|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.
"Persoana care şi-a pierdut capacitatea de a fi surprinsă este moartă. În momentul în care surpriza ta a murit, eşti mort. În momentul în care uimirea ta a murit, eşti mort. În momentul în care devii incapabil să simţi veneraţie, ai devenit neputincios.
Şi să te naşti cu darul râsului şi sentimentul că lumea este nebună este calitatea care face ca viaţa să merite să fie trăită - şi nu numai că merită trăită, dar merită dansată, merită sărbătorită.(...)
Fiinţa ta este un mister. Cu cât ştii mai mult, cu atât cunoşti mai puţin. Cu cât mergi mai adânc, cu atât vezi mai bine infinitatea. Este atât de adânc încât nu poţi atinge fundul - niciodată. Oamenii care cred că se cunosc pe ei înşişi sunt superficiali. Oamenii profunzi sunt permanenet conştienţi de ceva necunoscut. Şi este frumos, pentru că necunoscutul este mereu viu, necunoscutul este întotdeauna infinit. Necunoscutul este etern."
"Enzio răspunse din biroul lui. Zâmbi şi dădu din cap. Sigur că lucrurile reveniseră la normal. Avusese dreptate. Decizia lui era singura cale. Putea fi pe jumătate pensionat, însă, când erau probleme importante de rezolvat, apelau întotdeauna la el.
Frank, fiul său cel mai mare, îi sugerase alte moduri de a rezolva problema. Dar ce ştia Frank? Avea treizeci şi şase de ani, era un bun om de afaceri, dar când era vorba să ia o decizie, ideile lui erau prea blânde. Ce rost aveau ameninţările dacă nu aveai de gând să le pui în practică?
Acţiunile în forţă ca în vremurile bune erau unica variantă."
O carte scrisă întocmai după "canoanele" unui bestseller, "Jocuri periculoase" te poartă în mijlocul unei acţiuni dramatice, în care "jocurile" sunt făcute de către Mafie, iar atunci când câştigurile şefului Bassalino sunt ameninţate, repercursiunile devin ... fatale.
"Jocuri periculoase" va aduce în lumina reflectoarelor caractere puternice, atât masculine, bazate pe forţa brută, cât şi feminine, ce îmbină hotărârea cu forţa interioară, dar şi cu farmecul exterior. Dinamică, tensionată, emoţionantă, această carte este un adevărat "film" pe hârtie, ce-ţi va oferi plăcerea lecturii deconectante.
"Diavolul era pus pe rele în acea seară. Prudence se convinsese de asta o oră mai târziu, când Sebastian plecă de lângă ea şi se îndreptă spre uşă.
În ultimele câteva zile ajunsese să se apropie destul de mult de acel bărbat enigmatic. Simţea în adâncul ei, fără s-o înţeleagă pe deplin, că îl cunoştea. Credea că poate vedea dincolo de faţada rece pe care o afişa pentru restul lumii. Credea că putea chiar să citească semnele aproape imperceptibile care indicau schimbări subtile de dispoziţie."
O tânără cu veleităţi paranormale, Prudence Merryweather, ajunge să se logodească cu întunecatul Sebastian Angelstone. Atracţia celor doi spre investigarea misterelor îi va arunca în miezul unei afaceri pe cât de încurcată, pe atât de periculoasă. Stilul Amandei Quick nu suferă mari modificări nici în această carte, iar inclinaţia ei de a crea o aventură tumultuoasă, este extrem de clară. Singurul neajuns îl poate reprezenta limbajul uşor desuet pe alocuri, parcă forţâdu-se punerea acţiunii în acea epocă. Totuşi cartea în sine şi intriga nu vor avea de suferit, lectura oferindu-ţi deconectarea pe care o căutai, secondată de suspans, investigaţii, crime, şi, evident, dragoste.
"Sam îşi ridică uşor pălăria panama în faţa ei, iar apoi îşi continuă treaba, îndepărtând noroiul din jurul unui lemn îngropat care, spera el, era parte dintr-un cufăr.
În ultimele trei zile cutreieraseră prin mlaştină, căutând acel indiciu care le-ar fi putut demonstra că nu alergau după cai verzi pe pereţi. Pe nici unul dintre ei nu îl deranja o vânătoare bună, chiar si fără rezultat - era ceva obişnuit în vânătoarea de comori -, însă nu strica niciodată să te alegi cu ceva la sfârşit."
Un vârtej de întâmplări, o goană de colo-colo pe tot Globul, aventuri la tot pasul, presărate din belşug cu adevărate lecţii de istorie, reprezintă, în esenţă, cartea lui Clive Cussler.
"Acum sunt înger păzitor.Toţi ştiu asta şi mai ştiu şi că am devenit astfel pentru că te-am salvat de la moarte. Acum, mult mai mulţi dintre ei au impresia că puteau să-şi înşele destinul. Fie salvând un om şi recăpătându-şi aripile, fie ucigându-şi nefilimul vasal şi transformându-şi trupul din înger căzut în om."
"Gideon Cross. Numai numele lui era de ajuns ca să-mi facă trupul, strâns încorsetat în haine, să tânjească fierbinte după el. Din prima clipă când îl zărisem - când privisem dincolo de înfăţişarea-i uluitoare şi imposibil de perfectă, intuind omul întunecat şi primejdios din el - simţisem atracţia pe care mi-o provoca faptul că întâlnisem cealaltă jumătate a mea. Aveam nevoie de el cum aveam nevoie de bătăile inimii mele, iar el se pusese într-o primejdie imensă, riscând totul... pentru mine."
Dacă în volumul anterior suspansul ne era oferit preponderent de trecutul dureros al Evei, acum Gideon va fi cel bântuit de relaţiile sale apuse. Autoarea va introduce în poveste noi personaje menite să tulbure relaţia Evei Tramell cu Gideon Cross. Modul zbuciumat al celor doi de a-şi trăi iubirea, sentimentele mixate, oscilând între obsesie, gelozie, dependenţă patologică, vor purta cititorul într-un vârtej impresionant, trăit la cote ridicate. Lectura nu-ţi dă nici o şansă de scăpare, mai ales că,ajunsă la al treilea volum, este clar că seria ţi s-a strecurat deja în inimă.
"Lucrurile erau diferite în viaţa asta. Toată lumea spunea asta, şi Luce chiar o simţea: o revelaţie creştea din ce în ce mai mult în ea. Se privise cum murise şi supravieţuise. Nu mai era nevoie ca Daniel să-şi poarte singur pedeapsa. Era ceva ce puteau face împreună."
"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
"Umanitatea e un pod. Nu îţi poţi face o casă pe el. Podul trebuie să fie trecut. Nu e pentru a fi locuit (...) Nu încerca să fii doar uman, pentru că astfel vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale.(...)
Omul se află aici ca să devină supraom. Să devii supraom trebuie să fie ţelul tău. Abia atunci vei reuşi să fii om, şi cu uşurinţă.
Cu cât te vei transforma într-un supraom, cu atât vei descoperi că nu mai suferi, că nu mai ai nelinişti. Copacii vor înmuguri curând, va fi prilej de mare bucurie. În curând vor apărea florile. Poţi aştepta, poţi spera, poţi visa.
Când nu te îndrepţi nicăieri, când încerci să fii doar om, atunci râul a încetat să curgă. Atunci râul nu se mai îndreaptă spre ocean. Pentru că a te îndrepta către ocean înseamnă să ai dorinţa de a deveni oceanul. (...) Dumnezeirea este ţelul. Poţi fi uman numai dacă continui să depui toate eforturile, toate eforturile posibile pentru a deveni divin. Chiar în acele eforturi, umanitatea ta va începe să strălucească. Tocmai prin acele eforturi, vei deveni viu."
