ce te-ai lăsat prins între paginile ei, o vei parcurge cu satisfacţia unei "plăceri vinovate"... Savuroasa poveste de dragoste are gustul după-amiezelor leneşe cu o carte şi o ciocolată caldă, menite să te scoată din cotidianul mohorât.
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
"Răul nu se sinchiseşte de amintiri! Trebuia să se înţeleagă că prezentul este mai puternic decât trecutul, iar viitorul încă şi mai puternic.Pentru fiecare om este mai important ceea ce are acum, lucrul la care aspiră acum, decât ceea ce a fost şi s-a dus.(...) Pentru noi toţi, lumea se mişcă prea repede. Nici o tragedie nu ne scapă, orice atrocitate, indiferent unde s-ar întâmpla, ajunge la urechile noastre şi, în cele din urmă, şi la inimile noastre. Dar ni se face lehamite de asemenea ştiri - suntem uluiţi de felul în care se repetă, decepţionaţi pentru că ne considerăm neputincioşi în faţa lor. Aşa că este mai uşor să le ignorăm, să ne facem că n-am auzit, să ne vedem numai de treburile noastre. Aceasta înseamnă însă triumful răului şi, implicit, ruşinea noastră - capitularea."
