"Sophie, orice religie din lume are la bază "adevăruri" fabricate. Aceasta e însăşi definiţia credinţei - acceptarea unor lucruri pe care nu le putem dovedi, dar despre care ne imaginăm că sunt adevărate. Fiecare religie îl descrie pe Dumnezeu prin intermediul metaforelor, al alegoriilor şi al hiperbolelor, de la anticii egipteni până la dascălii şcolilor teologice de astăzi. Metafora e o modalitate de a ajuta mintea umană să înţeleagă neînţelesul. Problemele apar atunci când începem să credem efectiv în propriile noastre metafore."
"Totul este numai fum şi oglinzi, totul e în zadar (...). Chiar dacă crezi sau nu într-o viaţă de apoi, singurul lucru care contează cu adevărat este ce laşi pentru ceilalţi, fie mari opere de artă, o muzică minunată pe care oamenii o ascultă secole după moartea ta sau ceva simplu, cum ar fi ca oamenii să-şi aducă aminte că ai fost un om bun, cineva care a dat mai mult decât a luat."
Două epoci, două lumi diametral opuse, acelaşi mister... Autorul creează o punte între prezent şi anii 1410, când ciuma încă făcea ravagii în Europa, pentru urmărirea "secretului Medici", -reprezentat de... oopps! Doar nu se aştepta cineva să distrug savoarea cărţii, nu?- oferindu-ne o lectură ce va îmbina atât instantaneele cinematografice, cât şi pagini ce abundă în informaţii extrem de interesante. Cititorul va fi fermecat de somptuozitatea decorurilor italiene, ce păstrează până în prezent savoarea epocilor trecute, decoruri ce "respiră" istorie şi care sunt cum nu se poate mai potrivite pentru desfăşurarea acţiunii.
"Iubiţi cuvintele, dar nu ştiţi să vă slujiţi de ele. Vorbiţi la nesfârşit. Dar cuvintele voastre sunt la fel de sterpe ca şi pietrele. Vi le azvârliţi unii celorlalţi şi nimeni nu ascultă cu adevărat ceea ce spune celălalt. Nimic nu v-ar putea uni, căci niciunul nu recunoaşte că ar putea exista cineva mai înţelept decât el însuşi..."
Fanii Trilogiei Mistice vor descoperi cu plăcere că a apărut şi acest al doilea volum, care este de departe mult mai complicat decât anteriorul. Structura cărţii se va păstra în forma jurnalelor alternând cu scrisori, iar stilul de redare a evenimentelor poate părea un pic cam "preţios", dar, având în vedere că, în mare parte aventurile vor fi tot ale lui Ashlee Devere, acest aer de secol trecut este uşor de acceptat.
" - Crezi în Dumnezeu, domnule Langdon? (...)
- Vreau să cred, se surprinse răspunzând. (...)
- Şi atunci, de ce n-o faci?
- Păi, nu-i chiar atât de uşor, surâse el. Credinţa impune veritabile salturi în gol ale convingerilor - acceptarea mintală a miracolelor, a Imaculatei Concepţii, intervenţiile divine... Şi apoi, mai sunt şi codurile de conduită. Biblia, Coranul, Scrierile budiste... toate implică cerinţe similare - şi pedepse identice. Toate susţin că dacă nu trăieşti conform unui cod anume de comportament, te paşte iadul. Eu nu-mi pot imagina un Dumnezeu care să acţioneze astfel."
Bătălia eternă între Ştiinţă şi Biserică nu mai este demult un secret. Într-o lume în continuă dezvoltare, sintagma "Crede şi nu cerceta", nu-şi mai are locul, iar poziţiile rigide ale dogmelor au trebuit încet, încet adaptate pentru a fi potivite în contextul actual. Iată însă că "Îngeri şi demoni" va prezenta aceste divergenţe de opinie într-o manieră tumultuoasă, lăsând cititorul să aleagă de parte cui se situează, lucru care se dovedeşte teribil de greu, datorită schimbărilor bruşte de situaţie, ce te lasă pur şi simplu fără suflare.
"Oamenii nu se nasc buni sau răi. Poate că se nasc cu ambele tendinţe, dar modul în care îţi trăieşti viaţa contează."
Fără a insista asupra subiectului, care, ajunşi la a treia parte a "Instrumentelor Mortale", categoric "ne-a prins" până acum, "Oraşul de Sticlă" este mult mai profundă decât anterioarele părţi, iar eterna luptă a Binelul cu Răul va fi analizată şi expusă extrem de reuşit. Vom pătrunde şi mai adânc în sufletele personajelor şi vom prelua asupra noastră multe din frământările lor. Dinamismul întregii acţiuni şi precipitarea evenimentelor către deznodământul mult aşteptat, vor face din această lectură un mod excelent de evadare, de a-ţi petrece timpul în altă lume. Şi poate că cel mai important mesaj pe care-l va transmite "Oraşul de Sticlă" este să-ţi asculţi inima, chiar şi atunci când totul pare să te contrazică.
"Există cunoaştere, şi există şi credinţă (...). Sunt două lucruri diferite. Cunoaşterea are nevoie de fapte. Credinţa are nevoie de crezare. Dacă ar exista dovezi ale existenţei lui Dumnezeu, atunci n-ar fi credinţă, nu crezi?"
"Din studiul formulelor genetice ale antraxului şi ale altor bacterii toxice, microbiologii au prezis existenţa unui şir de viruşi care vin din cele mai vechi timpuri. Un şir care a dat naştere strămoşilor iniţiali ai antraxului şi ai altor bacterii cauzatoare de boli grave. Oamenii de ştiinţă au dat chiar un nume acestui străvechi şir de viruşi care transformă nişte vietăţi prietenoase în duşmani de moarte: virusul lui Iuda"
Putem afirma cu cetitudine că pământul pe care trăim încă nu şi-a dezvăluit pe deplin secretele. dacă, din când în când, descoperim câte o nouă specie sau aflăm ceva inedit de ordin biologic, ce ne-am face în cazul în care am înţelege că organismul uman ar putea fi înfrânt de o mână de bacterii din "noroiul primordial"? Aceasta ar reprezenta premiza de la care James Rollins creeaza prin "Virusul lui Iuda" un thriller surprinzător de concentrat, în care, pe lângă o savuroasă intrigă ştiinţifică, vei desoperi şi pagini despre scrierea angelică, despre Marco Polo, despre istoria khmerilor şi a ruinelor Angkorului.
"Aşa se face că ideile zămislite doar în închipuire şi îndrăgite atît de tare încît par să aibe un preţ mai mare decît orice lucru socotit de oameni preţios - riscă să fie zdruncinate şi nimicite de contactul cu practica. Artistului ideal i se cere să aibă o tărie de caracter care nu face casă bună cu delicateţea lui; trebuie să-şi păstreze încrederea în sine când lumea incredulă îl asaltează din toate părţile cu necruţătoarea ei neîncredere; trebuie să înfrunte omenirea şi să fie singurul său discipol, din respect faţă de geniul său, cît şi faţă de obiectivele către care se îndreaptă." (Făurar de frumuseţi)
"În mijlocul frumuseţilor naturale, eşecul e sinistru. Disperarea devine palpabilă, ca şi succesul şi realizările (...) Cadrul frumuseţii oferă un contrast pentru fiecare întreprindere umană. O scobitură în piatră se poate transforma într-o diastolă periculoasă, ca atunci când se inversează polii pământului. În timp ce viaţa ta se duce pe apa sâmbetei, tu te pomeneşti admirând seninătatea divină a lacului prin care te scurgi."