Cultura si Civilizatie

Povestiri Zen - 100 povestiri despre iluminare


Autor carte: 
-
Editura: 
Mix
Anul: 
2013
Traducator: 
Larisa Andrei
Povestiri Zen - 100 povestiri despre iluminare de -  -Carti bune de citit

"Dacă vrei să eviţi să depinzi de societate, nu lăsa critica sau lauda să-ţi tulbure inima. Când veţi putea să cultivaţi arta fără să permiteţi celor lumeşti să-şi facă sălaş în inima voastră, atunci spiritul şi tehnica artistică se vor maturiza în mod natural, iar voi veţi fi capabili mai târziu să atingeţi rafinamentul spiritual. Aceasta este calea care conduce de la întuneric către lumină."
    Te afli în faţa unei antologii de povestiri cu tâlc, dintr-un timp în care meditaţia şi studiile zen nu reprezentau un "trend", ci un mod de viaţă. Aceste povestiri nu se vor nici file de istorie moralizatoare, nici exemple neapărat de urmat, ci, mai degrabă, prezintă eforturile depuse de maeştri zen pentru realizarea spirituală, din care vei înţelege că numai meditaţia nu este deajuns. O anumită conduită, o educare a întregii fiinţe, o ridicare deasupra ipocriziei, păstrându-ţi în acealaşi timp umilinţa, şi găsirea frumuseţii în tot ce te înconjoară, toate acestea pot reprezenta modul de a cunoaşte adevărul sublim.
    "Cum vreţi să învăţaţi Zen? De ce nu priviţi în inimile voastre? Peştii trăiesc în mijlocul apei şi totuşi ei nu ştiu că apa este acolo; oamenii trăiesc în mijlocul adevărului sublim şi totuşi nu cunosc adevărul."

Unde ai fost


Autor carte: 
K.Schippers
Editura: 
Univers
Anul: 
2011
Traducator: 
Alexa Stoicescu
Unde ai fost de K.Schippers  -Carti bune de citit

    "Sunt aici, în camera de lucru nu ştiu cum, ezit, mai văd pentru o clipă locul de unde am venit. Acolo e staţia de tramvai, lângă cutia cu gulere, pe care am cumpărat-o azi. Nu mai fac asta niciodată, nu te poţi afunda tot timpul în detaliile amintirii.(...) Sau îmi imaginez, a fost o singură amintire mare cu detalii inventate? Şi atunci femeia care mi-a cerut indicaţii... gustul crochetei, îl mai simt încă. Patronul care a acceptat lira ca şi cum ar fi fost cel mai obişnuit lucru din lume."
    O plimbare pe aleea amintirilor, cartea "Unde ai fost" va readuce în atenţia cititorului motivul lumilor paralele, a "săriturii" dintr-o lume în alta, motiv extrem de bine reprezentat în literatură. Albumele foto vechi, obiectele desuete, locurile ce-şi păstrează şarmul vremurilor apuse, sunt adevărate portaluri pentru personajul central, Ruud, prin care acesta poate trece în lumea colorată a copilăriei, lumea descoperirii primilor fiori ai dragostei, lumea în care simpla prezenţă părintească asigură senzaţia de "bine" deplin.
    Gustul crochetelor declanşează personajului valuri de emoţii, aidoma celebrelor "madeleine", iar limbajul folosit de K. Schippers, modalitatea de îmbinare a frazelor şi măiestria de a jongla cu cele două lumi, sunt comparabile cu opera proust-iană.

Ferestre catre copiii nostri


Autor carte: 
Violet Oaklander
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Ferestre catre copiii nostri de Violet Oaklander  -Carti bune de citit

    "Dezvoltarea sănătoasă şi neîntreruptă a simţurilor, corpului, emoţiilor şi intelectului unui copil constituie temelia identităţii de sine. O identitate de sine puternică face posibil un contact bun cu mediul înconjurător şi cu oamenii din acel mediu.
    Copiii descoperă curând că viaţa nu este perfectă, că trăim într-o lume foarte haotică, o lume a contradicţiilor şi a dihotomiei. Mai mult decât atât, părinţii care cresc copii au propriile dificultăţi cu care trebuie să se confrunte. Copiii învaţă să facă faţă şi să compenseze. Mulţi se descurcă destul de bine să trăiască, să crească şi să înveţe."
    În zilele noastre, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de aliaţi, indiferent dacă aceşti aliaţi sunt reprezentaţi de părinţi, profesori sau terapeuţi. Şi asta pentru că metoda de exprimare a sentimentelor, specifică copiilor, diferă radical de cea a adulţilor.

Pistis Sophia


Autor carte: 
manuscris
Editura: 
Herald
Anul: 
2012
Traducator: 
Alexandru Anghel
Pistis Sophia de manuscris  -Carti bune de citit

"Acum, în vremea aceasta Doamne, cine este acela pe care ar trebui să-l caut, sau cine este acela la care ar trebui să batem? Sau cine poate să ne hotărască în privinţa cuvintelor despre care te vom întreba? Căci tu în minte ne-ai dat mintea Luminii şi ne-ai dat  simţire şi un cuget foarte înalt; de aceea, nu se află nimeni în lumea oamenilor şi nimeni în înaltul eonilor care să poată hotărî asupra cuvintelor despre care noi întrebăm, în afară de tine, care pe toate le ştii şi eşti desăvârşit în toate; fiindcă noi nu cercetăm după felul în care cercetează oamenii lumii, ci întrebăm în cunoştinţa înaltului, ce ne-ai dat-o nouă..."
    Eşti invitat să iei parte la marile mistere care stau la baza creştinismului. Chiar dacă face parte din scrierile nerecunoscute de dogmele oficiale, "Pistis Sophia" îl are în centru pe Iisus atotputernic, influenţând atât terestrul cât şi cosmicul. Aceste învăţături, sau pilde, sunt transmise ucenicilor după înviere, pilde diferite de cele transmise înainte de jertfă, poate datorită faptului că menirea sa pământească era încheiată.

Samanii din Tuva. O cercetare asupra samanismului siberian


Autor carte: 
M.B. Kenin - Lopsan
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Gabriel Amuzescu
Samanii din Tuva. O cercetare asupra samanismului siberian de M.B. Kenin - Lopsan  -Carti bune de citit

    "Fiecare adult are sufletul său, care se află în cele mai diverse locuri. Filozofia şamanilor la străvechii tuvini stă mărturie faptului că, de locul unde se găseşte sufletul depinde dacă omul duce o viaţă bună sau rea. Fiecare tuvin are două suflete, de la vârsta de treisprezece ani şi până la sfârşitul vieţii. Primul suflet, anume Kijinin bora sunezini este sufletul cenuşiu al omului.
    În percepţia tuvinilor, durata vieţii omului depinde de locul unde se află sufletul său principal. Dacă acesta se află pe artea mâinii stângi a omului, acestuia îi este sortită o viaţă lungă. Dacă este pe partea mâinii drepte, acesta se va îmbolnăvi des şi va muri prematur."
    Curiozitatea antropologului amator, ce se găseşte în fiecare cititor pasionat, va găsi în această carte o impresionantă cronică a şamanismului siberian. Dacă până acum doar auzisei, în mare, ce este şamanismul, aici vei descoperi, cu ajutorul serioasei documentări, ritualurile, istoria, obiectele de cult, mijloacele şi circumstanţele desfăşurării acestui fenomen. Un popor mic, despre care, personal, nu cunoşteam prea multe, va transmite prin reprezentantul său, autorul acestei cercetări în scris, tradiţii străvechi reînviate pe această cale şi menite să fascineze pe deplin cititorul.

Cunoasterea de sine


Autor carte: 
Lobsang Rampa
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Ilie Iliescu
Cunoasterea de sine de Lobsang Rampa  -Carti bune de citit

   "Gândirea, raţiunea şi teama frânează evoluţia spirituală căci acestea, asemenea unor instrumente defecte, distorsionează ordinele eului superior.
    Omul eliberat de temerile sale stupide şi de limitările sale intelectuale, ar putea deveni, în raport cu omul obişnuit, un supraom cu puteri mai mari, atât din punct de vedere fizic cât şi mental."
    În aceste vremuri "moderne", când zgomotele de fond acoperă toată "muzica" interioară, când masca pe care o afişăm fiecare dintre noi, zi de zi, în relaţia cu ceilalţi, ajunge să pună stăpânire pe cine suntem cu adevărat, cartea "Cunoaşterea de sine", ajunsă la a treia ediţie, îşi dovedeşte pe deplin necesitatea. Limbajul frumos folosit, ce asigură o lectură lejeră şi de calitate, te îmbie să porneşti alături de autor în analiza constituţiei umane, ce se dovedeşte mult mai complexă decât un simplu înveliş biologic. Astfel cititorul va înţelege că omul reinventat, sau mai precis "înţeles", nu mai este limitat. Nimic nu mai este imposibil, iar sfârşitul vieţii nu înseamnă decât trecerea într-o altă existenţă superioară. Cuvinte melodios îmbinate, întâmplări repovestite pentru a exemplifica anumite idei transmise, totul într-un întreg pe care cu siguranţă îl vei savura şi-ţi va deschide mintea şi sufletul spre alte orizonturi.

Frida Kahlo


Autor carte: 
Christina Burrus
Editura: 
Univers
Anul: 
2007
Traducator: 
Vasile Savin
Frida Kahlo de Christina Burrus  -Carti bune de citit

    "Singurul material uman: ea însăşi, fiindcă nu se poate îndrepta spre alţii, dar înconjurată de expresia pe care au dat-o figurii umane marii portretişti germani şi italieni. Din această confruntare a propriei identităţi iau naştere atunci problematicile care ating esenţa însăşi a artei: cea a iluziei, a dedublării, a raportului cu moartea. Mai mult decât o autobiografie, autoportretele sale se vor dovedi "imagini ale interiorului" unei femei pornite într-o căutare pe cât de existenţială, pe atât de estetică, a unei fiinţe încă în devenire, a unei conştiinţe care se naşte."
    Cine a fost Frida Kahlo? O pasăre cu aripile frânte sau o mare artistă? Adevărul este că, mai mult ca sigur, una fără cealaltă nu se poate. Pentru că expresia supremă a artei sale se va sprijini pe durerea ce-i frământa permanent trupul. Această carte oferă cititorului, pe lângă bogăţia de ilustraţii, istoria unei mari artiste, formată într-o epocă de mari frământări politice, care îi vor determina convingerile de mai târziu.

Cele 15 Legi Supreme ale dezvoltarii personale


Autor carte: 
John C. Maxwell
Editura: 
Amaltea
Anul: 
2013
Traducator: 
Mirela Barba
Cele 15 Legi Supreme ale dezvoltarii personale de John C. Maxwell  -Carti bune de citit

    " Tu ce anume apreciezi? Ce te determină să ai o viziune pozitivă asupra propriei vieţi? Dacă nu ai o viziune, probabil că eşti genul de persoană apatică! Cu toate acestea, dacă pui accentul pe ceea ce apreciezi şi încerci să vezi cam cum ar putea sta lucrurile, poţi dobândi inspiraţia de care ai nevoie pentru a acţiona în mod pozitiv. Şi fiecare acţiune pozitivă pe care o faci te ajută să îţi consolidezi încrederea în tine, ceea ce va duce, în consecinţă, la şi mai multe acţiuni pozitive. (...)
    Mi-aş dori să stăm puţin de vorbă, să îţi aud povestea şi să te încurajez să faci paşii care trebuie în călătoria pe care o parcurgi. Dacă treci prin perioade mai dificile şi nu ai o părere bună despre tine, aş vrea să-ţi spun că tu chiar ai valoare. Contezi cu adevărat. Viaţa ţi se va schimba şi chiar poţi face o diferenţă - indiferent ce ţi s-a întâmplat în trecut sau de mediul din care provii. Indiferent de traumele prin care ai trecut sau de greşelile pe care le-ai făcut, poţi învăţa, astfel încât să te dezvolţi. Poţi deveni aşa cum îţi doreşti. Trebuie doar să ai încredere în tine şi să începi."

Codul emotiilor


Autor carte: 
Bradley Nelson
Editura: 
Adevar Divin
Anul: 
2012
Traducator: 
Cristian Hanu
Codul emotiilor de Bradley Nelson  -Carti bune de citit

    "Viaţa este o realitate complexă, cu binecuvântări pentru care merită să fim recunoscători, cu dificultăţi pe care trebuie să le depăşim, cu oportunităţi de explorat, cu decizii de luat şi cu anumite dureri şi suferinţe ocazionale. Numai astfel putem câştiga experienţă, ne putem exersa credinţa, putem dobândi cunoaştere şi ne putem dezvolta iubirea. Întreaga familie umană este conectată şi tot ceea ce i se întâmplă unui membru al ei îi afectează pe toţi ceilalţi într-o măsură mai mare sau mai mică. Experienţele noastre ne dau ocazia să ne întărim această conexiune şi să ne dezvoltăm înţelegerea şi compasiunea unii faţă de ceilalţi."
    Pornind de la un argument cum nu se poate mai plauzibil, şi anume cel al emoţiilor reprimate care ajung să se manifeste în plan fizic, autorul dezvăluie prin această carte o nouă metodă de vindecare alternativă. Această metodă constă în eliberarea emoţiilor captive prin intermediul forţei magnetice.

Inteligenta sociala


Autor carte: 
Daniel Goleman
Editura: 
Curtea Veche
Anul: 
2007
Traducator: 
Ileana Achim
Inteligenta sociala de Daniel Goleman  -Carti bune de citit

    " Vitalitatea se naşte din contactul uman pur, mai ales din legăturile de iubire. Oamenii la care ţinem cel mai mult sunt un soi de elixir, o sursă mereu nouă de energie. Schimbul neural dintre un părinte şi un copil, un bunic şi un nepot, dintre iubiţi, dintre partenerii unui cuplu împlinit sau dintre prietenii buni are virtuţi palpabile.
    Acum, din moment ce neuropsihologia poate adăuga cifre la vibraţia pură a vieţii semenilor, îi poate cuantifica beneficiile, trebuie să dăm atenţie impactului biologic al vieţii sociale. Legăturile ascunse dintre relaţiile pe care le avem, funcţia creierului şi înseşi sănătatea şi bunăstarea noastră au implicaţii uluitoare. (...)
    Din această perspectivă, stările care ne indispun puternic, de pildă aversiunea, dispreţul şi furia expozivă, sunt echivalentul emoţional al fumatului pasiv, care atacă în mod neprevăzut plămânii celor care inspiră fumul. Echivalentul interpersonal al îmbunătăţirii sănătăţii ar fi adăugarea de emoţii pozitive la mediul în care trăim."

Syndicate content