"Până în acea secundă, ea chiar nu avusese timp să se gândească la acele evenimente. Nici acum nu-şi dorea să reflecteze la imaginea acelor scrisori -bombă care făcuseră ţăndări editorialele sale, cariera ei, şi, foarte posibil, întreaga sa existenţă.
Cine o ura atât de mult? Cine o voia mutilată sau moartă? Cum de se putuse întâmpla una ca asta? Inspectorii poştali o întrebaseră dacă nu cumva primise ameninţări, de orice tip, iar Shelby le mărturisise cu toată sinceritatea că nu primise niciuna."
Un straniu val de atentate cu bombă îi tulbură viaţa liniştită jurnalistei Shelby Simon, mai ales că ea este cea vizată. Astfel se vede nevoită să-şi întoarcă existenţa pe dos şi să îşi pună toate speranţele în ancheta poliţiei, în timp ce încearcă să rămână în viaţă, cu ajutorul locotenentului Mike Callahan.
Dincolo de un thriller reuşit, cu accente romance, succesul cărţii este susţinut de personaje şi de poveştile lor particulare. Autoarea reuşeşte să capteze atenţia cititorului prin vieţile ce se întrepătrund, prin poveştile ce se desfăşoară pe scena acestui roman, toate adunate pentru a oferi o cât mai largă plajă de caractere.
"Vroiam să-l urăsc, încercând să-mi amintesc toate lucrurile pe care le făcuse (...) El era motivul pentru care Caleb stătea la Periferie, motivul pentru care nu puteam fi împreună. Dar, în acea clipă, noi doi împărtăşeam ceva ce nu puteam împărtăşi cu nimeni altcineva din lume: mama mea.(...) El era singura persoană care o mai cunoştea."
Farmecul incontestabil al acestei serii este dat, fară îndoială, de redarea cinematografică a evenimentelor, cititorului fiindu-i extrem de uşor să se vizualizeze "la faţa locului". Fără descrieri prelungi, fără prea multe introspecţii: acţiune pură. Aventurile eroinei se precipită către o neaşteptată nouă dezvăluire, deşi este departe de "marele final". Vei descoperi alături de Eve, devenită Genevieve, că realitatea de dincolo de zidurile Oraşului de Nisip este descrisă diferit în limbajul politico-demagogic şi că drumul spre Infern este, ca întotdeauna, pavat cu cele mai bune intenţii.
Foarte interesantă şi inovativă noua abordare a mult "fumatului" mit vampiresc. Şi cel mai interesant lucru este că în această carte vânătorul devine vânat. Adică, pe bune: "Tot naşul îşi află naşul". Pătrundem într-o lume elitistă, o lume în care mii de dolari sunt risipiţi pe distracţii frivole, o lume în care dacă nu ai bani nu esti luat în seamă. O lume împărţită în" Noi" şi "Ei", unde "sângele albastru" nu este reprezentat numai prin apartenenţa la vampirism, ci şi prin apartenenţa la "nobilimea" creeată atât de o istorie de familie, cât şi de un "portofel gros". Deşi face parte din cei cu "sânge albastru", Shuyler nu se simte cu adevărat în largul ei printre toţi aceşti snobi, şi vom decoperi că această senzaţie a ei de "diferită" este cum nu se poate mai potrivită în context.
"Destul e destul. Nu-şi putea permite sentimente inutile sau vise romantice. Era singurul sprijin al familiei sale. Viitorul lor depindea de abilitatea ei de a-şi construi o carieră ca fotograf în Londra. Nu-şi putea permite să se lase distrasă de la planurile îndrăzneţe pe care le făcuse împreună cu ceilalţi, succesul presupunea multă muncă, isteţime şi atenţie la detalii."
Acţiune romanului, plasată la sfârşit de secol 19, pare cum nu se poate mai inspirat aleasă. Într-un timp în care femeile nu puteau spera decât într-o căsătorie bună pentru a se realiza, Venetia Milton demonstrează că, prin talentul ei ca fotograf, poate să îşi întreţină familia. Un contract din partea Societăţii Arcanului, societate plină de excentrici secretoşi şi singuratici, obsedaţi de mistere şi ciudăţenii, o va arunca pe Venetia în braţele lui Gabriel Jones, membru al societăţii, dar şi în mijlocul unui mister de secole, ce se dovedeşte extrem de râvnit de persoane periculoase.
Conversaţii şi situaţii pline de umor vor încânta cititorul, iar aventura tumultuoasă va reprezenta de asemenea o "trataţie" deosebită. Vei găsi în "Lovitură de teatru" tot ce-ţi doreşti de la o lectură plăcută, o carte ce te va purta în altă epocă şi te va surprinde cu fiecare pagină parcursă.
"Emily Faringdon ştia că era îndrăgostită. Nu-l cunoscuse niciodată în persoană pe cel care îi dobândise afecţiunea, dar asta nu o făcea mai puţin sigură de dragostea ei. Ştia, din scrisorile sale că domnul S.A. Traherne era un bărbat cu care sufletul ei comunica la un nivel superior. Era un om perspicace, sensibil şi rafinat, înzestrat cu viziune şi inteligenţă, cu un caracter puternic. Era, pe scurt, perfect.
Din nefericire, şansele de a-l cunoaşte vreodată în persoană, darmite de a avea o relaţie romantică cu el, erau extrem de reduse."
De o inteligenţă feroce, atipica reprezentantă a sexului frumos, Emily Faringdon, se detaşează net de canoanele epocii. Cu reputaţia ştirbită, apariţia ei în lumea bună stârneşte comentarii şi controverse, iar logodna ei cu contele de Blade devine deliciul bârfelor de salon.
O poveste despre aparenţe şi despre rigorile unei societăţi prăfuite, "Scandal" te va învălui în intrigile şi tensiunile ţesute de autoare, rezonând cu personajele, descoperindu-le trăirile şi sperând alături de ele la aşezarea lucrurilor în matca firească a "happy end"-ului. O lectură satisfăcătoare, un limbaj fluent, personaje bine definite şi o intrigă suculentă, "Scandal" va intra cu siguranţă în galeria romanelor preferate ale genului.
"De parcă senzaţia de irealitate pe care o trăiam nu era suficient de vie, pe la jumătatea drumului cerul se deschise şi deveni cenuşiu ca fierul cam pe o porţiune de un kilometru şi ceva. Aveam senzaţia că mersesem printr-un fel de zid poros şi că intram din nou în normalitate."
Întâlneşti din când în când câte o carte despre care îţi vine greu să vorbeşti. De ce? Pentru că ai senzaţia că, dacă spui ceva, risipeşti magia. Într-un cuvânt, este vorba despre magia autoarei de a crea o lume atât de detaliată, încât nu îţi poate da decât impresia de real, o descriere atât de amănunţită, încât nu poţi să nu fii parte integrantă a acestei lumi. Despre ce este vorba? Despre Umanitate, pur şi simplu. Despre faptul că, a fi om, înseamnă mult mai mult decât apartenenţa la această specie, despre limitele umanităţii, grosolan încălcate pentru a oferi "Pâine şi Circ", şi despre faptul că, în mijlocul infernului, puţini dintre noi şi-ar mai păstra această firavă umanitate.
Eroina noastră, Katniss, sfidează atât destinul cât şi cruzimea guvernanţilor, demonstrându-le ce înseamnă să fii cu adevărat Om: " Vreau să fac ceva, aici şi acum, ceva care să-i silească să se ruşineze, să se simtă răspunzători, vreau să-i arăt Capitoliului că, indiferent ce-ar face şi ce ne-ar sili să facem, există o parte a fiecărui tribut pe care n-o poate lua în stăpânire.(...) Că şi eu sunt mai mult decât atât."
"Jocurile Foamei" este o carte despre speranţă, dragoste şi prietenie în mijlocul unui coşmar pe care umanitatea este perfect capabilă să-l facă real.
"Roza e un cifru, semnifică atingerea înţelepciunii divine, ţelul întregii omeniri. (...) Singura cale către acea înţelepciune este cea a iubirii şi a cunoaşterii; roza înflorită tălmăceşte întregul sens al universului- într-adevăr, întregul adevăr, întregul înţeles al acestuia ni se poate dezvălui printr-un trandafir precum cel din faţa noastră. A înţelege misterul rozei înseamnă a desluşi esenţa universului. Prin simpla sa perfecţiune ne putem desăvârşi noi înşine."
"Cred că oamenii fac lucruri tâmpite în viaţa lor personală pentru a compensa răul pe care şi-l fac când sunt la serviciu. Fiinţele umane n-au fost făcute să-şi petreacă zilele în nişte cubiculumuri.(...)
-Sufletul omenesc este mai mult plastic decât elastic, declară Banjo emfatic.(...) Dacă îl striveşti şi apoi îi dai drumul, va încerca să se întoarcă la vechea lui formă, dar ceea ce-i rămâne e de fapt amprenta vizibilă şi murdară a unei mâini străine. De fiecare dată când încerci să te schimbi, pentru a te adapta unui loc, chestia asta te marchează."
"Recunoştinţa era ca un câine la călcâiul lui. După câteva blocuri rări pasul fiindcă venise ora lui preferată, seara cu un întuneric matern, ferestre mici şi strălucitoare, feţele de pe stradă la fel de strălucitoare ca ferestrele. În acest moment al zilei se simţea ca într-o Moscovă din ultimele cinci secole şi n-ar fi fost surprins să audă sunetul copitelor prin noroi.(...) Omul nu s-a născut criminal, ci a căzut în greşeală în împrejurări nefericite sau sub influenţa unor elemente negative. Toate delictele mari şi mici îşi au originea în avariţia postcapitalistă, egoism, trândăvie, parazitism, beţie, prejudecăţi religioase sau depravare moştenită."