|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Fă ceea ce natura ta vrea. Fă ceea ce prin calităţile tale proprii tânjeşti să faci. Nu asculta textele sfinte, ascultă-ţi inima; este singurul text sfânt pe care îl recomand. Da, ascultă cu mare atenţie, conştient, şi nu vei greşi niciodată. Ascultându-ţi inima vei începe să mergi spre direcţia corectă, fără ca măcar să te gândeşti la ceea ce este bine şi ceea ce este rău.
Aşadar, arta noii umanităţi va consta în secretul de a-şi asculta inima cu conştiinţă, vigilent, atent.(...)
Viaţa este cu adevărat un dans dacă eşti un exemplar original - şi asta-ţi este de fapt menirea, să fii un original. Astfel cum nu există doi oameni la fel, modul meu de viaţă nu poate deveni modul tău de viaţă."
Omul este liber să-şi creeze propria existenţă, dar asta numai dacă îşi asumă această responsabilitate fără frică.
Libertatea înseamnă că poţi alege corect sau greşit; dacă ai fi liber să alegi doar ceea ce este corect, atunci asta n-ar fi libertate. Vei cădea de multe ori, dar prin cădere şi ridicare te vei forma. Oamenii sunt învăţaţi să nu facă nimic greşit şi, ezitând atât de mult, ajung să nu mai facă nimic, de teamă să nu greşească. În consecinţă, nu vor evolua niciodată.
" Vitalitatea se naşte din contactul uman pur, mai ales din legăturile de iubire. Oamenii la care ţinem cel mai mult sunt un soi de elixir, o sursă mereu nouă de energie. Schimbul neural dintre un părinte şi un copil, un bunic şi un nepot, dintre iubiţi, dintre partenerii unui cuplu împlinit sau dintre prietenii buni are virtuţi palpabile.
Acum, din moment ce neuropsihologia poate adăuga cifre la vibraţia pură a vieţii semenilor, îi poate cuantifica beneficiile, trebuie să dăm atenţie impactului biologic al vieţii sociale. Legăturile ascunse dintre relaţiile pe care le avem, funcţia creierului şi înseşi sănătatea şi bunăstarea noastră au implicaţii uluitoare. (...)
Din această perspectivă, stările care ne indispun puternic, de pildă aversiunea, dispreţul şi furia expozivă, sunt echivalentul emoţional al fumatului pasiv, care atacă în mod neprevăzut plămânii celor care inspiră fumul. Echivalentul interpersonal al îmbunătăţirii sănătăţii ar fi adăugarea de emoţii pozitive la mediul în care trăim."
"Iertarea ne eliberează de atât de multe lucruri, de atât de multe conflicte interioare. Ea ne ajută să înţelegem mai bine cine suntem cu adevărat. Dacă reuşim să cultivăm în inima noastră sentimentul sincer al iertării, noi putem să experimentăm în sfârşit adevărata noastră esenţă lăuntrică, şi anume iubirea.
Iertarea este marele vindecător care ne permite să ne simţim conectaţi şi uniţi unii cu ceilalţi, şi implicit cu întreaga lume.
Iertarea are puterea de a ne vindeca deopotrivă viaţa lăuntrică şi cea exterioară. Ea ne poate schimba dramatic felul în care ne percepem pe noi înşine şi în care îi privim pe cei din jur. Poate schimba radical felul în care privim viaţa. Poate pune capăt o dată pentru totdeauna conflictelor interioare pe care atât de mulţi oameni le poartă în suflet ca pe o povară în fiecare moment al zilei.(...)
Iertarea ne învaţă să fim împăcaţi şi să acceptăm fără rezerve misterul vieţii. Ea ne creează cele mai bune oportunităţi pentru a ne împlini menirea pentru care ne-am născut în această viaţă."
Trăim într-o lume dominată de negativism, în care noţiunea de iertare nu pare să-şi găsească ecoul. A ierta rămâne în continuare, pentru mare parte din umanitate, un verb imposibil de conjugat.
"Îmi imaginez că va veni o zi în care vindecarea va deveni o capacitate universală şi în care durerea şi suferinţa de pe această planetă se vor reduce în mod semnificativ, la o fracţiune infinitezimală din cele pe care le vedem la ora actuală. Am cunoscut personal familii ai căror membrii au devenit mai apropiaţi în urma practicării vindecării prin atingere. Îmi imaginez ca va veni o zi în care toţi membrii marii familii a umanităţii se vor simţi mai apropiaţi unii de ceilalţi, prin împărtăşirea reciprocă a iubirii şi prin aplicarea acestei energii a vindecării."
"Nu suntem decât nişte frunze spulberate de vânt. Zilele ni se scurg cu repeziciune. Nimeni nu ştie cât îi va fi dat să trăiască. Nu stă în puterea ta să decizi cât de mult vei trăi, dar poţi să hotărăşti cât de bine vei trăi. Cred că noţiunea de "bunăstare" a vieţii este strâns legată de moştenirea pe care o laşi pentru cei ce-ţi vor urma calea.(...) Ţelul meu a fost să duc o viaţa care să devină un model pentru cei ce vor veni, să trasez un drum care îi va ajuta pe alţii să înainteze mult mai repede decât ar fi făcut-o dacă ar fi trebuit să parcurgă singuri drumul."
"Nu poate exista nici un dubiu: pericolele psihologice peste care generaţiile anterioare au trecut ghidate de simbolurile şi practicile spirituale ale moştenirii lor mitologice şi religioase, noi trebuie astăzi să le înfruntăm singuri (în măsura în care ne-am pierdut credinţa sau, dacă ne-am păstrat-o, în măsura în care credinţele noastre nu reuşesc să răspundă problemelor reale ale vieţii contemporane), sau, în cel mai bun caz, noi trebuie să le rezolvăm beneficiind doar de o călăuzire improvizată, ezitantă şi rareori eficace. Aceasta este problema noastră, a indivizilor moderni şi "luminaţi", ai căror zei şi diavoli au fost expulzaţi prin raţionalizare.
Cu toate acestea, în mulţimea de mituri şi legende care s-au păstrat până la noi sau care au fost adunate de la marginile lumii, mai putem vedea reprezentate cu acurateţe elemente ale parcursului nostru încă uman."
Cu toţii suntem conectaţi la un nucleu comun. Nevoia de a ne învălui în credinţe, în simbolism, în legende şi poveşti este comună oamenilor dintotdeauna. Raţionalizarea tuturor proceselor ce ne încoljoară a alienat omul modern şi i-a îndepărtat "instrumentele" ce-l ajutau să se adapteze la diversele circumstanţe ale propriei existenţe.
"Dezvoltarea sănătoasă şi neîntreruptă a simţurilor, corpului, emoţiilor şi intelectului unui copil constituie temelia identităţii de sine. O identitate de sine puternică face posibil un contact bun cu mediul înconjurător şi cu oamenii din acel mediu.
Copiii descoperă curând că viaţa nu este perfectă, că trăim într-o lume foarte haotică, o lume a contradicţiilor şi a dihotomiei. Mai mult decât atât, părinţii care cresc copii au propriile dificultăţi cu care trebuie să se confrunte. Copiii învaţă să facă faţă şi să compenseze. Mulţi se descurcă destul de bine să trăiască, să crească şi să înveţe."
În zilele noastre, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de aliaţi, indiferent dacă aceşti aliaţi sunt reprezentaţi de părinţi, profesori sau terapeuţi. Şi asta pentru că metoda de exprimare a sentimentelor, specifică copiilor, diferă radical de cea a adulţilor.
"Mă observ scriind aşa cum nu m-am observat niciodată pictând şi descopăr ce este atât de fascinant în actul acesta: în pictură, vine întotdeauna momentul în care tabloul nu mai suportă nici o trăsătură de penel în plus (prost sau bun, ea l-ar face mai prost), în timp ce rândurile acestea se pot prelungi infinit de mult, aliniind termeni ai unei adunări care nu va fi niciodată începută, dar care e deja, în această aliniere, o lucrare perfectă, o operă definitivă pentru că e cunoscută. Mai ales ideea de prelungire infinită e cea care mă fascinează. Voi putea să scriu mereu, până la sfârşitul vieţii, în timp ce tablourile, închise în ele, se opun, sunt ele însele izolate în pielea lor, autoritare, şi, la rândul lor, insolente."
