|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"De ce viaţa trebuie să ceară atât de mult şi să ofere atât de puţin?"
Acest volum continuă cartea "Talismanul", nu neapărat ca subiect, ci, mai degrabă, continuă ideea lumilor paralele între care câţiva aleşi pot călători. Îl regăsim pe Jack Sawyer de data aceasta matur, fost poliţist retras într-un "orăşel liniştit". "Casa Întunericului" nu mai are aceeaşi abordare fantasy ca şi "Talismanul" decât pe alocuri, ci este o cronică a realităţii crude, aşa cum este ea, fără nici un fel de "cosmetizare", o extraordinară analiză de comportament vis-a-vis de pericol şi de oroare.
"Cred că oamenii fac lucruri tâmpite în viaţa lor personală pentru a compensa răul pe care şi-l fac când sunt la serviciu. Fiinţele umane n-au fost făcute să-şi petreacă zilele în nişte cubiculumuri.(...)
-Sufletul omenesc este mai mult plastic decât elastic, declară Banjo emfatic.(...) Dacă îl striveşti şi apoi îi dai drumul, va încerca să se întoarcă la vechea lui formă, dar ceea ce-i rămâne e de fapt amprenta vizibilă şi murdară a unei mâini străine. De fiecare dată când încerci să te schimbi, pentru a te adapta unui loc, chestia asta te marchează."
Oare câtă suferinţă poate îndura un om? Care este "pragul de sus" al durerii, momentul în care oroarea îţi va provoca scindarea personalităţii? Şi chiar ajută detaşarea? Sunt întrebări care ne vor asalta pe măsură ce vom citi această carte. Investigarea unei serii de crime oribile ne va purta paşii pe cărări străbătute de poliţişti, legişti, consultanţi criminalişti, dar şi în "hăţişurile" psihologice ale faptelor comise, şi ale implicaţiilor lor. Vom vedea că, dincolo de investigaţie, anchetatorii încearcă să-şi desfăşoare viaţa proprie, deşi cu toţii sunt afectaţi la nivel personal. Poate asta face diferenţa între a fi uman şi ..."bestie". Şi totuşi se încearcă şi o înţelegere a criminalului, nu neapărat pentru a-i găsi o scuză, ci pentru că omul va fi întotdeauna fascinat atât de "Frumos", cât şi de "Urât", pe care va încerca să-l analizeze şi să-l disece: "...soarta victimelor e cu mult mai cumplită decât a lui.
"Se spune că este nevoie de foarte mult timp pentru a te împăca cu o tragedie. Rămâi ca amorţit. Nu poţi accepta realitatea cumplită. Dar nu este adevărat. Cel puţin, nu pentru mine. Am înţeles pe deplin toate implicaţiile. (...)
Şi, cu toate acestea, moartea este un mare învăţător. Numai că este prea dură.
Aş dori să vă pot spune că prin această tragedie am descoperit ceva, ceva care să-mi fi schimbat fundamental existenţa şi să vă transmit şi vouă această înţelepciune. Dar n-am descoperit nimic. (...) Tragedia este ceva personal. Tragedia îţi grevează sufletul. S-ar putea să nu fii mai fericit. Dar vei fi, în orice caz, mai bun."
"Cărţile sunt porţi care te poartă spre libertate (...) Cu ele înveţi, te educi, călătoreşti, visezi, îţi imaginezi, trăieşti alte vieţi şi o înmulţeşti pe a ta de o mie de ori.(...) Şi astfel, Teresa descoperi că ceea ce nu era altceva decât un obiect inert din cerneală şi hârtie căpăta viaţă atunci când cineva îi întorcea paginile şi îi parcurgea rândurile, proiectându-şi acolo existenţa, gusturile, virtuţile şi viciile. Iar acum avea certitudinea a ceva ce abia întrezărea la început(...) aceea că nu există două cărţi la fel, pentru că niciodată n-au existat doi cititori la fel. Şi că fiecare carte este, ca fiecare fiinţă omenească, o carte unică, o poveste unică şi o lume aparte."
Într-adevăr "Regina Sudului" este o poveste unică desfăşurată într-o lume aparte, a traficului de droguri şi a violenţei. O poveste unică prin personajul principal, Teresa Mendoza, originară din Mexic, aparent fragilă, dar care refuză să se lase înfrântă de viaţă, ajungând astfel să stăpânească lumea din care nici nu ar fi trebuit să facă parte.
"Răbdare.
Acesta era un joc al aşteptării, nu-i aşa? Măcar atâta înţelegeam şi eu despre evenimentele din seara aceea.(...) Aveam sentimentul că eram un om mort. Momentan, nu vedeam nici o modalitate de ieşire din impas."
Un val de cazuri suspecte de crimă, aparent fără legătură între ele, ajunge în atenţia detectivului Alex Cross care, alături de partenerul şi prietenul său, ne va purta paşii în vâltoarea unor evenimente pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoase. Folosindu-se de carismaticul personaj întâlnit şi în alte romane ale sale, James Patterson va demonstra şi prin această carte că este unul dintre marii scriitori ai genului.
"Stătu o vreme nemişcat, apoi puse cardul de acces în buzunarul cămăşii. Întinse mâna după receptor, dar renunţă (...) Pierce îşi zise că se afla în cea mai disperată situaţie din viaţa lui, şi se întrebă pe cine să sune ca să ceară ajutor.
Răspunsul era: Pe nimeni. Simţi un fior rece pe şira spinării."
Crezi în fatalitate? Crezi că un om poate fi angrenat într-o aventură aşa, printr-o înşiruire de coincidenţe? O astfel de întâmplare va reprezenta punctul de pornire a situaţiilor limită şi debutul misterelor ce înconjoară dispariţia unei persoane în "Darling Lilly". Chimistul Henry Pierce va descoperi că nu întotdeauna curiozitatea cercetătorului duce la rezultate pozitive şi va fi astfel prins într-un mister periculos, ce ameninţă să-i distrugă viaţa şi cariera. Cititorul va urmări cu sufletul la gură implicarea eroului în investigarea dispariţiei unei dame de companie, dispariţie de care se pare că nu este interesat decât el. Pe parcursul lecturii intriga se va complica, pentru a se sfârşi într-o surpriză de proporţii.
"Rămăseseră astfel, la mai piţin de un metru distanţă, unul blond, înalt şi masiv clădit, aplecat mult înainte, cu umerii aduşi şi pumnii mari pregătiţi; celălalt, cu părul şi ochii închişi la culoare, înalt şi suplu, cu trupul înclinat puţin într-o parte, ca să ţină de toartă o halbă grea de sticlă - şi, cu excepţia respiraţiilor lor, în cameră nu se mai auzea niciun sunet. Nici din barul de după uşa subţire nu răzbătea niciun zgomot, clănţănit de pahare, plescăieli ale apei sau murmur de glasuri."
"...Orice idealizare face viaţa mai săracă. S-o înfrumuseţezi înseamnă să-i îndepărtezi caracterul complex - înseamnă s-o distrugi.(...) Istoria e făcută de oameni, dar ei n-o fac în capul lor. Ideile care se nasc în conştiinţa lor joacă un rol neînsemnat în mersul evenimentelor. (...) Nimeni nu poate spune ce formă poate lua în viitor organizarea socială."
O mână de personaje prinse într-o existenţă mediocră într-o Londră de secol 19 - un proprietar de prăvălie şi familia sa, un fost deţinut politic, un fost student la medicină şi un obscur propagandist literar, autoproclamaţi anarhişti - va reprezenta nucleul acestul roman. "Agentul secret", departe de a fi povestea unui erou spion, este mai degrabă povestea unei vieţi de rutină a personajului Verloc, nici frumos, nici tânăr, nici bogat, dar nici sărac, ce, mai mult din obişnuinţa vremurilor apuse, se află pe statul de plată al unei ambasade străine. Forţat de împrejurări şi văzându-şi ameninţat traiul tihnit, se va lansa într-o "afacere", după cum afirmă un personaj, "având o doză de ciudată stupiditate şi slăbiciune". Vom asista la întâmplările ce se succed cu repeziciunea prăbuşirii pieselor de domino, şi totul se va sfârşi în cel mai surprinzător mod posibil.
"Experienţa îl învăţase că o răsturnare de situaţie nu era decât un dezechilibru temporar: până şi cele mai oribile evenimente din viaţa lui fuseseră în cele din urmă compensate de noroc. Principiul după care se călăuzea dintotdeauna era concentrat într-un singur cuvânt: naixin. În limba chineză asta însemna "răbdare", dar pentru Strigoi cuvântul avea şi un alt sens. Echivalentul englezesc ar fi fost "toate la timpul lor". Contrabandistul supravieţuise vreme de peste patruzeci de ani tocmai pentru că depăşise greutăţile, pericolele şi suferinţa."
"Maimuţa de piatră" reprezintă o nouă reuşită a seriei Lincoln Rhyme, în care Jeffery Deaver îşi foloseşte întreg arsenalul de scriitor de top, reuşind să capteze atenţia cititorului atât prin povestea în sine, cât şi prin discursurile alternative ce vizează, pe rând, diferite personaje.
