|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Deşi titlul acestei cărţi ne-ar determina să o considerăm un roman despre artă, descoperim cu plăcere că suntem în faţa unei cărţi poliţiste de factură clasică, care respectă parcă "canoanele" englezeşti, cu o intrigă extrem de complicată şi incitantă. Bineînţeles că este vorba şi despre artă, mai ales că toată acţiunea se desfăşoară în jurul membrilor unui comitet ce se ocupă de picturile celebrului Tiziano, dar în centru vom găsi investigarea unor morţi suspecte.
Fără să te plictisească cu prea multe detalii, autorul te introduce cu măiestrie în cadrul în care se petrece acţiunea, fie că este vorba de Veneţia, Milano sau chiar Franţa.
" Eram un ticălos egoist. Dacă aş fi fost un om mai bun, m-aş fi ţinut cât mai departe de Eva Cross încă din clipa când am întâlnit-o.
În schimb, eu o luasem de soţie. Şi mai şi răspândisem ştirea despre căsătoria noastră în toate mijloacele de comunicare existente, în loc să păstrez totul secret, cunoscut doar de o mână de oameni. Ba mai rău încă, din moment ce nu voiam cu nici un chip s-o pierd, trebuia să găsesc o cale să mă revanşez pentru că eram într-atât de distrus, încât nici măcar nu puteam să dorm în aceeaşi cameră cu ea."
Dacă credeai că autoarea nu mai avea cu ce să te surprindă la acest al patrulea volum, cartea de faţă te va contrazice cu siguranţă. Redarea poveştii se va face acum din două perspective în paralel, cititorul fiind poftit să pătrundă şi în mintea frământată şi întunecată a lui Gideon Cross, parcurgând întreaga situaţie cu ajutorul trăirilor acestuia. Deja familiarizaţi cu modul Evei de a simţi şi de a transmite emoţii, Gideon ni se va părea relativ rigid, criptic chiar şi în propriile trăiri, lucru pe care ni-l explicăm prin efortul autoarei de a "citi" mintea unui bărbat. Reuşita ei pare pe alocuri forţată, dar asta nu diluează cu nimic farmecul subiectului.
"Simţi aerul rece. Nu era chiar spaimă. Era o înţelegere profundă, o acceptare a faptului că viaţa era mai mult decât ceea ce putea fi văzut, atins, gustat, auzit, mirosit. Era timpul însuşi. Timpul nesfârşit, descris de poeţi şi filosofi, timpul încătuşat de ziduri sau de mâinile celor puternici, timpul desfăcut în bucăţi mici de matematicieni şi oameni de ştiinţă până la nivelul în care fiecare bucăţică primea un nume, un număr, definit de inima vie a unui atom... Şi niciodată înţeles. Îşi dădu seama că timpul nu avea să fie înţeles vreodată pentru că nimeni nu putea înţelege copilul care trăieşte înaintea adultului împărţind acelaşi corp de-a lungul existenţei."
Serena Charters, o tânără atipică provenind dintr-o familie atipică, se vede pusă în pericol chiar de moştenirea ei. Câteva pagini dintr-un manuscris străvechi, "Cartea Învăţaţilor", vor pune în mişcare interesele celor lipsiţi de scrupule, Serena devenind peste noapte ţinta lăcomiei căutătorilor acestei cărţi. Erik North va fi sprijinul Serenei în iureşul întâmplărilor pe care cititorul le va găsi peste măsură de antrenante.
"E o vorbă pe care am ajuns să o cred de când sint detectiv: Nu îţi închipui că nu sînt crocodili doar fiindcă apa e liniştită.
Apa chiar părea liniştită în ziua aceea. Fetiţa mea, Jannie, se juca cu pisica Rosie ţinînd-o de labele din faţă şi silind-o să danseze. Îi cînta cu o voce suavă un cîntecel de copii.
Trandafirii sînt roşii, violetele sînt albastre... Era un moment şi o imagine pe care nu aveam să le uit."
Pentru împătimiţii genului, James Patterson şi scrierile lui nu mai reprezintă demult o surpriză. Din clipa în care deschizi cartea te aştepţi la un thriller de calitate, la o acţiune alertă şi la schimbări bruşte de situaţie. Însă "Trandafirii sînt roşii" reuşeşte să potenţeze toate aceste calităţi conjugându-le şi un erou memorabil, pe doctorul detectiv Alex Cross. Scindat între datoria faţă de familie şi între obsesiva dedicaţie faţă de investigaţiile sale, Alex Cross captează atenţia cititorului, care îi va urmări evoluţia cu sufletul la gură. Prin iureşul de întâmplări autorul va juxtapune şi un adversar pe măsura eroului, suspansul crescând cu fiecare pagină până la limite îngrijorătoare.
"Cele mai multe dintre persoanele care au murit în acel accident erau mai tinere decât mine. Aveau o viaţă înaintea lor. Iar eu am fost cruţată. De ce? În ce scop? Trebuie să existe o finalitate, ceva ce nu are legătură cu viaţa mea de până acum. Mai am ceva de înfăptuit. Nu că ar trebui să schimb eu lumea. Problema este doar a mea, a împlinirii mele, ca fiinţă umană."
Julia Bechtel primeşte o a doua şansă la viaţă. Supravieţuitoare a unui accident nautic, îşi va analiza pentru prima dată cu adevărat viaţa, conştientă fiind de oportunitatea nesperată de a o lua de la capăt. Prizonieră a unei căsnicii lipsită de afecţiune, legată de o viaţă stearpă, Julia va descoperi pe insula din Maine că niciodată nu este prea târziu să trăieşti aşa cum îţi doreşti şi cum meriţi.
"Mai bine mai târziu" este o frumoasă poveste de viaţă, în decorul aspru al Maine-ului, populată de personaje la fel de aspre şi puternice precum valurile ce se izbesc de insula Big Sawyer, cititorul având ocazia să participe la pescuitul de homari şi să cunoască ceva din manevrele necesare acestei meserii. O lecţie despre cum ar trebui să trecem peste convenienţe şi să încercăm să ne găsim propriul drum spre fericirea pe care o merită fiecare dintre noi.
"Îi luă o şuviţă şi o încălzi între mâinile sale. Mici cristale de gheaţă se topiră şi îi umeziră palmele. Linse cu grijă apa de pe ele.
Îşi aplecă obrazul către marginea căzii de baie şi simţi frigul muşcător. Era atât de frumoasă. Plutind acolo, în crusta de gheaţă.
Legătura dintre ei încă exista. Nimic nu se schimbase. Nimic nu era diferit. Erau unul asemenea celuilalt."
Un interesant roman poliţist, din care răzbate parcă aerul rece al Suediei, "Prinţesa gheţurilor" poartă cititorul în mijlocul unei anchete menită să desluşească motivele aparentei sinucideri a Alexandrei Wijkner. În paralel cu această investigaţie, vom asista şi la poveştile de viaţă ale personajelor ce populează romanul, poveşti care, încetul cu încetul, se vor dovedi cruciale pentru deznodământul cazului. Scriitoarea Erica Falck, prietena din copilărie a victimei, participă activ la ancheta poliţiei, realizând că prietena sa nu era întocmai cum crezuse.
"Vulturul habsburgic va stăpâni deasupra întregii Evrope. În ajutorul Balcanilor vor sări ruşii şi parte din republicile italiene împinse de papă, care va fi indignat de ticăloşiile păgânilor asupra lumii creştine. Totodată, eliberând ţările asuprite de Semilună, papa îşi închipuie că influenţa catolică s-ar extinde asupra întregii Evrope."
Păşeşte, cititorule, în epoca Brâncovenilor, gustând din fastul curţii domneşti, din glumele târgoveţilor, din dramele caselor boiereşti. Vei nimeri în mijlocul manevrelor politice, când Valahia, ca întotdeauna, era disputată atât de puterile occidentului, cât şi de semiluna turcească. Trimişi ai celor ce încearcă să-şi întindă influenţa asupra întregii Europe vor fi găzduiţi pe teritoriul românesc, iar intrigile politice, culminând cu intervenţia misteriosului spion al turcilor, Trandafirul, vor face deliciul lecturii.
Pe fondul frământărilor la nivel înalt, iată că se găseşte timp şi pentru dragoste, astfel încât Smaragda Cherchez, promisă de Vodă Brâncoveanu cneazului sârb Alexandru, găseşte de cuviinţă să fugă cu alesul inimii sale, Gheorghiţă Filipescu.
"Lincoln Rhyme împărţea oamenii în două categorii: cei care călătoreau şi cei care ajungeau. Unora le plăcea mai mult drumul decât destinaţia. El însuşi era o persoană care ajungea, judecând după natura lui - scopul lui în viaţă era să găsească răspunsuri la întrebări legate de ştiinţă şi de multe ori îi plăceau mai mult soluţiile decât metodele folosite ca să se ajungă la ele."
Iubitorii thriller-ului psihologic trebuie să descopere scrierile lui Jeffery Deaver. Dacă aparent intriga pare să se desfăşoare în mod tradiţional, valul de schimbări de situaţie, ce apare tocmai când mintea cititorului se relaxa în vederea deznodământului, va reprezenta cu adevărat o "figură de stil" aparte. Însăşi alegerea personajului, criminalistul paraplegic, pare extrem de riscantă, dar va transforma întreaga intreaga investigaţie într-o experienţă multisenzorială, Rhyme având nevoie de o analiză atipică a scenei crimei, descrisă cu atâta acurateţe, încât şi cititorul va filtra toate informaţiile prin intermediul propriilor senzaţii.
"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
Dacă în primul volum pentru eroina noastră, Katniss, era vorba pur şi simplu de supravieţuire, în acest al 2-lea volum viaţa ei se va complica peste măsură, şi, dintr-o puştoaică călită în arena "Jocurilor Foamei", va deveni "scânteia", simbolul faptului că cei mulţi şi înfometaţi se vor putea ridica împotriva duşmanului comun. "Am ştiut întotdeauna cine e duşmanul. Cine ne înfometează, cine ne torturează şi cine ne ucide în arenă. Cine îi va ucide în curând pe toţi cei care-mi sunt dragi (...) Da, ştiu cine este duşmanul." Focul mocnit al nemulţumirilor se va converti într-o grandioasă explozie vulcanică, un spectacol de excepţie la care cititorul asistă fascinat. O carte care-ţi strârneşte o multitudine de sentimente trecând prin duioşie, furia neputinţei, speranţă, curaj şi deznădejde, sentimente pe care le împărţim cu eroii cărţii şi care te răscolesc şi după ce ai pus cartea jos.
