|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Societatea noastră promovează deşteptăciunea în locul înţelepciunii şi proslăveşte aspectele cele mai superficiale, mai grosiere şi mai puţin utile ale inteligenţei noastre. Am devenit atât de fals sofisticaţi şi de nevrotici încât luăm îndoiala însăşi drept adevăr, şi această îndoială, care nu este decât încercarea disperată a egoului de a se feri de înţelepciune, este divinizată ca ţelul şi rodul adevăratei cunoaşteri.(...) Educaţia noastră contemporană ne îndoctrinează, aşadar, în glorificarea îndoielii, ea a creat de fapt ceea ce s-ar putea numi aproape o religie sau o teologie a îndoielii, în care pentru a fi consideraţi inteligenţi trebuie să apărem ca îndoindu-ne de orice, întotdeauna arătând ce este greşit şi doar rareori întrebând ce este corect sau bun, denigrând în mod cinic toate idealurile spirituale şi filosofiile moştenite, sau orice este făcut cu simplă bunăvoinţă sau cu o inimă curată."
"Nu poate exista nici un dubiu: pericolele psihologice peste care generaţiile anterioare au trecut ghidate de simbolurile şi practicile spirituale ale moştenirii lor mitologice şi religioase, noi trebuie astăzi să le înfruntăm singuri (în măsura în care ne-am pierdut credinţa sau, dacă ne-am păstrat-o, în măsura în care credinţele noastre nu reuşesc să răspundă problemelor reale ale vieţii contemporane), sau, în cel mai bun caz, noi trebuie să le rezolvăm beneficiind doar de o călăuzire improvizată, ezitantă şi rareori eficace. Aceasta este problema noastră, a indivizilor moderni şi "luminaţi", ai căror zei şi diavoli au fost expulzaţi prin raţionalizare.
Cu toate acestea, în mulţimea de mituri şi legende care s-au păstrat până la noi sau care au fost adunate de la marginile lumii, mai putem vedea reprezentate cu acurateţe elemente ale parcursului nostru încă uman."
Cu toţii suntem conectaţi la un nucleu comun. Nevoia de a ne învălui în credinţe, în simbolism, în legende şi poveşti este comună oamenilor dintotdeauna. Raţionalizarea tuturor proceselor ce ne încoljoară a alienat omul modern şi i-a îndepărtat "instrumentele" ce-l ajutau să se adapteze la diversele circumstanţe ale propriei existenţe.
"Dezvoltarea sănătoasă şi neîntreruptă a simţurilor, corpului, emoţiilor şi intelectului unui copil constituie temelia identităţii de sine. O identitate de sine puternică face posibil un contact bun cu mediul înconjurător şi cu oamenii din acel mediu.
Copiii descoperă curând că viaţa nu este perfectă, că trăim într-o lume foarte haotică, o lume a contradicţiilor şi a dihotomiei. Mai mult decât atât, părinţii care cresc copii au propriile dificultăţi cu care trebuie să se confrunte. Copiii învaţă să facă faţă şi să compenseze. Mulţi se descurcă destul de bine să trăiască, să crească şi să înveţe."
În zilele noastre, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de aliaţi, indiferent dacă aceşti aliaţi sunt reprezentaţi de părinţi, profesori sau terapeuţi. Şi asta pentru că metoda de exprimare a sentimentelor, specifică copiilor, diferă radical de cea a adulţilor.
"Tulburările noastre mentale contemporane nu sunt numai exagerări persistente ale răspunsurilor arhaice: ele reprezintă de asemenea şi o încercare disperată din partea omului de două milioane de ani de a se adapta la lumea contemporană."
Este foarte interesant cum o carte de analiză psihologică poate deveni atât de captivantă atunci când e scrisă de autorul potrivit. Anthony Stevens ne va prezenta complexele teorii ale lui Jung, unul din părinţii psihologiei moderne, analizând totodată ruptura omului modern de formele evoluţiei sale anterioare. Vom înţelege că suntem sclavii pattern-urilor comportamentale şi asta pentru că experienţa noastră personală este ghidată de istoria colectivă a speciei umane: "În cele din urmă, viaţa fiecărui individ este în acelaşi timp viaţa eternă a speciei."
Visul va fi investit cu puterea de a reconecta angoasatul om modern cu sinele său arhaic, în vederea restabilirii echilibrului pierdut: "În timp ce rătăcim tot mai departe în deşertul materialist al civilizaţiei noastre, visele noastre sunt singurele oaze de spiritualitate pe care le mai avem. Ele reprezintă habitatul nostru primordial, ultima oază de sălbăticie, şi trebuie să le protejăm cu la fel de multă fervoare ca şi pădurile tropicale, stratul de ozon, elefanţii şi balenele."
"Fără de început, fără de sfârşit,
Fără trecut, fără viitor.
Un nimb de Lumină înconjoară Lumea Legii.
Uită de tine liniştit şi pur, cu desăvârşire plin de putere
şi vid.
Vidul este iradiat de Lumina Inimii Cerului.
Apa Mării este netedă şi oglindeşte Luna pe supraţa ei.
Norii dispar în Spaţiul Albastru; Munţii strălucesc
limpede.
Conştiinţa se reîntoarce la contemplaţie; iar discul
Lunii rămâne singur."
"Acum, în vremea aceasta Doamne, cine este acela pe care ar trebui să-l caut, sau cine este acela la care ar trebui să batem? Sau cine poate să ne hotărască în privinţa cuvintelor despre care te vom întreba? Căci tu în minte ne-ai dat mintea Luminii şi ne-ai dat simţire şi un cuget foarte înalt; de aceea, nu se află nimeni în lumea oamenilor şi nimeni în înaltul eonilor care să poată hotărî asupra cuvintelor despre care noi întrebăm, în afară de tine, care pe toate le ştii şi eşti desăvârşit în toate; fiindcă noi nu cercetăm după felul în care cercetează oamenii lumii, ci întrebăm în cunoştinţa înaltului, ce ne-ai dat-o nouă..."
Eşti invitat să iei parte la marile mistere care stau la baza creştinismului. Chiar dacă face parte din scrierile nerecunoscute de dogmele oficiale, "Pistis Sophia" îl are în centru pe Iisus atotputernic, influenţând atât terestrul cât şi cosmicul. Aceste învăţături, sau pilde, sunt transmise ucenicilor după înviere, pilde diferite de cele transmise înainte de jertfă, poate datorită faptului că menirea sa pământească era încheiată.
"Gândirea, raţiunea şi teama frânează evoluţia spirituală căci acestea, asemenea unor instrumente defecte, distorsionează ordinele eului superior.
Omul eliberat de temerile sale stupide şi de limitările sale intelectuale, ar putea deveni, în raport cu omul obişnuit, un supraom cu puteri mai mari, atât din punct de vedere fizic cât şi mental."
În aceste vremuri "moderne", când zgomotele de fond acoperă toată "muzica" interioară, când masca pe care o afişăm fiecare dintre noi, zi de zi, în relaţia cu ceilalţi, ajunge să pună stăpânire pe cine suntem cu adevărat, cartea "Cunoaşterea de sine", ajunsă la a treia ediţie, îşi dovedeşte pe deplin necesitatea. Limbajul frumos folosit, ce asigură o lectură lejeră şi de calitate, te îmbie să porneşti alături de autor în analiza constituţiei umane, ce se dovedeşte mult mai complexă decât un simplu înveliş biologic. Astfel cititorul va înţelege că omul reinventat, sau mai precis "înţeles", nu mai este limitat. Nimic nu mai este imposibil, iar sfârşitul vieţii nu înseamnă decât trecerea într-o altă existenţă superioară. Cuvinte melodios îmbinate, întâmplări repovestite pentru a exemplifica anumite idei transmise, totul într-un întreg pe care cu siguranţă îl vei savura şi-ţi va deschide mintea şi sufletul spre alte orizonturi.
"Mintea este premergătoarea tuturor condiţionărilor (rele).
Mintea este conducătoarea şi ele sunt produsele minţii.
Vorbind sau acţionând cu o minte impură,
Suferinţa te urmează aşa cum roata urmează copita boului.
Mintea este premergătoarea tuturor condiţionărilor (bune).
Mintea este conducătoarea şi ele sunt produsele minţii.
Vorbind sau acţionând cu o minte pură,
Fericirea te urmează la fel de sigur ca umbra." (Dhammapada)
"...tu nu eşti chipul tău actual; tu nu eşti oasele şi carnea. Esenţa a ceea ce eşti tu, nu este nici sângele, muşchii, sau orice parte a corpului. (...) De aceea, dacă eşti în căutarea esenţei a cine eşti, dacă vrei să ştii cine este răspunzător de modul în care îţi trăieşti viaţa, trebuie să-ţi examinezi propria minte.(...) ca fiiţe umane obişnuite, noi suntem strâns înfăşuraţi în pături de superstiţie. Dacă putem abandona aceste concepte sufocante, putem accede imediat la o dimensiune incredibil de profundă a realităţii."
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
