|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Se gândea că adesea un fluviu nemilos desparte definitiv doi oameni îndrăgostiţi unul de celălalt. Un fluviu al fricii, al încurcăturilor sentimentale, al orgoliilor, al aşteptărilor, al îndolielii şi al neliniştii... şi ai o şansă, dar numai o singură şansă, de a ajunge la cel iubit care te aşteaptă pe celălalt mal al acestui şuvoi de apă învolburată şi tulbure: un pod mobil care devine vizibil doar atunci când ai încredere în dragostea lui.(...)
Dar toate au un sfârşit pe lumea asta, iar viaţa nu e decât o succesiune de iluzii. Lucrurile din jur capătă un înţeles diferit în funcţie de locul unde le cauţi. Nu există bine sau rău. De îndată ce îţi schimbi atitudinea faţă de viaţă, se schimbă şi înţelesul tuturor lucrurilor: binele se transformă în rău, iar greşelile par să fie alegerile potrivite. (...) Cu toate acestea, obiectul la care priveşti rămâne acelaşi, doar percepţia ta despre el se schimbă."
Deşi la prima vedere "Dragostea e capcana diavolului" pare un simplu roman de dragoste, în care o tânără se vede atrasă irezistibil într-o relaţie cu Omer, bărbat matur şi căsătorit, cartea îţi va supune atenţiei mai multe aspecte, surprinzându-te prin complexitatea ideilor şi trăirilor dezbătute, dar şi prin stilul literar fluent şi armonios.
"Erau momente în care era bucuros că era scriitor, deoarece scriitorii puteau trăi în mintea lor şi nu trebuia să iasă afară deloc. Şi totuşi poate erau compensaţii. Deoarece, când ajunse la ultima staţie şi coborî pe peron, era un bărbat în uniformă ţinând un carton cu numele de Henry Babbacombe scris pe el cu cele mai mari litere şi înţelese că, într-o lume în care toţi erau înfometaţi de recunoaştere, el măcar avea ceva.(...) Era cu siguranţă o lume foarte amestecată şi ciudată, lumea asta de azi, şi probabil chiar captivantă dacă găseşti un mod de a scrie despre ea fără să te implici prea mult în realitate, care bineînţeles că oricum nici nu exista."
Plasarea acţiunii romanului "Tăieturi" în tumultuoşii ani 80, când superficialitatea industriei divertismentului de masă, televiziunea, este într-o fulminantă ascensiune, va da autorului cadrul perfect creării unei satire ce-şi găseşte actualitatea şi în prezent.Ideea "culturalizării" maselor prin intermediul concernelor media continuă să-şi găsească locul şi în viaţa noastră, astfel încât cititorul va primi romanul "Tăieturi" cu entuziasmul pe care-l merită.
"Un investigator, dumneavoastră, de exemplu, credeţi că aţi descoperit asasinul, dar cine este asasinul? Cel care doreşte moartea altuia, cel care o comandă, cel care o execută tăind gâtul, trăgând glonţul, sau prin orice metodă vreţi, cel ce organizează execuţia, cel ce o plănuieşte, cel ce o acoperă, cel ce primeşte banii pentru munca lui? Care dintre ei e mai vinovat? Cum este piramida crimei astăzi? Cine este în secolul XXI adevăratul criminal, doamnă Iscar? Toţi, răspunde ea. Un răspuns facil, doamnă, un răspuns politic corect. Iar răspunsurile politic corecte sunt nişte rahaturi şi nu spun niciodată adevărul. Ştiţi ce aş răspunde eu? Că asasinul e cel care rămâne viu la sfârşit de tot, cel pe care nimeni n-a putut să-l omoare. Ceilalţi sunt verigi. Verigi ce pot fi înlocuite în majoritatea cazurilor. Dar cel care rămâne viu la urmă, acela e altceva, acela are putere cu adevărat."
""După părerea mea", spuse Walter cel Sărac, "vechea orânduială a dispărut. S-a terminat. Nu mai vrem extraordinarul, reprezentat de domniile voastre şi de faimosul vostru rege. A venit vremea celor de rând, a celor absolut neîndemânatici. Un electorat foarte vast. Fiinţe obişnuite, dotate cu suflet şi inimă şi ce le mai trebuie. Voi, domnilor, oricât de respectabili aţi fi, aţi ajuns nişte anacronisme. Ştiţi ce s-a întâmplat când cavaleria poloneză a atacat tancurile germane. Ei bine, călăreţii au fost făcuţi una cu pământul. Un tanc nu e altceva decât expresia voinţei celor o sută de muncitori care l-au asamblat. Iar ei vor triumfa!""
"...înţelege că există o serie de calităţi ale sufletului care nici nu sunt veştejite de timp şi nici nu sunt supuse capriciului ochiului. Caută-le în sufletul tău şi le vei găsi. Nu ţi se va întâmpla la fel cum ţi se întâmplă cu frumuseţea, pe care, oricât ai căuta-o în oglindă, cu greu o vei găsi. Caută calităţile acelea preţioase, cultivă-le. Iar când le vei vedea mari şi înflorite, nu te teme; cazna ţi se va domoli. Atunci ai să depăşeşti cu uşurinţă situaţia umilitoare în care te vezi astăzi şi, înălţându-te, vei avea o frumuseţe pe care poate nu o vor admira ochii, dar care ţie însăţi are să-ţi fie tihnă şi mândrie."
"Marianela" ne propune o temă abordată de multe ori în literatura universală, dar cu o prospeţime şi o delicateţe ce cu siguranţă te vor încânta. Ce este mai exact "frumosul"? Cum trebuie înţeles?
"Când eşti copil, lumea ţi se pare un teren de joacă nesfârşit şi e a ta. E necunoscută, interesantă şi e a ta aşa cum o visezi tu. Nu ştii viitorul, dar crezi că-l poţi modela după bunul-plac al inimii. Totul, dar absolut totul, este posibil. Tot ce este frumos pe lumea asta e posibil.(...)
Când îmbătrâneşti, ai mai puţine opţiuni. Te uiţi în jurul tău ştiind că nu le vei putea avea pe toate şi spui "asta este". Nu mai eşti în stare să te identifici cu personajele dintr-o carte. Treci pe sub panoul invizibil pe care scrie: "Bine aţi venit în epoca fericirii limitate! Bine aţi venit în lumea faptelor reale!" Înveţi să te mulţumeşti cu puţin; oare acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l înveţi?
De fapt, viaţa ia sfârşit în tinereţe. Toată povestea cu a doua primăvară a vieţii nu este decât o mare vrăjeală. De data asta, lumea a pus stăpânire pe tine, iar tu trebuie să te resemnezi."
"Cu fiecare zi ce trece, disperarea şi blestemul se înmulţesc în casa aceasta. Nu mai e posibil să lustruim mobila, să ştergem pereţii. Acum trebuie să lăsăm ca plantele agăţătoare să stăpânească, să urce pe picioarele noastre, să se adape din sângele nostru şi inimile noastre. Vom avea, astfel, părul din frunze, mâini şi picioare din copaci. Trebuie să renunţăm, Ines, trebuie să renunţăm. Nu lupta, nici nu plânge. Doar mai târziu vom deveni păşune pentru animale şi vom putea înflori pe marginea drumurilor, dacă vreuna dintre noi va avea acest drept. Poate vom fi flori ofilite, uscate şi dezgolite."
"Max se uita fix la tigru. Era acolo, cocoţat pe dulapul lui, cu ochii strălucind de o sclipire sinistră atunci când farurile unei maşini care trecea pe stradă iluminau interiorul prăvăliei. Între cei doi, între băiat şi fiară, era tejgheaua, iar pe tejghea era ziarul. Ziarul la care Max nu putea ajunge, fiindcă era paralizat de frică, o teamă copleşitoare cum nu mai simţise niciodată mai înainte. Era o frică umilitoare în care se furişa o revoltă reprimată. De ce îi trebuise neapărat ziarul tatălui său? "
Lăsând în urmă polemica internaţională din jurul cărţilor "Viaţa lui Pi" a scriitorului canadian Martel şi "Max şi felinele" a lui Scliar, polemică menită să justifice sau nu acuzaţia de plagiat a canadianului, scurtul roman "Max şi felinele" te convinge, prin simpla lui parcurgere, de calităţile literare ale autorului brazilian şi te introduce într-un spaţiu extrem de bine surprins şi convingător.
"Sârguinţă şi disciplină. Curăţenie şi rugăciune. Agilitate şi mişcare. Agilitate şi sârguinţă. Arn urma aceste instrucţiuni cu aceeaşi uşurinţă cu care asculta cerinţele de a-şi iubi şi respecta toţi fraţii, cele mai importante două reguli din mănăstire, şi a spune întotdeauna adevărul, a treia dintre cele mai importante reguli. Le urma şi pe celelalte, deşi erau mai puţin importante şi uneori chiar greu de înţeles, precum acelea despre orele de culcare şi comportamentul la masă.
Dar nu-i venea greu să urmeze toate aceste porunci divine. Dimpotrivă, era o plăcere. Uneori se întreba cum ar fi fost să fii copil dincolo, în lumea lipsită de sfinţenie."
"-La cine să mă rog, zise el, cine spune că există cineva acolo, afară, cine spune că universul e altceva decât o mare flaşnetă?
-Poate nu e nevoie să te rogi cuiva anume. Maicile din pustie spuneau în vechime că Dumnezeu n-are formă, culoare sau conţinut. Poate că rugăciunea nu înseamnă neapărat să te rogi cuiva. Poate e o metodă activă de a renunţa, de a lăsa lucrurile să curgă. Poate că de asta ai nevoie: să laşi lucrurile să curgă fără să te scufinzi."
