Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Orizonturi

Aripile porumbitei vol. 1,2


Autor carte: 
Henry James
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2014
Traducator: 
ileana Galea
Aripile porumbitei vol. 1,2 de Henry James  -Carti bune de citit

    "Nu exista un nenoroc mai mare, sau în orice caz, o situaţie mai neplăcută, reflectă ea în continuare, decât să fii făcut pentru a exista şi în acelaşi timp a înţelege. În acest caz, înţelegeai mereu altceva decât ceea ce erai în realitate şi nu dobândeai, ca urmare, nimic din liniştea condiţiei tale. Dar întrucât n-o lăsa niciodată pe Marian să vadă cum era ea de fapt, se putea foarte bine ca Marian să nu-şi dea seama ceea ce ea, Kate, înţelegea. Kate nu era, prin urmare, după câte credea ea, o ipocrită a virtuţii, căci ceda; dar era o ipocrită a stupidităţii, căci păstra pentru sine lucrurile cu care nu era de acord."
    Se spune că nu este bine să te afli în calea unei femei îndrăgostite... Kate Croy va ridica aceasta la rang de "artă" şi va ţese, în povestea fascinantă ce ne este oferită de Henry James, o intrigă complexă pentru a-şi păstra capriciul inimii. Consecinţele ce decurg din alegerile pe care le face Kate pentru a-şi păstra relaţia cu Merton Denscher, în ciuda dorinţei mătuşii bogate, vor antrena în vâltoarea evenimentelor întregul val de personaje ce gravitează în jurul puternicului caracter feminin central.

In arsita noptii


Autor carte: 
J.D.Robb (Nora Roberts)
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2006
Traducator: 
Liviu Mateescu
In arsita noptii de J.D.Robb (Nora Roberts)  -Carti bune de citit

"Simţi apropierea visului. Îl simţea prelingându-i-se din subconştient asemeni sângelui care ţâşnea dintr-o rană proaspătă. Se zvârcoli în somn şi mâinile i se strânseră în pumni. dar nu se putea lupta cu el, aşa că îi căzu pradă.(...) Întotdeauna vor fi mai mulţi - şi agresori, şi victime. Întotdeauna vor fi mai mulţi, şi eu nu-i pot opri pe toţi. Dar pot foarte bine să-mi fac treaba şi să-i opresc măcar pe o parte din ei. Trebuie."
    Ce justifică monstruozitatea comportamentală? O copilărie schilodită? O altă percepţie asupra binelui şi a răului? Iată ca într-un viitor nu atât de îndepărtat constatăm că umanitatea îşi continuă nestingherită declinul, iar cititorul este poftit la înfruntarea memorabilă dintre un criminal în serie, de o bestialitate extremă, şi un locotenent de poliţie, Eve Dallas, confruntare ce va ţine naraţiunea la cote alarmant de tensionate. Vom pătrunde, cu ajutorul autoarei, adânc în minţile celor doi principali pioni şi vom înţelege că omul singur îşi alege propriul drum, indiferent de mediu sau conjuncturi.
    "În arşiţa nopţii" se înscrie pe drumul unei noi tipologii de erou al genului poliţist, prin personajul Eve, criptic, taciturn, dur, dar în acelaşi timp o femeie atrăgatoare,empatică şi, mai ales, extrem de determinată.

O taina din trecut


Autor carte: 
Barbara Delinsky
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2001
O taina din trecut de Barbara Delinsky  -Carti bune de citit


    "Ea ştia. Înţelegea perfect ce voia el să spună. Şi îşi mai aminti că şi tatăl ei rostise aceleaşi cuvinte cu câteva minute în urmă. Se întrebă dacă nu cumva ea era aceea care trăia în alt ritm. Poate că se înşelase atunci când spusese că viaţa alături de trupa Montage era plină de satisfacţii. Poate că fusese mioapă când crezuse că viaţa de acasă, alături de tatăl ei, era de ajuns. poate şi ea avea nevoie de mai mult."
    Flautista Rachel Busek, la finalul unui concert, va primi vizita lui Jim Guthrie. Acesta, angajat al tatălui ei, îi aduce vestea că Tom Busek este bolnav. Viaţa lipsită de griji a lui Rachel se va da peste cap şi împreună cu Jim va încerca să-şi convingă tatăl că operaţia complicată care i se recomandă, este singura lui şansă.

Dincolo


Autor carte: 
John Galsworthy
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2013
Dincolo de John Galsworthy  -Carti bune de citit

    " În teorie, dragostea fulgerătoare nu există; cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi nu poate exista cineva care să-şi reverse întreaga pasiune într-o singură iubire. În realitate există astfel de oameni - oameni care riscă orice; calmi şi închişi în sine, ei sunt ultimii care să creadă că natura le-ar putea juca o asemenea festă, ultimii care să-şi dorească o astfel de capitulare sau care să ştie când le sună ceasul."
    Nu-i poţi dicta inimii să nu simtă. Nu poţi reprima sentimentele. Sau... poţi? Gyp Winton încearcă din răsputeri acest lucru şi aparent şi reuşeşte. Fructul unei pasiuni sfârşite tragic, Gyp refuză să se lase pradă sentimentelor ce au provocat atâtea necazuri părinţilor săi. Căsătoria cu violonistul suedez Gustav Fiorsen, împotriva voinţei tatălui ei, va fi încununarea acestei atitudini calculate. Eroina Gyp va atinge sufletul cititorului, iar evenimentele cărora trebuie să le facă faţă ne vor întări convingerea că este un personaj remarcabil. Va reuşi ea oare să treacă ..."dincolo" de nepăsarea autoimpusă şi să descopere ce înseamnă cu adevărat să iubeşti?

Piatra viselor (seria Vanatoarea de fantome 4)


Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2009
Traducator: 
Maria Dumitrescu
Piatra viselor (seria Vanatoarea de fantome 4) de Jayne Castle (Amanda Quick)  -Carti bune de citit

  "Aici, pe Armonia, lucrurile erau un pic deosebite, mai ales după căderea întunericului. Puteai să dai peste acei periculoşi şi seducători vânători de fantome, reminiscenţele rătăcite ale unei civilizaţii stranii de mult dispărute şi peste cel mai neobişnuit soi de animale de casă. Pe deasupra, în rândul populaţiei îşi făcu apariţia o largă gamă de puteri paranormale ce creştea progresiv, pe măsură ce trecea timpul."
    Se pare că pe planeta Harmony toate drumurile duc în Cadence. O altă suită de întâmplări tumultuoase se va desfăşura în oraşul controlat de Ghilda lui Wyatt. Peţitoarea Celinda Ingram este pusă în dificultate din cauza iepuraşului ei de praf, Araminta, şi ajunge în posesia unei relicve, extrem de rară, pe care mulţi o râvnesc. Iţele încurcatei afaceri o vor aduce înapoi în oraşul de unde plecase în termeni nu tocmai buni. Apariţia lui David Oakes în viaţa Celindei, se va dovedi un lucru pe cât de încurcat, pe atât de incitant.
    Deja la a patra parte, seria "Vânătoarea de fantome" a convins cititorul printr-o lectură plăcută şi antrenantă, autoarea creând personaje excelente şi o poveste inedită. Aventurile pigmentate cu poveşti de dragoste şi accentele SF, creează o atmosferă ce te învăluie în mod plăcut şi îţi oferă o modalitate lejeră de a-ţi petrece timpul liber.

Procesul


Autor carte: 
Steve Martini
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2006
Traducator: 
Catalin Croitoru
Procesul de Steve Martini  -Carti bune de citit

    "Ne irosim vieţile încercând să ne realizăm aspiraţiile, să reuşim în carieră, să ne facem o familie, să câştigăm cât mai mulţi bani şi continuăm mereu să amânăm acele promisiuni pe care ni le facem în forul nostru interior, că într-o zi ne vom implica în ceea ce se întâmplă în jurul nostru, că vom da o mână de ajutor pur şi simplu fiindcă aşa e corect."
    O echipă de doi avocaţi, Paul Madriani şi Harry Hinds, se văd puşi în postura extrem de dificilă de a-l apăra în instanţă pe doctorul David Crowe, acuzat de uciderea colegei sale. Dacă în debutul cărţii cititorul va lua confortabil loc în sala de judecată, unde se desfăşoară un proces tipic american, spectaculos şi incitant, pe parcurs, când lucrurile încep să se complice şi povestea centrală va fi secondată şi de altele, interesul se va muta în afara acestei săli, urmărind eforturile celor doi avocaţi în a găsi modalitatea de achitare a acuzatului.
    Misterioase documente furate, cercetări avangardiste în domeniul medical, martori incomozi, dovezi covârşitoare, totul te va ţine în suspans, autorul creând în acest roman o atmosferă de excepţie. Răsturnările de situaţie şi finalul neaşteptat vor contribui de asemenea la savoarea întregului, "Procesul" devenind astfel un veritabil răsfăţ pentru iubitorii genului.

Comoara de ametist (seria Vanatoarea de fantome 6)


Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2009
Comoara de ametist (seria Vanatoarea de fantome 6) de Jayne Castle (Amanda Quick)  -Carti bune de citit

 "Nimic nu avea sens. Dezorientarea era completă. Lumea, aşa cum o ştia ea, dispăruse. Era ca şi cum ar fi fost trasă de pe stradă şi aruncată în cel mai adânc abis oceanic. Chiar şi lumina eternă, aruncată de Oraşul Mort, dispăruse. Mingiile de foc fantomă dispăruseră şi ele. Nu existau lumini pe străzi. Nimic."
    Lyra Dore, o exploratoare a junglei subterane din Harmony, porneşte un "război" juridic cu familia Sweetwater, deţinătoare a companiei ce încearcă să o îndepărteze de descoperirea ei. Deşi iese falită din înfruntare, iată că împrejurările îl vor aduce pe fermecătorul Cruz Sweetwater în situaţia de a-i solicita ajutorul.
    "Comoara de ametist" încheie seria "Vânătoarea de fantome" cu o explozie de acţiune, intrigi, dialoguri savuroase, scene fierbinţi, într-o uimitor de deconectantă lectură. Chiar şi pufoasele personaje, iepuraşii-de-praf, prin reprezentantul Vincent, vor participa activ la întâmplări, spre deliciul cititorului. Ne luăm rămas bun de la planeta Harmony şi de la personajele ce o populează, dar o facem în "stil mare" cu acest roman, parcă mai reuşit decât anterioarele. Nu ne mai rămâne acum decât să ne alocăm timpul necesar pentru a le recitit pe toate, în scopul de a retrăi sentimentele şi emoţiile ce au făcut din această serie una din preferatele noastre.

Ultimul autograf


Autor carte: 
Michael Connelly
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2008
Traducator: 
Liviu Mateescu
Ultimul autograf de Michael Connelly  -Carti bune de citit

"Poţi să te izolezi şi să te detaşezi de lume. Poţi crede că eşti un naufragiat permanent. Dar inocenţa unui copil te va aduce înapoi şi-ţi va da acel scut de bucurie care să te protejeze. Am învăţat târziu în viaţă toate aceste lucruri, dar nu prea târziu. Niciodată nu e prea târziu."
    Un detectiv particular şi o agentă FBI vor face front comun în urmărirea unui periculos de inteligent criminal în serie, Poetul, fost agent FBI şi mentor al agentei Rachel. Cunoscător al tuturor metodelor de investigaţie, Robert Backus, Poetul, se dovedeşte întotdeauna cu un pas înaintea celor ce-l urmăresc.
    Intrigă, suspans, tensiune la maximum, atracţie, sunt ingredientele folosite de Michael Connelly pentru a realiza acest thriller. Cu siguranţa autorului stăpân pe arta sa, Connelly oferă cititorului cu generozitate detaliile menite să-l ajute în investigaţiile proprii, pentru că, aşa cum explică: " ... detaliile erau foarte importante. Rezolvarea enigmelor stătea întotdeauna în detalii. Ceea ce putea părea acum lipsit de importanţă, mai târziu, se putea dovedi crucial. Ceea ce acum este criptic şi disparat, devine mai târziu  o lupă cu ajutorul căreia vezi totul mult mai clar."

Puterea dragostei


Autor carte: 
Josephine Cox
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2005
Traducator: 
Claudia Stancu
Puterea dragostei de Josephine Cox  -Carti bune de citit

    " Îl aşteptase încă de dimineaţă şi când se convinsese că nu va mai veni, începu să se gândescă la ceea ce-i spusese bunica ei. Dacă tatăl lui Silas îi interzicea să o mai vadă? Dacă îl convinsese pe Silas să o uite, spunându-i că nu era femeia potrivită pentru el şi că un mariaj între ei era imposibil? Dacă Silas se lăsase convins aşa de uşor? Dacă nu o iubea atât de mult pe cât îi spusese? Dacă? Dacă?
    Din atâtea întrebări - doar una în mod special nu-i dădea pace. Care era adevărul din biletul pe care i-l trimisese? Silas nu o minţise niciodată, dar simţea că de data asta o minţise prin ceea ce-i scrisese la repezeală. Se anunţa o urgenţă în biletul trimis, care o îngrijora."
    O frumoasă poveste de dragoste supusă canoanelor societăţii dar şi intrigilor, "Puterea dragostei" va aduce în atenţia cititorului un cuplu de excepţie, Cathleen şi Silas, ce vor deveni atât victimele poziţiilor lor sociale cât şi a datoriei filiale. Silas se vede nevoit să se sacrifice pentru a-şi salva familia de la ruină, iar Cathleen îşi va părăsi căminul pentru a-i feri de consecinţele alegerilor ei. Şi când totul pare pierdut, o speranţă încă mai pâlpâie în întuneric...

Dragoste si speranta


Autor carte: 
Grazia Deledda
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2013
Traducator: 
Elena Murgu
Dragoste si speranta de Grazia Deledda  -Carti bune de citit

    "Dumneavoastră nu vă place nimic! Iată de ce vi se pare totul trist şi urât. Viaţa e frumoasă când ştim s-o iubim; dar, ca să fim fericiţi, trebuie să ieşim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puţin alături de ceilalţi, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea noastră cu fericirea altuia, şi să încercăm să cunoaştem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e  frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, şi să ne simţim mândri că suntem oameni, fericiţi că suntem sănătoşi, mulţumiţi că suntem folositori, nouă şi celorlalţi."
    "Dragoste şi speranţă" ne propune o nouă poveste de viaţă din decorul sard. Autoarea va aduce în faţa cititorului atât realitatea orăşelului din Sardinia, cu întâmplările şi oamenii săi pitoreşti, cât şi povestea Gavinei Sulis şi a lui Priamo, viitor preot catolic. Sentimentele lor sunt cum nu se poate mai nepotrivite într-o lume dominată de puternica influenţă a bisericii, iar vinovăţia ce se cuibăreşte în sufletul Gavinei îi va determina acesteia alegerile.

Syndicate content