|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![Extazul lui Gabriel (vol.2 trilogia "Infernul lui Gabriel") de Sylvain Reynard -Carti bune de citit](https://www.cartidecitit.ro/sites/default/files/imagecache/poza_serie/Extazul-lui-Gabriel-vol-2-Triolgia-Infernul-lui-Gabriel-de-Sylvain-Reynard.jpg "Extazul lui Gabriel (vol.2 trilogia "Infernul lui Gabriel") - Recenzii carti bune")
"- Îmi plăcea atunci când aveam toată familia în jurul meu. Acum... va fi o zi îngrozitor de searbădă. Fără fii, fără nepoţi... Vezi copacul ăla mare? Îi arătă un ulm înalt. Acolo atârnam becurile şi soţul meu, când copiii erau mici, obişnuia să se furişeze afară ca să le atârne ciorapii în copac. În dimineaţa de Crăciun... ah cum mai alergau, cum mai strigau, cum mai ţipau la fereastra noastră ca să ne spună că venise Moş Crăciun... Nepoţii mei, la fel... Acum nu va mai fi nimeni care să-l aştepte pe Moş Crăciun."
Un grup de femei din trei generaţii, unite atât prin legăturile de familie, cât mai ales prin tragedia ce se abate asupra lor, va constitui nucleul acestei scrieri. Supravieţuitoarele familiei Luciano vor trebui să facă faţă atât celorlalte familii mafiote ce încearcă să preia controlul asupra afacerilor Luciano, cât şi propriilor conflicte interioare, survenite atât din ciocnirea generaţiilor cât şi din diferenţele notabile de personalitate. Miturile privind fragilitatea şi lipsa spiritului de acţiune a consoartelor din lumea mafiotă se vor nărui în faţa determinării Graziellei, a Sophiei, a Rosei şi a Teresei.
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
Deşi titlul acestei cărţi ne-ar determina să o considerăm un roman despre artă, descoperim cu plăcere că suntem în faţa unei cărţi poliţiste de factură clasică, care respectă parcă "canoanele" englezeşti, cu o intrigă extrem de complicată şi incitantă. Bineînţeles că este vorba şi despre artă, mai ales că toată acţiunea se desfăşoară în jurul membrilor unui comitet ce se ocupă de picturile celebrului Tiziano, dar în centru vom găsi investigarea unor morţi suspecte.
Fără să te plictisească cu prea multe detalii, autorul te introduce cu măiestrie în cadrul în care se petrece acţiunea, fie că este vorba de Veneţia, Milano sau chiar Franţa.
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
"Noi am oprit simularea - îmi aminteşte asta hard diskul din buzunarul de la spate -, dar nu am stat după aceea să vedem urmările. Ce s-a întâmplat cu prietenii noştri, camarazii noştri, liderii noştri, facţiunile noastre? Nu avem nici o modalitate de-a afla."
Lumea oricum disfuncţională în care trăiau Tris şi Tobias nu mai există. Facţiunile sunt în conflict. Abnegaţia supravieţuieşte doar prin câţiva membri, iar Neînfricaţii sunt scindaţi, la fel fiind şi Erudiţii. În situaţia aceasta, în care orice decizie luată poate face diferenţa şi în care locul Divergenţilor nu este pe deplin stabilit, Tris face totul pentru a putea merge înainte. Însă, zi după zi, se simte tot mai nelalocul ei în mijlocul evenimentelor în care a fost târâtă fără voie. Cumva trăirile ei te duc cu gândul la "mixtul" de sentimente din sufletul oricărui adolescent în tranziţie, trăiri confuze şi "divergente", oscilând între dorinţa de a te lăsa ocrotit ca un copil şi cea de a lupta până la capăt ca să îţi demonstrezi valoarea.
Povestea lui Tris este despre maturizare, despre formarea unui caracter puternic, devenind astfel o poveste ce nu-şi are limitele strict în decorul oferit de carte, ci care-şi poate întinde mesajul dincolo de paginile ei.
"Focul îşi croi drum spre est, consumând crânguri şi luminişuri deopotrivă, mistuit de o foame furioasă şi de o bucurie lacomă ce-i întinse trupul peste două state.
Gull îşi înfipse pintenii într-un pin de coastă, urcând tot mai sus spre cerul de un roşu funingine. Sudoarea i se prelingea pe faţă, scurgându-se în bandana pe care şi-o legase ca un haiduc modern, măcinând cu dinţii fierăstrăului scoarţa şi lemnnul copacilor. Bucăţi mari de lemn se rostogoliră şi se zdobiră sub el în vreme ce începu să coboare, tăind din mers.
Vâlvătaia pe care încercau s-o aducă sub control dansa, sălta sprintenă dintr-un copac într-altul, înşiruind pale de lumină pe crengi, în timp ce-şi tuna cântarea."
"Seminţia Străbunilor există. Era formată din fiinţe care erau oameni la înfăţişare şi zei după puterile pe care le deţineau. Ei stăpâniseră planeta cu zeci de mii de ani înaintea apariţiei acelei rase inferioare, numită de ei oameni sau omenire. Cei din perioadele preistorice sau antice îi veneraseră pe străbuni ca demoni sau ca zei, dând naştere în timp unor mitologii sau credinţe întemeiate pe o zeitate unică sau pe un panteon."
Lectura acestei cărţi te va introduce într-o lume obişnuită la prima vedere şi totuşi... Doi adolescenţi vor deveni "captivi ai împrejurărilor şi ai evenimentelor", fiind prinşi în vâltoarea unor întâmplări peste puterea lor de înţelegere, şi, mai ales, ce ajung să depăşească graniţele realului şi posibilului.
Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.
"Graham avea probleme mari cu gustul. Adesea gândurile lui nu aveau gust. Nu existau delimitări în mintea lui. Ceea ce vedea şi afla se reflecta asupra tuturor informaţiilor acumulate anterior. Unele dintre combinaţiile astfel obţinute erau chiar insuportabile. Dar nu le putea anticipa, bloca sau reprima. Valorile asimilate de el, cum ar fi decenţa şi respectul, se târau în urmă-i, şocate de asociaţiile pe care le făcea, înspăimântate de visele pe care le avea şi îngrozite de faptul că, în mintea lui, ceea ce iubea nu era la adăpost."
Will Graham, fost agent FBI, nu-şi doreşte decât un trai liniştit, departe de urâţenia şi oroarea pe care le-a lăsat în urmă. Însă un nou criminal în serie îi pune colegii în dificultate, astfel că i se solicită întoarcerea. Capacităţile sale deosebite, empatia pură şi proiecţiile mentale, fac din Graham o persoană dificilă, dar indispensabilă anchetei. Printr-o serie de evenimente extrem de tensionate, autorul ne va purta în mintea sucită a criminalului, analizând conjuncturile formării viitorului psihopat, pas cu pas, lăsând senzaţia că vina faptelor sale nu-i aparţine în exclusivitate.
"Dacă există un şef de trib numit Vârful Norilor, nu e de găsit nicăieri. Oamenii mei nu pot afirma că nu există. De câte ori au menţionat numele ăsta în faţa celor care au mai rămas din tribul Wopotami, au fost întâmpinaţi cu tăcere, amestecată cu şoapte de neînţeles în limba wopotami.(...) Sincer vorbind (...) cred că şeful Vârful Norilor e un amalgam simbolic al unor interese speciale definite cu grijă, fără îndoială bine intenţionate, şi legate de nefericitul tratament aplicat indienilor americani de către guvernul nostru."
Sam Devereaux, tânărul avocat pe care-l cunoaştem din "Drumul spre Gandolfo", încă se străduie să depăşească amintirea aventurilor catastrofale în care a fost târât fără voie de către generalul în rezervă MacKenzie Hawkins. Chiar când credea că ţicnitul general îi va da pace, acesta concepe o strategie şi mai diabolică de a tulbura apele administraţiei americane: revendicarea, pe baza unor tratate vechi de 150 de ani, a unui teritoriu aparţinând tribului de indieni Wopotami. Din păcate acest teritoriu nu este altul decât cel pe care se află Comandamentul Strategic al Aviaţiei americane.
