|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-P.C._Cast_Kristin_Cast.png "Obsesia (seria Casa Noptii 5) - Recenzii carti bune")
"Ea construise asta. Tot ce făcuseră ei fusese să-i pună la dispoziţie cochilia - piatra, lemnul - dar ea fusese cea care o adusese în acel stadiu. Iar acum avea s-o facă din nou.
Da, cu siguranţă era puternică şi deşteaptă şi dispusă să muncească din greu."
În planurile lui Avery McTavish nu se află o relaţie... Însă soarta ţine morţiş s-o contrazică, astfel încât Owen Montgomery devine o importantă filă a vieţii lui Avery. "Paşi spre fericire" este o pledoarie în favoarea unei existenţe împlinite, unde atât cariera profesională cât şi sentimentele sunt preţuite deopotrivă, o carte despre cum eforturile ajung să fie răsplătite şi despre importanţa covârşitoare a oamenilor pe care îi primeşti în viaţa ta.
Cu o scriere fuidă şi perfect calibrată, Nora Roberts îţi oferă, ca întotdeauna, o lectură de excepţie, iar îmbinarea scenelor obişnuite cu un strop de ... suspans paranormal, adaugă un plus de farmec întregului roman.
-P.C.Cast_Kristin_Cast.png "Semnul (seria Casa noptii 1) - Recenzii carti bune")
Dacă reuşeşti să treci peste începutul cărţii, care este redactat într-un limbaj ostentativ de puştoaice, iritant de-a dreptul, pe parcurs firul narativ reuşeşte să te prindă. Scrisă la persoana întâi, cartea are şi câteva pasaje penibile, cum ar fi apropourile la vedete şi mai ales la presupusa lor apartenenţă la cei "neumani", iar ritualurile redate cu foarte mare emfază sunt deosebit de ridicole. Împărţirea tranşantă gen: noi "aleşii" versus restul "proştii", precum şi inversarea societăţii lor la matriarhat, te sâcâie chiar dacă ai fi feministă convinsă. E prea ţipător! Lectura este totuşi salvată pentru că personajul principal, Zoey, este foarte bine conturat. O placi din primele pagini şi citeşti cartea numai ca să vezi prin ce aventuri mai trece. Dacă în tot acest efort mai apare şi un grup de prietene simpatice, plus un tip bine, "te-ai aranjat".
"Par a fi nebună acum, ştiu. Însă niciodată nu mi-am dat seama că nu am aşa de mult timp. Niciodată n-am auzit tic-tacul ceasului.
Dacă am şti toţi - dacă ar fi o plăcintă cu răvaş pe care s-o deschizi şi să afli cât timp ţi-a mai rămas, oare am trăi vieţi complet diferite? Oare am irosi mai puţin timp? Am aplica mai sârguincios îndemnul carpe diem? Oare?"
Barbara, mamă a patru fete şi soţia lui Mark, se vede înfrântă de destin astfel încât, în puţinul timp rămas, încearcă prin intermediul unor scrisori şi a unui jurnal personal, să transmită ceea ce nu va mai putea prin viu grai celor ce vor rămâne fără ea. Cartea devine atât o impresionantă poveste a unei mame ce încearcă să-şi facă datoria şi dincolo de această lume, cât şi povestea unei familii ce rămâne fără factorul catalizator.
Am citit această carte prin filtru personal, ca pe o punere în scris a propriei drame, cu invidia celui ce nu a beneficiat de vreo scrisoare sau de vreun jurnal, care să îndulcească, poate, realitatea crudă. Cititorul se poate regăsi în personalităţile atât de diferite ale celor patru fiice, cât şi ale celorlalte personaje atinse de pierderea suferită.
"Eram uluită să-l văd atât de fericit şi în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete şi fulgere, forţă de o frumuseţe sălbatică, pericol şi fascinaţie în acelaşi timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.
Acum l-aş fi descris drept calmul de după furtună, ceea ce făcea din el o forţă şi mai impresionantă a naturii."
Povestea Evei şi a lui Gideon ajunge la a cincea şi ultima parte a serie de succes "Crossfire". Ne luăm rămas bun de la tumultuosul cuplu printr-un volum la fel de fascinant ca şi anterioarele şi totuşi mai profund, mai "de suflet". Efortul celor doi de a-şi consolida relaţia şi de a o duce la un nivel superior "carnalului" te implică în mod direct, tumultul emoţiilor cuprinzând pagini întregi.
Nu lipsesc nici momentele încărcate de adrenalină şi nici cele încărcate de erotism, dar, în mod cert, accentul este mutat, benefic aş spune, spre rezolvarea conflictelor interioare ce trenau încă din volumele anterioare.
Controversata serie "Crossfire" te seduce pe nebănuite şi, odată ce te-ai lăsat prins între paginile ei, o vei parcurge cu satisfacţia unei "plăceri vinovate"... Savuroasa poveste de dragoste are gustul după-amiezelor leneşe cu o carte şi o ciocolată caldă, menite să te scoată din cotidianul mohorât.
" Puterea personală şi puterea asupra altora sunt două lucruri complet diferite. Nu doar că sunt diferite, ci sunt diametral opuse.
Persoana care se cunoaşte pe sine, îşi înţelege propria fiinţă, înţelege semnificaţia viaţii sale, are brusc parte de o expozie de putere. Dar aceasta seamănă mai mult cu iubirea, cu compasiunea. Seamănă mai mult cu lumina lunii decât cu lumina soarelui - rece, calmă, frumoasă. Un astfel de om nu are nici un fel de complex de inferioritate. Este atât de plin, de mulţumit, atât de fericit, încât nu are nici un motiv de a simţi vreo ambiţie de putere asupra altora.
Eu numesc asta puterea misticului. Puterea asupra altora este politică, iar oamenii interesaţi de puterea asupra altora sunt oameni care au un profund complex de inferioritate."
Din seria discursurilor lui Osho nu putea lipsi o dezbatere cu privire la politică şi la puterea exercitată de aceasta asupra oamenilor.
Cu aceeaşi nonşalanţă binecunoscută, Osho va puncta motivele dorinţei omeneşti de a-şi întinde "stăpânirea" asupra altora, cu repercursiuni marcante asupra societăţii în care ne ducem existenţa.
Cei care au aşteptat cu nerăbdare acest al 6-lea volum din seria "Casa Nopţii" nu vor fi deloc dezamăgiţi. Reapar personajele îndrăgite timp de atâtea volume, iar limbajul se păstrează la fel de adolescentin. Interesant de observat este că, acest volum acordă o pondere mai mare şi personajelor considerate negative, încercând să creeze acel echilibru etern. Pentru că: "Răul e pretutindeni, asemenea binelui. Aşa au fost create atât lumea aceasta, cât şi cealaltă. Trebuie să existe echilibru, chiar şi pe tărâmul lui Nyx." Tot ca noutate vom remarca aducerea în "lumina reflectoarelor" a mai multor personaje, astfel încât Zoey va împărţi "podiumul" cu Stevie Rae, cu Afrodita şi chiar cu ...Rephaim. În încheiere pot spune că "Tentaţia" este un volum reuşit, cu o intrigă interesantă şi cu o oarecare maturizare faţă de volumele anterioare.
-P.C._Cast_Kristin_Cast.png "Obsesia (seria Casa Noptii 5) - Recenzii carti bune")
Ce putem spune? Seria "Casa nopţii" revine în forţă cu volumul 5. Şi chiar este o revenire. Deşi limbajul rămîne pe alocuri forţat de adolescentin, simţim o uşoară maturizare atât a stilului, cât şi a subiectului în sine. Cumva "salata" de legende din volumul anterior devine în sfârşit mai clară şi, în mod straniu, chiar le găseşti şi rostul. Grupul de prieteni cu care suntem familiarizaţi se măreşte şi reapar toate complicaţiile "romantice" ale eroinei Zoey. Te-ai aştepta de la o persoană atât de înzestrată cu tot felul de forţe să-şi poată cunoaşte mai bine sufletul şi să poată decide mai uşor în ceea ce priveşte sentimentele proprii. Cred totuşi că mare parte din farmecul cărţii constă tocmai în aceste dileme. O carte ce-ţi satisface pe deplin pofta de a citi ceva deconectant şi care te lasă cu adevărat încântat de faptul că aventurile se vor continua şi într-un volum viitor.
Dacă la începutul cărţii frământările personajelor sunt mai ales de natură interioară - să nu uităm că acţiunea se petrece într-un soi de casă de corecţie, până la final totul se va comprima într-o supremă bătălie între bine şi rău. Într-un internat în care toţi rezidenţii ascund câte un secret, şi în care nici profesorii nu par mai "luminoşi", Luce se confruntă atât cu demonii interiori şi cu umbrele care-i înconjoară viaţa, şi pe care le vede dintotdeauna, cât şi cu inexplicabilele ei sentimente profunde pentru Daniel, un coleg care-i dă din prima clipă senzaţia de deja vu şi o nelinişte inexplicabilă. Nu este insensibilă nici la atenţiile lui Cam şi astfel declanşează o ostilitate între cei doi, care poate duce la ceva mult mai grav. O carte despre conceptul de iubire eternă, despre suflete pereche şi despre o dragoste nepermis de mare, care sfidează chiar regulile "de bază" ale credinţei, drept pentru care este blestemată.
"Lucrurile erau diferite în viaţa asta. Toată lumea spunea asta, şi Luce chiar o simţea: o revelaţie creştea din ce în ce mai mult în ea. Se privise cum murise şi supravieţuise. Nu mai era nevoie ca Daniel să-şi poarte singur pedeapsa. Era ceva ce puteau face împreună."
"Diavolul era pus pe rele în acea seară. Prudence se convinsese de asta o oră mai târziu, când Sebastian plecă de lângă ea şi se îndreptă spre uşă.
În ultimele câteva zile ajunsese să se apropie destul de mult de acel bărbat enigmatic. Simţea în adâncul ei, fără s-o înţeleagă pe deplin, că îl cunoştea. Credea că poate vedea dincolo de faţada rece pe care o afişa pentru restul lumii. Credea că putea chiar să citească semnele aproape imperceptibile care indicau schimbări subtile de dispoziţie."
O tânără cu veleităţi paranormale, Prudence Merryweather, ajunge să se logodească cu întunecatul Sebastian Angelstone. Atracţia celor doi spre investigarea misterelor îi va arunca în miezul unei afaceri pe cât de încurcată, pe atât de periculoasă. Stilul Amandei Quick nu suferă mari modificări nici în această carte, iar inclinaţia ei de a crea o aventură tumultuoasă, este extrem de clară. Singurul neajuns îl poate reprezenta limbajul uşor desuet pe alocuri, parcă forţâdu-se punerea acţiunii în acea epocă. Totuşi cartea în sine şi intriga nu vor avea de suferit, lectura oferindu-ţi deconectarea pe care o căutai, secondată de suspans, investigaţii, crime, şi, evident, dragoste.
