|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Acum sunt înger păzitor.Toţi ştiu asta şi mai ştiu şi că am devenit astfel pentru că te-am salvat de la moarte. Acum, mult mai mulţi dintre ei au impresia că puteau să-şi înşele destinul. Fie salvând un om şi recăpătându-şi aripile, fie ucigându-şi nefilimul vasal şi transformându-şi trupul din înger căzut în om."
"Diavolul era pus pe rele în acea seară. Prudence se convinsese de asta o oră mai târziu, când Sebastian plecă de lângă ea şi se îndreptă spre uşă.
În ultimele câteva zile ajunsese să se apropie destul de mult de acel bărbat enigmatic. Simţea în adâncul ei, fără s-o înţeleagă pe deplin, că îl cunoştea. Credea că poate vedea dincolo de faţada rece pe care o afişa pentru restul lumii. Credea că putea chiar să citească semnele aproape imperceptibile care indicau schimbări subtile de dispoziţie."
O tânără cu veleităţi paranormale, Prudence Merryweather, ajunge să se logodească cu întunecatul Sebastian Angelstone. Atracţia celor doi spre investigarea misterelor îi va arunca în miezul unei afaceri pe cât de încurcată, pe atât de periculoasă. Stilul Amandei Quick nu suferă mari modificări nici în această carte, iar inclinaţia ei de a crea o aventură tumultuoasă, este extrem de clară. Singurul neajuns îl poate reprezenta limbajul uşor desuet pe alocuri, parcă forţâdu-se punerea acţiunii în acea epocă. Totuşi cartea în sine şi intriga nu vor avea de suferit, lectura oferindu-ţi deconectarea pe care o căutai, secondată de suspans, investigaţii, crime, şi, evident, dragoste.
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn, volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.
"Spunem că viaţa e plăcută, că satisfacţiile ei sunt adânci. Spunem toate acestea păşind ca nişte somnambuli prin timp, de-a lungul anilor şi zilelor şi nopţilor. Lăsăm timpul să se prăvălească peste noi asemenea unei cascade, gândind că n-o să se isprăvească nicicând. Şi totuşi, fiecare zi care ne atinge e unică, irecuperabilă, terminată. (...)
Şi totuşi cu ce scop se prăvăleşte cascada timpului? Doar ca să se piardă în valuri? De ce eram medic? De ce practicam? Cu ce folos dădeam îngrijiri atente, dar lipsite de dragoste?
Cei care sunt norocoşi ar trebui să se ascundă. Ar trebui să-şi strige recunoştinţa. Ar trebui să spere că zilele mâniei n-or să calce niciodată pragul casei lor. Ar trebui să alerge să pună la adăpost tot ce-i al lor şi să-l plângă pe vecinul lovit de urgie. Dar cu calm şi de la distanţă."
Stephen Fleming îşi trăieşte viaţa precum un actor mediocru rolul într-o piesă de teatru. Fără prea multă dramă, fără entuziasm, fără tristeţe. Doar există. Apariţia Annei Barton, logodnica fiului său, va însufleţi existenţa plată a doctorului Fleming, iar aventura celor doi sfidează regulile moralităţii şi împinge pasiunea până la limita patologicului.
"Suflau vânturi stranii din senin. Se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi apoi amuţea din nou. Liniştea de pe dealuri aparţinea altei ere; o eră apusă, dispărută de parcă nici n-ar fi fost vreodată, o epocă în care omul nu exista, în care doar paşi păgâni umblau pe dealuri. Şi era o linişte în aer şi o pace mai stranie şi mai veche, care nu era pacea lui Dumnezeu."
Ţinutul mlaştinilor... Un teritoriu în car parcă şi elementele naturii suferă, un loc în care bunătatea pare să fi dispărut de mult, iar în mijlocul acestui ţinut se ridică, precum însăşi "inima" lui, Hanul Jamaica.
Mary Yellan, o tânără rămasă orfană, porneşte spre singura ei rudă în viaţă, mătuşa Patience, ajungând astfel într-un loc din care nu-şi va dori decât să plece cât mai curând. Autoarea reuşeşte să încarce paginile romanului cu acea tensiune latentă, cu senzaţia catastrofei ce pândeşte din întuneric, oferindu-ţi un adevărat regal de lectură, această tensiune fiind susţinută atât de caracterele perfect conturate ale personajelor, cât şi de dezolantul decor în care se desfăşoară evenimentele.
-L.J._Smith.png "Reuniunea (seria Jurnalele Vampirilor 4) - Recenzii carti bune")
Volumul 4 din această serie continuă povestea micului orăşel, peste care parcă se abat toate nenorocirile. Dacă până acum Elena era în centrul acţiunii, "reflectoarele" se vor muta pe Bonnie, prietena medium a acesteia, secondată de cei cu care deja ne-am familiarizat în volumele trecute. Luându-i locul Elenei, Bonnie parcă începe aceeaşi "pendulare" între Stefan, Damon şi Matt. Forţe mult mai întunecate vor pune la grea încercare grupul de prieteni şi, deşi se îndoiesc că ar putea avea câştig de cauză, se aruncă cu toţii în vâltoarea evenimentelor, tocmai parcă pentru a da un rost sacrificiului Elenei. Stilul autoarei nu se schimbă prea mult faţă de celelalte volume, dar, ca şi minus, subiectul suferă anumite modificări ce te duc cu gândul mai degrabă la un serial tv decât la un roman. Oricum acest volum 4 îl percep mai mult ca pe o trecere spre ceea ce va urma, de unde poate i se trage şi aerul de "forţat".
"Focul îşi croi drum spre est, consumând crânguri şi luminişuri deopotrivă, mistuit de o foame furioasă şi de o bucurie lacomă ce-i întinse trupul peste două state.
Gull îşi înfipse pintenii într-un pin de coastă, urcând tot mai sus spre cerul de un roşu funingine. Sudoarea i se prelingea pe faţă, scurgându-se în bandana pe care şi-o legase ca un haiduc modern, măcinând cu dinţii fierăstrăului scoarţa şi lemnnul copacilor. Bucăţi mari de lemn se rostogoliră şi se zdobiră sub el în vreme ce începu să coboare, tăind din mers.
Vâlvătaia pe care încercau s-o aducă sub control dansa, sălta sprintenă dintr-un copac într-altul, înşiruind pale de lumină pe crengi, în timp ce-şi tuna cântarea."
"Ulises începea să aprecieze noile plăceri pe care le descoperea. De când venise în locul acesta de pe coastă, noile senzaţii pe care le trăia, poveştile care îi erau spuse, şi nu cărţile pe care le citea, îl înzestrau pe dinăuntru, fără ca el să facă vreun efort. Ascetismul în cazul acesta, nu presupunea nici un sacrificiu. Consta doar într-o ascensiune spre punctul cel mai înalt al simţurilor, şi la asta îl ajutau atunci gustul orezului cu peşte-undiţar pe care îl savura în soarele de ianuarie lângă un lămâi încărcat cu fructe şi o fată care-l privea cu coada ochiului pe deasupra farfuriei, în vreme ce proprietarul tavernei vorbea."
"Binele şi răul sunt noţiuni care variază în funcţie de felul cum le interpretăm. (...) Lasă-te condusă de instinct, dar nu-l lăsa niciodată să te stăpânească el pe tine. (...) Indiferent ce-ai face, fiinţa ta îşi aparţine şi tu eşti singurul judecător al faptelor tale."
Dacă îţi plac aventurile istorice, unde adevărul este învăluit în magie şi în mister, atunci cărţile lui Mireille Calmel vor fi preferatele tale. Într-o perioadă frământată când Aquitania era revendicată atât de Franţa cât şi de Anglia, Alienor se vede disputată de cele două puteri. Loanna de Grimwald, demnă urmaşă a Avalonului, va deveni însoţitoarea acesteia pentru a se asigura că Anglia va deveni câştigătoarea disputei. Astfel vom descoperi că în acele vremuri politica se mută adesea în aşternut, iar căsătoriile devin metode de a câştiga putere şi domenii.
"Patul lui Alienor" îţi va aminti de frumoasele "Chanson de geste", cu trubaduri, cavaleri, domniţe, turniruri, intrigi, cruciade, toate pigmentate cu scene dramatice sau de suflet, având în prim plan femei puternice, bărbaţi carismatici şi luptători îndârjiţi. Vei iubi această carte concentrată şi magistral scrisă, în care istoria se împleteşte cu magia şi unde personajele te vor cuceri şi te vor convinge să iei parte la aventurile lor.
