|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Să stai lângă ieşirea din gaura 1 şi să laşi privirea să ţi se piardă în verdele care pare să nu se sfârşească niciodată este un privilegiu pe care noi, locuitorii din Altos de la Cascada, nu îl apreciem întotdeauna cum se cuvine. Până când îl pierdem. Te obişnuieşti cu ceea ce ai, mai ales când ce ai este minunat. Mulţi dintre noi lăsăm să treacă luni de-a rândul fără să dăm o raită pe la vreuna dintre cele optsprezece găuri, ca şi cum nu ne-ar păsa că sunt acolo, la câţiva metri de casele noastre şi pe de-a-ntregul la dispoziţia noastră. Nu este nevoie să fii jucător de golf ca să te bucuri de o asemenea frumuseţe naturală."
Într-un cartier rezidenţial de lângă Buenos Aires câteva familii privilegiate îşi duc existenţa într-un decor de excepţie. Viaţa fără griji şi luxul pe care îl împărtăşesc reprezintă fundamentul prieteniilor legate între membrii acestor familii, singurii părând a avea o legătură autentică fiind cei mai tineri reprezentanţi, Romina şi Juani, probabil datorită vârstei "rebele".
Cum tragedia nu ocoleşte pe nimeni indiferent de contul din bancă, recesiunea îşi pune amprenta asupra vieţii liniştite din cartier şi protagoniştii noştri ajung să cunoască frământări şi griji noi, deloc potrivite statutului lor şi stilului cu care erau obişnuiţi.
"Invocă doar puterea care este a ta, chemând elementele sau acele trăsături ale lumii naturale care sunt cel mai aproape de sufletul tău. Aceste puteri te vor ajuta să treci peste rău: puterea soarelui, a lunii, a stelelor şi tot ce aparţine pământului.(...) Nu e nimic înfricoşător în întuneric dacă îl înfrunţi."
"O expresie franţuzească, l`heure bleue sau "ora albastră" se referă la ora trăită între lumină şi întuneric. Un timp apreciat pentru calitatea luminii şi totodată timpul când parfumul florilor este cel mai intens."
Prin intermediul acestei cărţi vom pătrunde în sumbra lume a traficului de persoane. Cu siguranţă, am auzit cu toţii de acest gen de infracţiune, dar aici vom beneficia de o analiză amănunţită a fenomenului, nu de o privire de ansamblu. Vom privi adânc în sufletul chinuit al fetelor est-europene ce caută "visul american", transformat rapid într-un coşmar. După debutul terifiant în încăperile reci ale Medicinei Legale, unde "gustăm" dintr-un teribil mit urban, vom vedea că există lucruri de departe mai rele ca moartea, şi situaţii în care cei dragi nu reprezintă decât o modalitate de a-ţi prelungi agonia: "Asta îţi face dragostea(...). Te face să-ţi fie frică, nu să fii curajos. Dă lumii dinţi ascuţiţi care sunt pregătiţi să rupă în orice moment bucăţi din viaţa ta." Vom constata că aparenţele sunt mai înşelătoare ca niciodată: "Oamenii văd ceea ce vor să vadă.
Este evident încă de la primele rânduri că această carte este adresată adolescentelor: de la descrierea minusculelor fustiţe, până la cea a pantofilor versus tenişii "de firmă". Ce-i interesant de observat este că autoarea concepe anumite tipologii, astfel că o gamă largă de adolescente se vor putea regăsi în tiparele personajelor redate în carte, odată prietene, şi pe cale să reînoiască vechile legături, o idee destul de discutabilă, în contextul enormelor diferenţe dintre ele. Dar exact de aceea este vorba de ficţiune, nu-i aşa? În rest ai o senzaţie de "episod pilot" pe parcursul întregii lecturi, un fel de tatonare a terenului în vederea lansării unui nou "trend". Şi totuşi, dacă lăsăm de-o parte frustrarea că adevărata acţiune "o să se întâmple", cartea mi-a plăcut, are potenţial, dar rămâne în sfera de "fără pretenţii" şi potrivită cumva vremurilor pe care le trăim.
Deşi gândită să se oprească după 3 volume, această serie a Vampirilor din Morganville continuă cu volumul al 4-lea şi parcă devine din ce în ce mai captivantă. În sumbrul oraş Morganville, în care un oarecare echilibru domneşte între cele două feluri de locuitori, vii şi cei... mai puţin vii, apare o nouă ameninţare, sub forma lui Bishop şi a acoliţilor săi. În urma venirii acestuia se vor dezlănţui o serie de evenimente, care vor culmina cu confruntări sângeroase. Eroina Claire îşi continuă frământările de zi cu zi, frământări cu care ne-am familiarizat deja în cele 3 volume anterioare: şcoala, familia, Shane.
"Eu cred în bine şi în rău (...). Şi cred că sufletul este etern. Dar nu cred în hăul înfricoşător, în furci, sau în chinurile fără de sfârşit. Chiar nu cred că ameninţându-i îi poţi face pe oameni să fie buni."
Atunci când magia cuvintelor, subiectul cărţii şi, în cazul nostru, şi traducerea de excepţie se adună laolaltă, combinarea acestora nu poate însemna decât o carte bună. "Îngerul Mecanic" este exemplul perfect de carte ce abundă în personaje supranaturale şi legende într-o singură poveste, însă o face cu eleganţă şi fără a da impresia de încărcare, întâlnită de atâtea ori până acum de cititori.
"Când am încetat să mă mai lupt cu toate lucrurile din jurul meu, toate lucrurile din jurul meu au început să se aşeze unde le era locul. Toată activitatea şi peisajul, şi pământul, şi cerul, şi chiar gândurile oamenilor. Toate încercau să alcătuiască o imagine. Iar eu pot să-mi simt locul în ea, aşa cum nu am putut până acum.(...) Ca şi cum, atunci când m-am deschis tuturor percepţiilor, lucrurile şi-au creat propria concentrare."
"Puterea voinţei este excelentă pentru supravieţuire, dar ca să învăţăm să trăim şi să primim abundenţa reală a universului avem nevoie de unelte interioare mai avansate, ca de pildă autocunoaşterea, curajul, abandonul de sine şi încrederea. (...) Voinţa ne ajută o bună parte din drum. Dar dincolo de punctul în care calea pe care o putem "construi" noi înşine se sfârşeşte, începe o cale pe care trebuie să mergem pur şi simplu. O cale necunoscută, fără asigurări şi fără garanţii."
Pornind de la propria experienţă nefericită de viaţă, care a transformat-o în invalidă, autoarea va încerca să explice că existenţa nu reprezintă o lungă înşiruire de coincidenţe, o consecinţă a voinţei unui "deus ex machina", sau un flux asupra căruia nu poţi interveni. În plus, chiar şi experienţele aparent negative au importanţa lor covârşitoare asupra destinului individual. Prin exemplul personal, Annemarie Postma se vrea un ghid pentru cei ce vor să-şi impună inima asupra egoului, transformând această carte într-o lecţie de viaţă, într-un îndreptar spre îmbunătăţirea personală.
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
