Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Thriller Istoric

Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor 2)


Autor carte: 
Mirellle Calmel
Editura: 
Rao
Anul: 
2006
Traducator: 
Alina Beiu Desliu
Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor 2) de Mirellle Calmel  -Carti bune de citit

    "Dacă volumul anterior, "Camera Blestemată", puncta mai mult pe latura fantastică a femeilor-lupoaice şi a relaţiei lor cu Francois de Chazeron, acest al doilea volum al seriei "Jocul Lupoaicelor" va purta mai puţin amprenta fantastică şi va pune accent mai mult pe latura istorică. Astfel, pe fondul frământărilor de la curtea regală, vom recunoaşte şi figuri marcante ale trecutului francez, cum ar fi Caterina de Medici, Carol Quintul, Nostradamus. Vom gusta din nou din magia Curţii Miracolelor şi vom înţelege că, indiferent de înfăţişarea cuiva, gama emoţiilor este aceeaşi. Un cerşetor sau un nobil urăsc la fel, iubesc la fel, chiar dacă o prăpastie existenţială îi desparte: "Dincolo de aparenţe bate o inimă. Iar emoţiile pe care le încearcă ea sunt aceleaşi, indiferent de înfăţişarea sau de hainele pe care le poartă omul acela."

Ochiul lui Nefertiti (seria Furtuni pe Nil 1)


Autor carte: 
Gerald Messadie
Editura: 
Nemira
Anul: 
2008
Traducator: 
Mihaela Stan
Ochiul lui Nefertiti (seria Furtuni pe Nil 1) de Gerald Messadie  -Carti bune de citit

Cu siguranţă omul modern este şi va fi întotdeauna fascinat de Egiptul Antic. Extaziaţi de secole în faţa construcţiilor şi a comorilor egiptene, vom constata că "Ochiul lui Nefertiti" se vrea o cronică a epocii, reuşind să surprindă atât de bine savoarea timpului de mult apus, încât nici un cititor nu va putea spune cu certitudine unde se sfârşeşte adevărul istoric şi unde încep legendele şi speculaţiile. Asistăm cu plăcere la "spectacolul" umanizării marilor faraoni, care se autoproclamau zei pământeni, în aparenţă invincibili, dar supuşi atât frământărilor sufleteşti ale muritorilor de rând, cât şi presiunilor şi maşinaţiilor anturajului şi a celor două mari puteri: preoţii şi armata, astfel încât cu greu supravieţuiau anilor de tinereţe. De la descrierea minuţioasă a moravurilor din palatele faraonului până la cea a meselor servite şi a veşmintelor purtate în epocă, cartea reprezintă o frescă vie, un tablou animat, pe care-l contemplăm fascinaţi.

Bufonul


Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2005
Traducator: 
Clava Trefil
Bufonul de James Patterson, Andrew Cross  -Carti bune de citit

"Ce mă îndemnase să ajung în locul ăsta? Traversasem toată Europa pentru a lupta în numele unei cauze în care nici măcar nu credeam. Dragostea vieţii mele, tot ceea ce contase cu adevărat pentru mine, se afla la un milion de mile distanţă. Cum se putea ca toate acele chinuri - toate acele speranţe - să fi dispărut cu totul?
    Ce este "Bufonul"? Este o carte care nu se citeşte, ci se trăieşte la intensitate maximă. Un thriller extraordinar, ce-ţi aduce în prim plan un erou "făurit" în cruciadele de pe Pământul Sfânt, dar "şlefuit" în cruciada proprie, o cruciadă pentru oamenii simpli şi oprimaţi de lorzii - stăpânitori de pământ. Este o poveste de excepţie, beneficiind de talentul inconfundabil al maestrului genului, James Patterson, o poveste despre curaj, despre determinare, despre ascuţimea minţii versus cea a sabiei, despre prietenie, demnitate şi despre dragostea adevărată.
    Un adevărat regal, o carte ce se citeşte singură şi o galerie de personaje de legendă, sunt argumente solide pentru a alege "Bufonul" şi a pătrunde în lumea medievală descrisă şi a lua parte la numeroasele ei aventuri.

Războinicul Viking (seria Saga Arcului Lung 1)


Autor carte: 
Judson Roberts
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Julia Kretsch
Războinicul Viking (seria Saga Arcului Lung 1) de Judson Roberts  -Carti bune de citit

    "Trecutul este asemenea unei pietre uriaşe care zace pe fundul unui râu, ascunsă vederii, dar dând formă curenţilor apei, atunci când curge. Nu poţi citi curenţii râului propriei tale vieţi şi nu poţi naviga în siguranţă dacă nu înţelegi ce anume îi stârneşte. Trebuie să îţi cunoşti trecutul, căci el îţi va croi viitorul."

Camera Blestemata ( seria Jocul Lupoaicelor 1 )


Autor carte: 
Mirelle Calmel
Editura: 
Rao
Anul: 
2005
Traducator: 
Alina Beiu Desliu
Camera Blestemata ( seria Jocul Lupoaicelor 1 ) de Mirelle Calmel  -Carti bune de citit

    În decorul Franţei anilor 1500, eşti introdus într-o aventură atât de complexă, încât îţi va fi imposibil să întrerupi lectura cărţii odată ce ai început-o. Scena va fi dominată de familia arendaşului Leterrier, sau mai precis de femeile supravieţuitoare ale acestei familii. Într-o epocă în care cei cu bani şi titluri nobiliare, la umbra legilor favorabile lor, aveau dreptul de a profita de cei sărmani, această familie va cunoaşte cruzimea nobilului Francois de Chazeron, iar din acel moment se vor declanşa evenimentele surprinzătoare ale acestui volum. Vom pătrunde atât în lumea femeilor-lup, înţelegându-le motivaţia şi determinarea, cât şi în laboratorul autointitulatului alchimist Francois, aflat într-o nebună goană pentru obţinerea celebrei pietre filosofale.

Al 13-lea apostol


Autor carte: 
Richard & Rachael Heller
Editura: 
Nemira
Anul: 
2007
Traducator: 
Melisa Mugur
Al 13-lea apostol de Richard & Rachael Heller  - recenzie

Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.

Colectionarul de Istorie


Autor carte: 
Elizabeth Kostova
Editura: 
Rao
Anul: 
2006
Traducator: 
Adriana Badescu
Colectionarul de Istorie de Elizabeth Kostova  -Carti bune de citit

Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.

Dragonii Marilor (seria Saga Arcului Lung 2)


Autor carte: 
Judson Roberts
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Julia Kretsch
Dragonii Marilor (seria Saga Arcului Lung 2) de Judson Roberts  -Carti bune de citit

    "Acum eram războinic. Eram membru al echipajului nobilului Hastein. Aveam să-l urmez pentru a lupta împotriva duşmanului şi pentru siguranţa pământurilor noastre. Visul copilăriei mele se îndeplinea. Eram viking."

Cavalerul templier vol.2 Trilogia Cruciadelor


Autor carte: 
Jan Guillou
Editura: 
Univers
Anul: 
2014
Traducator: 
Dan Ciobanu
Cavalerul templier vol.2 Trilogia Cruciadelor de Jan Guillou  -Carti bune de citit

    "Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
    A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn,  volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.

Mastile lui Tutankhamon (seria Furtuni pe Nil 2)


Autor carte: 
Gerald Messadie
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Mihaela Stan
Mastile lui Tutankhamon (seria Furtuni pe Nil 2) de Gerald Messadie  -Carti bune de citit

Acest al 2-lea volum al seriei "Furtuni pe Nil" continuă fresca epocii marilor faraoni, având de această dată în atenţie domnia lui Tutankhamon. Se ştie că, de-a lungul timpului, copilul-faraon a "înfierbântat" cel mai tare imaginaţia şi a stârnit cele mai multe controverse. În abundenţa de personaje, le vom recunoaşte, în mare, pe cele din volumul "Ochiul lui Nefertiti", sau, mai bine spus, pe cele care au supravieţuit. O adevărată mare de decese se vor perinda în faţa ochilor cititorului, pe fondul revoltelor şi a încercărilor de uzurpare a puterii. În continuare, scenele în care suntem "poftiţi", parcă pe furiş, în apartamentele faraonului şi ale reginei rămân magistrale, reuşind să redea cu acurateţe calea spre maturizarea forţată a doi copii, a căror soartă este dictată de alţii.

Syndicate content