|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Sârguinţă şi disciplină. Curăţenie şi rugăciune. Agilitate şi mişcare. Agilitate şi sârguinţă. Arn urma aceste instrucţiuni cu aceeaşi uşurinţă cu care asculta cerinţele de a-şi iubi şi respecta toţi fraţii, cele mai importante două reguli din mănăstire, şi a spune întotdeauna adevărul, a treia dintre cele mai importante reguli. Le urma şi pe celelalte, deşi erau mai puţin importante şi uneori chiar greu de înţeles, precum acelea despre orele de culcare şi comportamentul la masă.
Dar nu-i venea greu să urmeze toate aceste porunci divine. Dimpotrivă, era o plăcere. Uneori se întreba cum ar fi fost să fii copil dincolo, în lumea lipsită de sfinţenie."
"Una din rarele bucurii de care are parte un principe este dragostea nefăţărită a supuşilor săi. Istoria cunoaşte puţini dintre aceştia, căci cel ce stăpâneşte într-o mână ţine sceptrul, în cealaltă cnutul.(...) Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintre cei puţini. Nu o dată avusese ocaziunea să constate dragostea pe care i-o dăruia poporul său: plugari, târgoveţi, o parte din boierimea ţării - luminaţii - îi închinau cele mai nobile simţăminte, Alexandru Ioan era steaua lor, norocul unui popor urgisit, depozitar de idealuri şi nădejdi, părinte şi cârmuitor blând. Cuza nu urcase treptele tronului retezând capete, nu-l păstra cu flinta, barca lui nu plutise niciodată pe o mare de sânge şi lacrimi. De aceea nici nu simţea teama."
Puţini autori reuşesc să schimbe registrul şi să adapteze limbajul, şi naraţiunea în sine, epocii în care se petrece acţiunea. Iată că Rodica Ojog Braşoveanu nu va avea nevoie decât de câteva pagini pentru a te fermeca şi a te prinde în această aventură a protipendadei bucureştene din timpul domniei lui Cuza. Vei petrece timpul atât în casele boierilor de partea lui Vodă, cât şi în cele ale "ţesătorilor" de intrigi şi vei savura cu aceeaşi voluptate descrierile decorurilor, caracterizările personajelor, simţind şi văzând cu proprii ochi fastul epocii.
"Acum eram războinic. Eram membru al echipajului nobilului Hastein. Aveam să-l urmez pentru a lupta împotriva duşmanului şi pentru siguranţa pământurilor noastre. Visul copilăriei mele se îndeplinea. Eram viking."
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
Lectura acestei cărţi va reprezenta pentru toţi iubitorii de artă, şi nu numai, iar în special pentru iubitorii de pictură, o călătorie fascinantă. Pătrunzi în culisele operei marelui pictor Caravaggio, dar şi în file din viaţa artistului, iar eforturile de a găsi un tablou pierdut al maestrului te duc cu gândul la eforturile întreprinse în găsirea persoanelor dispărute.
Este mai mult decât evident că autoarea iubeşte tot ce ţine de Shakespeare. Cartea abundă de citate atât din Sonetele cât şi din piesele lui, iar citatul "Răul ce oamenii îl fac le supravieţuieşte; Dar binele ades îi însoţeşte-n groapă..." devine un laitmotiv al cărţii. Structurată în cinci acte, ca o piesă de teatru, cu câteva interludii istorice, cartea prezintă aventura regăsirii unei piese pierdute a dramaturgului englez, o aventură care se desfăşoară atât în Anglia cât şi în Statele Unite. Cam prea presărată cu crime, în opinia mea, iar asocierea unor speculaţii cu privire la Shakespeare, ne amintesc de tabloidurile noastre "de toate zilele". Cumva multitudinea ciudăţeniilor spuse şi scrise despre dramaturg de-a lungul anilor, se justifică, mai ales prin faptul că nu ştim mare lucru despre el.
"Adevărata inteligenţă este un exerciţiu de sinapsă; constă în a face cu îndrăzneală legături între fapte. În multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiaţi unul de altul, nu au nevoie decât să-şi creeze o punte care să-i unească pentru a scoate la lumină concluzii noi, surprinzătoare."
"Dacă volumul anterior, "Camera Blestemată", puncta mai mult pe latura fantastică a femeilor-lupoaice şi a relaţiei lor cu Francois de Chazeron, acest al doilea volum al seriei "Jocul Lupoaicelor" va purta mai puţin amprenta fantastică şi va pune accent mai mult pe latura istorică. Astfel, pe fondul frământărilor de la curtea regală, vom recunoaşte şi figuri marcante ale trecutului francez, cum ar fi Caterina de Medici, Carol Quintul, Nostradamus. Vom gusta din nou din magia Curţii Miracolelor şi vom înţelege că, indiferent de înfăţişarea cuiva, gama emoţiilor este aceeaşi. Un cerşetor sau un nobil urăsc la fel, iubesc la fel, chiar dacă o prăpastie existenţială îi desparte: "Dincolo de aparenţe bate o inimă. Iar emoţiile pe care le încearcă ea sunt aceleaşi, indiferent de înfăţişarea sau de hainele pe care le poartă omul acela."
Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.
Pe fondul unei zbuciumate şi conflictuale scene politice, şi în vremea în care lucrurile se rezolvau cu spada în mână, vom pătrunde în lumea "lupilor de mare", călătorind din Anglia, până în Franţa, şi mai apoi la Veneţia, legănaţi de valuri şi în compania dârzilor corsari, sau piraţi, în funcţie de propria interpretare a legilor timpului, căliţi atât de natură cât şi prin bătăliile purtate. Vă gândiţi că această lume, a sfârşitului anilor 1600, nu este locul potrivit pentru o femeie? O veţi cunoaşte pe Mary Oliver Read, şi veţi vedea diferit locul "doamnelor" în istorie. Vom lua parte la aventuri extraordinare, o cavalcadă de întâmplări, în care violenţa se va combina cu emoţiile, erotismul cu tandreţea, nu numai asistând la acestea, ci fiind parcă parte a lumii eroinei. Pentru că autoarea reuşeşte să te introducă fără efort în această lume, iar prin intermediul personajelor vei reuşi s-o simţi ca pe o lume autentică.
