Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Cultura si Civilizatie

Zoharul (Cartea Splendorii)


Autor carte: 
manuscris
Editura: 
Herald
Anul: 
2012
Traducator: 
Ilie Iliescu
Zoharul (Cartea Splendorii) de manuscris  -Carti bune de citit

 "Şi aceste cuvinte ale Domnului Domnilor sunt rostite în aşa fel încât ele să poată fi auzite, cercetate şi înţelese.(...) Totodată, cuvintele acestea stârnesc bucuria în inima mea; şi în vălul măreţei extinderi, ele sunt ascunse şi se înalţă; şi El le păstrează; El, Cel mai vechi dintre toţi, Tăinuitul şi Cel mai Ascuns dintre toţi."
    "Zoharul" este într-adevăr o carte cu înţelesuri ascunse, o carte în care simbolismul este unicul mod de exprimare, o adevărată provocare pentru cititor. Este genul de lectură în faţa căreia trebuie să te pleci cu umilinţă, genul de lectură ce nu se poate aborda decât cu stiloul în mână, o lectură ce merge numai în paralel cu cercetarea şi documentarea.
    Cititorul este poftit la decriptarea marilor secrete ale creaţiei, ajutat atât de introducere cât şi de notele de subsol, dar, de ce nu, lăsat să-şi folosească şi propriile metode. Şi pentru a nu fi excesiv de critici cu noi înşine, trebuie să înţelegem că  introducerea în mistica ebraică, studiul Kabbalei se desfăşoară de-a lungul anilor. Este puţin probabil să ne declarăm experţi în simbolurile kabbalistice doar citind "Zoharul", dar este un mod interesant de a te familiariza cu aceste concepte.

Profetul


Autor carte: 
Kahlil Gibran
Editura: 
Mix
Anul: 
2012
Traducator: 
Radu Cârneci
Profetul de Kahlil Gibran  -Carti bune de citit

  "Noi, rătăcitorii, mereu în căutarea drumului cel mai singuratic, nu începem niciodată o zi acolo unde s-a terminat cea dinainte; şi niciodată răsăritul nu ne găseşte unde ne-a lăsat apusul soarelui.
    Chiar când pământul doarme noi călătorim,
    Fiindcă suntem seminţele  unei plante îndârjite şi stă în maturitatea şi bogăţia inimii noastre să fim daţi şi răspândiţi în vânt."

Transformarea de sine


Editura: 
Mix
Anul: 
2003
Traducator: 
Cristian Hanu
Transformarea de sine de Richard si Mary-Alice Jafolla  -Carti bune de citit

   "Într-adevăr, oamenii au ajuns să exploreze spaţiile cosmice, adâncimile oceanelor şi ale pământului, alergând încolo şi încoace pentru "a se descoperi pe sine". Foarte puţini dintre ei se gândesc însă să privească în interior. Divinitatea noastră este ascunsă în inima fiecăruia dintre noi, unde aşteaptă să fie descoperită, pentru a ne oferi toate răspunsurile, ghidarea şi alinarea de care avem nevoie.
    Numai înarmându-ne cu această cunoaştere, potrivit căreia în interiorul nostru există o prezenţă divină, vom reuşi noi să scăpăm de convingerea că "nu sunt decât un om", identificându-ne cu o dimensiune superioară a conştiinţei."
    De câte ori nu ne-am propus cu hotărâre: "Gata! De mâine îmi schimb viaţa!", ca până la urmă să recădem în rutina cotidiană... "Transformarea de sine" te va ajuta să înlături oportunităţile de eschivare. Concepută ca un ghid practic şi oarecum "interactiv",  având posibilitatea de a nota direct pe filele cărţii, în spaţiile  special create, această carte te va purta pas cu pas spre descoperirea adevăratului tău potenţial. Oarecum asemănătoare cu celebra carte "Secretul", "Transformarea de sine" este mult mai bine ancorată în realitate, explicând şi dificultăţile pe care trebuie să le surmnontezi în dorinţa ta de autodescoperire.

Parentaj sensibil si inteligent


Editura: 
Herald
Anul: 
2014
Traducator: 
Marian Stan
Parentaj sensibil si inteligent de Daniel J. Siegel si Mary Hartzell  -Carti bune de citit

    "Modul cum comunicăm cu proprii noştri copii are un impact profund asupra dezvoltării lor. Când comunicarea este reciprocă şi afectuoasă, acest lucru face să se dezvolte în copil un sentiment de securitate. Relaţiile sigure, dătătoare de încredere ajută copiii să reuşească în multe domenii ale vieţii lor.(...)
    Faptul de a stabili limite, de a trasa hotare clare pentru comportamentele acceptabile, de a le structura viaţa, oferă copiilor o serie de experienţe importante care le permite să aibă sentimentul siguranţei şi securităţii. Experimentarea acestor "nu"-uri esenţiale le dă ocazia să-şi dezvolte capacitatea de autoreglare care le permite să pună frână şi să-şi redirecţoineze energiile în alte direcţii. Ambreiajul emoţional al copiilor care nu au avut şansa de a-şi dezvolta această autoreglare revelează adesea incapacitatea lor de a se adapta flexibil la mediu."
    Orice părinte a trecut de nenumărate ori prin angoasa îndoielii... Oare mă descurc? Oare am gestionat bine conflictul? Era o altă cale pe care o puteam alege? Mai "diplomatică"? Această carte va veni în întâmpinarea părinţilor care vor înţelege, în sfârşit, de ce unele din reacţiile lor, poate nedorite, se încăpăţânează să reapară în mod constant.

Interpretarea jungiana a viselor


Autor carte: 
James A. Hall
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Laura Chirodea
Interpretarea jungiana a viselor de James A. Hall  -Carti bune de citit

"Visele sunt entităţi misterioase asemănătoare mesajelor venite din partea unui prieten necunoscut, care este grijuliu, dar obiectiv. Scrisul de mână şi limbajul său sunt uneori neclare, dar nu există niciodată vreo îndoială cu privire la preocuparea lui faţă de binele nostru suprem - care poate fi diferit de starea de bine pe care ne-o imaginăm noi pentru noi înşine.
    Smerenia este necesară. Nici un vis nu este vreodată înţeles pe deplin; evenimentele viitoare şi visele viitoare pot modifica ceea ce în prezent pare a fi o interpretare completă. Trebuie întotdeauna să fim conştienţi de caracterul misterios al viselor, care se află la limita înţelegerii noastre cu privire la creier şi minte, conştient şi inconştient, viaţă personală şi viaţă transpersonală."
    Fascinaţia umană în a înţelege mecanismul complex al formării viselor, precum şi simbolismul lor, va găsi un excelent suport în cartea de faţă. Distanţându-se de abordarea freudiană conform căreia rolul visului ar fi acela de "gardian al somnului, vigilent în faţa iruperii impulsurilor refulate", "Interpretarea jungiana a viselor" va considera fiecare vis precum expresia directă a inconştientului. Astfel cititorului i se oferă, într-un limbaj destul de accesibil, un punct de plecare în descifrarea semnificaţiei viselor.

Efectul Umbrei. Revelarea puterii ascunse a sinelui tau real


Editura: 
Adevar Divin
Anul: 
2011
Traducator: 
Cristian Hanu
Efectul Umbrei. Revelarea puterii ascunse a sinelui tau real de Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson  -Carti bune de citit

    "La fel ca vârful aisbergului, numai o fracţiune infimă din realitatea fiinţei tale este vizibilă în lumea fizică. Nevăzut şi adeseori ignorat, sufletul uman reprezintă un loc al tuturor ambiguităţilor, contradicţiilor şi paradoxurilor. Acest lucru este cât se poate de normal, căci manifestările sale sunt experienţele noastre în această lume a dualităţii şi a contrastelor. Nimeni nu poate avea o experienţă în absenţa contrastelor de tip lumină şi umbră, plăcere şi durere, sus şi jos, înainte şi înapoi, cald şi rece. Dacă nu ar exista aceste diviziuni, nu ar exista nici o manifestare. Conştiinţa nu ar fi altceva decât un câmp infinit şi gol, la fel ca un deşert.(...)
    Umbra noastră este alcătuită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea dureroase, prea stânjenitoare sau prea dizgraţioase pentru a le accepta. De aceea, în loc să le privim în faţă, noi preferăm să le reprimăm."

Reiki. Manual de initiere


Autor carte: 
Walter Lubeck
Editura: 
Mix
Anul: 
2013
Traducator: 
Cristian Hanu
Reiki. Manual de initiere de Walter Lubeck  -Carti bune de citit

    "Reiki nu este o energie pozitivă, aşa cum nu este nici negativă. El reprezintă pur şi simplu energia supremă a vieţii la care are acces fiinţa umană. Această vibraţie are o calitate divină, motiv pentru care nu exclude nimic şi pe nimeni. Ea ne permite să intrăm în contact cu toate impulsurile vieţii, conferindu-ne fiecăruia dintre noi "unicitate"(...) Reiki poate fi de un real folos oricărei alte metode de vindecare sau de creştere interioară. El acţionează ca o baterie şi accelerează procesul descoperirii de sine. Pe de altă parte, la fel ca toate celelalte tehnici de acest fel, nu poate înlocui niciodată viaţa însăşi. Amplifică vitalitatea şi înţelegerea vieţii, dar nu înlocuieşte experienţa directă şi contactul cu cei din jur."

Splendoarea ascunsa


Autor carte: 
Osho
Editura: 
Mix
Anul: 
2013
Traducator: 
Carmen Stefania Neacsu
Splendoarea ascunsa de Osho  -Carti bune de citit


    "Eu am fost optimist, dar pe măsură ce a trecut timpul şi am cunoscut tot mai îndeaproape prostia omenească... Eu încă sper, dar numai din obişnuinţă; în realitate, inima mea a acceptat faptul că numai câţiva oameni pot fi salvaţi. Umanitatea în întregul ei e hotărâtă să se distrugă. Şi aceştia sunt oamenii... dacă le spui cum pot fi salvaţi, te vor răstigni. Te vor omorî cu pietre. Mergând prin lume, eu încă mai râd, dar râsul meu are o tristeţe subtilă. Încă dansez cu voi, dar n-o mai fac cu acelaşi entuziasm de acum zece ani.(...) Un singur lucru aştept de la voi toţi: să fiţi voi înşivă, să vă descoperiţi frumuseţea interioară, puritatea conştiinţei, splendoarea ascunsă - şi s-o răspândiţi către cât mai mulţi oameni cu putinţă. Oamenii trăiesc în nefericire. Ajută-i să râdă puţin, să cânte puţin, să danseze puţin."

Zen si viata cotidiana


Autor carte: 
Taisen Deshimaru
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Radu Ciocanelea
Zen si viata cotidiana de Taisen Deshimaru  -Carti bune de citit

"Zenul înseamnă a stopa totul, a abandona totul, a te descotorosi de orice gând, de orice idee, a te debarasa de orice vis şi de orice iluzie, a pierde toate noţiunile şi concepţiile, a te elibera de toate elementele conştiinţei. Atitudine foarte puternică...(...) Prin abandonul total al oricărei voinţe, al tuturor gândurilor şi concepţiilor, se manifestă spiritul pur veritabil. Creierul este curăţat, purificat, clarificat."
    
    În zgomotul de fond care ne înconjoară în orice clipă, ne agăţăm de tot ce ne-ar putea restabili echilibrul interior, iar un creier "curăţat, purificat, clarificat" sună extraordinar de bine. În cartea de faţă, chiar dacă vei găsi toate explicaţile necesare pentru a încerca să-ţi schimbi viaţa, acesta nu este un demers facil, iar satisfacţia pe care poate o aştepţi nu este, nici pe departe, imediată.

Un secret mai profund


Autor carte: 
Annemarie Postma
Editura: 
Mix
Anul: 
2011
Traducator: 
Larisa Andrei
Un secret mai profund de Annemarie Postma  -Carti bune de citit

 "Puterea voinţei este excelentă pentru supravieţuire, dar ca să învăţăm să trăim şi să primim abundenţa reală a universului avem nevoie de unelte interioare mai avansate, ca de pildă autocunoaşterea, curajul, abandonul de sine şi încrederea. (...) Voinţa ne ajută o bună parte din drum. Dar dincolo de punctul în care calea pe care o putem "construi" noi înşine se sfârşeşte, începe o cale pe care trebuie să mergem pur şi simplu. O cale necunoscută, fără asigurări şi fără garanţii."
  Pornind de la propria experienţă nefericită de viaţă, care a transformat-o în invalidă, autoarea va încerca să explice că existenţa nu reprezintă o lungă înşiruire de coincidenţe, o consecinţă a voinţei unui "deus ex machina", sau un flux asupra căruia nu poţi interveni. În plus, chiar şi experienţele aparent negative au importanţa lor covârşitoare asupra destinului individual. Prin exemplul personal, Annemarie Postma se vrea un ghid pentru cei ce vor să-şi impună inima asupra egoului, transformând această carte într-o lecţie de viaţă, într-un îndreptar spre îmbunătăţirea personală.

Syndicate content