"Aceasta este o carte despre importanţa vieţii sociale a copiilor, despre tendinţa inevitabilă a acestora de a-şi chinui şi respinge colegii şi despre puterea terapeutică a prieteniei. Orice profesor şi părinte priveşte în fiecare zi cum decurg relaţiile dintre copii.(...) Foarte puţini adulţi înţeleg pe deplin ce se întâmplă, de fapt, atunci când copiii rănesc sentimentele celorlalţi, când se tachinează şi se trădează reciproc. Sunt oare copiii pur şi simplu "răi"? De ce este atât de greu să împiedicăm copiii să se excludă unii pe alţii? De ce unor copii le este atât de greu să îşi facă prieteni? Cum obţin alţii atâta popularitate? Şi de ce se mulţumesc unii copii cu un prieten sau doi, fără să le pese dacă sunt populari, în timp ce aceasta este pentru alţii o chestiune de viaţă şi de moarte?
Sper ca până la finalul acestei cărţi să fi găsit răspunsuri la aceste întrebări, dar şi la multe alte întrebări deconcertante."
O frumoasă şi mai ales utilă carte de parentaj, "Prieteni buni, duşmani aprigi" va încerca să ghideze părintele prin urzeala vieţii sociale a copilului, trecând prin principalele puncte demne de atins ca prieteniile devotate ce se leagă la vârste fragede, prin luptele pentru popularitate, dar şi prin angoasa parentală în ceea ce priveşte cruzimea socială.
"Gingis-Han i-a unificat pe mongoli şi a fondat Imperiul. Succesorilor săi le-a rămas datoria de a-i continua opera şi încercarea de a cuceri lumea întreagă, pentru ca pământul să aibă un singur stăpân, după cum cerul are un singur Dumnezeu. Conduşi de prinţi geniali, ei se vor război în China, în Coreea, în Asia de Sud-est, în Iran şi în India, în Orientul Apropiat, în Rusia şi în Europa Orientală, susţinând o intensă activitate diplomatică. Timp de mai mult de jumătate de veac, au făcut să tremure Orientul şi Occidentul."
"Îşi lăsă capul în mâini, simţind că-i va exploda de atâtea informaţii. Ea voise conducerea cazului, o pretinsese de fapt, şi acum povara anchetei o zdrobea. Era prea obosită să gândească şi prea agitată să doarmă. Se întrebă dacă aşa te simţi în timpul unei căderi nervoase şi apoi alungă gândul acesta fără milă. Jane Rizzoli nu şi-ar permite niciodată să fie aşa de penibilă, încât să sufere o cădere nervoasă. În cursul carierei ei fugărise un suspect pe un acoperiş, spărsese uşi şi se confruntase cu propria moarte într-o pivniţă întunecată.
Omorâse un om.
Dar până în acest moment, nu se simţise niciodată atât de aproape de prăbuşire."
Cât de grea este trecerea de la copilărie la adolescenţă... Pentru Chloe Saunders această trecere către maturitate vine cu "ceva în plus". Un incident la şcoală o va arunca în mijlocul altor "proscrişi" ca ea, adolescenţi cu probleme de comportament, izolaţi într-un sanatoriu până la vindecare. Aparenta linişte a locului va fi tulburată atât de viziunile din ce în ce mai agresive ale lui Chloe, cât şi de secretele ascunse de ceilalţi colegi de "suferinţă". În spatele amabilităţilor personalului şi a tratamentelor se ascund lucruri mult mai sumbre, pe care le descoperim cu sufletul la gură. O carte care nu numai datorită locaţiei poartă ceva accente horror (ne amintim cu toţii filmele de groază cu sanatorii, nebuni, fantome, etc.) ci chiar prin desfîşurarea firului poveştii- doar Chloe este necromantă, nu?. Oricum este cumva mai sumbră decât mă aşteptam, dar îşi păstrează în acelaşi timp şi farmecul. Faptul că îmi doresc să citesc şi continuare, cred că reprezintă garanţia că are potenţial.
Această a şasea parte din " Jurnalele Vampirilor " reuşeşte să aducă un plus de savoare întregii serii, iar povestea salvării lui Stefan este extrem de bine închegată. Prima parte a acţiunii este orientată mai mult către interior, redând frământările sufleteşti atât ale Elenei cât şi ale lui Damon. Atracţia dintre ei se adânceşte, iar acest lucru sporeşte tensiunile, pentru că nici unul din cei doi nu uită că de fapt misiunea de salvarea a lui Stefan i-a adus împreună.
"Începem să murim cu prima răsuflare. Moartea este în noi, tot mai aproape, cu fiecare bătaie de inimă. Este finalul de care nimeni nu poate scăpa. Totuşi, ne agăţăm de viaţă, o venerăm, în ciuda efemerităţii sale. Sau, poate, tocmai pentru aceasta."
Un val de crime stranii vor ajunge în atenţia locotenentului de poliţie Eve Dallas, cunoscută deja iubitorilor scrierilor lui J.D.Robb. Investigaţia se dovedeşte extrem de dificilă, mai ales prin implicaţiile emoţionale, victimele fiind tinere, talentate şi aparent fără nici o legătură între ele. Vom păşi alături de Eve şi echipa sa în lumea studenţească, în cluburi pline de zgomot şi lumini, dar şi în locurile de studiu. Roarke, soţul irlandez al lui Eve, va fi invadat de trecutul său violent, trecut ce îl credea îngropat adânc, astfel că ne va ţine şi el interesul treaz cu aventurile sale europene.
Stilul autoarei nu mai reprezintă o surpriză pentru noi: ritm alert, dar pigmentat şi cu introspecţii, investigaţii amănunţite, caractere complexe, indiferent de care parte a baricadei se situează, dialoguri spumoase, iar personajul Eve Dallas rămâne în continuare vedeta galeriei de tipologii create de J.D.Robb.
Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând, vorbind, lăsându-şi bastonul rezemat de scaun, lângă masa aceasta."
În binecunoscutul său stil, Daphne du Maurier, creează în "Verişoara mea Rachel" aceeaşi atmosferă tensionată şi prevestitoare de rău ca şi în alte scrieri ale sale, ţinând cititorul în alertă şi nelăsând nicicum impresia că adevărul este mai evident decât pare. Ambrose Ashley moare în urma unei febre suspecte la scurt timp după casătoria cu misterioasa văduvă Rachel. Philip Ashley se vede nevoit să investigheze suspiciunea că soţia lui Ambrose ar fi avut vreun amestec în această moarte prematură. Venirea lui Rachel la domeniul pe care îl moşteneşte Philip, îi va înfrânge acestuia determinarea şi-i va cădea în mreje exact ca şi vărul său, în ciuda evidentului pericol ce o înconjoara pe Rachel ca un văl dens. Acest joc al incertitudinii, pe care autoarea îl susţine din primele pagini până la final, va face deliciul suprem al lecturii, iar personajele de excepţie vor întregi tabloul unei scrieri de top.
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau, intrau în pădure, în frunză, în ramură şi în rădăcină şi copacii îşi aminteau. Toate cântecele şi toate descântecele lor, istoriile şi rugăciunile, tot ce ştiau despre lumea asta. Maesterii îţi vor spune că toţi copacii inimii le sunt închinaţi vechilor zei. Cântăreţii cred că ei sunt vechii zei. Când mor, devin o parte a divinităţii."
"Cum se putea ca oamenii să fie şi buni, şi răi, în acelaşi timp? Binele era bine; răul era rău: trebuia să tragi o linie, nu?"(citat). Ei bine, al doilea volum din seria "Vampirii din Morganville" te face să înţelegi că de fapt chiar nu ştii unde să tragi această linie şi mai ales că, de cele mai multe ori, te zbaţi într-o infinită nuanţă de "gri" încercând să-ţi clasifici în cap ce crezi, ce ştii şi ce crezi că ştii. În continuare, Claire alături de Eve, Michael şi Shane încearcă să facă faţă pericolelor, improvizând din mers. Alianţe ciudate se vor crea, precum şi noi duşmănii, totul pe acelaşi fond goth care ne-a atras şi la primul volum. Acelaşi dinamism, acelaşi ritm alert, o carte pe care o citeşti dintr-o suflare, după care ai nevoie de ceva timp să revii în cotidian. Acelaşi "neajuns" ca la primul volum: trebuie să aştepţi până apare continuarea.