Cu siguranţă omul modern este şi va fi întotdeauna fascinat de Egiptul Antic. Extaziaţi de secole în faţa construcţiilor şi a comorilor egiptene, vom constata că "Ochiul lui Nefertiti" se vrea o cronică a epocii, reuşind să surprindă atât de bine savoarea timpului de mult apus, încât nici un cititor nu va putea spune cu certitudine unde se sfârşeşte adevărul istoric şi unde încep legendele şi speculaţiile. Asistăm cu plăcere la "spectacolul" umanizării marilor faraoni, care se autoproclamau zei pământeni, în aparenţă invincibili, dar supuşi atât frământărilor sufleteşti ale muritorilor de rând, cât şi presiunilor şi maşinaţiilor anturajului şi a celor două mari puteri: preoţii şi armata, astfel încât cu greu supravieţuiau anilor de tinereţe. De la descrierea minuţioasă a moravurilor din palatele faraonului până la cea a meselor servite şi a veşmintelor purtate în epocă, cartea reprezintă o frescă vie, un tablou animat, pe care-l contemplăm fascinaţi.
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
"Ca de obicei, sultanul părăsi cetatea cu mare pompă, cu un fast demn de cel mai bogat suveran din Europa. Căteva mii de spahii, trei regimente de ieniceri, suita Marii Camere, precum şi o armată de servitori. Era prezent şi marele maestru şoimar şi alţi înalţi dregători, care răspundeau de vânătoare.
Cortegiul străbătu artera principală a oraşului; de-a lungul străzii se buluceau sute de oameni, care îl aclamau pe tânărul monarh îmbrăcat într-o superbă ţinută din mătase albă brodată cu aur."
Se spune că istoria nu este deloc blândă cu cei ce o scriu. Iată că exemplul marelui stăpânitor otoman Suleyman vine să contrazică această idee şi asta pentru că multele scrieri ce l-au avut ca protagonist nu au reuşit să arunce nici o umbră asupra măreţiei lui. "Ultimul vis al lui Suleyman" îţi va purta din nou paşii în timpuri tulburi, unde, de cele mai multe ori, viaţa era incertă, iar războaiele de cucerire erau un fapt obişnuit. Cele patru destine analizate în cartea de faţă, al cavalerului Ogier de Mercoeur, al Alexandrei Lisowska, viitoarea sultană Hurrem, al lui Ibrahim, mare vizir şi prieten al sultanului, şi însuşi destinul lui Suleyman, al devenirii lui, se vor întretăia de-a lungul perioadei prezentate, pe fondul unei fresce istorice de excepţie.
"Binele şi răul sunt noţiuni care variază în funcţie de felul cum le interpretăm. (...) Lasă-te condusă de instinct, dar nu-l lăsa niciodată să te stăpânească el pe tine. (...) Indiferent ce-ai face, fiinţa ta îşi aparţine şi tu eşti singurul judecător al faptelor tale."
Dacă îţi plac aventurile istorice, unde adevărul este învăluit în magie şi în mister, atunci cărţile lui Mireille Calmel vor fi preferatele tale. Într-o perioadă frământată când Aquitania era revendicată atât de Franţa cât şi de Anglia, Alienor se vede disputată de cele două puteri. Loanna de Grimwald, demnă urmaşă a Avalonului, va deveni însoţitoarea acesteia pentru a se asigura că Anglia va deveni câştigătoarea disputei. Astfel vom descoperi că în acele vremuri politica se mută adesea în aşternut, iar căsătoriile devin metode de a câştiga putere şi domenii.
"Patul lui Alienor" îţi va aminti de frumoasele "Chanson de geste", cu trubaduri, cavaleri, domniţe, turniruri, intrigi, cruciade, toate pigmentate cu scene dramatice sau de suflet, având în prim plan femei puternice, bărbaţi carismatici şi luptători îndârjiţi. Vei iubi această carte concentrată şi magistral scrisă, în care istoria se împleteşte cu magia şi unde personajele te vor cuceri şi te vor convinge să iei parte la aventurile lor.
Tot ceea ce credeam că ştim până acum cu privire la îngeri se va schimba cu siguranţă. Chiar şi eterna bătălie între bine şi rău va căpăta cu totul alte valenţe. M-a marcat în special o frază care, cred eu, ilustrează foarte bine mesajul transmis de carte: " ... era posibil ca frumuseţea şi răutatea să se împletească într-un singur trup".
"Numarul (...). Fiecare fiinţă îl are pe al său şi cunoaşterea lui duce la înţelepciune. Unitate şi multiplicitate în acelaşi timp. Numărul conţine forţele dătătoare de viaţă. Iar noi trebuie să le descoperim pentru a înţelege universul a cărei imagine măruntă suntem. Cerul cu stelele sale fixe, sălaşul divinităţii unde trăiesc sufletele eliberate ale celor Drepţi, nu e sorgintea şi totodată ţelul nostru?"
Credeai că nedreptatea este o caracteristică a lumii moderne? Sau că "manevrele culiselor politice" sunt îndeletniciri ale omului..."evoluat"? Ei bine, nu! Pătrunde, prin această serie, în fascinantul Egipt, sfâşiat între tradiţiile sale şi o poftă de progres "via grecească". Comploturi , maşinaţii, dragoste, toate le vei găsi între paginile acestui prim volum al seriei "Răzbunare Zeilor" (serie de doar două volume). Valul de crime din mijlocul vulcanului politic va declanşa întreaga acţiune, iar cititorul va participa alături de nefericitul "fugar", Kel, la eforturile disperate de a descoperi adevărul, lucru ce se va dovedi dificil, mai ales într-un timp în care faraonul Amasis pare mai preocupat de distracţiile proprii decât de soarta supuşilor săi.
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
În decorul Franţei anilor 1500, eşti introdus într-o aventură atât de complexă, încât îţi va fi imposibil să întrerupi lectura cărţii odată ce ai început-o. Scena va fi dominată de familia arendaşului Leterrier, sau mai precis de femeile supravieţuitoare ale acestei familii. Într-o epocă în care cei cu bani şi titluri nobiliare, la umbra legilor favorabile lor, aveau dreptul de a profita de cei sărmani, această familie va cunoaşte cruzimea nobilului Francois de Chazeron, iar din acel moment se vor declanşa evenimentele surprinzătoare ale acestui volum. Vom pătrunde atât în lumea femeilor-lup, înţelegându-le motivaţia şi determinarea, cât şi în laboratorul autointitulatului alchimist Francois, aflat într-o nebună goană pentru obţinerea celebrei pietre filosofale.
Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.
"Dacă ştiinţa se mărgineşte să afle doar cum, nu şi de ce, mă îndoiesc că va fi vreodată luată în serios."