|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Tot ce văzuse din Wales prin ferestrele trăsurii era verdele: un verde întunecat, plin de viaţă, care părea înmuiat în apă şi vânt. Nu mai mirosise marea, însă o recunoscu de îndată, undeva adânc în oaselel ei. Era sălbatică, liberă, plină de vietăţi şi o făcea să viseze la lungi călătorii pe apă, spre insule despre care nu auzise niciodată.
Când nu contempla marea, se gândea la doctorul fioros şi strălucit cu care avea să se căsătorească. După spusele tatălui său, fusese considerat pe nedrept o bestie, din cauza nerăbdării sale cu decrepiţii săi colegi."
Linnet Thrynne categoric nu este o tânără potrivită epocii în care trăieşte. Mult prea isteaţă, cu limba extrem de ascuţită şi cu prea puţin respect pentru convenienţe, se vede pusă în situaţia stânjenitoare de a fi nevoită să părăseacă Londra pentru a opri valul de bârfe răutăcioase la adresa ei. Piers Yelverton, conte de Marchant, invalid, medic, şi om peste măsură de morocănos, va fi cel cu care Linnet ar trebui să se căsătorească. Sau poate că nu....?
"Sistemele de întrajutorare, cum sunt şi cele pe bază de scrisori, nu funcţionează. Faptul este bine cunoscut.(...) Sistemul de scrisori Captain Trips, în schimb, funcţiona cum nu se poate mai bine, nu de la bază spre vârf, ci invers, de la vârful piramidei în jos.(...) Însă nu sub forma poştaşului care aduce fiecărui participant la joc teancuri peste teancuri de scrisori, conţinând fiecare o singură bancnotă de un dolar. Captain Trips aducea cu sine nenumărate dormitoare cu unul sau doi morţi în fiecare, apoi şanţuri şi gropi special săpate, în cele din urmă corpuri aruncate în oceane, pe ambele coaste, în cariere de piatră şi în fundaţiile caselor neterminate. Şi, în cele din urmă, trupurile aveau să putrezească acolo unde apucau să cadă secerate de moarte."
"North Dormer este un colţ uitat de lume, aproape pierdut în imensitatea spaţiului înconjurător; poate că acest colţ uitat ar fi putut deveni un centru important, armonizându-se într-o mai mare măsură cu amploarea peisajului, dacă aceia care au fost obligaţi să se întoarcă ar fi revenit cu sentimentul că vor să rămână aici cu adevărat, adică, mă înţelegeţi, să propage binele nu să semene seminţele răului sau, pur şi simplu, să treacă nepăsători prin viaţă.(...) Credeţi-mă, toţi cei care mă ascultaţi, cel mai bun mod de a face bine locului în care exişti, este să trăieşti acolo fiind fericit că trăieşti acolo."
Charity Royall, o tânără adoptată pentru a fi salvată de o viaţă în mizerie petrecută pe Munte, realizează că nici viaţa în micul orăşel North Dormer nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale. La vârsta marilor vise şi speranţe, la vârsta descoperirii miracolului vieţii şi iubirii, îl întâlneşte pe Lucius Harney, un tânăr în trecere prin orăşelul uitat de lume. Raza de lumină pe care acesta o aruncă asupra vieţii cenuşii a lui Charity este de scurtă durată, la fel ca o stea căzătoare, dura realitate a vieţii luând în stăpânire existenţa tinerei.
"Vaccinul miraculos nu era decât rodul imaginaţiei lui debordante şi al desăvârşitei arte de a convinge. Îi înşelase pe toţi aceşti oameni care investiseră atâţia bani în compania lui, adesea economiile de-o viaţă sau toate bunurile. Bineînţeles că ei speraseră în primul rând să facă bani, dar nu puţini credeau şi că investiţia lor avea să facă din vaccin o realitate."
În urma a ceea ce pare o escrocherie de proporţii, o mulţime de oameni rîmân fără economiile de-o viaţă. Astfel jurnalista Marcia DeCarlo, Carley, este implicată în investigarea circumstanţelor ce au dus la dispariţia lui Nicholas Spencer şi la prăbuşirea companiei de cercetări medicale a acestuia. Beneficiind atât de determinare cât şi de şarm, Carley va reuşi să descurce iţele complicatei poveşti şi să păstreze tensiunea lecturii la cote ridicate.
"Sam îşi ridică uşor pălăria panama în faţa ei, iar apoi îşi continuă treaba, îndepărtând noroiul din jurul unui lemn îngropat care, spera el, era parte dintr-un cufăr.
În ultimele trei zile cutreieraseră prin mlaştină, căutând acel indiciu care le-ar fi putut demonstra că nu alergau după cai verzi pe pereţi. Pe nici unul dintre ei nu îl deranja o vânătoare bună, chiar si fără rezultat - era ceva obişnuit în vânătoarea de comori -, însă nu strica niciodată să te alegi cu ceva la sfârşit."
Un vârtej de întâmplări, o goană de colo-colo pe tot Globul, aventuri la tot pasul, presărate din belşug cu adevărate lecţii de istorie, reprezintă, în esenţă, cartea lui Clive Cussler.
"Abia acum, întorcându-se pe loc, Mandy văzu pentru prima dată faţada impunătoare şi specataculoasă a clădirii Innocent House - patru etaje de marmură colorată şi de piatră aurie care, pe măsură ce lumina se schimba, părea să îşi schimbe şi ea cu subtilitate culoarea devenind mai deschisă şi apoi transformându-se într-un auriu foarte intens. (...) Mandy nu ştia numele nici unui detaliu arhitectural, dar mai văzuse asemenea case, într-o excursie şcolară vijelioasă şi prost organizată la Veneţia când avea treisprezece ani.(...) Acum, pentru prima dată în viaţa ei, privind minunăţia de clădire Innocent House, simţi o reacţie întârziată faţă de acea experienţă îndepărtată, un amestec de bucurie şi de veneraţie care o surprinse şi o sperie puţin."
În tradiţia marilor scriitoare de suspans ale literaturii britanice, P.D.James aduce în atenţia cititorului acest roman concentrat, bogat în personaje, în întâmplări, în indicii şi în neaşteptate schimbări de situaţie. Începutul relativ monoton nu lasă să se întrevadă escaladarea ulterioară a evenimentelor, însă dacă te cufunzi în lectură vei fi curând convins să urmăreşti evenimentele cu atenţie, descoperind noi şi noi fire, ce se vor împleti în cele din urmă, formând o intrigă reuşită cu un final surprinzător.
"Viaţa mi s-a schimbat brusc! Scopul existenţei a căpătat iarăşi trup, speranţele, temerile, caznele, preocupările şi sacrificiile s-au îndreptat brusc într-o nouă direcţie - iată perspectiva ce mi se deschide acum în faţă, aidoma panoramei largi care îţi desfată ochiul, subit, când ai ajuns în vârf de munte. Mi-am întrerupt povestirea printre umbrele tăcute ale bisericii din Limmeridge, o reiau, cu o săptămână mai târziu, în forfota şi agitaţia unei străzi londoneze."
Un mister ce învăluie o apariţie stranie, Anne Catherick, o poveste delicată de dragoste între profesorul de desen Walter Hartrightşi Laura Fairlie şi un personaj controversat, Sir Percival Glyde, toate în decorurile unui romantism britanic târziu, vor reprezenta atuurile cărţii "Femeia în alb". Autorul demonstrează ce înseamnă cu adevărat îmbinarea artistică a cuvintelor, fără a avea un stil încărcat sau desuet, şi reuşeşte să creeze şi să susţină atmosfera tensionată pe tot parcursul scrierii. Interesantă este şi abordarea subiectului filtrat prin perspectiva personajelor principale, fără a da impresia de fragmentare.
"In noaptea aceea, Helen stătu mai mult la fereastra dormitorului ei. Văzu luminiţa de la coliba lui Con şi oftă. De ce era viaţa atât de nedreaptă? Sorcha era frumoasă şi iubită de toţi, iar acum îl avea şi pe Con Daly. Urmau să fugă amândoi din Ballymore şi să înceapă o viaţă nouă. Asta însemna că soarta îi oferise ei tot ceea ce îi refuzase lui Helen. Privind pe fereastră, ajunse la concluzia că dacă ea nu putea avea toate astea, nu trebuia să le aibă nici Sorcha."
Ce ţi-ai dori? Un trai liniştit, mediocru, sau faimă şi bogăţie? Bănuiesc cum ar răspunde majoritatea... Şi totuşi cartea de faţă demonstrează că faima poate aduce cu sine şi nesăbuinţa, urmată îndeaproape de nefericire. Două prietene irlandeze, ce se despart în condiţii nu tocmai "prieteneşti", pornesc pe calea propriilor destine: Helen moştenitoarea unei averi impresionante şi Sorcha, însoţită de singura ei avere, iubirea ei, Con.
"... un asemenea sistem, în care cineva îţi dictează fiecare mişcare - fie el zeu, sau diavol, sau subconştientul nostru, sau genele noastre tiranice -, este imposibil. Viaţa însăşi trebuie să se bazeze pe posibilitatea infinită a alegerii şi a întâmplării. dacă nu putem dovedi asta, trebuie să credem că aşa este.
"În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."
