Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Orizonturi

Cararea pierduta


Autor carte: 
Alain Fournier
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2013
Cararea pierduta de Alain Fournier  -Carti bune de citit

   "Pentru prima oară mă simt şi eu pe drumul aventurii. Nu mai sunt sub supravegherea domnului Seurel, în căutare de scoici sau de plante, pe care nici institutorul nu le cunoştea; nu mai sunt nici pe câmpul lui moş Martin, în căutarea acelei fântâni adânci şi sleite, acoperită cu un grătar şi pitită sub atâtea bălării, că totdeauna îmi trebuia mult timp până s-o găsesc... Acum caut ceva şi mai tainic. Caut trecătoarea de care se povesteşte în cărţi: ieşirea la lumină pe care prinţul, zdrobit de oboseală, n-a mai putut-o găsi, rătăcind pe vechiul drum fără zarişte."
    O frumoasă aventură, o poveste redată într-un limbaj fără cusur, "Cărarea pierdută" va prezenta în faţa cititorului trecerea dinspre adolescenţă spre maturitate a doi prieteni, Augustin şi Francois. Călătoria iniţiatică a lui Augustin în căutarea iubirii "de poveste" se va transforma într-un ideal de urmat pentru cei doi, deşi par extrem de greu de realizat. Ca mai toate visele şi acesta va deveni o realitate uşor diferită de ce sperau cei doi.
    "Cărarea pierdută" este o scriere remarcabilă, iar Alain Fournier un scriitor de excepţie. Pagini minunate, ce se citesc cu o reală plăcere, vor transforma cu siguranţă această carte într-o lectură de referinţă.

Golful Havana


Autor carte: 
Martin Cruz Smith
Editura: 
Herald
Anul: 
2005
Traducator: 
Catalin Croitoru
Golful Havana de Martin Cruz Smith  -Carti bune de citit

   "Fusese foarte ciudat că Osorio îl întrebase dacă e un bun investigator. Ceea ce nu-i spusese era faptul că munca lui de la Moscova suferea din cauza a ceea ce fusese denumit oficial drept "neatenţie".(...) Neatenţia era cea mai gravă crimă care se putea imagina. Văzuse tot felul de victime, de la cele cu trupuri aproape neatinse, găsite moarte în somn, până la cele măcelărite, alterate monstruos în moarte. Părerea lui era că, în general, aceste victime ar sforăi uşor prin somn şi ar râde şi acum la auzul unei glume bune, dacă cineva ar fi fost mai atent la mişcarea unui cuţit, a unui pistol sau poate a unei seringi. Toată dragostea din lume nu putea înlocui o clipă de neatenţie."

Fara tine


Autor carte: 
Lucinda Edmonds
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
1998
Traducator: 
Ileana Dinu
Fara tine de Lucinda Edmonds  -Carti bune de citit



    "In noaptea aceea, Helen stătu mai mult la fereastra dormitorului ei. Văzu luminiţa de la coliba lui Con şi oftă. De ce era viaţa atât de nedreaptă? Sorcha era frumoasă şi iubită de toţi, iar acum îl avea şi pe Con Daly. Urmau să fugă amândoi din Ballymore şi să înceapă o viaţă nouă. Asta însemna că soarta îi oferise ei tot ceea ce îi refuzase lui Helen. Privind pe fereastră, ajunse la concluzia că dacă ea nu putea avea toate astea, nu trebuia să le aibă nici Sorcha."
    Ce ţi-ai dori? Un trai liniştit, mediocru, sau faimă şi bogăţie? Bănuiesc cum ar răspunde majoritatea... Şi totuşi cartea de faţă demonstrează că faima poate aduce cu sine şi nesăbuinţa, urmată îndeaproape de nefericire. Două prietene irlandeze, ce se despart în condiţii nu tocmai "prieteneşti", pornesc pe calea propriilor destine: Helen moştenitoarea unei averi impresionante şi Sorcha, însoţită de singura ei avere, iubirea ei, Con.

Jocuri murdare


Autor carte: 
Philip Shelby
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2000
Jocuri murdare de Philip Shelby  -Carti bune de citit

    "Îndreptându-şi atenţia spre interpretările scrise cu trei secole în urmă şi transmise de-a lungul timpului, Meşterul ajunse la concluzia că forţa care îl apăsa nu era în armonie cu aceste elemente. Armonia fusese deranjată. Exista neplăcere şi nelinişte, chiar şi puţină teamă.
    Ceea ce-l face pe cel ce mă oprimă să fie vulnerabil. Cu atât mai mult cu cât este clar că acum are nevoie de mine.
    Meşterul îşi înăbuşi emoţia pe care i-o trezise această concluzie. Ştia din propria lui experienţă cât de periculos era să înţelegi răspunsul dorit."
    Cât de departe ai merge pentru a-ţi îndeplini un vis?Ai fi în stare să sacrifici tot ce-ţi este mai drag? Ambiţia politică va declanşa evenimente tragice în lanţ, iar tânăra angajată a Consulatului american la Paris, Hollis Fremont, se vede aruncată în vâltoarea acţiunii. Va înţelege că a fost trădată în cel mai josnic mod, dar, cu ajutorul agentului Organizaţiei fantomă Omega, Sam Crawford, va desluşi misterele aflate în spatele întregii operaţiuni.
    Philip Shelby se dovedeşte un autor de marcă al genului, creând pentru cititor scena unei aventuri extraordinare în care suspansul, crima, trădările, urmăririle şi răsturnările de situaţie sunt protagoniştii principali.

Avertismentul


Autor carte: 
Elizabeth Lowell
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2007
Traducator: 
Liviu Mateescu
Avertismentul de Elizabeth Lowell  -Carti bune de citit

    "Simţi aerul rece. Nu era chiar spaimă. Era o înţelegere profundă, o acceptare a faptului că viaţa era mai mult decât ceea ce putea fi văzut, atins, gustat, auzit, mirosit. Era timpul însuşi. Timpul nesfârşit, descris de poeţi şi filosofi, timpul încătuşat de ziduri sau de mâinile celor puternici, timpul desfăcut în bucăţi mici de matematicieni şi oameni de ştiinţă până la nivelul în care fiecare bucăţică primea un nume, un număr, definit de inima vie a unui atom... Şi niciodată înţeles. Îşi dădu seama că timpul nu avea să fie înţeles vreodată pentru că nimeni nu putea înţelege copilul care trăieşte înaintea adultului împărţind acelaşi corp de-a lungul existenţei."
    Serena Charters, o tânără atipică provenind dintr-o familie atipică, se vede pusă în pericol chiar de moştenirea ei. Câteva pagini dintr-un manuscris străvechi, "Cartea Învăţaţilor", vor pune în mişcare interesele celor lipsiţi de scrupule, Serena devenind peste noapte ţinta lăcomiei căutătorilor acestei cărţi. Erik North va fi sprijinul Serenei în iureşul întâmplărilor pe care cititorul le va găsi peste măsură de antrenante.

Iedera


Autor carte: 
Grazia Deledda
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2012
Traducator: 
Elena Murgu
Iedera de Grazia Deledda  -Carti bune de citit

    "Atunci, în vremurile îndepărtate ale adolescenţei sale, familia era bogată şi puternică. Slugi, cerşetori, copii sărmani, femei umile, oaspeţi din ţinuturile învecinate însufleţeau ograda. Un pescar venea în fiecare zi să aducă păstrăvi.
    Darurile ieşeau şi intrau. Câte un oaspete zăbovea în casa familiei Decherchi câte patru sau cinci zile şi masa era veşnic întinsă.(...)
    Ea luase parte la toate evenimentele familiei, în casa aceea unde o zvârlise destinul, aşa cum vântul de martie azvârle sămânţa pe stâncă, lângă arborele ce stă să cadă. Şi crescuse aşa, ca iedera, încolăcindu-se pe trunchiul bătrân, lăsându-se doborâtă de ruina care-l smulge din rădăcini."
    Un decor sard, o familie de bogătaşi scăpătaţi în urma vieţilor irosite şi o frescă a unei mici comunităţi reprezintă esenţa romanului "Iedera". Personaje pitoreşti se vor perinda prin faţa ochilor tăi, dar, deasupra tuturor, se va ridica Annesa care, deşi nu pare să aibe vreo importanţă, fiind acea fiinţă luată "din milă" şi din generozitatea marii familii Decherchi, se va dovedi liantul întregii acţiuni, acea "iederă" ce se înfăşoară în jurul bătrânelor ziduri ale conacului.

Inima de piatra


Autor carte: 
Luanne Rice
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2006
Traducator: 
Monica Sabin
Inima de piatra de Luanne Rice  -Carti bune de citit

    "Noaptea trecută, am stat în pat cu pătura trasă până la bărbie. Mi-am amintit de copilărie când stăteam cu pătura în cap şi mă simţeam de parcă eram prinsă într-o crevasă îngustă. O aruncam şi respiram adânc; uneori o trezeam pe Maria şi o convingeam să se urce cu mine pe acoperiş. Aseară, mi-am aruncat pătura şi am încercat să respir aer proaspăt, dar nu era decât aer condiţionat şi m-am simţit mai îngrădită ca niciodată.
    Sunt îngrădită din punct de vedere al locului în care mă aflu, e adevărat, dar asta nu se compară cu a fi îngrădit prin faptele tale."
    Ieşind dintr-o căsnicie nereuşită, arheologul Maria Dark optează pentru întoarcerea acasă înainte de a se decide ce va face în continuare. Ajunsă aici, nu numai că nu găseşte alinarea pe care o caută, ci va nimeri într-un adevărat război conjugal, ce o are drept protagonistă pe Sophie, sora ei. Lucrurile degenerează, astfel încât Maria va primi responsabilităţi cu care nu credea ca se va putea descurca vreodată.

Bufonul


Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2005
Traducator: 
Clava Trefil
Bufonul de James Patterson, Andrew Cross  -Carti bune de citit

"Ce mă îndemnase să ajung în locul ăsta? Traversasem toată Europa pentru a lupta în numele unei cauze în care nici măcar nu credeam. Dragostea vieţii mele, tot ceea ce contase cu adevărat pentru mine, se afla la un milion de mile distanţă. Cum se putea ca toate acele chinuri - toate acele speranţe - să fi dispărut cu totul?
    Ce este "Bufonul"? Este o carte care nu se citeşte, ci se trăieşte la intensitate maximă. Un thriller extraordinar, ce-ţi aduce în prim plan un erou "făurit" în cruciadele de pe Pământul Sfânt, dar "şlefuit" în cruciada proprie, o cruciadă pentru oamenii simpli şi oprimaţi de lorzii - stăpânitori de pământ. Este o poveste de excepţie, beneficiind de talentul inconfundabil al maestrului genului, James Patterson, o poveste despre curaj, despre determinare, despre ascuţimea minţii versus cea a sabiei, despre prietenie, demnitate şi despre dragostea adevărată.
    Un adevărat regal, o carte ce se citeşte singură şi o galerie de personaje de legendă, sunt argumente solide pentru a alege "Bufonul" şi a pătrunde în lumea medievală descrisă şi a lua parte la numeroasele ei aventuri.

Rivala din harem 2 vol.


Autor carte: 
Jean-Michel Thibaux
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2013
Traducator: 
Nicolae Constantinescu
Rivala din harem 2 vol. de Jean-Michel Thibaux  -Carti bune de citit

    "Cecilia nu-şi arătă ciuda. Lăsă să zboare durerea sufletească, pe care vântul marin o luă cu el, lăsând drum liber furiei purtate de sângele ei rebel. Dar nu lăsă să apară nimic pe faţa ei fardată. Obrajii nu i se roşiră. Nu trebuia să arate slăbiciune. Nu în momentul întâlnirii cu cadâna. Zora o învăţase să se controleze. Nu uitase lecţiile celei care se sacrificase de bunăvoie însoţind-o la Topkapi.
     În faţa duşmanilor, fii la fel de netedă şi de dură ca marmura unei statui, îi spunea ea. Compune-ţi zâmbetele, dar fă în aşa fel încât ironia să lipsească, pentru că nu vei fi iertată dacă vei vrea să semeni cu cadâna Hurrem."
    Din fascinantele palate veneţiene, unde luxul se îmbină în mod natural cu intrigile, cititorul va fi absorbit de vârtejul evenimentelor ce o vor duce pe Cecilia Baffo drept în mijlocul seraiurilor otomane. Pentru cei familiarizati cu legendele despre iubirea dintre cadâna Hurrem şi puternicul stăpân al Imperiului otoman, Suleyman, această carte va readuce în atenţie şarmul şi exotismul acelor timpuri, iar celor ce descoperă pentru prima oară această lume le va oferi magia culorilor, a tradiţiilor şi a manevrelor politice desfăşurate chiar şi în mijlocul palatelor plăcerii.

Spitalul Municipal vol.1, 2


Autor carte: 
Barbara Harrison
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2012
Traducator: 
Dorina Tulpan
Spitalul Municipal vol.1, 2 de Barbara Harrison  -Carti bune de citit

    "Ceea ce neglijasem în gândirea mea a fost un punct central, o inimă coordonatoare care să-i adune pe toţi laolaltă, şi care fusese acolo tot timpul. Spitalul Municipal este acela care se află în centrul tuturor lucrurilor. Indiferent cât de tare mă îndepărtez de centru, întotdeauna mă întorc la el, pentru că nu se poate altfel. (...) Pentru că acest lucru e valabil pentru multe din vieţile noastre. Oricât de departe s-ar părea că ne abatem, ne întoarcem întotdeauna la Spitalul Municipal ca la un punct focal. Spitalul Municipal este ca o roată uriaşă, iar noi suntem spiţele."
    Romanul în două volume al Barbarei Harrison va supune atenţiei cititorului viaţa ce se desfăşoară pe coridoarele Spitalului Municipal din New York, lumea de dincolo de acesta fiind relativ estompată şi lăsată în planul doi. Când o bogată moştenitoare ajunge să fie internată în acest spital, lipsit de fonduri dar bogat în specialişti, lupta acerbă a medicilor lipsiţi de mijloace pentru a reda miracolul vieţii va capta cu siguranţă atenţia cititorului.

Syndicate content