Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Urban Fantasy

Tentaţia (seria Casa Noptii 6)


Autor carte: 
P.C. Cast, Kristin Cast
Editura: 
Litera
Anul: 
2011
Traducator: 
Mariana Piroteala
Tentaţia (seria Casa Noptii 6) de P.C. Cast, Kristin Cast  -Carti bune de citit

Cei care au aşteptat cu nerăbdare acest al 6-lea volum din seria "Casa Nopţii" nu vor fi deloc dezamăgiţi. Reapar personajele îndrăgite timp de atâtea volume, iar limbajul se păstrează la fel de adolescentin. Interesant de observat este că, acest volum acordă o pondere mai mare şi personajelor considerate negative, încercând să creeze acel echilibru etern. Pentru că: "Răul e pretutindeni, asemenea binelui. Aşa au fost create atât lumea aceasta, cât şi cealaltă. Trebuie să existe echilibru, chiar şi pe tărâmul lui Nyx." Tot ca noutate vom remarca aducerea în "lumina reflectoarelor" a mai multor personaje, astfel încât Zoey va împărţi "podiumul" cu Stevie Rae, cu Afrodita şi chiar cu ...Rephaim. În încheiere pot spune că "Tentaţia" este un volum reuşit, cu o intrigă interesantă şi cu o oarecare maturizare faţă de volumele anterioare.

Atingerea umbrei (seria Academia Vampirilor 3)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Adrian Deliu
Atingerea umbrei (seria Academia Vampirilor 3) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

Dacă începutul cărţii se axează mai mult pe strategii politice şi cumva "lupte" diplomatice pentru consolidarea puterii într-o societate care se clatină din temelii, observăm totuşi că, subtil, planează asupra întregii poveşti şi ameninţarea externă, la început mai mult ca o senzaţie, ca mai apoi să lovească în forţă. În acest volum Rose îşi desăvârşeşte educaţia şi antrenamentele, dar, în acelaşi timp, va afla şi lucruri mult mai profunde şi mai covârşitoare despre ea însăşi. Va fi pusă în faţa multor întrebări, la care doar ea poate răspunde şi va trebui să facă anumite alegeri care-i vor determina viitorul curs al vieţii. O povară destul de grea pe umerii oricui, dar suntem fascinaţi de felul cum se descurcă Rose. Cartea rămâne la fel de bine scrisă şi, pagină după pagină, nu putem decât să ne lăsăm purtaţi de magie.

Printul Mecanic ( seria Dispozitive Infernale 2)


Autor carte: 
Cassandra Clare
Editura: 
Leda
Anul: 
2012
Printul Mecanic ( seria Dispozitive Infernale 2) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit

    "Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor", zise Jem. Cântarea Cântărilor."

Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid")


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2013
Traducator: 
Mariana Piroteala
Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") de Richelle Mead  -Carti bune de citit

  "Mi se terminase programul în slujba sărbătorilor.
   Desigur, pe când traversam din nou mallul, nu puteam să nu remarc că, în schimb, programul de la principala mea muncă, cea de sucub aflat în ilustra slujbă a iadului, nu mi se termina niciodată. Secolele de pângărire şi ispitire a sufletelor îmi formaseră un al şaselea simţ, acela de a-i detecta pe cei mai vulnerabili la farmecele mele. Deşi sărbătorile erau aparent o perioadă a veseliei, în acelaşi timp aveau tendinţa de a scoate tot ce era mai rău din oameni."
   În aparenţă, simpaticului sucub Georgina Kincaid i se acordă o şansă la fericire. În sfârşit îşi trăieşte povestea alături de scriitorul Seth şi este înconjurată de gaşca ei de prieteni neconvenţionali. Însă, în realitate, se pare că iadul are alte planuri pentru ea, aşa că liniştea Georginei se tulbură iarăşi şi fericirea îi este spulberată.

Revelaţia (seria Fortele raului absolut 2)


Autor carte: 
Kelley Armstrong
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Cristina Jinga
Revelaţia (seria Fortele raului absolut 2) de Kelley Armstrong  -Carti bune de citit

Într-adevăr, acest volum 2 din "Forţele răului absolut" este mai bun ca primul, dar nu neapărat ca scriere sau ca subiect, ci cred că datorită faptului că am reuşit să ne familiarizăm cu povestea. Un mare plus este că s-a mutat acţiunea din "cuibul de cuci" la ceva mai dramatic, dar şi mai aerisit. Protagoniştii Chloe, Derek, Simon şi Tori, rămân la fel de "supranaturali" ca-n primul volum şi fascinantă mi s-a părut legătura ce se creează între Chloe şi Derek, răsturnând complet impresia pe care ne-o făcuserăm în primul volum. Aceştia se ajută reciproc pentru a reuşi să facă faţă puterilor necontrolate pe care le au. Totodată reuşim să înţelegem mai bine şi cine erau "ciudaţii" care îi închiseseră în primul volum şi scopul lor.

Evermore (seria Nemuritorii 1)


Autor carte: 
Alyson Noel
Editura: 
Rao
Anul: 
2010
Traducator: 
Shauki Al-Gareeb
Evermore (seria Nemuritorii 1) de Alyson Noel  -Carti bune de citit

Cum ar fi dacă într-o fracţiune de secundă viaţa ta s-ar întoarce cu susul în jos? Cum ar fi să treci de la o existenţă obişnuită gen "familia fericită americană" la "ciudata din ultimul an de liceu"? Prin asta trece eroina cărţii, Ever, care, în urma unui accident tragic, îşi pierde familia, dar în acelaşi timp "câştigă" ceea ce mai mult ca sigur nimeni nu-şi doreşte: să vadă aure, fantome, să citească gânduri, să "vizioneze" diverse evenimente din viaţa celor din jur. Pare incredibil cum în tot acest "zgomot de fond" cineva poate să meargă înainte. O carte despre vinovăţia pe care o simţi ca singur supravieţuitor al unei catastrofe, o carte în care paranormalul se îmbină perfect cu normalitatea (oare?) vieţii de zi cu zi. O carte despre cum apariţia Lui, a băiatului perfect, îţi poate da senzaţia că-l cunoşti "de când lumea" şi mai ales superba explicaţie a faptului că ţi se pare atât de cunoscut.

Ritualul ( seria Cercul Secret 1)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Corint Junior
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Ritualul ( seria Cercul Secret 1) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

    Această carte reprezintă prima parte dintr-o serie de trei (asta dacă nu s-a răzgândit autoarea între timp). Pornind de la premisa dezrădăcinării unei adolescente din mediul ei pentru a se muta într-o nouă regiune, un nou liceu- de parcă viaţa unei adolescente nu este şi aşa suficient de grea- lectura ne propune o poveste despre un oraş ciudat, cu secrete, cu ritualuri, cu magie.
    Cassie, eroina noastră, este aruncată "în cuşca leilor" şi descoperă, încă din prima zi, că viaţa ei la noua şcoală va fi foarte dificilă. Şi totuşi... surpriza îşi va face apariţia sub forma unor noi prieteni şi a unor descoperiri halucinante despre propria persoană şi despre familia ei.

Răfuiala (Fortele Raului Absolut 3)


Autor carte: 
Kelley Armstrong
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Cristina Jinga
Răfuiala (Fortele Raului Absolut 3) de Kelley Armstrong  -Carti bune de citit

Deja titlul volumului ne dezvăluie că se va "lăsa cu bătaie" în cea de-a treia şi ultima parte a "Fortelor Răului Absolut". Aşa cum volumul 2 a fost mai bun ca primul, volumul 3 reuşeşte să le surclaseze pe cele precedente, tocmai pentru că acţiunea se concentrează şi se ordonează parcă, iar discursul narativ te călăuzeşte firesc către final. Alianţele care se creează în volumele precedente se sudează şi mai tare, apare în continuare şi jocul trădării şi al dezamăgirii, iar forţele dezlănţuite şi efectele speciale vor contribui la succesul acestei cărţi. Pentru amatori, Chloe va continua să aibe mici "accidente" de întoarcere a unor suflete în carcasele lor putrezite, dar reuşeşte să-şi controleze mai bine puterile. Tangoul gen "te plac / nu te plac" între ea şi Derek va continua şi aici, însă va trebui să descoperiţi singuri cum se încheie dansul.

Aleea Intunericului (seria Vampirii din Morganville 3)


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Aleea Intunericului (seria Vampirii din Morganville 3) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

Cei ce au aşteptat cu nerăbdare cel de-al 3-lea volum al seriei "Vampirii din Morganville" nu vor fi dezamăgiţi. Aceleaşi personaje convingătoare şi extrem de bine conturate ne vor face lectura captivantă, iar aventurile prin care trec ne vor ţine cu sufletul la gură. Claire devine din ce în ce mai implicată atât în sentimentele sale cu privire la Shane, cât şi în secretele întunecate ale oraşului. Rivalităţile din lumea vampirilor se răsfrâng şi asupra celorlalţi locuitori ai oraşului, iar întâmplările devin mai sumbre ca în volumele anterioare. Este captivant de urmărit cum face faţă Claire noilor şi mult prea solicitantelor provocări cu care se confruntă. Şi deşi credeam că această serie se va opri la vol.3 vom constata că mai mult ca sigur va continua, astfel că nu ne mai rămâne decât să aşteptăm. Iarăşi...

Experimentul Angel - seria Maximum Ride 1


Autor carte: 
James Patterson
Editura: 
Leda
Anul: 
2012
Traducator: 
Silviu Genescu
Experimentul Angel  - seria  Maximum Ride 1  de James Patterson  -Carti bune de citit

    "Am două întrebări pentru tine, bine? Doar două întrebări. Nu, hai să fie trei întrebări. O.K. Unde sunt mama şi tatăl meu? Cum se face că sunt singura fără niciun dosar? De ce am migrenele astea îngrozitoare? Şi cine eşti tu? Eşti duşmanul dinăuntrul meu? Sau eşti prietenul meu?
    Vocea răspunse imediat: Astea-s mai mult de trei întrebări, Max. Şi uneori, dacă cineva îţi este prieten sau duşman depinde numai de cum priveşti lucrurile. Dar dacă vrei să ştii, eu mă consider prietenul tău, un prieten bun care te iubeşte foarte mult. Nimeni nu te iubeşte mai mult decât mine, Maximum. Acum ascultă. Eu pun întrebările, nu tu. Eşti aici, îmi spuse Vocea chicotind, pentru o mare călătorie. Pentru incredibila şi indescriptibila Maximum Ride."
Dinamică, plină de suspans, neliniştitoare - dat fiind subiectul experimentelor nebune pe oameni -, prima parte din "Maximum Ride" va reprezenta într-adevăr o călătorie la "maximum", un iureş de întâmplări ce se succed cu o repeziciune greu de urmărit pe alocuri, dar care, în acelaşi timp, îţi va seta ritmul lecturii pe ..."fast", aşa că nici nu-ţi vei da seama cum ai parcurs întreaga carte.

Syndicate content