|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Jake era uşurat. Corpul omenesc era pentru el o construcţie magnifică, iar cărămizile sale, oasele, îl fascinau întotdeauna. Era mai multă frumuseţe în trupul unui om decât în cea mai sublimă muzică. Uneori Jake simţea, aşa cum simţea şi acum, că oasele mute spuneau extrem de multe, cu simpla condiţie să le înţelegi limba (...) Ştia că aveau sarcina să restituie într-o anume măsură ceea ce scheletele pierduseră; era un lucru pe care viii îl datorau morţilor. Din moment ce aceşti oameni nu mai puteau vorbi în nume propriu, era datoria lor să vorbească pentru ei."
Atunci când tăcerea morţii se aşterne inevitabil asupra corpului uman, rămâne ca altcineva să preia poveştile nespuse, misterele nedezlegate, chinurile nerăzbunate. Medicul patolog Jake Rosen, ca serviciu pentru un vechi prieten, se va vedea implicat într-o conspiraţie de proporţii mai mari decât părea la prima vedere. Împreună cu avocata Philomela Manfreda, va încerca să dezlege iţele complicatei afaceri şi să facă dreptate celor ce nu-şi mai pot face auzit glasul.
"Dacă ştiţi vreo situaţie mai corneliană, puneţi-o la pachet şi expediaţi-mi-o la repezeală; o cumpăr. Barbară dilemă, ai? Poate că la câţiva metri de mine se află asasinul Adelei, dar because extravaganta mea situaţie, nu pot interveni. Tot ce pot face e o meningită, în sănătatea ucigaşului plătit. Ei, asta-i bună! Păi aşa se poartă San-Antonio cutezătorul? San-Antonio întreprinzătorul, cel care nu marşează niciodată (la combinaţii) şi care înaintează întotdeauna? A, nu! Sângele meu fierbinte îl împinge să acţioneze."
Cum însăşi autorul o caracterizează în dedicaţie, "proza aceasta prea puţin academică" va fermeca cititorul încă din debut, asigurând seriei poliţiste "San-Antonio" succesul scontat. Redată ca o conversaţie personaj principal - cititor, punctată pe ici, pe colo cu acţiunea propriu-zisă, "De la A la Z", prima parte a seriei, va obişnui cititorul cu stilul atipic al autorului, cu umorul licenţios pe alocuri, cu autoironia, cu sarcasmul, toate acestea combinându-se într-un reuşit roman poliţist.
Oare câtă suferinţă poate îndura un om? Care este "pragul de sus" al durerii, momentul în care oroarea îţi va provoca scindarea personalităţii? Şi chiar ajută detaşarea? Sunt întrebări care ne vor asalta pe măsură ce vom citi această carte. Investigarea unei serii de crime oribile ne va purta paşii pe cărări străbătute de poliţişti, legişti, consultanţi criminalişti, dar şi în "hăţişurile" psihologice ale faptelor comise, şi ale implicaţiilor lor. Vom vedea că, dincolo de investigaţie, anchetatorii încearcă să-şi desfăşoare viaţa proprie, deşi cu toţii sunt afectaţi la nivel personal. Poate asta face diferenţa între a fi uman şi ..."bestie". Şi totuşi se încearcă şi o înţelegere a criminalului, nu neapărat pentru a-i găsi o scuză, ci pentru că omul va fi întotdeauna fascinat atât de "Frumos", cât şi de "Urât", pe care va încerca să-l analizeze şi să-l disece: "...soarta victimelor e cu mult mai cumplită decât a lui.
Deşi titlul acestei cărţi ne-ar determina să o considerăm un roman despre artă, descoperim cu plăcere că suntem în faţa unei cărţi poliţiste de factură clasică, care respectă parcă "canoanele" englezeşti, cu o intrigă extrem de complicată şi incitantă. Bineînţeles că este vorba şi despre artă, mai ales că toată acţiunea se desfăşoară în jurul membrilor unui comitet ce se ocupă de picturile celebrului Tiziano, dar în centru vom găsi investigarea unor morţi suspecte.
Fără să te plictisească cu prea multe detalii, autorul te introduce cu măiestrie în cadrul în care se petrece acţiunea, fie că este vorba de Veneţia, Milano sau chiar Franţa.
"Îşi lăsă capul în mâini, simţind că-i va exploda de atâtea informaţii. Ea voise conducerea cazului, o pretinsese de fapt, şi acum povara anchetei o zdrobea. Era prea obosită să gândească şi prea agitată să doarmă. Se întrebă dacă aşa te simţi în timpul unei căderi nervoase şi apoi alungă gândul acesta fără milă. Jane Rizzoli nu şi-ar permite niciodată să fie aşa de penibilă, încât să sufere o cădere nervoasă. În cursul carierei ei fugărise un suspect pe un acoperiş, spărsese uşi şi se confruntase cu propria moarte într-o pivniţă întunecată.
Omorâse un om.
Dar până în acest moment, nu se simţise niciodată atât de aproape de prăbuşire."
