Cassie este captivă. Captiva propriilor sentimente, captiva vinovăţiei de a-şi trăda prietena; şi cu fiecare faptă se afundă tot mai adânc, precum în nisipuri mişcătoare: "La fel ca ultima dată când se aflase în camera aceea, Cassie simţi cum din trup i se scurg sufletul şi voinţa. Era mai prinsă în capcană decât fusese vreodată. Era pierdută."
"Frica şi ura se citesc în ochii tăi. Pentru tine sunt un monstru(...). Dar a venit timpul să bagi de seamă şi să vezi bestia din tine. Ţi-am trezit teama, dar a venit timpul să-ţi câştig respectul. Ascultă-mi povestea, simte sângele ce-mi curge prin vene şi fii recunoscător: eu am purtat sabia, nu tu. Orcii, născuţi pentru bătălie, sunt meniţi să câştige pacea pentru toţi."
"Reflex" ne va aduce continuarea aventurilor teleportului Davy, pe care-l vom regăsi "om serios", căsătorit cu Millie şi colaborator guvernamental NSA. Şi cum bine ştim că atunci când ai un "dar" aparte este cel mai bine să-l ţii pentru tine, Davy va trebui să-şi asume dezvăluirea statutului de "teleport". Adică? Va deveni cobai pentru o organizaţie obscură, iar cititorul va trece îngrozit alături de el, prin chinurile la care este supus. Deşi teleportarea nu pare a fi o boală contagioasă, se pare că "se ia" astfel încât acest al doilea volum al seriei "Jumper" i se va părea cititorului şi mai interesant ca primul.
"Ce înseamnă într-adevăr marele tavan? Pentru a-l înţelege cu adevărat, trebuie să îl parcurgem ca pe o experienţă, în felul în care Michelangelo l-a creat şi a vrut să fie interpretat: pas cu pas, nivel cu nivel.(...) Existau atât de multe informaţii şi decoraţiuni, încât această cea mai mare frescă pictată din lume, cu o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, pare supraîncărcată şi exagerată. Să fim bine înţeleşi: aşa şi este - şi acest lucru este realizat dinadins. (...)
Pentru a dezvălui şi înţelege secretele Capelei Sixtine va trebui să procedăm cu grijă, într-o manieră neoplatonică şi cabalistică: pornind de la margini şi croindu-ţi drumul înăuntru, element cu element, până în miezul semnificaţiei."
Întotdeauna marile creaţii ale umanităţii vor fi învăluite într-o aură misterioasă şi creatorii lor investiţi cu puteri nebănuite. Iată că acum vine rândul lui Michelangelo şi al operelor sale să ne înflăcăreze minţile, iar autorii cărţii de faţă reuşesc magistral să convingă cititorul că pătrunde pe o "cale" misterioasă şi plină de înţelesuri oculte.
"Prinţul Întunericului pornise la acţiune.
Dyson puse telefonul jos şi simţi un fior de emoţie la gândul celor ce urmau să se întâmple. Îl angajase pe cel mai bun (întotdeauna îi angaja numai pe cei mai buni); acest savant al lumii subterane a terorismului îşi va îndeplini misiunea."
Un thriller la intensitate maximă, "Ora zero" va purta cititorul în miezul unui complot terorist ce poate avea consecinţe dezastruoase. Vom asista fascinaţi la ampla desfăşurare a forţelor de ordine, de la simplul poliţist, până la agenţii diverselor organizaţii guvernamentale, lucrând cu toţii pentru a prinde... un singur om. Teroristul Henrik Baumann este un personaj atipic. Deşi categoric de partea greşită a baricadei, autorul crează acest personaj într-atât de carismatic, încât cititorul se vede iremediabil vrăjit de sud-africanul alb, ucigaş cu sânge rece, de o inteligenţă feroce, ce reuşeşte să pună la cale o operaţiune extrem de bine gândită. Această carismă este folosită şi în cadrul poveştii, creând impresia că priveşti un păianjen ce-şi ţese abil pânza pentru a captura prada.
Vei citi "Ora zero" cu o deosebită plăcere şi vei savura întreaga acţiune alături de personaje , până la ultima filă a cărţii.
" Îl aşteptase încă de dimineaţă şi când se convinsese că nu va mai veni, începu să se gândescă la ceea ce-i spusese bunica ei. Dacă tatăl lui Silas îi interzicea să o mai vadă? Dacă îl convinsese pe Silas să o uite, spunându-i că nu era femeia potrivită pentru el şi că un mariaj între ei era imposibil? Dacă Silas se lăsase convins aşa de uşor? Dacă nu o iubea atât de mult pe cât îi spusese? Dacă? Dacă?
Din atâtea întrebări - doar una în mod special nu-i dădea pace. Care era adevărul din biletul pe care i-l trimisese? Silas nu o minţise niciodată, dar simţea că de data asta o minţise prin ceea ce-i scrisese la repezeală. Se anunţa o urgenţă în biletul trimis, care o îngrijora."
O frumoasă poveste de dragoste supusă canoanelor societăţii dar şi intrigilor, "Puterea dragostei" va aduce în atenţia cititorului un cuplu de excepţie, Cathleen şi Silas, ce vor deveni atât victimele poziţiilor lor sociale cât şi a datoriei filiale. Silas se vede nevoit să se sacrifice pentru a-şi salva familia de la ruină, iar Cathleen îşi va părăsi căminul pentru a-i feri de consecinţele alegerilor ei. Şi când totul pare pierdut, o speranţă încă mai pâlpâie în întuneric...
"Deseori adevăratele tragedii ale vieţii se petrec într-o manieră atât de neartistică încât ne rănesc prin violenţa lor crudă, incoerenţa lor absolută, precaritatea absurdă a sensului, totala lipsă de stil. Ne afectează la fel cum ne afectează vulgaritatea. Ne dau impresia unei forţe brutale şi ne revoltăm împotriva ei. Uneori, totuşi, viaţa ne este traversată de o tragedie care posedă elementele artistice ale frumosului. Dacă aceste elemente ale frumosului sunt reale, atunci ele apelează pur şi simplu la capacitatea noastră de a simţi efectul dramatic. Brusc ne dăm seama că nu mai suntem actorii, ci spectatorii piesei. Sau ne aflăm mai curând în ambele posturi. Ne privim şi simpla minunăţie a spectacolului ne farmecă. (...) În mod normal ar trebui să absorbi culorile vieţii, dar n-ar trebui să-ţi aminteşti detaliile. Detaliile sunt întotdeauna vulgare."
"Nu mă spăl în fiecare zi; mă pieptăn dacă am chef, iar guler tare îmi pun numai duminica, pentru slujbă.
Port beretă pentru că nu-mi plac cozoroacele, dar nu mă supăr când ţăranii spun "şapca dumneavoastră", ca despre a lor.
Prietenii mei de la oraş se miră. Cum am putut, fără bani, să-mi creez o viaţă liberă la ţară? N-au decât să încerce. Nimic mai simplu. E de-ajuns să nu mai ai nevoie de bani. Cei care îi au îi ignoră."
Îmbinând umorul, amar pe alocuri, cu ironia şi autoironia, oferindu-ţi descrieri minunate şi personaje memorabile, "În saboţi" te va cuceri fără îndoială. Pentru cei care au încercat această experienţă, sau pentru cei care cochetează cu ideea de a-şi reîncărca spiritul urmând un mod de viaţă simplificat, "În saboţi" va deveni un fermecător ghid pentru aventura salutară şi, de ce nu?, posibilă. Şarmul întregului, stilul inedit şi captivant, perspectiva proaspătă şi "mirosind" a fân cosit a autorului te poartă instantaneu afară din prăfuita existenţă urbană, oferindu-ţi pauza de la viaţa care te copleşeşte de multe ori.
"Ceea ce neglijasem în gândirea mea a fost un punct central, o inimă coordonatoare care să-i adune pe toţi laolaltă, şi care fusese acolo tot timpul. Spitalul Municipal este acela care se află în centrul tuturor lucrurilor. Indiferent cât de tare mă îndepărtez de centru, întotdeauna mă întorc la el, pentru că nu se poate altfel. (...) Pentru că acest lucru e valabil pentru multe din vieţile noastre. Oricât de departe s-ar părea că ne abatem, ne întoarcem întotdeauna la Spitalul Municipal ca la un punct focal. Spitalul Municipal este ca o roată uriaşă, iar noi suntem spiţele."
Romanul în două volume al Barbarei Harrison va supune atenţiei cititorului viaţa ce se desfăşoară pe coridoarele Spitalului Municipal din New York, lumea de dincolo de acesta fiind relativ estompată şi lăsată în planul doi. Când o bogată moştenitoare ajunge să fie internată în acest spital, lipsit de fonduri dar bogat în specialişti, lupta acerbă a medicilor lipsiţi de mijloace pentru a reda miracolul vieţii va capta cu siguranţă atenţia cititorului.
"Lupta părea ridicolă. În final, o vom pierde. Era scris ca oamenii să se preschimbe în pisicile, câinii şi maimuţele dresate ale adevăratului popor - veganii, şi pe undeva nici nu era o idee aşa de rea. Poate că aveam nevoie de cineva mai înţelept care să ne vegheze, care să ne îndrume viaţa. Pe timpul celor Trei Zile am transformat lumea noastră în ruine, în timp ce veganii nu cunoscuseră niciodată un război nuclear.(...) De ce să nu-i lăsăm să aibe Pământul? Poate că vor face din el ceva mai bun decât am făcut noi.(...) Să le oferim bătrânul glob de noroi, plin de răni radioactive şi populat de handicapaţi. De ce nu?"