Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Urban Fantasy

Infruntarea (seria Casa noptii 4)


Editura: 
Litera
Anul: 
2010
Traducator: 
Mariana Piroteala
Infruntarea (seria Casa noptii 4) de P. C. Cast , Kristin Cast   -Carti bune de citit

Trebuie să recunosc că dacă am ajuns cu cititul la volumul 4 din această sagă, ceva tot ne-a plăcut. Chiar nu mai este o chestie gen "o citesc, sau nu", pentru că nu te opreşti la volumul 4 şi zici că ţi-a ajuns. După atâtea volume o părticică din tine tot a devenit fan. Dacă până acum viaţa lui Zoey ţi se părea complicată, deja întâmplările prin care trece te vor ţine şi mai mult în tensiune. Cu stupoare îţi dai seama că se mai adaugă elemente halucinante la firul narativ. Este o "salată" de legende amerindiene, combinate cu, evident, legende vampireşti, secondate de accente creştine. Deci avem: vampiri, măicuţe, femei ghigua, nefilimi, demoni, zombi. Lipsesc: vârcolacii, zânele, centaurii. Rămân cu impresia că întotdeauna mai mult nu înseamnă şi mai bine. Un pic mai simplificată şi mai la "obiect" povestea lui Zoey şi a "pensionului" Casa Nopţii ar fi mai digerabilă.

Evermore (seria Nemuritorii 1)


Autor carte: 
Alyson Noel
Editura: 
Rao
Anul: 
2010
Traducator: 
Shauki Al-Gareeb
Evermore (seria Nemuritorii 1) de Alyson Noel  -Carti bune de citit

Cum ar fi dacă într-o fracţiune de secundă viaţa ta s-ar întoarce cu susul în jos? Cum ar fi să treci de la o existenţă obişnuită gen "familia fericită americană" la "ciudata din ultimul an de liceu"? Prin asta trece eroina cărţii, Ever, care, în urma unui accident tragic, îşi pierde familia, dar în acelaşi timp "câştigă" ceea ce mai mult ca sigur nimeni nu-şi doreşte: să vadă aure, fantome, să citească gânduri, să "vizioneze" diverse evenimente din viaţa celor din jur. Pare incredibil cum în tot acest "zgomot de fond" cineva poate să meargă înainte. O carte despre vinovăţia pe care o simţi ca singur supravieţuitor al unei catastrofe, o carte în care paranormalul se îmbină perfect cu normalitatea (oare?) vieţii de zi cu zi. O carte despre cum apariţia Lui, a băiatului perfect, îţi poate da senzaţia că-l cunoşti "de când lumea" şi mai ales superba explicaţie a faptului că ţi se pare atât de cunoscut.

Furia (seria Jurnalele Vampirilor 3)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Mirella Acsente
Furia (seria Jurnalele Vampirilor 3) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

Constatăm cu stupoare că orice animozitate pare să dispară la apariţia unui pericol. Rivalitatea celor doi fraţi, în loc să fie potenţată de transformarea Elenei, se converteşte într-un fel de alianţă, ca şi concesie făcută rugăminţilor fetei. Cei trei, ajutaţi de prieteni din viaţa umană a Elenei şi de către noi cunoştinţe, se confruntă cu un rău mult mai mare, care ameninţă întregul oraş. În sfârşit Bonnie începe să se obişnuiască cu puterile ei de medium, Matt duce definiţia de "băiat bun" pe alte culmi, iar tainele lui Meredith nu sunt chiar aşa de sumbre pe cât ar părea. Ne va surprinde întruchiparea răului din acest volum şi cred sincer că nici unul dintre noi nu se aştepta la asta, dar e chiar interesantă "găselniţa" autoarei. Asediul asupra orăşelului pare un pic cam prea teatral şi finalul nu m-a convins, dar aştept continuarea cu interes.

Experimentul Angel - seria Maximum Ride 1


Autor carte: 
James Patterson
Editura: 
Leda
Anul: 
2012
Traducator: 
Silviu Genescu
Experimentul Angel  - seria  Maximum Ride 1  de James Patterson  -Carti bune de citit

    "Am două întrebări pentru tine, bine? Doar două întrebări. Nu, hai să fie trei întrebări. O.K. Unde sunt mama şi tatăl meu? Cum se face că sunt singura fără niciun dosar? De ce am migrenele astea îngrozitoare? Şi cine eşti tu? Eşti duşmanul dinăuntrul meu? Sau eşti prietenul meu?
    Vocea răspunse imediat: Astea-s mai mult de trei întrebări, Max. Şi uneori, dacă cineva îţi este prieten sau duşman depinde numai de cum priveşti lucrurile. Dar dacă vrei să ştii, eu mă consider prietenul tău, un prieten bun care te iubeşte foarte mult. Nimeni nu te iubeşte mai mult decât mine, Maximum. Acum ascultă. Eu pun întrebările, nu tu. Eşti aici, îmi spuse Vocea chicotind, pentru o mare călătorie. Pentru incredibila şi indescriptibila Maximum Ride."
Dinamică, plină de suspans, neliniştitoare - dat fiind subiectul experimentelor nebune pe oameni -, prima parte din "Maximum Ride" va reprezenta într-adevăr o călătorie la "maximum", un iureş de întâmplări ce se succed cu o repeziciune greu de urmărit pe alocuri, dar care, în acelaşi timp, îţi va seta ritmul lecturii pe ..."fast", aşa că nici nu-ţi vei da seama cum ai parcurs întreaga carte.

Lupta (seria Jurnalele Vampirilor 2)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Liviana Tane
Lupta (seria Jurnalele Vampirilor 2) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

Continuă povestea rivalităţii între cei doi fraţi "supraumani", rivalitate ce traversează secolele. Damon găseşte o nouă modalitate de a-l irita pe Stefan, fiind hotărât s-o aibe pe Elena pentru el. Pe de altă parte, ideea de a ţine un jurnal se dovedeşte o alegere extrem de proastă, mai ales când gânduriletale, pe care nu le poţi împărtăşi nici familiei, nici prietenilor, nici iubitului, ajung tocmai în mâna duşmanilor. Te face să te gândeşti de două ori înainte de a ţine un jurnal, nu? Elena este pusă în faţa unor alegeri extrem de dificile, iar atitudinea lui Damon, gen păianjen care încolţeşte o gâză, te ţine într-o continuă tensiune. Din păcate Stefan în acest volum este o apariţie cumva "slabă", în sensul că te întrebi ce-i cu afecţiunea asta de mamă a Elenei pentru el, dar pot spune că recuperează către final.

Răfuiala (Fortele Raului Absolut 3)


Autor carte: 
Kelley Armstrong
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Cristina Jinga
Răfuiala (Fortele Raului Absolut 3) de Kelley Armstrong  -Carti bune de citit

Deja titlul volumului ne dezvăluie că se va "lăsa cu bătaie" în cea de-a treia şi ultima parte a "Fortelor Răului Absolut". Aşa cum volumul 2 a fost mai bun ca primul, volumul 3 reuşeşte să le surclaseze pe cele precedente, tocmai pentru că acţiunea se concentrează şi se ordonează parcă, iar discursul narativ te călăuzeşte firesc către final. Alianţele care se creează în volumele precedente se sudează şi mai tare, apare în continuare şi jocul trădării şi al dezamăgirii, iar forţele dezlănţuite şi efectele speciale vor contribui la succesul acestei cărţi. Pentru amatori, Chloe va continua să aibe mici "accidente" de întoarcere a unor suflete în carcasele lor putrezite, dar reuşeşte să-şi controleze mai bine puterile. Tangoul gen "te plac / nu te plac" între ea şi Derek va continua şi aici, însă va trebui să descoperiţi singuri cum se încheie dansul.

Aleea Intunericului (seria Vampirii din Morganville 3)


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Aleea Intunericului (seria Vampirii din Morganville 3) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

Cei ce au aşteptat cu nerăbdare cel de-al 3-lea volum al seriei "Vampirii din Morganville" nu vor fi dezamăgiţi. Aceleaşi personaje convingătoare şi extrem de bine conturate ne vor face lectura captivantă, iar aventurile prin care trec ne vor ţine cu sufletul la gură. Claire devine din ce în ce mai implicată atât în sentimentele sale cu privire la Shane, cât şi în secretele întunecate ale oraşului. Rivalităţile din lumea vampirilor se răsfrâng şi asupra celorlalţi locuitori ai oraşului, iar întâmplările devin mai sumbre ca în volumele anterioare. Este captivant de urmărit cum face faţă Claire noilor şi mult prea solicitantelor provocări cu care se confruntă. Şi deşi credeam că această serie se va opri la vol.3 vom constata că mai mult ca sigur va continua, astfel că nu ne mai rămâne decât să aşteptăm. Iarăşi...

Reuniunea (seria Jurnalele Vampirilor 4)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Mirella Acsente
Reuniunea (seria Jurnalele Vampirilor 4) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

Volumul 4 din această serie continuă povestea micului orăşel, peste care parcă se abat toate nenorocirile. Dacă până acum Elena era în centrul acţiunii, "reflectoarele" se vor muta pe Bonnie, prietena medium a acesteia, secondată de cei cu care deja ne-am familiarizat în volumele trecute. Luându-i locul Elenei, Bonnie parcă începe aceeaşi "pendulare" între Stefan, Damon şi Matt. Forţe mult mai întunecate vor pune la grea încercare grupul de prieteni şi, deşi se îndoiesc că ar putea avea câştig de cauză, se aruncă cu toţii în vâltoarea evenimentelor, tocmai parcă pentru a da un rost sacrificiului Elenei. Stilul autoarei nu se schimbă prea mult faţă de celelalte volume, dar, ca şi minus, subiectul suferă anumite modificări ce te duc cu gândul mai degrabă la un serial tv decât la un roman. Oricum acest volum 4 îl percep mai mult ca pe o trecere spre ceea ce va urma, de unde poate i se trage şi aerul de "forţat".

...şi la sfârşit a mai rămas Coşmarul


Autor carte: 
Oliviu Crâznic
Editura: 
Vremea
Anul: 
2010
Traducator: 
-
...şi la sfârşit a mai rămas Coşmarul de Oliviu Crâznic  -Carti bune de citit

"Dacă ne ferim să vorbim despre Rău, nu înseamnă că îl facem să dispară. Răul trebuie înfruntat, nu ocolit..."

    Crezi în Bine? Atunci nu uita să crezi şi în Rău... Sub pretextul celebrării unirii a două destine prin căsătorie, la Castelul Ultimelor Turnuri se vor aduna oaspeţi "numeroşi şi pestriţi", "fiecare cu un secret în spate". Pe cât de stranie este unirea marchizei de Lauras cu întunecatul Max Schwartz, pe atât de interesantă devine alegerea invitaţilor. Vom parcurge acest "drum" cu ajutorul cavalerului Arthur de Seragens, privind prin ochii lui şi simţind alături de el atmosfera apăsătoare şi rău-prevestitoare de la castel. Declanşarea violentelor evenimente va ridica tensiunea la cote alarmante, iar pe parcursul lecturii vom trece prin zeci de supoziţii şi acuzaţii, dar nu vom reuşi să descifrăm misterul decât în final, şi asta pentru că Răul nu se manifestă atât de evident pe cât am crede noi, şi, mai ales, nu-l vom găsi niciodată acolo unde presupunem că se află.

Ritualul ( seria Cercul Secret 1)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Corint Junior
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Ritualul ( seria Cercul Secret 1) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

    Această carte reprezintă prima parte dintr-o serie de trei (asta dacă nu s-a răzgândit autoarea între timp). Pornind de la premisa dezrădăcinării unei adolescente din mediul ei pentru a se muta într-o nouă regiune, un nou liceu- de parcă viaţa unei adolescente nu este şi aşa suficient de grea- lectura ne propune o poveste despre un oraş ciudat, cu secrete, cu ritualuri, cu magie.
    Cassie, eroina noastră, este aruncată "în cuşca leilor" şi descoperă, încă din prima zi, că viaţa ei la noua şcoală va fi foarte dificilă. Şi totuşi... surpriza îşi va face apariţia sub forma unor noi prieteni şi a unor descoperiri halucinante despre propria persoană şi despre familia ei.

Syndicate content