|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Imaginaţi-vă că zâmbiţi după o palmă pe care aţi primit-o peste faţă. Apoi, gândiţi-vă că faceţi asta douăzeci şi patru de ore pe zi.
Asta era ocupaţia de a ascunde un evreu."
Cum vedeaţi până acum ...Moartea? Ca pe "Doamna cu Coasa", o hârcă rece şi detestabilă, ce te înhaţă când ţi-e viaţa mai dulce? Mai gândiţi-vă puţin..."Hoţul de carţi" o va aduce la rampă, în lumina reflectoarelor pe Ea, Doamna Moarte, prinsă până peste cap "în treabă", mulţumită Fuhrerului şi care, totuşi, îşi permite o mică indulgenţă: Liesel Meminger, hoaţa de cărţi, a cărei poveste îşi va face timp să ne-o transmită. Cinică pe alocuri, melancolică de multe ori, picturală şi metaforică "peste poate", această naratoare inedită va face din povestea fetiţei, prinsă în vâltoarea evenimentelor celui De-al Doilea Război Mondial, un exemplu de virtuozitate artistică.
Cititorul va descoperi cuvinte pictate, decoruri şi descrieri redate prin asocieri inedite de sensuri, iar "Jurnalul Morţii" va reprezenta esenţa însăşi a întregului roman: "Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc şi posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit în momentul potrivit. Consecinţele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor şi în cel mai rău. Văd urâţenia şi frumuseţea lor şi mă întreb cum poate ceva să fie în două feluri în acelaşi timp. Totuşi, ei au un lucru pe care îl invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva au bunul simţ de a muri."
Ne vom bucura alături de Liesel, vom tremura împreună cu ea şi cu Rudy la furat de mere, vom asculta pagini citite în adăposturile antiaeriene, şi ne vom ruşina de ceea ce semeni de-ai noştri au putut face altor semeni de-ai noştri: "Stele ale lui David erau mânjite pe cămăşile lor, iar nenorocirea era ataşată de ei ca şi cum le-ar fi fost menită."Nu-ţi uita nefericirea." În unele cazuri creştea pe ei ca un lujer." Iar, chiar şi mai presus de Moarte ce cuprindea între braţele sale întreaga lume de atunci şi, la scară redusă, microcosmosul străzii Himmel, se va aşeza Cuvântul, ca Lord absolut, tăios câteodată, tandru de multe ori, rebel şi revoluţionar când este cazul şi "balsamic" în clipe de restrişte. Cărţile vor însemna universul lui Liesel şi bucuria pe care aceasta o resimte la vedera lor ar trebui să ne atragă şi nouă atenţia, celor ce am uitat adevărata magie a cuvintelor: "O spuse cu voce tare, cuvintele răspândindu-se într-o cameră plină de aer rece şi de cărţi. Peste tot, cărţi! Fiecare perete era căptuşit cu rafturi supraaglomerate, dar impecabile. Abia dacă se zărea vreun tablou. (...) Erau cele mai frumoase lucruri pe care Liesel Meminger le văzuse vreodată(...) Mângâie cu dosul palmei primul raft, ascultând foşnetul făcut de unghiile sale pe coloana vertebrală a fiecărei cărţi(...) Părea ceva magic şi frumos datorită razelor de lumină venite dinspre candelabru. De mai multe ori, aproape că a tras o carte de la locul ei, dar nu a îndrăznit să le deranjeze. Erau prea perfecte." Şi cum totul se rostogoleşte la nesfârşit şi un lucru atrage întotdeauna un alt lucru,"o oportunitate duce la alta, aşa cum riscul duce la mai mult risc, viaţa la mai multă viaţă şi moartea la mai multă moarte", în final singurele câştigătoare ale ciclului vor rămâne Cuvintele, ce vor transmite povestea pentru a nu fi uitată şi pentru a nu repeta greşelile trecutului.
Ca un cititor avid şi egoist, închis în biblioteca proprie şi înconjurat de comori din cuvinte, aş fi păstrat "Hoţul de cărţi" numai pentru mine şi sufletul meu. Dar, sunt generos, şi îl împart cu cei ce vor să se plece cu respect în faţa cuvintelor şi să le guste magia. Dar....şşşttt! Suntem numai un grup privilegiat, deşi... un club deschis. În loc de salut închei aşa:
"Am urât cuvintele
şi le-am iubit, şi sper
că le-am orânduit bine."
Post new comment