Dragonul rosu


Autor carte: 
Thomas Harris
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2006
Traducator: 
Alfred Neagu
Dragonul rosu de Thomas Harris  -Carti bune de citit

 "Graham avea probleme mari cu gustul. Adesea gândurile lui nu aveau gust. Nu existau delimitări în mintea lui. Ceea ce vedea şi afla se reflecta asupra tuturor informaţiilor acumulate anterior. Unele dintre combinaţiile astfel obţinute erau chiar insuportabile. Dar nu le putea anticipa, bloca sau reprima. Valorile asimilate de el, cum ar fi decenţa şi respectul, se târau în urmă-i, şocate de asociaţiile pe care le făcea, înspăimântate de visele pe care le avea şi îngrozite de faptul că, în mintea lui, ceea ce iubea nu era la adăpost."
   Will Graham, fost agent FBI, nu-şi doreşte decât un trai liniştit, departe de urâţenia şi oroarea pe care le-a lăsat în urmă. Însă un nou criminal în serie îi pune colegii în dificultate, astfel că i se solicită întoarcerea. Capacităţile sale deosebite, empatia pură şi proiecţiile mentale, fac din Graham o persoană dificilă, dar indispensabilă anchetei. Printr-o serie de evenimente extrem de tensionate, autorul ne va purta în mintea sucită a criminalului, analizând conjuncturile formării viitorului psihopat, pas cu pas, lăsând senzaţia că vina faptelor sale nu-i aparţine în exclusivitate.
    Pagini extrem de bine scrise, tensiunea ce-ţi solicită atenţia la maximum, fina analiză a minţii întortocheate, toate acestea fac din "Dragonul roşu" o carte de excepţie şi din Thomas Harris un valoros autor al genului.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Trădarea (seria Casa noptii 2) de P. C. Cast , Kristin Cast   -Carti bune de citit
  • Hot si Dragon (seria Odiseea Dragonului 1) de Timothy Zahn  -Carti bune de citit
  • Blestemul Nobilului Foul (seria Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul) de Stephen Donaldson  -Carti bune de citit
  • Iubire peste timp (seria Hanul amintirilor) de Nora Roberts  -Carti bune de citit
  • Sub teroare de Steve Martini  -Carti bune de citit
  • Puterea celor Sase (din seria Eu sunt Numarul Patru) de Pittacus Lore  -Carti bune de citit
  • Pasi spre fericire (seria Hanul amintirilor) de Nora Roberts  -Carti bune de citit
  • Jocuri murdare de Philip Shelby  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.