"Cărţile sunt porţi care te poartă spre libertate (...) Cu ele înveţi, te educi, călătoreşti, visezi, îţi imaginezi, trăieşti alte vieţi şi o înmulţeşti pe a ta de o mie de ori.(...) Şi astfel, Teresa descoperi că ceea ce nu era altceva decât un obiect inert din cerneală şi hârtie căpăta viaţă atunci când cineva îi întorcea paginile şi îi parcurgea rândurile, proiectându-şi acolo existenţa, gusturile, virtuţile şi viciile. Iar acum avea certitudinea a ceva ce abia întrezărea la început(...) aceea că nu există două cărţi la fel, pentru că niciodată n-au existat doi cititori la fel. Şi că fiecare carte este, ca fiecare fiinţă omenească, o carte unică, o poveste unică şi o lume aparte."
Într-adevăr "Regina Sudului" este o poveste unică desfăşurată într-o lume aparte, a traficului de droguri şi a violenţei. O poveste unică prin personajul principal, Teresa Mendoza, originară din Mexic, aparent fragilă, dar care refuză să se lase înfrântă de viaţă, ajungând astfel să stăpânească lumea din care nici nu ar fi trebuit să facă parte.
"Enzio răspunse din biroul lui. Zâmbi şi dădu din cap. Sigur că lucrurile reveniseră la normal. Avusese dreptate. Decizia lui era singura cale. Putea fi pe jumătate pensionat, însă, când erau probleme importante de rezolvat, apelau întotdeauna la el.
Frank, fiul său cel mai mare, îi sugerase alte moduri de a rezolva problema. Dar ce ştia Frank? Avea treizeci şi şase de ani, era un bun om de afaceri, dar când era vorba să ia o decizie, ideile lui erau prea blânde. Ce rost aveau ameninţările dacă nu aveai de gând să le pui în practică?
Acţiunile în forţă ca în vremurile bune erau unica variantă."
O carte scrisă întocmai după "canoanele" unui bestseller, "Jocuri periculoase" te poartă în mijlocul unei acţiuni dramatice, în care "jocurile" sunt făcute de către Mafie, iar atunci când câştigurile şefului Bassalino sunt ameninţate, repercursiunile devin ... fatale.
"Jocuri periculoase" va aduce în lumina reflectoarelor caractere puternice, atât masculine, bazate pe forţa brută, cât şi feminine, ce îmbină hotărârea cu forţa interioară, dar şi cu farmecul exterior. Dinamică, tensionată, emoţionantă, această carte este un adevărat "film" pe hârtie, ce-ţi va oferi plăcerea lecturii deconectante.
Continuă aventurile de viitoare Mare Preoteasă ale lui Zoey, cât şi dilemele ei sentimentale. Se leagă prietenii, care în primele volume nu ar fi părut posibile, dar apar şi animozităţi ce te fac să empatizezi cu eroina noastră şi să subscrii la părerea ei despre viaţa proprie: "destul de amuzantă, destul de scârboasă şi al naibii de complicată." Cartea este scrisă în continuare în acelaşi mod, dar poate datorită faptului că m-am obişnuit deja, nu mă mai deranjează. Descrierea ritualurilor este la fel de jenantă ca şi în primele volume, dar curiozitatea de a vedea unde duce firul poveştii te face să treci cu brio peste aceste momente. Avem şi ceva scene picante (sincer chiar cred că era nevoie de ceva "condimentare"), dar ce pot să spun este că de-adevăratelea "m-a prins!". E clar că voi citi şi continuarea pentru că, sincer, nu-mi pot imagina cum se vor desfăşura de-acum evenimentele, şi asta chiar este un mare plus pentru carte.
"Surprinzător, nu era speriată pe cât era de furioasă. Nu reuşise să facă în viaţă tot ce şi-ar fi dorit. Snowboardingul părea un lucru extraordinar, dar nu apucase să-l încerce. De fapt, nu-şi făcuse timp pentru aşa ceva. Nu fusese niciodată la Napa Valley. Şi-ar fi dorit să mai vadă Parisul o dată, dar de data asta nu ca o liceeană supravegheată, ci de una singură, liberă să se plimbe pe bulevarde.(...) Şi mai era încă ceva. Lucrul acela mare. Vina care îi alimenta ambiţia. Nu încercase să facă pasul cel mare. Încă nu regretase cuvintele grele, usturătoare, care, în mod tragic, fuseseră profetice. Trebuia să trăiască pentru a repara greşeala."
Ambiţioasa reporter TV, Tiel McCoy îşi întrerupe concediul pentru o ştire de senzaţie ce o poate propulsa în carieră. Un caz de răpire, degenerat într-un jaf armat cu luare de ostatici, pare o ştire croită special pentru ea. Lucrurile nu stau însă întotdeauna aşa cum le prezintă presa şi Tiel îşi va pune sub semnul întrebării principiile ce îi ghidau până atunci cariera.
"Ea construise asta. Tot ce făcuseră ei fusese să-i pună la dispoziţie cochilia - piatra, lemnul - dar ea fusese cea care o adusese în acel stadiu. Iar acum avea s-o facă din nou.
Da, cu siguranţă era puternică şi deşteaptă şi dispusă să muncească din greu."
În planurile lui Avery McTavish nu se află o relaţie... Însă soarta ţine morţiş s-o contrazică, astfel încât Owen Montgomery devine o importantă filă a vieţii lui Avery. "Paşi spre fericire" este o pledoarie în favoarea unei existenţe împlinite, unde atât cariera profesională cât şi sentimentele sunt preţuite deopotrivă, o carte despre cum eforturile ajung să fie răsplătite şi despre importanţa covârşitoare a oamenilor pe care îi primeşti în viaţa ta.
Cu o scriere fuidă şi perfect calibrată, Nora Roberts îţi oferă, ca întotdeauna, o lectură de excepţie, iar îmbinarea scenelor obişnuite cu un strop de ... suspans paranormal, adaugă un plus de farmec întregului roman.
"Tot ce văzuse din Wales prin ferestrele trăsurii era verdele: un verde întunecat, plin de viaţă, care părea înmuiat în apă şi vânt. Nu mai mirosise marea, însă o recunoscu de îndată, undeva adânc în oaselel ei. Era sălbatică, liberă, plină de vietăţi şi o făcea să viseze la lungi călătorii pe apă, spre insule despre care nu auzise niciodată.
Când nu contempla marea, se gândea la doctorul fioros şi strălucit cu care avea să se căsătorească. După spusele tatălui său, fusese considerat pe nedrept o bestie, din cauza nerăbdării sale cu decrepiţii săi colegi."
Linnet Thrynne categoric nu este o tânără potrivită epocii în care trăieşte. Mult prea isteaţă, cu limba extrem de ascuţită şi cu prea puţin respect pentru convenienţe, se vede pusă în situaţia stânjenitoare de a fi nevoită să părăseacă Londra pentru a opri valul de bârfe răutăcioase la adresa ei. Piers Yelverton, conte de Marchant, invalid, medic, şi om peste măsură de morocănos, va fi cel cu care Linnet ar trebui să se căsătorească. Sau poate că nu....?
" nu se simţea ca un adult. Nu era deloc pregătită. Era ca şi cum se declanşase o alarmă de incendiu în toiul nopţii, şi ea stătea în mijlocul drumului, cu o grămadă de haine în braţe. (...)
Şmecheria este să ai curaj, să fii îndrăzneţ şi să faci diferenţa, îşi spuse. Nu chiar să schimbi lumea, ci doar bucăţica din jurul tău."
Sfârşitul facultăţii... Teoretic deja ţi-ai ales drumul şi acum trebuie să-ţi trăieşti viaţa ca un adult responsabil. Şi dacă nu este aşa? Dacă abia acum începi să alegi o cale, apoi alta, realizând că sunt greşite? Pe de-o parte revoluţionara Emma, pornită să schimbe lumea şi să ducă batălii importante, iar pe de altă parte Dexter, băiatul de "bani gata", care încă nu are nici o ambiţie clară, vor înţelege că viaţa este plină de compromisuri şi dezamăgiri, şi-şi vor fi alături de multe ori, refuzând însă gândul că ar putea fi sortiţi unul altuia.
"O zi" este o carte minunată, un jurnal a două destine diferite, dar iremediabil unite, o cronică a vieţii, aşa cum este ea, dulce-amară, dar totuşi atât de frumoasă.
"În cariera ei de model, Amber călătorise în întreaga lume. Pozase în mătase fâlfâitoare pe Marele Zid Chinezesc, ieşise într-un costum de baie minuscul din Marea Caraibilor pe nisipurile roz ale insulei Eleuthera din Bahamas şi participase la o sesiune fotografică în Veneţia în care fusese nevoită să stea întinsă într-o gondolă îmbrăcată doar în lenjerie... (...)
Dar îşi amintea prea puţin din călătoriile ei. În tot acest timp fusese sub efectul unei combinaţii de pastile, într-o ceaţă plăcută, aproape ca o transă, indusă de medicamente, ce îi oferise un strat de protecţie psihologică..."
Amber, Skye, Petal sunt cele trei protagoniste ale căror destine se vor desfăşura în faţa ochilor noştri. Atât de diferite şi totuşi cu atâtea lucruri în comun, cele trei se vor întâlni la centru de reabilitare Cascabel, unde împreună cu alte "nave în derivă" încearcă să-şi pună ordine în viaţă.
Trebuie să recunosc că dacă am ajuns cu cititul la volumul 4 din această sagă, ceva tot ne-a plăcut. Chiar nu mai este o chestie gen "o citesc, sau nu", pentru că nu te opreşti la volumul 4 şi zici că ţi-a ajuns. După atâtea volume o părticică din tine tot a devenit fan. Dacă până acum viaţa lui Zoey ţi se părea complicată, deja întâmplările prin care trece te vor ţine şi mai mult în tensiune. Cu stupoare îţi dai seama că se mai adaugă elemente halucinante la firul narativ. Este o "salată" de legende amerindiene, combinate cu, evident, legende vampireşti, secondate de accente creştine. Deci avem: vampiri, măicuţe, femei ghigua, nefilimi, demoni, zombi. Lipsesc: vârcolacii, zânele, centaurii. Rămân cu impresia că întotdeauna mai mult nu înseamnă şi mai bine. Un pic mai simplificată şi mai la "obiect" povestea lui Zoey şi a "pensionului" Casa Nopţii ar fi mai digerabilă.
"În schimb, aleg dragostea - lucrul pe care l-aţi uitat cu toţii. Eu aleg iubirea şi vă las cu războiul vostru.(...) Tot ce e bun în Cer şi pe Pământ este născut din iubire."