|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") de Richelle Mead -Carti bune de citit](http://www.cartidecitit.ro/sites/default/files/imagecache/poza_serie/Dezvaluiri-de-sucub-vol-6-seria-Georgina-Kincaid-de Richelle-Mead.jpg "Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") - Recenzii carti bune")
"Frica şi ura se citesc în ochii tăi. Pentru tine sunt un monstru(...). Dar a venit timpul să bagi de seamă şi să vezi bestia din tine. Ţi-am trezit teama, dar a venit timpul să-ţi câştig respectul. Ascultă-mi povestea, simte sângele ce-mi curge prin vene şi fii recunoscător: eu am purtat sabia, nu tu. Orcii, născuţi pentru bătălie, sunt meniţi să câştige pacea pentru toţi."
"Auzea din nou în minte cuvintele Doamnei: "Fiu a O Sută de Regi". Ce voise să spună? De ce tocmai el? Întrebările îi stăruiau în gând.(...) Închise ochii şi-şi ţinu respiraţia, iar o clipă toate aceste sunete neînsemnate adunate din lume în jurul lui se transformară în muzică. Deveni conştient de un cântec, n-ar fi putut spune însă dacă venea dinlăuntrul său ori din afară sau dacă spiritul lui îl intona, dar auzea tot mai bine dulcea melodie."
Lasă-te învăluit din nou în magia Avalonului cu această carte ce continuă impresionanta serie fantasy. Mai mult ca până acum, vei simţi magia străveche a tărâmului, neîntinat de trecerea timpului sau de luptele şi frământările ce se desfăşoară dincolo de ceţurile ce-l apără. Personajele se vor perinda într-o poveste ce se întinde pe sute de ani de istorie, cititorul putând urmări cu interes descendenţa Marilor Preotese ale Avalonului. Vom lua parte la instruirea novicilor şi vom înţelege că, deşi trăiesc într-o lume magică, Preotesele se supun întotdeauna voinţei Zeiţei, voinţă care de multe ori nu corespunde propriilor lor dorinţe. Din nou creştinismul se va "atinge" de străvechile credinţe, iar lecţia transmisă va fi că habotnicia este un mare deserviciu indiferent de Dumnezeul la care te inchini.
Dacă în volumul anterior totul era sumbru şi ameninţarea îşi întindea tentaculele asupra celor două lumi, în această carte răul devine palpabil. În lumea lui Elyon, roşul va deveni culoarea predominantă, pentru că totul este un război, o confruntare sângeroasă, nesfârşită şi obositoare între puţinii rămaşi fideli legilor lui şi "Marii Romanţe" şi "scabioşii ", acei dintre ei a căror minte fusese otrăvită de înşelătorie. Salturile între cele două lumi devin din ce în ce mai dramatice odată cu precipitarea acţiunii, şi Thomas Hunter va descoperi noi legături între aceste două lumi. Cumva existenţa unui univers paralel, deci nu o lume de vis, devine posibilă: "Îi ascultase pe unii susţinând că dacă omul ar deschide ochii cum trebuie, ar vedea o altă lume." Stranie, dar absolut adevărată, mi se pare surprinderea atitudinii umane în faţa unei iminente dispariţii: războiul total. Dacă nici o tragedie nu ne poate uni, atunci mai merităm să fim salvaţi?
"Actul pur al creaţiei îi aprindea imaginaţia, iar vraja caldă a mândriei şi înflăcărării ei îl păstrase arzând ca un fulger, nu pentru secunde sau fracţiuni de secundă, ci timp de cinci luni într-o unică descărcare de energie prelungă şi sălbatică care părea să creeze peisajul pământului din neant doar prin forţa strălucirii ei - dealuri şi piscuri, copaci aplecaţi în vântul pasional, oameni ai nopţii, toate aduse la viaţă de către săgeata albă lovind cerurile din arcul de lumină al scrierii lui. Când terminase se simţise secătuit şi satisfăcut ca şi cum întreaga iubire din viaţa lui s-ar fi exprimat printr-un singur act."
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau, intrau în pădure, în frunză, în ramură şi în rădăcină şi copacii îşi aminteau. Toate cântecele şi toate descântecele lor, istoriile şi rugăciunile, tot ce ştiau despre lumea asta. Maesterii îţi vor spune că toţi copacii inimii le sunt închinaţi vechilor zei. Cântăreţii cred că ei sunt vechii zei. Când mor, devin o parte a divinităţii."
"Încă de la aşezarea coloniilor, labirintul de cuarţ verde-luminos oferise un refugiu, periculos, e adevărat, unui întreg clan de hoţi, criminali, evadaţi, dealeri de droguri, şefi ai unor culturi şi alţii care nu doreau să-şi ducă activităţile la lumina zilei.
Jos, aici, în nesfârşita reţea de pasaje, necartografiate în cea mai mare parte, exista întotdeauna un loc unde te puteai ascunde, cu condiţia să îţi asumi riscurile. O singură greşeală făcută în catacombe putea sfârşi printr-o condamnare la moarte sau chiar mai rău."
Seria "Vânătoarea de fantome" continuă cu această savuroasă parte a treia. Deşi începută în Aurora Springs, acţiunea descrisă se va muta în cunoscutul oraş din primele două părţi, Cadence. În prim plan se vor afla alte fermecătoare personaje ale lumii create de autoare. Astfel Elly St.Clair şi Cooper Boone vor lua locul de onoare, iar aventurile prin care trec, atât în interesul Breslei, cât şi în plan profesional, vor stimula toate simţurile cititorului, încă fascinat de paneta Harmony şi capcanele ei.
"Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
"Îşi imagină că întreaga lume era adormită, vrăjită de verdele - marin al castelului. Timpul venea şi trecea, munţii se înălţau şi se prăbuşeau, lujerii cotropind oraşul cufundat în somn, ascunzându-l sub straturi de ghimpi şi frunze. Ea era singura persoană trează.
Îşi trase mantia în jurul său. Va câştiga. Va câştiga şi îl va servi pe rege, apoi va dispărea în neant şi nu se va mai gândi la castele sau regi, sau asasini. Nu îşi dorea să domnească din nou peste acest oraş. Magia era moartă, Fae fuseseră alungaţi sau executaţi, iar ea nu va mai avea niciodată nimic de-a face cu înălţarea şi declinul vreunui regat.
Nu avea un destin. Nu mai avea."
Celaena Sardothien va fi nevoită să-şi "vândă" sufletul pentru a scăpa din minele din Endovier. Promite, în schimbul libertăţii, că va lupta pentru regele Adarlanului. Concursul pentru alegerea Campionului regelui îi va aminti cititorului de "Jocurile foamei", cu diferenţa că aici, deşi cu toţii luptă pentru a scăpa de diverse forme de supunere, scenele sângeroase sunt mai diluate. Pentru Celaena, un asasin pregătit de Arobynn Hamel, nu competiţia reprezintă o mare frământare, ci, mai degrabă, se va dovedi nepregătită pentru valul de sentimente ce o vor năpădi odată ajunsă la castel.
"Moartea o găseşti întotdeauna la hotarul clipei de acum. Moartea ne pândeşte şi e mereu sigură pe prada ei. Nu e un lucru asupra căruia să stăruim, dar toţi ştim că el există...Timpul. Eram prins în capcana lui, înghesuit în clipa prezentului, singura pe care o puteam schimba. Toate zilele de mâine, toate momentele care aveau, poate, să urmeze curând erau stafiile zilelor care mi se furau în orice moment. Intenţiile n-aveau nici o valoare. Nu aveam la dispoziţie decât momentul de faţă.(...) Trebuie să încetez să mă port ca şi cum ar veni ziua de mâine, când voi putea îndrepta lucrurile. Toate trebuie făcute acum, chiar acum, fără să mă gândesc la ziua de mâine. Fără să mai cred în ea. Fără să mă mai tem pentru ea."
"Lupta părea ridicolă. În final, o vom pierde. Era scris ca oamenii să se preschimbe în pisicile, câinii şi maimuţele dresate ale adevăratului popor - veganii, şi pe undeva nici nu era o idee aşa de rea. Poate că aveam nevoie de cineva mai înţelept care să ne vegheze, care să ne îndrume viaţa. Pe timpul celor Trei Zile am transformat lumea noastră în ruine, în timp ce veganii nu cunoscuseră niciodată un război nuclear.(...) De ce să nu-i lăsăm să aibe Pământul? Poate că vor face din el ceva mai bun decât am făcut noi.(...) Să le oferim bătrânul glob de noroi, plin de răni radioactive şi populat de handicapaţi. De ce nu?"
