Lirael (seria Vechiul Regat vol.2)


Autor carte: 
Garth Nix
Editura: 
Rao
Anul: 
2009
Traducator: 
Maura Cotfas
Lirael (seria Vechiul Regat vol.2) de Garth Nix  -Carti bune de citit

    Pentru că Răul nu poate fi niciodată biruit definitiv, acest al 2-lea volum al trilogiei Vechiul Regat va aduce în prim plan o regrupare a forţelor întunecate, care, în urmă cu 15 ani, fuseseră învinse de Abhorsen.
    Şi de această dată vom asista, în paralel, la călătoriile iniţiatice a doi tineri, Lirael şi prinţul Sameth, călătorii ce pornesc din puncte diferite, pentru a se întâlni în cele din urmă. Dar "Oare călătorul îşi alege calea, sau calea îl alege pe el?" Cei doi tineri vor descoperi atât adevărul despre ei, cât şi faptul că nu întotdeauna primeşti ce îţi doreşti, ci s-ar putea să capeţi chiar ceva mai mult.
    Personaje fantastice şi în acelaşi timp groteşti vor acapara iarăşi atenţia cititorului, iar aventurile tinerei Lirael sunt parcă şi mai captivante ca cele din cartea anterioară. Umorul dialogurilor dintre Sabriel şi Mogget din volumul trecut este dublat aici de apariţia unui alt animal de companie, Căţeaua Obraznică, iar reapariţia lui Mogget alături de prinţul Sameth nu poate decât să ne facă lectura şi mai plăcută.
    În final nu pot să spun decât că magia răzbate din fiecare pagină citită, iar lumea creată de autor te fascinează şi mai mult. Singurul regret al cititorului va fi conştientizarea faptului că marea înfruntare a Binelui cu Răul va avea loc abia în ultima parte a trilogiei, volum care încă nu a apărut, dar pe care îl aşteptăm cu nerăbdare.





Din aceeaşi serie:

Sabriel (seria Vechiul Regat vol.1) de Garth Nix  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Diavolul din manuscris de Nathaniel Hawthorne  -Carti bune de citit
  • Inclestarea Regilor  - seria Cantec de Gheata si Foc 2 de George R. R. Martin  -Carti bune de citit
  • Luna Albastra (seria Nemuritorii 2) de Alyson Noel  -Carti bune de citit
  • Piatra viselor (seria Vanatoarea de fantome 4) de Jayne Castle (Amanda Quick)  -Carti bune de citit
  • Sabriel (seria Vechiul Regat vol.1) de Garth Nix  -Carti bune de citit
  • Eu sunt numarul patru de Pittacus Lore  -Carti bune de citit
  • Mormintele din Atuan ( seria Terramare 2 ) de Ursula K. Le Guin  -Carti bune de citit
  • Paladinul sufletelor (seria Blestemul Chalionului 2) de Lois McMaster Bujold  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.