"Oricărui fizic monstruos îi corespunde o metafizică: monstrul, această fiinţă de neconceput, constituie, într-adevăr, o provocare pentru gândire. Monstrul trebuie înţeles, integrat într-un sistem filosofic sau religios, descifrat, depăşindu-se aceste fenomene care îi tulbură atat de mult pe oameni şi explicându-le existenţa."
Acest nou volum din seria "Enciclopedica" îţi va supune atenţiei conceptul de "monstru-monstruos" trecându-l prin filtrul întregii istorii a umanităţii. De ce această alegere? Autorul constată că, pe lângă faptul că monstruosul a provocat întotdeauna reacţii ambivalente, fascinaţie versus oroare, şi excesive, în orice caz nelăsându-i niciodată indiferenţi pe oameni, întrebările legate de acest subiect sunt practic întrebări despre propria identitate.
Dacă în antichitate monstrul joacă un rol fundamental în explicarea genezei şi a lumii aşa cum este ea, având o importantă încărcătură simbolică, monoteismul creştin îi va reduce aria în domeniul răului. În prezent orice monstru occidental este o apocalipsă, adică un avertisment din care trebuie trase învăţături. După ce va parcurge toate argumentele prezentate în carte, cititorul va înţelege că monstrul nu este contra naturii, ci doar contra a ceea ce numim noi natură.
"Foarte des mă gândesc la viaţă şi îmi pun întrebări despre fiecare aspect al ei. Mă întreb ce naiba fac aici. Chiar şi acum. În această cafenea cu această fată pe care o cunosc practic de-o viaţă. Ieri mă gândeam la nevoia de a ne trezi la exact aceeaşi oră ca şi cu o zi înainte şi de a face ce am făcut şi cu o zi înainte. De ce? Ce ne împinge pe fiecare dintre noi să facem anumite lucruri când, în adâncul nostru, o parte din noi nu vrea decât să se elibereze de toate?"
Din start trebuie să-mi declar entuziasmul în faţa acestei cărţi. Neaşteptat de bine scrisă, surprinzător de emoţionantă, extraordinar de vibrantă, are toate calităţile pe care ţi le poţi dori de la o lectură reuşită.
Identificarea cititorului cu personajele principale, Camryn şi Andrew, se face firesc, aceştia fiind concepuţi ca reprezentanţii unei generaţii ce nu-şi mai găseşte locul în mijlocul valorilor propăvăduite de societatea în care trăiesc. Câţi dintre noi nu ne-am dorit să avem curajul să ne luăm rucsacul în spate şi să pornim într-o aventură spre "Nicăieri", o aventură în care să ne căutăm pe noi înşine şi să încercăm să ne înţelegem? Dacă în această călătorie iniţiatică ne-am întâlni şi jumătatea?
"... un asemenea sistem, în care cineva îţi dictează fiecare mişcare - fie el zeu, sau diavol, sau subconştientul nostru, sau genele noastre tiranice -, este imposibil. Viaţa însăşi trebuie să se bazeze pe posibilitatea infinită a alegerii şi a întâmplării. dacă nu putem dovedi asta, trebuie să credem că aşa este.
"Îi venea greu să creadă în miracole şi în fenomene ciudate care îi scrântesc la cap pe oamenii evlavioşi şi pe care Biserica le încurajează, adăpostindu-se în spatele unor verdicte ştiinţifice puţin riguroase; dar ceea ce tocmai văzuse cu ochii săi îl impresionase. Ce era povestea aceea şi ce explicaţie avea? se întrebă, punându-se în gardă ca nu cumva să cadă în aceeaşi capcană pe care o denunţa. Dacă se întâmplă ceva care contrazice legile naturii, se spunea, trebuie să te situezi în defensivă şi să ceri explicaţii ştiinţei.(...) Ca să mergi prin viaţă, (...) ai nevoie de două puncte de sprijin indispensabile: ştiinţa şi gândirea critică."
"Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă prin convingere celor care se opun şi prin a-i face să vadă lumina, ci mai degrabă din pricina faptului că cei care se opun vor muri în cele din urmă, şi va veni o generaţie care va fi familiarizată cu el.(...) Dacă este adevărat (...) atunci trecutul a fost curăţat de adevăruri uitate, şters de multă vreme. Şi, la fel, anumiţi oameni ar putea fi ucişi, astfel încât să predomine viziunea ucigaşilor asupra lumii." Şi totuşi: "Există multe uşi spre trecut. Ele stau ascunse, fără a fi la îndemână, dacă nu ştii ce cauţi."
Ce-ai face dacă, ori în urma unor cercetări amănunţite, sau ca urmare a hazardului, ai descoperi că lumea, aşa cum o ştii, se apropie de final? Şi dacă ai înţelege că tot acest proces nu este nimic nou, ci este ceva ce se repetă ciclic, în ce fel ţi-ar schimba asta viaţa? Acestea ar fi întrebările ce vor izvorî din lectura acestei cărţi. Catherine Donovan şi James Rutherford vor porni în aventura vieţii lor, aventură la care vom lua parte şi noi, într-un iureş de mituri, simboluri, legende şi credinţe din toate colţurile lumii, iureş care ne va dezvălui şi latura comună în toată această diversitate.
"Îmi aminteam fereastra circulară. Îmi aminteam statuia sfântului de pe mormântul lui. Şi oamenii care cântau...Ce putea să însemne? m-am întrebat. Demonul acesta este, de fapt, un sfânt? Nu, nu. Un înger rău, căzut în iad. Ce anume? Nu ştiu. Sau poate slujea vreun sfânt, îl venera, aşadar...ce? Dar, fără îndoială, erau amintirile unui muritor. Creatura îşi amintea că avusese un trup omenesc; iar amintirile lui îmi fuseseră lăsate mie, iar eu eram probabil singurul care ar fi putut să le analizeze. (...) În mintea mea s-a născut o idee. De fiecare dată, aminteşte-ţi mai mult. Fii diavolul, cunoaşte-l, şi în cele din urmă, vei afla adevărul despre el. Dacă nici adevărul nu te poate ajuta, atunci ce?"
Un pachet misterios, un astronom cu preocupări oculte, o profeţie despre o catastrofă cosmică, Londra secolului 18. E lista ingredientelor care fac şi din această carte un succes şi deopotrivă o experienţă care merită încercată. Avem eterna luptă între bine şi rău, între oameni obişnuiţi care duc o viaţă mizeră şi personaje mai mult sau mai puţin ciudate. Ne trezim cu sufletul la gură alergând, căutând şi iscodind alături de micuţa slujnică hoaţă. Uneori ni se pare c-am rămas "în ceaţă" ca mai apoi să ne întoarcem "la acţiune". Dinamică, dură, plină de intrigi şi ciudăţenii nu o veţi mai putea lăsa din mână până la finalul super straniu şi totuşi aşa de frumos.
"Nimic din ceea ce merită făcut în viaţă nu este uşor.(...) Destinul nu e un motiv. E o explicaţie."
Pornind de la ideea călătoriei iniţiatice pentru a-ţi demonstra adevăratele calităţi, idee care îţi aminteşte de basmele în care împăratul îşi trimite fiii în lume, "Codicele" îţi va purta paşii într-un decor pe cât de exotic, pe atât de periculos.
"Există cunoaştere, şi există şi credinţă (...). Sunt două lucruri diferite. Cunoaşterea are nevoie de fapte. Credinţa are nevoie de crezare. Dacă ar exista dovezi ale existenţei lui Dumnezeu, atunci n-ar fi credinţă, nu crezi?"
"Dacă ne ferim să vorbim despre Rău, nu înseamnă că îl facem să dispară. Răul trebuie înfruntat, nu ocolit..."
Crezi în Bine? Atunci nu uita să crezi şi în Rău... Sub pretextul celebrării unirii a două destine prin căsătorie, la Castelul Ultimelor Turnuri se vor aduna oaspeţi "numeroşi şi pestriţi", "fiecare cu un secret în spate". Pe cât de stranie este unirea marchizei de Lauras cu întunecatul Max Schwartz, pe atât de interesantă devine alegerea invitaţilor. Vom parcurge acest "drum" cu ajutorul cavalerului Arthur de Seragens, privind prin ochii lui şi simţind alături de el atmosfera apăsătoare şi rău-prevestitoare de la castel. Declanşarea violentelor evenimente va ridica tensiunea la cote alarmante, iar pe parcursul lecturii vom trece prin zeci de supoziţii şi acuzaţii, dar nu vom reuşi să descifrăm misterul decât în final, şi asta pentru că Răul nu se manifestă atât de evident pe cât am crede noi, şi, mai ales, nu-l vom găsi niciodată acolo unde presupunem că se află.