|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Prin însăşi natura lor, copiii sunt meniţi să se joace şi să exploreze lumea cu propriile lor forţe, în mod independent de adulţi. Ei au nevoie de libertate pentru a se dezvolta; când sunt lipsiţi de libertate, ei suferă. Imboldul de a se juca fără să fie îngrădiţi este un imbold fundamental, biologic.(...)
Ceea ce facem este să împingem tot mai departe limitele adaptabilităţii copiilor. I-am împins deja pe copii într-un mediu nefiresc, în care aşteptăm de la ei să îşi petreacă perioade din ce în ce mai mari ale zilei sub îndrumarea adulţilor, să stea la masa lor de lucru, să asculte şi să citească despre lucruri care nu îi interesează şi să răspundă la întrebări cu răspunsuri care nu sunt ale lor şi să pună întrebări care nu sunt adevăratele lor întrebări. Nu facem decât să le lăsăm tot mai puţin timp şi libertate să se joace, să exploreze lumea şi să îşi urmeze propriile lor interese."
Ca om de cultură, ca părinte, ca individ ce şi-a petrecut ani buni în sistemul de învăţământ, vei citi această carte ca pe un duş rece, dar unul binevenit. Pentru că este nevoie ca cineva să explice nefericirea tot mai accentuată a copiilor prinşi în sistemul de educaţie obligatorie, dar şi faptul că devenim, pe zi ce trece, o societate mâncată de depresie şi nemulţumire.
"... cinstiţi-l pe Domnul ca autor al întregului bine; cinstiţi Virtutea, ca fiind destinată să păstreze binele pe care Domnul l-a creat. Dumnezeu ne-a dat minte tocmai pentru a ne deosebi de dobitoace, pentru a putea distinge răul de bine, adevărul de minciună. Cultivaţi-vă raţiunea, ca fiind modalitatea cea mai sigură de a fi pe placul divinităţii şi de a fi utili semenilor voştri. Cultivaţi ştiinţele, ca fiind cele mai sigure mijloace pentru a face raţiunea profitabilă, pentru a restabili dragostea pentru umanitate şi pentru a vă mântui de ravagiile pe care le fac minciunile şi greşelile."
Ritualuri, cronologie, împărţirea pe regiuni, toate aceste aspecte le vei găsi în cartea ce-ţi va satisface curiozitatea cu privire la francmasonerie. Chiar dacă, fără îndoială, din paginile carţii răzbate simpatia autorului faţă de această mişcare, informaţiile sunt în măsură să ne lumineze în ce priveşte aspecte necunoscute ce ţin de "bucătăria" internă a francmasonerie. Simbolurile masonice îşi vor găsi asemănări în tradiţia egipteană, evreiască şi creştină, iar secretele, semnele de recunoaştere, parolele şi doctrinele sunt de asemenea izvorâte din religiile străvechi.
"Societatea noastră promovează deşteptăciunea în locul înţelepciunii şi proslăveşte aspectele cele mai superficiale, mai grosiere şi mai puţin utile ale inteligenţei noastre. Am devenit atât de fals sofisticaţi şi de nevrotici încât luăm îndoiala însăşi drept adevăr, şi această îndoială, care nu este decât încercarea disperată a egoului de a se feri de înţelepciune, este divinizată ca ţelul şi rodul adevăratei cunoaşteri.(...) Educaţia noastră contemporană ne îndoctrinează, aşadar, în glorificarea îndoielii, ea a creat de fapt ceea ce s-ar putea numi aproape o religie sau o teologie a îndoielii, în care pentru a fi consideraţi inteligenţi trebuie să apărem ca îndoindu-ne de orice, întotdeauna arătând ce este greşit şi doar rareori întrebând ce este corect sau bun, denigrând în mod cinic toate idealurile spirituale şi filosofiile moştenite, sau orice este făcut cu simplă bunăvoinţă sau cu o inimă curată."
"Un prost se străduia-n zadar
să-nveţe carte un măgar.
Un om îi spuse: La ce bun?
Vei fi luat drept un nebun!
Cum vita să vorbească n-o poţi face,
tu de la ea învaţă cum se tace.
.............................................
De vrei să dai răspuns pe negândite
nu vei gasi cuvinte potrivite.
Vorbeşte ca un înţelept dibaci
ori vitelor te-asemuie şi taci!"(Saadi)
Înainte de toate, tu, cititorule, trebuie să te pleci cu smerenie în faţa sublimei strădanii a umilului traducător, acel literat ce trudeşte asupra tâlcului cuvintelor şi care adesea este uitat în laudele aduse unei carţi de succes. Aici şi acum este momentul să ne plecăm în faţa artei lui Otto Starck, fără de care n-am fi putut "gusta" cu aşa nesaţ din "Poemele persane".
"Astfel, izvoarele, principiile esenţiale de la care s-a inspirat Bushido-ul au fost puţine şi simple. Deşi puţine şi simple au fost însă suficiente ca să ne procure norme sigure de conducere în viaţă, chiar în zilele de restrişte ale istoriei noastre naţionale.
Natura plină de viaţă şi nemeşteşugită a strămoşilor noştri luptători s-a născut dintr-un mănunchi spiritual de învăţăminte generale şi răzleţe, spicuite de pe drumurile înalte ale vechii gândiri, au format un nou tip de rasă umană."
Dacă Europa medievală avea cavaleri ce respectau cu sfinţenie un cod, iată că şi în Ţara Soarelui Răsare, samuraii aveau propriul cod, "Bushido". Pornind de la concepte religioase shintoiste sau budhiste Zen, acest cod se va transforma într-un mod de viaţă, ajungând să exprime însuşi sufletul japonez. Învăţăturile Bushido explicate cu atâta graţie şi delicateţe de autor, vor fi comparate pe parcursul întregii cărţi cu obiceiurile europene, fiindu-ne mai uşor să ne înţelegem atât diferenţele, cât şi asemănările culturale. Sunt trecute în revistă curajul, onoarea, politeţea, sinceritatea, locul femeii în cultura japoneză, prin prisma codului, cu ajutorul povestirilor, a maximelor, a paralelelor, rezultând un "întreg" extrem de captivant.
