|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Adevărata inteligenţă este un exerciţiu de sinapsă; constă în a face cu îndrăzneală legături între fapte. În multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiaţi unul de altul, nu au nevoie decât să-şi creeze o punte care să-i unească pentru a scoate la lumină concluzii noi, surprinzătoare."
Dacă ar fi să comprimăm ideea cărţii într-o singură propoziţie am spune că reprezintă descrierea Răului în stare pură. Extraordinar de bine documentată, îmbinând atât adevărurile istorice cât şi legendele biblice, această carte îţi va prezenta o altă viziune asupra bătăliei între Bine şi Rău. Cred că cea mai grăitoare asociere între cele două elemente o vom găsi chiar în interiorul familiei "celui ales" de Rău, doctorul Paul Stauffer, psihiatru celebru. Fiind împotriva religiei cu toate forţele, este chiar surprinzător cum a reuşit să se căsătorească tocmai cu Marie, o catolică practicantă, predispusă euforiilor de natură divină. În această carte vorbim de o impresionantă desfăşurare de forţe de ambele părţi, o luptă în care oamenii obişnuiţi sunt doar "carne de tun". Ciudat este că toată această manifestare a evenimentelor are nevoie de un obiect catalizator reprezentat de unul din arginţii lui Iuda.
O carte excelentă, căreia nu-i lipseşte absolut nimic: mistere, aventură, ritm alert. Aparent trei fire de poveste care n-au nici o legătură între ele încep să se împletească într-o acţiune gen Dan Brown. Fascinantă este şi apariţia unei societăţi secrete fanatice care practic te aruncă de multe ori în epoca neagră a Inchiziţiei. Lupta dintre fanatismul religios şi ştiinţă este un subiect abordat de destul de mulţi autori, însă Abalos reuşeşte să nu-ţi dea impresia de "deja vu". Jocul enigmelor fără sfârşit ne pune parcă neuronii în mişcare, iar nivelul de adrenalină creşte cu fiecare pagină citită. Este o carte pe care cu greu o poţi lăsa din mână, pentru că vrei în permanenţă să afli ce se mai întâmplă.
Pentru cei care definesc răsfăţul prin a se deconecta citind o carte bună, cea de faţă reprezintă una din alegerile fireşti. Dinamismul este şi va rămâne până la final cuvântul care guvernează întreaga acţiune, iar planurile se îmbină perfect sfârşind în a creea o experienţă unică.
"Falsurile au darul de a spune ce sunt până la urmă, iar asta este una dintre marile consolări ale esteticii(...) Frumosul e văzut altfel în fiecare perioadă, se schimbă cu timpul(...) Chiar dacă cineva pictează un tablou care întruneşte toate condiţiile pentru a fi considerat un Rafael perfect, tot va rămâne în el o urmă din mentalitatea de secol XX a pictorului. Cel puţin aşa spune teoria. Pe măsură ce preferinţele se schimbă, un Rafael autentic va arăta autentic, chiar dacă oamenii îl interpretează în mod diferit. O copie modernă însă va începe să-şi arate originea tot mai mult. Cineva tot va observa."
"Oamenii nu se nasc buni sau răi. Poate că se nasc cu ambele tendinţe, dar modul în care îţi trăieşti viaţa contează."
Fără a insista asupra subiectului, care, ajunşi la a treia parte a "Instrumentelor Mortale", categoric "ne-a prins" până acum, "Oraşul de Sticlă" este mult mai profundă decât anterioarele părţi, iar eterna luptă a Binelul cu Răul va fi analizată şi expusă extrem de reuşit. Vom pătrunde şi mai adânc în sufletele personajelor şi vom prelua asupra noastră multe din frământările lor. Dinamismul întregii acţiuni şi precipitarea evenimentelor către deznodământul mult aşteptat, vor face din această lectură un mod excelent de evadare, de a-ţi petrece timpul în altă lume. Şi poate că cel mai important mesaj pe care-l va transmite "Oraşul de Sticlă" este să-ţi asculţi inima, chiar şi atunci când totul pare să te contrazică.
"Ce înseamnă într-adevăr marele tavan? Pentru a-l înţelege cu adevărat, trebuie să îl parcurgem ca pe o experienţă, în felul în care Michelangelo l-a creat şi a vrut să fie interpretat: pas cu pas, nivel cu nivel.(...) Existau atât de multe informaţii şi decoraţiuni, încât această cea mai mare frescă pictată din lume, cu o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, pare supraîncărcată şi exagerată. Să fim bine înţeleşi: aşa şi este - şi acest lucru este realizat dinadins. (...)
Pentru a dezvălui şi înţelege secretele Capelei Sixtine va trebui să procedăm cu grijă, într-o manieră neoplatonică şi cabalistică: pornind de la margini şi croindu-ţi drumul înăuntru, element cu element, până în miezul semnificaţiei."
Întotdeauna marile creaţii ale umanităţii vor fi învăluite într-o aură misterioasă şi creatorii lor investiţi cu puteri nebănuite. Iată că acum vine rândul lui Michelangelo şi al operelor sale să ne înflăcăreze minţile, iar autorii cărţii de faţă reuşesc magistral să convingă cititorul că pătrunde pe o "cale" misterioasă şi plină de înţelesuri oculte.
"Sunt unii care cred că vălul care separă o dimensiune de alta este aşa de transparent, atât de străveziu, încât devine aproape invizibil. Alţii vor spune că numai legile ştiinţei dictează ceea ce putem să credem şi ceea ce nu.(...) În opinia mea, nu pot afirma decât că atitudinea se schimbă cu vremea. Ceea ce într-un secol era un fapt real în altul va fi considerat drept o erezie." Un pachet de cărţi de tarot vor creea o punte peste timp, iar cartea de faţă ne va prezenta atât întâmplări de secol 19 cât şi aventuri din prezent. "Sepulcrul" nu este o carte "zbuciumată", deşi nu este lipsită de suspans. Este mai degrabă o carte elegantă, o carte care redă foarte bine "izul" secolului 19, o carte care ne prezintă regiuni franceze de un şarm turistic incontestabil dar, în acelaşi timp, ascunzând şi mistere captivante.
"Oricărui fizic monstruos îi corespunde o metafizică: monstrul, această fiinţă de neconceput, constituie, într-adevăr, o provocare pentru gândire. Monstrul trebuie înţeles, integrat într-un sistem filosofic sau religios, descifrat, depăşindu-se aceste fenomene care îi tulbură atat de mult pe oameni şi explicându-le existenţa."
Acest nou volum din seria "Enciclopedica" îţi va supune atenţiei conceptul de "monstru-monstruos" trecându-l prin filtrul întregii istorii a umanităţii. De ce această alegere? Autorul constată că, pe lângă faptul că monstruosul a provocat întotdeauna reacţii ambivalente, fascinaţie versus oroare, şi excesive, în orice caz nelăsându-i niciodată indiferenţi pe oameni, întrebările legate de acest subiect sunt practic întrebări despre propria identitate.
Dacă în antichitate monstrul joacă un rol fundamental în explicarea genezei şi a lumii aşa cum este ea, având o importantă încărcătură simbolică, monoteismul creştin îi va reduce aria în domeniul răului. În prezent orice monstru occidental este o apocalipsă, adică un avertisment din care trebuie trase învăţături. După ce va parcurge toate argumentele prezentate în carte, cititorul va înţelege că monstrul nu este contra naturii, ci doar contra a ceea ce numim noi natură.
"Există cunoaştere, şi există şi credinţă (...). Sunt două lucruri diferite. Cunoaşterea are nevoie de fapte. Credinţa are nevoie de crezare. Dacă ar exista dovezi ale existenţei lui Dumnezeu, atunci n-ar fi credinţă, nu crezi?"
