|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Astfel, izvoarele, principiile esenţiale de la care s-a inspirat Bushido-ul au fost puţine şi simple. Deşi puţine şi simple au fost însă suficiente ca să ne procure norme sigure de conducere în viaţă, chiar în zilele de restrişte ale istoriei noastre naţionale.
Natura plină de viaţă şi nemeşteşugită a strămoşilor noştri luptători s-a născut dintr-un mănunchi spiritual de învăţăminte generale şi răzleţe, spicuite de pe drumurile înalte ale vechii gândiri, au format un nou tip de rasă umană."
Dacă Europa medievală avea cavaleri ce respectau cu sfinţenie un cod, iată că şi în Ţara Soarelui Răsare, samuraii aveau propriul cod, "Bushido". Pornind de la concepte religioase shintoiste sau budhiste Zen, acest cod se va transforma într-un mod de viaţă, ajungând să exprime însuşi sufletul japonez. Învăţăturile Bushido explicate cu atâta graţie şi delicateţe de autor, vor fi comparate pe parcursul întregii cărţi cu obiceiurile europene, fiindu-ne mai uşor să ne înţelegem atât diferenţele, cât şi asemănările culturale. Sunt trecute în revistă curajul, onoarea, politeţea, sinceritatea, locul femeii în cultura japoneză, prin prisma codului, cu ajutorul povestirilor, a maximelor, a paralelelor, rezultând un "întreg" extrem de captivant.
"Reiki nu este o energie pozitivă, aşa cum nu este nici negativă. El reprezintă pur şi simplu energia supremă a vieţii la care are acces fiinţa umană. Această vibraţie are o calitate divină, motiv pentru care nu exclude nimic şi pe nimeni. Ea ne permite să intrăm în contact cu toate impulsurile vieţii, conferindu-ne fiecăruia dintre noi "unicitate"(...) Reiki poate fi de un real folos oricărei alte metode de vindecare sau de creştere interioară. El acţionează ca o baterie şi accelerează procesul descoperirii de sine. Pe de altă parte, la fel ca toate celelalte tehnici de acest fel, nu poate înlocui niciodată viaţa însăşi. Amplifică vitalitatea şi înţelegerea vieţii, dar nu înlocuieşte experienţa directă şi contactul cu cei din jur."
"Eu am fost optimist, dar pe măsură ce a trecut timpul şi am cunoscut tot mai îndeaproape prostia omenească... Eu încă sper, dar numai din obişnuinţă; în realitate, inima mea a acceptat faptul că numai câţiva oameni pot fi salvaţi. Umanitatea în întregul ei e hotărâtă să se distrugă. Şi aceştia sunt oamenii... dacă le spui cum pot fi salvaţi, te vor răstigni. Te vor omorî cu pietre. Mergând prin lume, eu încă mai râd, dar râsul meu are o tristeţe subtilă. Încă dansez cu voi, dar n-o mai fac cu acelaşi entuziasm de acum zece ani.(...) Un singur lucru aştept de la voi toţi: să fiţi voi înşivă, să vă descoperiţi frumuseţea interioară, puritatea conştiinţei, splendoarea ascunsă - şi s-o răspândiţi către cât mai mulţi oameni cu putinţă. Oamenii trăiesc în nefericire. Ajută-i să râdă puţin, să cânte puţin, să danseze puţin."
"La fel ca vârful aisbergului, numai o fracţiune infimă din realitatea fiinţei tale este vizibilă în lumea fizică. Nevăzut şi adeseori ignorat, sufletul uman reprezintă un loc al tuturor ambiguităţilor, contradicţiilor şi paradoxurilor. Acest lucru este cât se poate de normal, căci manifestările sale sunt experienţele noastre în această lume a dualităţii şi a contrastelor. Nimeni nu poate avea o experienţă în absenţa contrastelor de tip lumină şi umbră, plăcere şi durere, sus şi jos, înainte şi înapoi, cald şi rece. Dacă nu ar exista aceste diviziuni, nu ar exista nici o manifestare. Conştiinţa nu ar fi altceva decât un câmp infinit şi gol, la fel ca un deşert.(...)
Umbra noastră este alcătuită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea dureroase, prea stânjenitoare sau prea dizgraţioase pentru a le accepta. De aceea, în loc să le privim în faţă, noi preferăm să le reprimăm."
"Suntem cu toţii supuşi ispitelor şi frământărilor lăuntrice, şi ne este adesea anevoie a da întâietate celor ale sufletului. În momentele noastre de pace şi de inspiraţie, ajungem să recunoaştem nevoia de a avea un ţel înalt pentru care să trăim. A trăi însă la înălţimea acestuia, a avea tăria de a nu ne abate de la calea cea dreaptă, nu este lesne. (...) Prăpastia dintre ceea ce dorim să fim şi ceea ce suntem devine atât de adâncă încât fie n-o mai băgăm în seamă, fie nu ne mai străduim să micşorăm diferenţa dintre cei care suntem cu adevărat şi ţelul înalt pe care l-am ales."
Multora dintre noi ni se întâmplă adeseori ca, atunci când citim ceva, o anumită frază sau un paragraf, să ne trezească o emoţie aparte. Atunci ne notăm acea idee, pentru a o putea accesa rapid şi altă dată. Acelaşi lucru îl vom întâlni în cartea de faţă. "În căutarea perfecţiunii" este o "privire pe furiş" în însemnările autorului, o culegere de citate, în versuri sau în proză, din scrierile care i-au luminat sufletul şi mintea lui O.P.Ghai.
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
"Tulburările noastre mentale contemporane nu sunt numai exagerări persistente ale răspunsurilor arhaice: ele reprezintă de asemenea şi o încercare disperată din partea omului de două milioane de ani de a se adapta la lumea contemporană."
Este foarte interesant cum o carte de analiză psihologică poate deveni atât de captivantă atunci când e scrisă de autorul potrivit. Anthony Stevens ne va prezenta complexele teorii ale lui Jung, unul din părinţii psihologiei moderne, analizând totodată ruptura omului modern de formele evoluţiei sale anterioare. Vom înţelege că suntem sclavii pattern-urilor comportamentale şi asta pentru că experienţa noastră personală este ghidată de istoria colectivă a speciei umane: "În cele din urmă, viaţa fiecărui individ este în acelaşi timp viaţa eternă a speciei."
Visul va fi investit cu puterea de a reconecta angoasatul om modern cu sinele său arhaic, în vederea restabilirii echilibrului pierdut: "În timp ce rătăcim tot mai departe în deşertul materialist al civilizaţiei noastre, visele noastre sunt singurele oaze de spiritualitate pe care le mai avem. Ele reprezintă habitatul nostru primordial, ultima oază de sălbăticie, şi trebuie să le protejăm cu la fel de multă fervoare ca şi pădurile tropicale, stratul de ozon, elefanţii şi balenele."
"Gândirea, raţiunea şi teama frânează evoluţia spirituală căci acestea, asemenea unor instrumente defecte, distorsionează ordinele eului superior.
Omul eliberat de temerile sale stupide şi de limitările sale intelectuale, ar putea deveni, în raport cu omul obişnuit, un supraom cu puteri mai mari, atât din punct de vedere fizic cât şi mental."
În aceste vremuri "moderne", când zgomotele de fond acoperă toată "muzica" interioară, când masca pe care o afişăm fiecare dintre noi, zi de zi, în relaţia cu ceilalţi, ajunge să pună stăpânire pe cine suntem cu adevărat, cartea "Cunoaşterea de sine", ajunsă la a treia ediţie, îşi dovedeşte pe deplin necesitatea. Limbajul frumos folosit, ce asigură o lectură lejeră şi de calitate, te îmbie să porneşti alături de autor în analiza constituţiei umane, ce se dovedeşte mult mai complexă decât un simplu înveliş biologic. Astfel cititorul va înţelege că omul reinventat, sau mai precis "înţeles", nu mai este limitat. Nimic nu mai este imposibil, iar sfârşitul vieţii nu înseamnă decât trecerea într-o altă existenţă superioară. Cuvinte melodios îmbinate, întâmplări repovestite pentru a exemplifica anumite idei transmise, totul într-un întreg pe care cu siguranţă îl vei savura şi-ţi va deschide mintea şi sufletul spre alte orizonturi.
"Fiecare adult are sufletul său, care se află în cele mai diverse locuri. Filozofia şamanilor la străvechii tuvini stă mărturie faptului că, de locul unde se găseşte sufletul depinde dacă omul duce o viaţă bună sau rea. Fiecare tuvin are două suflete, de la vârsta de treisprezece ani şi până la sfârşitul vieţii. Primul suflet, anume Kijinin bora sunezini este sufletul cenuşiu al omului.
În percepţia tuvinilor, durata vieţii omului depinde de locul unde se află sufletul său principal. Dacă acesta se află pe artea mâinii stângi a omului, acestuia îi este sortită o viaţă lungă. Dacă este pe partea mâinii drepte, acesta se va îmbolnăvi des şi va muri prematur."
Curiozitatea antropologului amator, ce se găseşte în fiecare cititor pasionat, va găsi în această carte o impresionantă cronică a şamanismului siberian. Dacă până acum doar auzisei, în mare, ce este şamanismul, aici vei descoperi, cu ajutorul serioasei documentări, ritualurile, istoria, obiectele de cult, mijloacele şi circumstanţele desfăşurării acestui fenomen. Un popor mic, despre care, personal, nu cunoşteam prea multe, va transmite prin reprezentantul său, autorul acestei cercetări în scris, tradiţii străvechi reînviate pe această cale şi menite să fascineze pe deplin cititorul.
"Societatea noastră promovează deşteptăciunea în locul înţelepciunii şi proslăveşte aspectele cele mai superficiale, mai grosiere şi mai puţin utile ale inteligenţei noastre. Am devenit atât de fals sofisticaţi şi de nevrotici încât luăm îndoiala însăşi drept adevăr, şi această îndoială, care nu este decât încercarea disperată a egoului de a se feri de înţelepciune, este divinizată ca ţelul şi rodul adevăratei cunoaşteri.(...) Educaţia noastră contemporană ne îndoctrinează, aşadar, în glorificarea îndoielii, ea a creat de fapt ceea ce s-ar putea numi aproape o religie sau o teologie a îndoielii, în care pentru a fi consideraţi inteligenţi trebuie să apărem ca îndoindu-ne de orice, întotdeauna arătând ce este greşit şi doar rareori întrebând ce este corect sau bun, denigrând în mod cinic toate idealurile spirituale şi filosofiile moştenite, sau orice este făcut cu simplă bunăvoinţă sau cu o inimă curată."
