"Deseori adevăratele tragedii ale vieţii se petrec într-o manieră atât de neartistică încât ne rănesc prin violenţa lor crudă, incoerenţa lor absolută, precaritatea absurdă a sensului, totala lipsă de stil. Ne afectează la fel cum ne afectează vulgaritatea. Ne dau impresia unei forţe brutale şi ne revoltăm împotriva ei. Uneori, totuşi, viaţa ne este traversată de o tragedie care posedă elementele artistice ale frumosului. Dacă aceste elemente ale frumosului sunt reale, atunci ele apelează pur şi simplu la capacitatea noastră de a simţi efectul dramatic. Brusc ne dăm seama că nu mai suntem actorii, ci spectatorii piesei. Sau ne aflăm mai curând în ambele posturi. Ne privim şi simpla minunăţie a spectacolului ne farmecă. (...) În mod normal ar trebui să absorbi culorile vieţii, dar n-ar trebui să-ţi aminteşti detaliile. Detaliile sunt întotdeauna vulgare."
"Mi se terminase programul în slujba sărbătorilor.
Desigur, pe când traversam din nou mallul, nu puteam să nu remarc că, în schimb, programul de la principala mea muncă, cea de sucub aflat în ilustra slujbă a iadului, nu mi se termina niciodată. Secolele de pângărire şi ispitire a sufletelor îmi formaseră un al şaselea simţ, acela de a-i detecta pe cei mai vulnerabili la farmecele mele. Deşi sărbătorile erau aparent o perioadă a veseliei, în acelaşi timp aveau tendinţa de a scoate tot ce era mai rău din oameni."
În aparenţă, simpaticului sucub Georgina Kincaid i se acordă o şansă la fericire. În sfârşit îşi trăieşte povestea alături de scriitorul Seth şi este înconjurată de gaşca ei de prieteni neconvenţionali. Însă, în realitate, se pare că iadul are alte planuri pentru ea, aşa că liniştea Georginei se tulbură iarăşi şi fericirea îi este spulberată.
O lectură de-a dreptul surprinzătoare. Autorul reuşeşte să creeze o lume halucinantă, plină de fiinţe ciudate şi de oameni parcă "resetaţi", lume ce se împleteşte cu cea reală. Thomas Hunter este aparent un om normal prins între cele două lumi. Dacă în lumea reală, sau cel puţin cea care ni se pare nouă reală, ameninţarea este reprezentată de ceva absolut posibil - un virus aeropurtat care poate distruge întreaga omenire - în lumea visului binele şi răul sunt delimitate tranşant pe teritorii, iar apa capătă valori magice atât în sfera binelui, cât şi în cea a răului. Este o lume a înşelătoriei, în care îţi este foarte greu să rezişti tentaţiilor, cea mai mare tentaţie reprezentând-o goana după adevăr. Acest adevăr este sinonim cu cunoaşterea şi reprezintă marea putere după care tânjesc fiinţele umane.
"Prin uşa deschisă se zăreau două stele palide, sus pe cer. Se uită la ele. Voia să ştie ce stele erau . Se ridică şi se duse pe bâjbâite pe lângă masă, spre uşă. Ceaţa se ridicase şi nu erau vizibile prea multe stele. Una dintre cele pe care le văzuse dinăuntru era steaua albă a verii căreia i se spunea, în Atuan, în propria ei limbă, Tehanu. N-o ştia pe cealaltă. Nu ştia cum i se spunea aici stelei Tehanu, în heraldică, sau care era numele ei adevărat, cum îi ziceau dragonii. Ştia doar cum ar fi numit-o mama ei, Tehanu, Tehanu. "
"Aş vrea să-ţi pot scrie o melodie atât de curată
Încât de nebunie, dragă doamnă, să fii salvată
Liniştită, răcorită şi încetând durerea toată
A zadarnicei şi inutilei tale cunoaşteri..."
(Bob Dylan)
Am certitudinea că cei ce iubesc scrierile lui Stephen King nu aveau cum să ocolească volumul de faţă, sau ecranizarea cărţii. Şi totuşi s-a spus totul despre "Carrie"? Cred că subiectul în sine este la fel de actual ca şi în momentul publicării pentru prima dată a cărţii. Reprezintă o frescă a societăţii, o redare la "cald" a marginalizării unor indivizi şi o rezolvare "explozivă" a acestui tratament inuman.
Deşi nu se diferenţiază prea mult de cărţile pe aceeaşi temă ale lui Holly Black, şi a doua carte din seria "Fascinaţie" scrisa de Melissa Marr reprezenta un regal pentru iubitorii genului.
"Acum instrumentele se aflau din nou în lume, în istorie, şi nu va trece multă vreme până când cineva se va folosi de puterile lor. Acum nu mai conta decât dacă aveau să fie puse în slujba răului sau a binelui."
În sfârşit avem ocazia, în acest al 2-lea volum al seriei "Orcii", să reluăm aventurile alături de echipa Jderilor. La fel de dinamică precum prima parte, "Legiunea Tunetului" te va purta alături de războinicii orci în vâltoarea unor bătălii pe măsura lor de sângeroase. Autorul va introduce în scenă personaje noi şi interesante; Jennesta ne va fermeca în continuare, însă va împărţii "laurii" cu Adpar. Apariţia lui Serapheim în mijlocul evenimentelor va intriga cititorul pe parcursul întregului volum, aceasta reprezentând numai una din surprizele poveştii. Jderii vor trebui iarăşi să lupte atât pentru stelele magice, cât şi pentru a-şi salva vieţile şi a-şi întregi trupa.
Se continuă povestea Elenei, femeia vârcolac, din prima carte. Un pic cam prea aglomerată acţiunea, multe personaje, mai mult sau mai puţin paranormale, un ritm alert, un limbaj pe alocuri cam prea "colorat", dar în ansamblu lectura nu este o pierdere de vreme. Are cam tot ce-i trebuie să-ţi ofere o relaxare de excepţie. Bineînţeles, nu lipsesc nici picantele scene de hârjoneală între cei doi protagonişti principali. Hm... O chestie de-a lupilor probabil, dar sunt la fel de incitante ca-n primul volum. Per global, cartea pare un pic mai "dark" decât prima; cam mult sânge şi împuşcături, dar cumva toate sunt echilibrate prin descrierea trăirilor interioare ale Elenei. Evident că povestea este cu "va urma", asa că rămâne de văzut cum va evolua seria.
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
Multiplele registre în care poate fi citită această carte fac din ea o scriere extrem de complexă, iar felul în care a fost concepută o face de-a dreptul extraordinară. Este scrisă într-o manieră aproape nonşalantă, o nonşalanţă izvorâtă din cunoaşterea propriei valori, devenind o carte care este bună pur şi simplu, fără să "cerşească" aprecierea noastră. Putând fi interpretată pe de-o parte ca un fantasy extraordinar şi diferit, pe de altă parte ca o bătălie interioară a sufletului adolescentin în derivă, unde aceste "Teritorii" le putem vedea ca o plăsmuire a unei minţi chinuite de copil pentru a putea face faţă necazurilor reale, sau, simplu, ca o metaforă a vremurilor noastre. Ai senzaţia că indiferent cum ai citi această carte şi cum ai interpreta-o, nu poţi da greş. Poate însemna altceva pentru fiecare cititor în parte, lucru care o face atât de intteresantă. Sau ... totul să nu reprezinte decât un vis?