Carti Nonfictiune

Interpretarea jungiana a viselor


Autor carte: 
James A. Hall
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Laura Chirodea
Interpretarea jungiana a viselor de James A. Hall  -Carti bune de citit

"Visele sunt entităţi misterioase asemănătoare mesajelor venite din partea unui prieten necunoscut, care este grijuliu, dar obiectiv. Scrisul de mână şi limbajul său sunt uneori neclare, dar nu există niciodată vreo îndoială cu privire la preocuparea lui faţă de binele nostru suprem - care poate fi diferit de starea de bine pe care ne-o imaginăm noi pentru noi înşine.
    Smerenia este necesară. Nici un vis nu este vreodată înţeles pe deplin; evenimentele viitoare şi visele viitoare pot modifica ceea ce în prezent pare a fi o interpretare completă. Trebuie întotdeauna să fim conştienţi de caracterul misterios al viselor, care se află la limita înţelegerii noastre cu privire la creier şi minte, conştient şi inconştient, viaţă personală şi viaţă transpersonală."
    Fascinaţia umană în a înţelege mecanismul complex al formării viselor, precum şi simbolismul lor, va găsi un excelent suport în cartea de faţă. Distanţându-se de abordarea freudiană conform căreia rolul visului ar fi acela de "gardian al somnului, vigilent în faţa iruperii impulsurilor refulate", "Interpretarea jungiana a viselor" va considera fiecare vis precum expresia directă a inconştientului. Astfel cititorului i se oferă, într-un limbaj destul de accesibil, un punct de plecare în descifrarea semnificaţiei viselor.

Inteligenta sociala


Autor carte: 
Daniel Goleman
Editura: 
Curtea Veche
Anul: 
2007
Traducator: 
Ileana Achim
Inteligenta sociala de Daniel Goleman  -Carti bune de citit

    " Vitalitatea se naşte din contactul uman pur, mai ales din legăturile de iubire. Oamenii la care ţinem cel mai mult sunt un soi de elixir, o sursă mereu nouă de energie. Schimbul neural dintre un părinte şi un copil, un bunic şi un nepot, dintre iubiţi, dintre partenerii unui cuplu împlinit sau dintre prietenii buni are virtuţi palpabile.
    Acum, din moment ce neuropsihologia poate adăuga cifre la vibraţia pură a vieţii semenilor, îi poate cuantifica beneficiile, trebuie să dăm atenţie impactului biologic al vieţii sociale. Legăturile ascunse dintre relaţiile pe care le avem, funcţia creierului şi înseşi sănătatea şi bunăstarea noastră au implicaţii uluitoare. (...)
    Din această perspectivă, stările care ne indispun puternic, de pildă aversiunea, dispreţul şi furia expozivă, sunt echivalentul emoţional al fumatului pasiv, care atacă în mod neprevăzut plămânii celor care inspiră fumul. Echivalentul interpersonal al îmbunătăţirii sănătăţii ar fi adăugarea de emoţii pozitive la mediul în care trăim."

Drama copilului dotat


Autor carte: 
Alice Miller
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Monica Medeleanu
Drama copilului dotat de Alice Miller  -Carti bune de citit

    "Trăirea conştientă a emoţiilor noastre legitime este eliberatoare, nu doar pentru că descarcă tensiuni îndelung acumulate în corp, ci, mai presus de orice, fiindcă ne deschide ochii la realitate (atât cea trecută, cât şi cea actuală) şi ne eliberează de minciuni şi iluzii. Ne dă înapoi amintiri refulate şi ajută la eliminarea simptomelor adiacente.Prin urmare, este dătătoare de putere fără să fie distructivă.
    Emoţia refulată poate fi rezolvată de îndată ce este simţită, înţeleasă şi recunoascută ca legitimă. Detaşarea de ea devine posibilă, iar acest lucru este complet diferit de refulare."
    O altă reuşită a seriei de parentaj, cartea "Drama copilului dotat" va supune atenţiei greşelile pe care un adult le poate face în creşterea copilului, greşeli izvorâte din propriile lacune emoţionale şi greşeli ce pot duce la crearea unui adult cu probleme de diverse etiologii. Punctată cu numeroase exemple concrete, cu analize repide de caz, cartea de faţă poate reprezenta un ghid în a-ţi explica anumite comportamente, dar nu vei găsi neapărat metodele de rezolvare a problemelor, acestea rămânând apanajul exclusiv al terapeuţilor.

Atingerea cuantica. Transformarea esentei


Autor carte: 
Alain si Jody Herriott
Editura: 
Adevar Divin
Anul: 
2010
Traducator: 
Cristian Hanu
Atingerea cuantica. Transformarea esentei de Alain si Jody Herriott  -Carti bune de citit

    " Fluxul corporal poate fi comparat cu un râu în mişcare, care curge uşor şi fără nici un efort. Acest flux este conectat la un flux mai mare, la fel cum totalitatea râurilor şi lacurilor alimentează marile oceane ale planetei. Acest flux mai mare pare să fie exterior corpului, dar în realitate curge în permanenţă prin noi alimentând fluxul nostru interior.(...) Noi suntem expresii individuale ale acestei Energii Universale; maniera în care curge aceasta prin noi este cea care ne conferă individualitatea pe toate nivelele. Universul este asemeni unui râu care curge liber, într-o stare de totală acceptare. El nu cere nimănui nimic, dar le stă la dispoziţie tuturor fiinţelor. Dacă vei începe să aplici respiraţia Esenţei, vei deveni din ce în ce mai conştient de calitatea acestui flux în interiorul tău şi vei avea acces la fluxurile exterioare de energie care sunt benefice pentru conştiinţa şi pentru corpul tău."

Surasul Gheisei


Autor carte: 
Ursula Richter
Editura: 
Rao
Anul: 
2011
Traducator: 
Cornel Stoenescu
Surasul Gheisei de Ursula Richter  -Carti bune de citit

    "În cultura occidentală fluturii, aceste fiinţe gingaşe, uşoare, vaporoase, sunt consideraţi cu plăcere ca simbol al feminităţii.
În Japonia, ca fluture este văzut bărbatul. Femeile sunt asemuite florilor. Fluturele zboară din floare în floare, poposeşte pentru scurt timp pentru a se desfăta şi zboară mai departe. Femeile sunt încântătoarele flori. Ele nu se apără. Din contră, într-o concurenţă răbdătoare ele strălucesc în splendide culori. Ele ademenesc în tăcere, dar  printr-o frumuseţe înşelătoare, limitată de scurta lor perioadă de înflorire. Preţul efortului lor este trecătoarea atingere a fluturelui. Care nu zăboveşte mult. Deci, osteneală zadarnică. Căci fluturele ar veni oricum. Face parte din natura bărbatului - spun japonezele cu experienţă - să viziteze toate florile pe care zborul i le aduce în cale. Aici nu există o intenţie. Doar hazard şi ocazie."

Codul emotiilor


Autor carte: 
Bradley Nelson
Editura: 
Adevar Divin
Anul: 
2012
Traducator: 
Cristian Hanu
Codul emotiilor de Bradley Nelson  -Carti bune de citit

    "Viaţa este o realitate complexă, cu binecuvântări pentru care merită să fim recunoscători, cu dificultăţi pe care trebuie să le depăşim, cu oportunităţi de explorat, cu decizii de luat şi cu anumite dureri şi suferinţe ocazionale. Numai astfel putem câştiga experienţă, ne putem exersa credinţa, putem dobândi cunoaştere şi ne putem dezvolta iubirea. Întreaga familie umană este conectată şi tot ceea ce i se întâmplă unui membru al ei îi afectează pe toţi ceilalţi într-o măsură mai mare sau mai mică. Experienţele noastre ne dau ocazia să ne întărim această conexiune şi să ne dezvoltăm înţelegerea şi compasiunea unii faţă de ceilalţi."
    Pornind de la un argument cum nu se poate mai plauzibil, şi anume cel al emoţiilor reprimate care ajung să se manifeste în plan fizic, autorul dezvăluie prin această carte o nouă metodă de vindecare alternativă. Această metodă constă în eliberarea emoţiilor captive prin intermediul forţei magnetice.

Cele 15 Legi Supreme ale dezvoltarii personale


Autor carte: 
John C. Maxwell
Editura: 
Amaltea
Anul: 
2013
Traducator: 
Mirela Barba
Cele 15 Legi Supreme ale dezvoltarii personale de John C. Maxwell  -Carti bune de citit

    " Tu ce anume apreciezi? Ce te determină să ai o viziune pozitivă asupra propriei vieţi? Dacă nu ai o viziune, probabil că eşti genul de persoană apatică! Cu toate acestea, dacă pui accentul pe ceea ce apreciezi şi încerci să vezi cam cum ar putea sta lucrurile, poţi dobândi inspiraţia de care ai nevoie pentru a acţiona în mod pozitiv. Şi fiecare acţiune pozitivă pe care o faci te ajută să îţi consolidezi încrederea în tine, ceea ce va duce, în consecinţă, la şi mai multe acţiuni pozitive. (...)
    Mi-aş dori să stăm puţin de vorbă, să îţi aud povestea şi să te încurajez să faci paşii care trebuie în călătoria pe care o parcurgi. Dacă treci prin perioade mai dificile şi nu ai o părere bună despre tine, aş vrea să-ţi spun că tu chiar ai valoare. Contezi cu adevărat. Viaţa ţi se va schimba şi chiar poţi face o diferenţă - indiferent ce ţi s-a întâmplat în trecut sau de mediul din care provii. Indiferent de traumele prin care ai trecut sau de greşelile pe care le-ai făcut, poţi învăţa, astfel încât să te dezvolţi. Poţi deveni aşa cum îţi doreşti. Trebuie doar să ai încredere în tine şi să începi."

Samanii din Tuva. O cercetare asupra samanismului siberian


Autor carte: 
M.B. Kenin - Lopsan
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Gabriel Amuzescu
Samanii din Tuva. O cercetare asupra samanismului siberian de M.B. Kenin - Lopsan  -Carti bune de citit

    "Fiecare adult are sufletul său, care se află în cele mai diverse locuri. Filozofia şamanilor la străvechii tuvini stă mărturie faptului că, de locul unde se găseşte sufletul depinde dacă omul duce o viaţă bună sau rea. Fiecare tuvin are două suflete, de la vârsta de treisprezece ani şi până la sfârşitul vieţii. Primul suflet, anume Kijinin bora sunezini este sufletul cenuşiu al omului.
    În percepţia tuvinilor, durata vieţii omului depinde de locul unde se află sufletul său principal. Dacă acesta se află pe artea mâinii stângi a omului, acestuia îi este sortită o viaţă lungă. Dacă este pe partea mâinii drepte, acesta se va îmbolnăvi des şi va muri prematur."
    Curiozitatea antropologului amator, ce se găseşte în fiecare cititor pasionat, va găsi în această carte o impresionantă cronică a şamanismului siberian. Dacă până acum doar auzisei, în mare, ce este şamanismul, aici vei descoperi, cu ajutorul serioasei documentări, ritualurile, istoria, obiectele de cult, mijloacele şi circumstanţele desfăşurării acestui fenomen. Un popor mic, despre care, personal, nu cunoşteam prea multe, va transmite prin reprezentantul său, autorul acestei cercetări în scris, tradiţii străvechi reînviate pe această cale şi menite să fascineze pe deplin cititorul.

Cunoasterea de sine


Autor carte: 
Lobsang Rampa
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Ilie Iliescu
Cunoasterea de sine de Lobsang Rampa  -Carti bune de citit

   "Gândirea, raţiunea şi teama frânează evoluţia spirituală căci acestea, asemenea unor instrumente defecte, distorsionează ordinele eului superior.
    Omul eliberat de temerile sale stupide şi de limitările sale intelectuale, ar putea deveni, în raport cu omul obişnuit, un supraom cu puteri mai mari, atât din punct de vedere fizic cât şi mental."
    În aceste vremuri "moderne", când zgomotele de fond acoperă toată "muzica" interioară, când masca pe care o afişăm fiecare dintre noi, zi de zi, în relaţia cu ceilalţi, ajunge să pună stăpânire pe cine suntem cu adevărat, cartea "Cunoaşterea de sine", ajunsă la a treia ediţie, îşi dovedeşte pe deplin necesitatea. Limbajul frumos folosit, ce asigură o lectură lejeră şi de calitate, te îmbie să porneşti alături de autor în analiza constituţiei umane, ce se dovedeşte mult mai complexă decât un simplu înveliş biologic. Astfel cititorul va înţelege că omul reinventat, sau mai precis "înţeles", nu mai este limitat. Nimic nu mai este imposibil, iar sfârşitul vieţii nu înseamnă decât trecerea într-o altă existenţă superioară. Cuvinte melodios îmbinate, întâmplări repovestite pentru a exemplifica anumite idei transmise, totul într-un întreg pe care cu siguranţă îl vei savura şi-ţi va deschide mintea şi sufletul spre alte orizonturi.

O minte sclipitoare


Autor carte: 
Sylvia Nasar
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2002
Traducator: 
Monica Sabin
O minte sclipitoare de Sylvia Nasar  -Carti bune de citit

"Aşadar, un tânăr aparent atât de rupt de sentimentele persoanelor din jur, ca să nu mai vorbim de ale lui, a reuşit să-şi dea seama că miezul uman al motivaţiilor şi comportamentului este la fel de enigmatic ca însăşi matematica, acea lume a formelor platonice ideale, inventată de oameni aparent prin introspecţie pură (şi totuşi atât de legată de cele mai grosolane şi lumeşti aspecte ale naturii)."
    "O minte sclipitoare" este povestea adevărată a unui ... om, o poveste ce a beneficiat şi de o ecranizare de excepţie, distinsă cu un Oscar. De ce povestea lui Nash? Pentru că nu este vorba despre povestea oricui, John Nash fiind orice, numai un om obişnuit nu. Pentru că dincolo de mintea sa "sclipitoare, logică şi pătrunzătoare", dincolo de condiţia sa de geniu matematic şi laureat al Premiului Nobel pentru teoria jocurilor, teorie ce a revoluţionat economia, şi dincolo de excentricul său comportament, te afli în faţa unei existenţe sfâşiate, a unui om ce "căutase toată viaţa un sens, încercase să deţină controlul şi să fie recunoscut, în contextul unei lupte continue nu doar în societate, ci şi în impulsurile bătăioase ale sinelui paradoxal".

Syndicate content