|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Nimic nu pare prea rău, prea dificil sau prea trist atunci când ai un pom de Crăciun în sufragerie, cu toate cadourile sub el şi cu sentimentul de anticipare. Pare un fel de a spune că întotdeauna există lumină şi speranţă în lume. Şi că întotdeauna există familia cu care poţi împărţi aceste lucruri."
Dacă pentru cei mai mulţi oameni Crăciunul reprezintă un prilej de sărbătoare şi voie bună, nu acelaşi lucru se poate spune despre locotenentul de poliţie Eve Dallas, care, pe lângă cazurile obişnuite, mai trebuie să se confrunte şi cu o vizită nedorită din trecutut ei, şi toate acestea în perioada în care nimeni nu mai stă cu gândul la muncă. În această carte vom vedea mai mult ca niciodată şi latura ei vulnerabilă, vom privi în sufletul ei şi vom înţelege îndârjirea poliţistei din prezent. Roarke va fi ca întotdeauna ancora ei, iar echipa cu care lucrează va demonstra că nu este formată numai din colegi, ci şi din prieteni adevăraţi.
Aşa cum bănuiam încă de la începutul cărţii, autoarea nu ne dezamăgeşte nici de această dată, oferindu-ne o intrigă captivantă, personaje fermecătoare, cu care deja suntem familiarizaţi, dialoguri spumoase, şi acţiune, punctată pe ici, pe colo, cu emoţie, totul într-un echilibru perfect.
"Îndreptându-şi atenţia spre interpretările scrise cu trei secole în urmă şi transmise de-a lungul timpului, Meşterul ajunse la concluzia că forţa care îl apăsa nu era în armonie cu aceste elemente. Armonia fusese deranjată. Exista neplăcere şi nelinişte, chiar şi puţină teamă.
Ceea ce-l face pe cel ce mă oprimă să fie vulnerabil. Cu atât mai mult cu cât este clar că acum are nevoie de mine.
Meşterul îşi înăbuşi emoţia pe care i-o trezise această concluzie. Ştia din propria lui experienţă cât de periculos era să înţelegi răspunsul dorit."
Cât de departe ai merge pentru a-ţi îndeplini un vis?Ai fi în stare să sacrifici tot ce-ţi este mai drag? Ambiţia politică va declanşa evenimente tragice în lanţ, iar tânăra angajată a Consulatului american la Paris, Hollis Fremont, se vede aruncată în vâltoarea acţiunii. Va înţelege că a fost trădată în cel mai josnic mod, dar, cu ajutorul agentului Organizaţiei fantomă Omega, Sam Crawford, va desluşi misterele aflate în spatele întregii operaţiuni.
Philip Shelby se dovedeşte un autor de marcă al genului, creând pentru cititor scena unei aventuri extraordinare în care suspansul, crima, trădările, urmăririle şi răsturnările de situaţie sunt protagoniştii principali.
"- Bună, numele meu este Harry, spuse bărbatul cu o voce răguşită. Reţeaua fină de vinişoare roşii de pe nasul său mare era dovada unei vieţi dominate de alcool. Sunt alcoolic, mai zise el.
- Bună, Harry!
- Sunt nou aici. E a şasea oară când vin la această adunare. Sau a şaptea. Şi nu am trecut încă de primul pas. Cu alte cuvinte, ştiu că sunt un alcoolic, însă cred că îmi pot controla acest viciu. Pesupun că este un soi de contradicţie faptul că mă aflu printre voi. Dar am venit aici în urma unei promisiuni făcute unui psiholog, un prieten care nu vrea decât să mă ajute. El îmi spunea că, dacă voi reuşi să trec peste discuţiile despre Dumnezeu şi spiritualitate din primele săptămâni, voi constata că programul funcţionează. Ei bine, nu ştiu dacă alcoolicii anonimi se pot ajuta pe ei înşişi, dar sunt dispus să încerc. De ce nu?!
"Anna înţelegea prea bine de ce noul concept despre evoluţie părea incredibil. Secole întregi, aproape toată lumea crezuse că Dumnezeu însuşi crease fiecare animal şi fiecare plantă, că şoarecele şi pisica, fagul şi arţarul erau la fel de înrudiţi precum deşertul şi înaltul cerului sau soarele şi roua din iarbă. Totul era lucrarea Domnului, drept care nici o vietate nu putea evolua spre altă vietate, animalele şi plantele nu puteau dispărea decât cu voia Lui.(...) Teoria evoluţiei respingea total doctrina potrivit căreia Pământul şi toate organismele lui au fost create de o singură divinitate - o uriaşă provocare: cum să accepte oamenii, pe nepusă masă, că evoluţia se desfăşoară singură, fără intervenţia Domnului, pur şi simplu?"
Ceea ce începe ca o captivantă poveste poliţistă, susţinută de reapariţia detectivului particular Charlie Parker, pe care-l cunoaştem din "Îngerul Negru", se transformă în ceva mult mai sumbru odată cu apariţia "Oamenilor Găunoşi". Apartenenţa lui Parker la o origine mai presus de a celorlalţi, este din nou punctată, iar aceşti Găunoşi sunt "explicaţi" genial şi ne vine foarte greu să diferenţiem realitatea de mit în ceeea ce-i priveşte, pentru că: "Unele păcate sunt atât de îngrozitoare, încât nu există iertare pentru ele. Sufletul e pierdut. Se întoarce la cel care l-a creat pentru a ocupa locul care îi este atribuit de El. Tot ce lasă în urmă este o cochilie goală, o conştiinţă fără iertare...Găunos".
"Cândva celebră în lumea şcolară a Bucureştilor, Minerva Tutovan, profesoară de matematică, constituie spaima şi coşmarul multor generaţii de elevi.(...) Circumstanţe speciale, meandrele destinului, dar mai probabil vocaţia, o făcuseră să părăsească învăţământul, acordând preferinţă activităţii de anchetă penală. Maiorul Minerva Tutovan făcea desigur parte din categoria aceea specială de indivizi care, indiferent de epocă, mediu, sau profesie, se remarcă detaşându-se cu cel puţin un cap peste ceilalţi, fac să se vorbească despre ei. Minerva era ofiţerul de securitate cel mai cunoscut din lumea infractorilor, anchetatorul cel mai excentric din minister şi care solicita cel mai puţin serviciile laboratorului."
Câteva întâmplări misterioase şi aparent fără legătură se vor alătura în decursul naraţiunii, pentru a-ţi oferi o reuşită carte de spionaj de această dată. Celebrul personaj Minerva Tutovan copleşeşte întreaga scriere cu greutatea caracterului ei, fiind deja favorita autoarei. Într-o ţară cu prea puţine legături peste graniţă, autorităţile sunt în permanentă alertă pentru a păstra informaţiile şi descoperirile importante în interoirul graniţelor ţării. Astfel, Minerva Tutovan, şi al său "Watson", Dobrescu, vor porni în căutarea spionului ce încearcă să scoată din ţară documente tehnice secrete.
"Îi luă o şuviţă şi o încălzi între mâinile sale. Mici cristale de gheaţă se topiră şi îi umeziră palmele. Linse cu grijă apa de pe ele.
Îşi aplecă obrazul către marginea căzii de baie şi simţi frigul muşcător. Era atât de frumoasă. Plutind acolo, în crusta de gheaţă.
Legătura dintre ei încă exista. Nimic nu se schimbase. Nimic nu era diferit. Erau unul asemenea celuilalt."
Un interesant roman poliţist, din care răzbate parcă aerul rece al Suediei, "Prinţesa gheţurilor" poartă cititorul în mijlocul unei anchete menită să desluşească motivele aparentei sinucideri a Alexandrei Wijkner. În paralel cu această investigaţie, vom asista şi la poveştile de viaţă ale personajelor ce populează romanul, poveşti care, încetul cu încetul, se vor dovedi cruciale pentru deznodământul cazului. Scriitoarea Erica Falck, prietena din copilărie a victimei, participă activ la ancheta poliţiei, realizând că prietena sa nu era întocmai cum crezuse.
"Simţi apropierea visului. Îl simţea prelingându-i-se din subconştient asemeni sângelui care ţâşnea dintr-o rană proaspătă. Se zvârcoli în somn şi mâinile i se strânseră în pumni. dar nu se putea lupta cu el, aşa că îi căzu pradă.(...) Întotdeauna vor fi mai mulţi - şi agresori, şi victime. Întotdeauna vor fi mai mulţi, şi eu nu-i pot opri pe toţi. Dar pot foarte bine să-mi fac treaba şi să-i opresc măcar pe o parte din ei. Trebuie."
Ce justifică monstruozitatea comportamentală? O copilărie schilodită? O altă percepţie asupra binelui şi a răului? Iată ca într-un viitor nu atât de îndepărtat constatăm că umanitatea îşi continuă nestingherită declinul, iar cititorul este poftit la înfruntarea memorabilă dintre un criminal în serie, de o bestialitate extremă, şi un locotenent de poliţie, Eve Dallas, confruntare ce va ţine naraţiunea la cote alarmant de tensionate. Vom pătrunde, cu ajutorul autoarei, adânc în minţile celor doi principali pioni şi vom înţelege că omul singur îşi alege propriul drum, indiferent de mediu sau conjuncturi.
"În arşiţa nopţii" se înscrie pe drumul unei noi tipologii de erou al genului poliţist, prin personajul Eve, criptic, taciturn, dur, dar în acelaşi timp o femeie atrăgatoare,empatică şi, mai ales, extrem de determinată.
"Lincoln Rhyme împărţea oamenii în două categorii: cei care călătoreau şi cei care ajungeau. Unora le plăcea mai mult drumul decât destinaţia. El însuşi era o persoană care ajungea, judecând după natura lui - scopul lui în viaţă era să găsească răspunsuri la întrebări legate de ştiinţă şi de multe ori îi plăceau mai mult soluţiile decât metodele folosite ca să se ajungă la ele."
Iubitorii thriller-ului psihologic trebuie să descopere scrierile lui Jeffery Deaver. Dacă aparent intriga pare să se desfăşoare în mod tradiţional, valul de schimbări de situaţie, ce apare tocmai când mintea cititorului se relaxa în vederea deznodământului, va reprezenta cu adevărat o "figură de stil" aparte. Însăşi alegerea personajului, criminalistul paraplegic, pare extrem de riscantă, dar va transforma întreaga intreaga investigaţie într-o experienţă multisenzorială, Rhyme având nevoie de o analiză atipică a scenei crimei, descrisă cu atâta acurateţe, încât şi cititorul va filtra toate informaţiile prin intermediul propriilor senzaţii.
"Fiecare dintre noi are parte de momente în care viaţa deraiază." Am vrut neapărat să încep cu această frază, pentru că mi se pare definitorie atât pentru cartea de faţă cât şi pentru viaţa pe care o înfruntăm cu toţii. Această carte este de departe cea mai dură din cele citite în ultima vreme. Dură atât prin stilul de scris- fraze scurte şi tăioase- cât şi prin subiect- îmbinarea unei investigaţii poliţieneşti cu una de factură jurnalistică. Este o carte cu "monştrii", dar nu cu cei din cărţile sau filmele Sf, ci din cei care se ascund într-un înveliş atrăgător şi sunt printre noi, atât de aproape încît pericolul îl putem percepe ca pe un sentiment straniu, adânc îngropat în suflet şi căruia nu-i dăm atenţie decât atunci când este prea târziu.
