|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
" Eu mă gândeam cât de repede se pot schimba lucrurile când oamenii sunt oneşti cu ei înşişi. De multe ori trăim de parcă am fi într-un film regizat de alţii. Mergi la un serviciu care nu-ţi mai place de mulţi ani. Stai într-o casă care te sufocă. Păstrezi relaţii cu oameni cu care nu mai ai nimic în comun. Rămâi alături de un partener care nu te mai iubeşte, care nu te mai inspiră, pe care nu-l mai iubeşti, care nu te mai respectă. Pentru că preţuieşti foarte mult confortul. Pentru că ţi-e lene şi frică să faci schimbări. Pentru că ţi-e teamă de ce urmează. E nevoie ca unul dintre voi, altcineva decât tine, să facă un pas curajos. Să-şi asume că va fi privit ca un nemernic, ca un nebun. Să spună el: Gata, nu mai pot aici, în casa asta, în relaţia asta, cu acest serviciu. Nu mă mai simt bine, vreau să respir alt aer. Va urma, desigur, un val de uimire şi de ură. Nu vrei să recunoşti că el a făcut ce trebuia să faci tu de mult."
Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.
"Stăteam acolo, fără să scot un sunet, privindu-l pe tata, pe care îl adoram, suspinând şi ţinând lipită de piept fotografia surorii mele moarte, în vreme ce în cameră răsunau pierdut sunetele cutiei muzicale.
Privesc în urmă şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă mi-ar fi recut prin minte să alerg în braţele lui şi să las durerea lui să se contopească cu suferinţa mea.(...) De-a lungul anilor am ajuns să înţeleg că, dacă durerea nu este împărtăşită, se dă repede vina pe cei din jur, fiind până la urmă asumată de acela care nu poate să învinuiască pe altcineva."
Atunci când moartea violentă a Andreei, sora mai mare a lui Ellie Cavanaugh, zguduie liniştita comunitate, întreaga viaţă a micuţei Ellie de 7 ani va fi iremediabil schimbată. Astfel că adulta Ellie, reporter de investigaţii, se vede nevoită, peste 22 de ani, să retrăiască tragedia, numai pentru a-l vedea pe criminal pentru totdeauna închis. Ignorând imensele pericole la care se expune, investigaţia ei va dezvălui adevăruri ascunse cu grijă, iar cititorul va fi prins în acest carusel al aventurii, unde răsturnările de situaţie sunt vedete, iar tensiunea este magistral redată de către autoare.
"Răbdare.
Acesta era un joc al aşteptării, nu-i aşa? Măcar atâta înţelegeam şi eu despre evenimentele din seara aceea.(...) Aveam sentimentul că eram un om mort. Momentan, nu vedeam nici o modalitate de ieşire din impas."
Un val de cazuri suspecte de crimă, aparent fără legătură între ele, ajunge în atenţia detectivului Alex Cross care, alături de partenerul şi prietenul său, ne va purta paşii în vâltoarea unor evenimente pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoase. Folosindu-se de carismaticul personaj întâlnit şi în alte romane ale sale, James Patterson va demonstra şi prin această carte că este unul dintre marii scriitori ai genului.
"Una din rarele bucurii de care are parte un principe este dragostea nefăţărită a supuşilor săi. Istoria cunoaşte puţini dintre aceştia, căci cel ce stăpâneşte într-o mână ţine sceptrul, în cealaltă cnutul.(...) Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintre cei puţini. Nu o dată avusese ocaziunea să constate dragostea pe care i-o dăruia poporul său: plugari, târgoveţi, o parte din boierimea ţării - luminaţii - îi închinau cele mai nobile simţăminte, Alexandru Ioan era steaua lor, norocul unui popor urgisit, depozitar de idealuri şi nădejdi, părinte şi cârmuitor blând. Cuza nu urcase treptele tronului retezând capete, nu-l păstra cu flinta, barca lui nu plutise niciodată pe o mare de sânge şi lacrimi. De aceea nici nu simţea teama."
Puţini autori reuşesc să schimbe registrul şi să adapteze limbajul, şi naraţiunea în sine, epocii în care se petrece acţiunea. Iată că Rodica Ojog Braşoveanu nu va avea nevoie decât de câteva pagini pentru a te fermeca şi a te prinde în această aventură a protipendadei bucureştene din timpul domniei lui Cuza. Vei petrece timpul atât în casele boierilor de partea lui Vodă, cât şi în cele ale "ţesătorilor" de intrigi şi vei savura cu aceeaşi voluptate descrierile decorurilor, caracterizările personajelor, simţind şi văzând cu proprii ochi fastul epocii.
"Surprinzător, nu era speriată pe cât era de furioasă. Nu reuşise să facă în viaţă tot ce şi-ar fi dorit. Snowboardingul părea un lucru extraordinar, dar nu apucase să-l încerce. De fapt, nu-şi făcuse timp pentru aşa ceva. Nu fusese niciodată la Napa Valley. Şi-ar fi dorit să mai vadă Parisul o dată, dar de data asta nu ca o liceeană supravegheată, ci de una singură, liberă să se plimbe pe bulevarde.(...) Şi mai era încă ceva. Lucrul acela mare. Vina care îi alimenta ambiţia. Nu încercase să facă pasul cel mare. Încă nu regretase cuvintele grele, usturătoare, care, în mod tragic, fuseseră profetice. Trebuia să trăiască pentru a repara greşeala."
Ambiţioasa reporter TV, Tiel McCoy îşi întrerupe concediul pentru o ştire de senzaţie ce o poate propulsa în carieră. Un caz de răpire, degenerat într-un jaf armat cu luare de ostatici, pare o ştire croită special pentru ea. Lucrurile nu stau însă întotdeauna aşa cum le prezintă presa şi Tiel îşi va pune sub semnul întrebării principiile ce îi ghidau până atunci cariera.
"Dacă există un şef de trib numit Vârful Norilor, nu e de găsit nicăieri. Oamenii mei nu pot afirma că nu există. De câte ori au menţionat numele ăsta în faţa celor care au mai rămas din tribul Wopotami, au fost întâmpinaţi cu tăcere, amestecată cu şoapte de neînţeles în limba wopotami.(...) Sincer vorbind (...) cred că şeful Vârful Norilor e un amalgam simbolic al unor interese speciale definite cu grijă, fără îndoială bine intenţionate, şi legate de nefericitul tratament aplicat indienilor americani de către guvernul nostru."
Sam Devereaux, tânărul avocat pe care-l cunoaştem din "Drumul spre Gandolfo", încă se străduie să depăşească amintirea aventurilor catastrofale în care a fost târât fără voie de către generalul în rezervă MacKenzie Hawkins. Chiar când credea că ţicnitul general îi va da pace, acesta concepe o strategie şi mai diabolică de a tulbura apele administraţiei americane: revendicarea, pe baza unor tratate vechi de 150 de ani, a unui teritoriu aparţinând tribului de indieni Wopotami. Din păcate acest teritoriu nu este altul decât cel pe care se află Comandamentul Strategic al Aviaţiei americane.
"Noaptea se lasă şi acum veghea mea începe. Nu se va sfârşi până la moarte. Nu-mi voi lua soţie, nu voi avea pământuri, nu voi zămisli copii. Nu voi purta coroane şi nu voi câştiga glorie. Voi trăi şi voi muri la locul meu de veghe. Sunt sabia din întuneric. Sunt păzitorul de pe ziduri. Sunt focul care arde frigul şi lumina care aduce zorile, goarna care-i trezeşte pe cei adormiţi şi sunt scutul care păzeşte ţinuturile oamenilor. Îmi dăruiesc viaţa şi onoarea Rondului de Noapte, pentru noaptea aceasta şi pentru toate nopţile ce vor veni."
"Cum e făcută lumea. Adevărul care te înconjoară, limpede ca lumina zilei. Noaptea e întunecoasă şi plină de spaime, ziua strălucitoare şi frumoasă şi plină de speranţă. Una este neagră. Cealaltă albă. Există gheaţă şi există foc. Ură şi iubire. Amar şi dulce. Bărbat şi femeie. Durere şi încântare. Iarnă şi vară. Rău şi bine. (...) Moarte şi viaţă. Peste tot, contrarii. Peste tot, lupta."
"Emily Faringdon ştia că era îndrăgostită. Nu-l cunoscuse niciodată în persoană pe cel care îi dobândise afecţiunea, dar asta nu o făcea mai puţin sigură de dragostea ei. Ştia, din scrisorile sale că domnul S.A. Traherne era un bărbat cu care sufletul ei comunica la un nivel superior. Era un om perspicace, sensibil şi rafinat, înzestrat cu viziune şi inteligenţă, cu un caracter puternic. Era, pe scurt, perfect.
Din nefericire, şansele de a-l cunoaşte vreodată în persoană, darmite de a avea o relaţie romantică cu el, erau extrem de reduse."
De o inteligenţă feroce, atipica reprezentantă a sexului frumos, Emily Faringdon, se detaşează net de canoanele epocii. Cu reputaţia ştirbită, apariţia ei în lumea bună stârneşte comentarii şi controverse, iar logodna ei cu contele de Blade devine deliciul bârfelor de salon.
O poveste despre aparenţe şi despre rigorile unei societăţi prăfuite, "Scandal" te va învălui în intrigile şi tensiunile ţesute de autoare, rezonând cu personajele, descoperindu-le trăirile şi sperând alături de ele la aşezarea lucrurilor în matca firească a "happy end"-ului. O lectură satisfăcătoare, un limbaj fluent, personaje bine definite şi o intrigă suculentă, "Scandal" va intra cu siguranţă în galeria romanelor preferate ale genului.
