|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Sam îşi ridică uşor pălăria panama în faţa ei, iar apoi îşi continuă treaba, îndepărtând noroiul din jurul unui lemn îngropat care, spera el, era parte dintr-un cufăr.
În ultimele trei zile cutreieraseră prin mlaştină, căutând acel indiciu care le-ar fi putut demonstra că nu alergau după cai verzi pe pereţi. Pe nici unul dintre ei nu îl deranja o vânătoare bună, chiar si fără rezultat - era ceva obişnuit în vânătoarea de comori -, însă nu strica niciodată să te alegi cu ceva la sfârşit."
Un vârtej de întâmplări, o goană de colo-colo pe tot Globul, aventuri la tot pasul, presărate din belşug cu adevărate lecţii de istorie, reprezintă, în esenţă, cartea lui Clive Cussler.
"Enzio răspunse din biroul lui. Zâmbi şi dădu din cap. Sigur că lucrurile reveniseră la normal. Avusese dreptate. Decizia lui era singura cale. Putea fi pe jumătate pensionat, însă, când erau probleme importante de rezolvat, apelau întotdeauna la el.
Frank, fiul său cel mai mare, îi sugerase alte moduri de a rezolva problema. Dar ce ştia Frank? Avea treizeci şi şase de ani, era un bun om de afaceri, dar când era vorba să ia o decizie, ideile lui erau prea blânde. Ce rost aveau ameninţările dacă nu aveai de gând să le pui în practică?
Acţiunile în forţă ca în vremurile bune erau unica variantă."
O carte scrisă întocmai după "canoanele" unui bestseller, "Jocuri periculoase" te poartă în mijlocul unei acţiuni dramatice, în care "jocurile" sunt făcute de către Mafie, iar atunci când câştigurile şefului Bassalino sunt ameninţate, repercursiunile devin ... fatale.
"Jocuri periculoase" va aduce în lumina reflectoarelor caractere puternice, atât masculine, bazate pe forţa brută, cât şi feminine, ce îmbină hotărârea cu forţa interioară, dar şi cu farmecul exterior. Dinamică, tensionată, emoţionantă, această carte este un adevărat "film" pe hârtie, ce-ţi va oferi plăcerea lecturii deconectante.
"Cărţile sunt porţi care te poartă spre libertate (...) Cu ele înveţi, te educi, călătoreşti, visezi, îţi imaginezi, trăieşti alte vieţi şi o înmulţeşti pe a ta de o mie de ori.(...) Şi astfel, Teresa descoperi că ceea ce nu era altceva decât un obiect inert din cerneală şi hârtie căpăta viaţă atunci când cineva îi întorcea paginile şi îi parcurgea rândurile, proiectându-şi acolo existenţa, gusturile, virtuţile şi viciile. Iar acum avea certitudinea a ceva ce abia întrezărea la început(...) aceea că nu există două cărţi la fel, pentru că niciodată n-au existat doi cititori la fel. Şi că fiecare carte este, ca fiecare fiinţă omenească, o carte unică, o poveste unică şi o lume aparte."
Într-adevăr "Regina Sudului" este o poveste unică desfăşurată într-o lume aparte, a traficului de droguri şi a violenţei. O poveste unică prin personajul principal, Teresa Mendoza, originară din Mexic, aparent fragilă, dar care refuză să se lase înfrântă de viaţă, ajungând astfel să stăpânească lumea din care nici nu ar fi trebuit să facă parte.
"Adevărul era că o îngrozea ziua care o aştepta. Presimţea că i se va întâmpla ceva oribil. Ştiuse acest lucru, de cum deschisese ochii, după un somn agitat, plin de vise. În aer plutea o senzaţie de catastrofă, aşa cum un nor negru de tornadă cade din cer, înainte să ia contact cu pământul şi să distrugă totul în calea lui.
Presimţea acest lucru, dar se simţea neputincioasă. Nell făcea parte integrantă din acel scenariu, era doar o actriţă într-o scenă inevitabilă, care trebuia jucată, care nu putea fi evitată. Din experienţa dobândită de-a lungul anilor şi datorită influenţei lui Gert, Nell ajunsese să înţeleagă că aceea se numea premoniţie."
Ce ai face dacă, în urma unei tragedii ai pierde nu numai omul de lângă tine, ci ai începe şi să pui sub semnul întrebării întrega perioadă petrecută împreună? Şi, în definitiv, putem afirma că ne cunoaştem partenerul/a în cele mai mici amănunte, dincolo de orice îndoială? Nell MacDermott este pusă în faţa acestei dileme şi va avea nevoie de multă răbdare, cercetare şi ajutor, pentru a descurca suspecta situaţie ce i-l prezintă pe Adam, soţul ei, într-o cu totul altă perspectivă.
"Diavolul era pus pe rele în acea seară. Prudence se convinsese de asta o oră mai târziu, când Sebastian plecă de lângă ea şi se îndreptă spre uşă.
În ultimele câteva zile ajunsese să se apropie destul de mult de acel bărbat enigmatic. Simţea în adâncul ei, fără s-o înţeleagă pe deplin, că îl cunoştea. Credea că poate vedea dincolo de faţada rece pe care o afişa pentru restul lumii. Credea că putea chiar să citească semnele aproape imperceptibile care indicau schimbări subtile de dispoziţie."
O tânără cu veleităţi paranormale, Prudence Merryweather, ajunge să se logodească cu întunecatul Sebastian Angelstone. Atracţia celor doi spre investigarea misterelor îi va arunca în miezul unei afaceri pe cât de încurcată, pe atât de periculoasă. Stilul Amandei Quick nu suferă mari modificări nici în această carte, iar inclinaţia ei de a crea o aventură tumultuoasă, este extrem de clară. Singurul neajuns îl poate reprezenta limbajul uşor desuet pe alocuri, parcă forţâdu-se punerea acţiunii în acea epocă. Totuşi cartea în sine şi intriga nu vor avea de suferit, lectura oferindu-ţi deconectarea pe care o căutai, secondată de suspans, investigaţii, crime, şi, evident, dragoste.
"Par a fi nebună acum, ştiu. Însă niciodată nu mi-am dat seama că nu am aşa de mult timp. Niciodată n-am auzit tic-tacul ceasului.
Dacă am şti toţi - dacă ar fi o plăcintă cu răvaş pe care s-o deschizi şi să afli cât timp ţi-a mai rămas, oare am trăi vieţi complet diferite? Oare am irosi mai puţin timp? Am aplica mai sârguincios îndemnul carpe diem? Oare?"
Barbara, mamă a patru fete şi soţia lui Mark, se vede înfrântă de destin astfel încât, în puţinul timp rămas, încearcă prin intermediul unor scrisori şi a unui jurnal personal, să transmită ceea ce nu va mai putea prin viu grai celor ce vor rămâne fără ea. Cartea devine atât o impresionantă poveste a unei mame ce încearcă să-şi facă datoria şi dincolo de această lume, cât şi povestea unei familii ce rămâne fără factorul catalizator.
Am citit această carte prin filtru personal, ca pe o punere în scris a propriei drame, cu invidia celui ce nu a beneficiat de vreo scrisoare sau de vreun jurnal, care să îndulcească, poate, realitatea crudă. Cititorul se poate regăsi în personalităţile atât de diferite ale celor patru fiice, cât şi ale celorlalte personaje atinse de pierderea suferită.
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
"Aş vrea să-mi spui ce-l determină pe un om să se dezică de tot ce-a cunoscut şi a considerat adevărat, cu riscul de a deveni un proscris în ochii semenilor săi. Fiindcă, dacă ar refuza acest risc, dacă ar continua viaţa pe care o duce, ar însemna ca sufletul lui să moară lăuntric."
Putem spune multe despre "Manuscrisul lui Chancellor", dar în nici un caz că este un thriller obişnuit. Cititorul va fi plăcut surprins de tehnica de captare a atenţiei folosită, "roman în roman", de personajele memorabile, de acţiunea alertă şi de paginile bine scrise ce probează talentul autorului. Te găseşti în faţa unei cărţi cu "substanţă" , ca subiect şi desfăşurare de evenimente, dar şi ca redare.
Dispariţia a peste trei mii de dosare secrete deţinute de Hoover zguduie din temelii societatea americană: guvern, industrie, universităţi, armată. Vei fi prins în mijlocul conspiraţiei de proporţii, alături de scriitorul Peter Chancellor, care vede cum ficţiunea prinde viaţă şi devine o realitate de coşmar.
Răsturnări de situaţii, oameni prinşi în conjucturi fără scăpare, toate orchestrate într-un scop ce-ţi va fi dezvăluit în urma unei lecturi rapide şi de bună calitate, un adevărat film pe hârtie ce merită vizionat.
"Deschideţi-vă inimile şi dulapurile pentru aproapele vostru. Şi el pentru voi. Să-i facem pe oamenii de orice condiţie să înţeleagă că suntem o singură familie. În aceste vremuri vitrege, de haos şi scumpete, ce cale mai bună avem pentru a depăşi situaţia decât să ne pătrundem de spiritul Domnului şi să arătăm dragoste sinceră aproapelui nostru?"
Ca să pui la cale răpirea Papei, în scopul cererii de răscumpărare, ai nevoie de curaj, nebunie cât cuprinde şi sprijin financiar. Dacă le ai pe primele două, se rezolvă şi cea din urmă. Asta este concluzia la care ajunge Sam Devereaux, avocat cu un trecut uşor "pătat", ce va fi forţat de împrejurări, mai precis de controversatul general MacKenzie Hawkins, să ia parte la un plan peste măsură de nebunesc. Cititorul este prins în vâltoarea pregătirii acestei acţiuni de amploare, şi va împărtăşi deruta lui Sam, care, din când în când, este readus pe calea "cea bună" de fostele soţii ale lui MacKenzie.
"Drumul spre Gandolfo" este o carte neobişnuită şi surprinzătoare, o acţiune tumultuoasă şi deconcertantă, un adevărat festin şi tur de forţă pentru cititorul pasionat.
"Max se uita fix la tigru. Era acolo, cocoţat pe dulapul lui, cu ochii strălucind de o sclipire sinistră atunci când farurile unei maşini care trecea pe stradă iluminau interiorul prăvăliei. Între cei doi, între băiat şi fiară, era tejgheaua, iar pe tejghea era ziarul. Ziarul la care Max nu putea ajunge, fiindcă era paralizat de frică, o teamă copleşitoare cum nu mai simţise niciodată mai înainte. Era o frică umilitoare în care se furişa o revoltă reprimată. De ce îi trebuise neapărat ziarul tatălui său? "
Lăsând în urmă polemica internaţională din jurul cărţilor "Viaţa lui Pi" a scriitorului canadian Martel şi "Max şi felinele" a lui Scliar, polemică menită să justifice sau nu acuzaţia de plagiat a canadianului, scurtul roman "Max şi felinele" te convinge, prin simpla lui parcurgere, de calităţile literare ale autorului brazilian şi te introduce într-un spaţiu extrem de bine surprins şi convingător.
