|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Ţinînd cont că trăim o eră în care totul este evoluţionist - biologie evoluţionistă, medicină evoluţionistă, ecologie evoluţionistă, psihologie evoluţionistă, economie evoluţionistă, informatică evoluţionistă - este surprinzător cît de rar gîndesc oamenii în termeni evoluţionişti. Este unul din punctele nevralgice ale oamenilor. Privim la lumea din jurul nostru ca la o fotografie, cînd de fapt este un film care se schimbă permanent. Fireşte că ştim că se schimbă, dar ne purtăm ca şi cum ar rămîne neschimbată. Negăm realitatea schimbării. Aşa se face că întotdeauna schimbarea ne ia prin surprindere."
In multitudinea de cărţi de suspans, cartea lui Michael Crichton a reuşit să mă surprindă. "Prada" este un alt exemplu al felului inedit de a concepe un thriller: un pic de ştiinţă, un pic de SF, un pic mai mult suspans, pigmentat şi cu ceva horror, la care adăugăm personaje memorabile şi situaţii critice. Cum cea mai reuşită minciună este cea care conţine şi un sâmbure de adevăr, această formulă "de succes" poate fi aplicată şi cărţii de faţă: este ficţiune, dar cât de posibilă poate fi întreaga acţiune...
-Kelley_Armstrong.png "Invocarea (seria Fortele raului absolut 1) - Recenzii carti bune")
Cât de grea este trecerea de la copilărie la adolescenţă... Pentru Chloe Saunders această trecere către maturitate vine cu "ceva în plus". Un incident la şcoală o va arunca în mijlocul altor "proscrişi" ca ea, adolescenţi cu probleme de comportament, izolaţi într-un sanatoriu până la vindecare. Aparenta linişte a locului va fi tulburată atât de viziunile din ce în ce mai agresive ale lui Chloe, cât şi de secretele ascunse de ceilalţi colegi de "suferinţă". În spatele amabilităţilor personalului şi a tratamentelor se ascund lucruri mult mai sumbre, pe care le descoperim cu sufletul la gură. O carte care nu numai datorită locaţiei poartă ceva accente horror (ne amintim cu toţii filmele de groază cu sanatorii, nebuni, fantome, etc.) ci chiar prin desfîşurarea firului poveştii- doar Chloe este necromantă, nu?. Oricum este cumva mai sumbră decât mă aşteptam, dar îşi păstrează în acelaşi timp şi farmecul. Faptul că îmi doresc să citesc şi continuare, cred că reprezintă garanţia că are potenţial.
"Distanţa pe care Biroul a ţinut-o faţă de restul lumii este un rău distinct de războiul pe care intenţionează să îl poarte cu amintirile noastre – mult mai subtil, dar, în felul lui, la fel de sinistru. Ei aveau toate resursele necesare pentru a ne ajuta, în timp ce noi sufeream în facţiunile noastre, dar, în schimb, au preferat să ne lase să ne distrugem. Să ne lase să murim. Să ne lase să ne omorâm unii pe alţii. Abia acum, când suntem pe cale să distrugem mai mult decât un nivel acceptabil de material genetic, s-au hotărât să intervină.(...) Există un lucru pe care îl ştiu de mic: viaţa ne face rău tuturor, fără să putem evita asta. Însă acum am mai învăţat un lucru important: ne putem vindeca. Ne vindecăm reciproc."
Ajunsă la a treia parte, trilogia "Divergent", prin volumul "Experiment", îi propune cititorului o schimbare în dinamica redării poveştii: vom pendula între perspectivele celor doi protagonişti marcanţi, Tris şi Tobias. Din fericire, autoarea punctează la începutul capitolelor numele celui care ne împrumută viziunea sa asupra întâmplărilor, fiindu-ne astfel mai uşor să urmărim cele transmise.
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând, vorbind, lăsându-şi bastonul rezemat de scaun, lângă masa aceasta."
În binecunoscutul său stil, Daphne du Maurier, creează în "Verişoara mea Rachel" aceeaşi atmosferă tensionată şi prevestitoare de rău ca şi în alte scrieri ale sale, ţinând cititorul în alertă şi nelăsând nicicum impresia că adevărul este mai evident decât pare. Ambrose Ashley moare în urma unei febre suspecte la scurt timp după casătoria cu misterioasa văduvă Rachel. Philip Ashley se vede nevoit să investigheze suspiciunea că soţia lui Ambrose ar fi avut vreun amestec în această moarte prematură. Venirea lui Rachel la domeniul pe care îl moşteneşte Philip, îi va înfrânge acestuia determinarea şi-i va cădea în mreje exact ca şi vărul său, în ciuda evidentului pericol ce o înconjoara pe Rachel ca un văl dens. Acest joc al incertitudinii, pe care autoarea îl susţine din primele pagini până la final, va face deliciul suprem al lecturii, iar personajele de excepţie vor întregi tabloul unei scrieri de top.
"Gideon Cross. Numai numele lui era de ajuns ca să-mi facă trupul, strâns încorsetat în haine, să tânjească fierbinte după el. Din prima clipă când îl zărisem - când privisem dincolo de înfăţişarea-i uluitoare şi imposibil de perfectă, intuind omul întunecat şi primejdios din el - simţisem atracţia pe care mi-o provoca faptul că întâlnisem cealaltă jumătate a mea. Aveam nevoie de el cum aveam nevoie de bătăile inimii mele, iar el se pusese într-o primejdie imensă, riscând totul... pentru mine."
Dacă în volumul anterior suspansul ne era oferit preponderent de trecutul dureros al Evei, acum Gideon va fi cel bântuit de relaţiile sale apuse. Autoarea va introduce în poveste noi personaje menite să tulbure relaţia Evei Tramell cu Gideon Cross. Modul zbuciumat al celor doi de a-şi trăi iubirea, sentimentele mixate, oscilând între obsesie, gelozie, dependenţă patologică, vor purta cititorul într-un vârtej impresionant, trăit la cote ridicate. Lectura nu-ţi dă nici o şansă de scăpare, mai ales că,ajunsă la al treilea volum, este clar că seria ţi s-a strecurat deja în inimă.
"Nu-mi dădusem seama că-mi ţineam respiraţia. Nu voiam să respir în camera fetiţei. Dacă nu respiram, poate voi putea ieşi spunându-mi că n-am intrat niciodată acolo, că nu s-a întâmplat nimic, că acest copil de cinci ani nu a dispărut, iar tatăl ei nu a murit.
Am simţit o apăsare care nu era oboseală, ci doar conştiinţa faptului că trăiesc într-o lume în care copii pot dispărea fără urmă din camere frumoase, pline de nevinovăţie, ca asta."
Moartea suspectă a unui detectiv particular şi dispariţia misterioasă a soţiei şi a fiicei acestuia declanşează o investigaţie amplă atât din partea autorităţilor cât şi din partea familiei, prin angajarea lui Lincoln Perry şi a partenerului său.
Redată la persoana întâi, prin intermediul carismaticului detectiv particular Perry, acţiunea va fi de proporţii, desfăşurându-se pe mai multe planuri, magistral împletite. Vei beneficia de o lectură de calitate, în care autorul va îmbina perfect elementele intrigii complexe, cu o grijă deosebită a detaliilor, dar şi cu marcarea, prin fraze scurte, şi la obiect, a sentimentelor. În caruselul impresionant al personajelor, vom descoperi caractere diferite, extraordinare de bine creionate, care se potrivesc minunat în contextul dat.
"Îi luă o şuviţă şi o încălzi între mâinile sale. Mici cristale de gheaţă se topiră şi îi umeziră palmele. Linse cu grijă apa de pe ele.
Îşi aplecă obrazul către marginea căzii de baie şi simţi frigul muşcător. Era atât de frumoasă. Plutind acolo, în crusta de gheaţă.
Legătura dintre ei încă exista. Nimic nu se schimbase. Nimic nu era diferit. Erau unul asemenea celuilalt."
Un interesant roman poliţist, din care răzbate parcă aerul rece al Suediei, "Prinţesa gheţurilor" poartă cititorul în mijlocul unei anchete menită să desluşească motivele aparentei sinucideri a Alexandrei Wijkner. În paralel cu această investigaţie, vom asista şi la poveştile de viaţă ale personajelor ce populează romanul, poveşti care, încetul cu încetul, se vor dovedi cruciale pentru deznodământul cazului. Scriitoarea Erica Falck, prietena din copilărie a victimei, participă activ la ancheta poliţiei, realizând că prietena sa nu era întocmai cum crezuse.
"În mijlocul frumuseţilor naturale, eşecul e sinistru. Disperarea devine palpabilă, ca şi succesul şi realizările (...) Cadrul frumuseţii oferă un contrast pentru fiecare întreprindere umană. O scobitură în piatră se poate transforma într-o diastolă periculoasă, ca atunci când se inversează polii pământului. În timp ce viaţa ta se duce pe apa sâmbetei, tu te pomeneşti admirând seninătatea divină a lacului prin care te scurgi."
"Prinţul Întunericului pornise la acţiune.
Dyson puse telefonul jos şi simţi un fior de emoţie la gândul celor ce urmau să se întâmple. Îl angajase pe cel mai bun (întotdeauna îi angaja numai pe cei mai buni); acest savant al lumii subterane a terorismului îşi va îndeplini misiunea."
Un thriller la intensitate maximă, "Ora zero" va purta cititorul în miezul unui complot terorist ce poate avea consecinţe dezastruoase. Vom asista fascinaţi la ampla desfăşurare a forţelor de ordine, de la simplul poliţist, până la agenţii diverselor organizaţii guvernamentale, lucrând cu toţii pentru a prinde... un singur om. Teroristul Henrik Baumann este un personaj atipic. Deşi categoric de partea greşită a baricadei, autorul crează acest personaj într-atât de carismatic, încât cititorul se vede iremediabil vrăjit de sud-africanul alb, ucigaş cu sânge rece, de o inteligenţă feroce, ce reuşeşte să pună la cale o operaţiune extrem de bine gândită. Această carismă este folosită şi în cadrul poveştii, creând impresia că priveşti un păianjen ce-şi ţese abil pânza pentru a captura prada.
Vei citi "Ora zero" cu o deosebită plăcere şi vei savura întreaga acţiune alături de personaje , până la ultima filă a cărţii.
"Aceste obiecte erau singurele lucruri care aparţineau trecutului meu, cu excepţia câtorva amintiri - senzaţii, de fapt - cu o mamă care îmi pieptăna buclele umede, sau mirosul parfumului ei când mă legăna în pat. Citisem odată despre persoane cu membre amputate, şi despre cum aveau ei durere acolo unde fuseseră cândva picioarele sau braţele lor. Erau numite membre-fantomă. Mereu crezusem că acesta era cel mai bun mod de a descrie sentimentele în legătură cu mama mea. Acum, ea nu mai era decât un dor pentru ceva ce avusesem odată, dar pierdut acum."
