|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Mă observ scriind aşa cum nu m-am observat niciodată pictând şi descopăr ce este atât de fascinant în actul acesta: în pictură, vine întotdeauna momentul în care tabloul nu mai suportă nici o trăsătură de penel în plus (prost sau bun, ea l-ar face mai prost), în timp ce rândurile acestea se pot prelungi infinit de mult, aliniind termeni ai unei adunări care nu va fi niciodată începută, dar care e deja, în această aliniere, o lucrare perfectă, o operă definitivă pentru că e cunoscută. Mai ales ideea de prelungire infinită e cea care mă fascinează. Voi putea să scriu mereu, până la sfârşitul vieţii, în timp ce tablourile, închise în ele, se opun, sunt ele însele izolate în pielea lor, autoritare, şi, la rândul lor, insolente."
"La fel ca vârful aisbergului, numai o fracţiune infimă din realitatea fiinţei tale este vizibilă în lumea fizică. Nevăzut şi adeseori ignorat, sufletul uman reprezintă un loc al tuturor ambiguităţilor, contradicţiilor şi paradoxurilor. Acest lucru este cât se poate de normal, căci manifestările sale sunt experienţele noastre în această lume a dualităţii şi a contrastelor. Nimeni nu poate avea o experienţă în absenţa contrastelor de tip lumină şi umbră, plăcere şi durere, sus şi jos, înainte şi înapoi, cald şi rece. Dacă nu ar exista aceste diviziuni, nu ar exista nici o manifestare. Conştiinţa nu ar fi altceva decât un câmp infinit şi gol, la fel ca un deşert.(...)
Umbra noastră este alcătuită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea dureroase, prea stânjenitoare sau prea dizgraţioase pentru a le accepta. De aceea, în loc să le privim în faţă, noi preferăm să le reprimăm."
"Sandwork-ul expresiv este o adaptare a Tehnicii Lumii şi a terapiei sandplay pentru situaţii în care psihoterapia individuală nu este posibilă. În prezent este aplicată în diferite instituţii publice şi private din Asia, Africa de Sud şi America Latină.(...) Diferenţa majoră faţă de tratamentul psihoterapeutic obişnuit este că adulţii nu sunt psihoterapeuţi, ci profesori, studenţi la psihologie şi pedagogie, asistenţi sociali şi voluntari, care au beneficiat de un scurt instructaj."
Este bine ştiut că, de multe ori, experienţele traumatizante nu-şi pot găsi metode de exprimare potrivite. Acest lucru duce la blocaje şi suferinţe ce trec dincolo de fizic. Poate, cel mai adesea, copiilor le este greu să-şi exprime emoţiile verbal. Asfel, în sandplay, emoţia este transformată într-o formă sau imagine în nisip. Importanţa imaginilor a fost dovedită în studiul traumelor, iar metodele care folosesc imaginaţia au devenit indispensabile în tratarea tulburărilor posttraumatice.
"Persoana care şi-a pierdut capacitatea de a fi surprinsă este moartă. În momentul în care surpriza ta a murit, eşti mort. În momentul în care uimirea ta a murit, eşti mort. În momentul în care devii incapabil să simţi veneraţie, ai devenit neputincios.
Şi să te naşti cu darul râsului şi sentimentul că lumea este nebună este calitatea care face ca viaţa să merite să fie trăită - şi nu numai că merită trăită, dar merită dansată, merită sărbătorită.(...)
Fiinţa ta este un mister. Cu cât ştii mai mult, cu atât cunoşti mai puţin. Cu cât mergi mai adânc, cu atât vezi mai bine infinitatea. Este atât de adânc încât nu poţi atinge fundul - niciodată. Oamenii care cred că se cunosc pe ei înşişi sunt superficiali. Oamenii profunzi sunt permanenet conştienţi de ceva necunoscut. Şi este frumos, pentru că necunoscutul este mereu viu, necunoscutul este întotdeauna infinit. Necunoscutul este etern."
"Umanitatea e un pod. Nu îţi poţi face o casă pe el. Podul trebuie să fie trecut. Nu e pentru a fi locuit (...) Nu încerca să fii doar uman, pentru că astfel vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale.(...)
Omul se află aici ca să devină supraom. Să devii supraom trebuie să fie ţelul tău. Abia atunci vei reuşi să fii om, şi cu uşurinţă.
Cu cât te vei transforma într-un supraom, cu atât vei descoperi că nu mai suferi, că nu mai ai nelinişti. Copacii vor înmuguri curând, va fi prilej de mare bucurie. În curând vor apărea florile. Poţi aştepta, poţi spera, poţi visa.
Când nu te îndrepţi nicăieri, când încerci să fii doar om, atunci râul a încetat să curgă. Atunci râul nu se mai îndreaptă spre ocean. Pentru că a te îndrepta către ocean înseamnă să ai dorinţa de a deveni oceanul. (...) Dumnezeirea este ţelul. Poţi fi uman numai dacă continui să depui toate eforturile, toate eforturile posibile pentru a deveni divin. Chiar în acele eforturi, umanitatea ta va începe să strălucească. Tocmai prin acele eforturi, vei deveni viu."
"Nu suntem decât nişte frunze spulberate de vânt. Zilele ni se scurg cu repeziciune. Nimeni nu ştie cât îi va fi dat să trăiască. Nu stă în puterea ta să decizi cât de mult vei trăi, dar poţi să hotărăşti cât de bine vei trăi. Cred că noţiunea de "bunăstare" a vieţii este strâns legată de moştenirea pe care o laşi pentru cei ce-ţi vor urma calea.(...) Ţelul meu a fost să duc o viaţa care să devină un model pentru cei ce vor veni, să trasez un drum care îi va ajuta pe alţii să înainteze mult mai repede decât ar fi făcut-o dacă ar fi trebuit să parcurgă singuri drumul."
"Fiecare adult are sufletul său, care se află în cele mai diverse locuri. Filozofia şamanilor la străvechii tuvini stă mărturie faptului că, de locul unde se găseşte sufletul depinde dacă omul duce o viaţă bună sau rea. Fiecare tuvin are două suflete, de la vârsta de treisprezece ani şi până la sfârşitul vieţii. Primul suflet, anume Kijinin bora sunezini este sufletul cenuşiu al omului.
În percepţia tuvinilor, durata vieţii omului depinde de locul unde se află sufletul său principal. Dacă acesta se află pe artea mâinii stângi a omului, acestuia îi este sortită o viaţă lungă. Dacă este pe partea mâinii drepte, acesta se va îmbolnăvi des şi va muri prematur."
Curiozitatea antropologului amator, ce se găseşte în fiecare cititor pasionat, va găsi în această carte o impresionantă cronică a şamanismului siberian. Dacă până acum doar auzisei, în mare, ce este şamanismul, aici vei descoperi, cu ajutorul serioasei documentări, ritualurile, istoria, obiectele de cult, mijloacele şi circumstanţele desfăşurării acestui fenomen. Un popor mic, despre care, personal, nu cunoşteam prea multe, va transmite prin reprezentantul său, autorul acestei cercetări în scris, tradiţii străvechi reînviate pe această cale şi menite să fascineze pe deplin cititorul.
"Nu poate exista nici un dubiu: pericolele psihologice peste care generaţiile anterioare au trecut ghidate de simbolurile şi practicile spirituale ale moştenirii lor mitologice şi religioase, noi trebuie astăzi să le înfruntăm singuri (în măsura în care ne-am pierdut credinţa sau, dacă ne-am păstrat-o, în măsura în care credinţele noastre nu reuşesc să răspundă problemelor reale ale vieţii contemporane), sau, în cel mai bun caz, noi trebuie să le rezolvăm beneficiind doar de o călăuzire improvizată, ezitantă şi rareori eficace. Aceasta este problema noastră, a indivizilor moderni şi "luminaţi", ai căror zei şi diavoli au fost expulzaţi prin raţionalizare.
Cu toate acestea, în mulţimea de mituri şi legende care s-au păstrat până la noi sau care au fost adunate de la marginile lumii, mai putem vedea reprezentate cu acurateţe elemente ale parcursului nostru încă uman."
Cu toţii suntem conectaţi la un nucleu comun. Nevoia de a ne învălui în credinţe, în simbolism, în legende şi poveşti este comună oamenilor dintotdeauna. Raţionalizarea tuturor proceselor ce ne încoljoară a alienat omul modern şi i-a îndepărtat "instrumentele" ce-l ajutau să se adapteze la diversele circumstanţe ale propriei existenţe.
"Aşadar, un tânăr aparent atât de rupt de sentimentele persoanelor din jur, ca să nu mai vorbim de ale lui, a reuşit să-şi dea seama că miezul uman al motivaţiilor şi comportamentului este la fel de enigmatic ca însăşi matematica, acea lume a formelor platonice ideale, inventată de oameni aparent prin introspecţie pură (şi totuşi atât de legată de cele mai grosolane şi lumeşti aspecte ale naturii)."
"O minte sclipitoare" este povestea adevărată a unui ... om, o poveste ce a beneficiat şi de o ecranizare de excepţie, distinsă cu un Oscar. De ce povestea lui Nash? Pentru că nu este vorba despre povestea oricui, John Nash fiind orice, numai un om obişnuit nu. Pentru că dincolo de mintea sa "sclipitoare, logică şi pătrunzătoare", dincolo de condiţia sa de geniu matematic şi laureat al Premiului Nobel pentru teoria jocurilor, teorie ce a revoluţionat economia, şi dincolo de excentricul său comportament, te afli în faţa unei existenţe sfâşiate, a unui om ce "căutase toată viaţa un sens, încercase să deţină controlul şi să fie recunoscut, în contextul unei lupte continue nu doar în societate, ci şi în impulsurile bătăioase ale sinelui paradoxal".
"Viaţa este o realitate complexă, cu binecuvântări pentru care merită să fim recunoscători, cu dificultăţi pe care trebuie să le depăşim, cu oportunităţi de explorat, cu decizii de luat şi cu anumite dureri şi suferinţe ocazionale. Numai astfel putem câştiga experienţă, ne putem exersa credinţa, putem dobândi cunoaştere şi ne putem dezvolta iubirea. Întreaga familie umană este conectată şi tot ceea ce i se întâmplă unui membru al ei îi afectează pe toţi ceilalţi într-o măsură mai mare sau mai mică. Experienţele noastre ne dau ocazia să ne întărim această conexiune şi să ne dezvoltăm înţelegerea şi compasiunea unii faţă de ceilalţi."
Pornind de la un argument cum nu se poate mai plauzibil, şi anume cel al emoţiilor reprimate care ajung să se manifeste în plan fizic, autorul dezvăluie prin această carte o nouă metodă de vindecare alternativă. Această metodă constă în eliberarea emoţiilor captive prin intermediul forţei magnetice.
