|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Nu poate exista nici un dubiu: pericolele psihologice peste care generaţiile anterioare au trecut ghidate de simbolurile şi practicile spirituale ale moştenirii lor mitologice şi religioase, noi trebuie astăzi să le înfruntăm singuri (în măsura în care ne-am pierdut credinţa sau, dacă ne-am păstrat-o, în măsura în care credinţele noastre nu reuşesc să răspundă problemelor reale ale vieţii contemporane), sau, în cel mai bun caz, noi trebuie să le rezolvăm beneficiind doar de o călăuzire improvizată, ezitantă şi rareori eficace. Aceasta este problema noastră, a indivizilor moderni şi "luminaţi", ai căror zei şi diavoli au fost expulzaţi prin raţionalizare.
Cu toate acestea, în mulţimea de mituri şi legende care s-au păstrat până la noi sau care au fost adunate de la marginile lumii, mai putem vedea reprezentate cu acurateţe elemente ale parcursului nostru încă uman."
Cu toţii suntem conectaţi la un nucleu comun. Nevoia de a ne învălui în credinţe, în simbolism, în legende şi poveşti este comună oamenilor dintotdeauna. Raţionalizarea tuturor proceselor ce ne încoljoară a alienat omul modern şi i-a îndepărtat "instrumentele" ce-l ajutau să se adapteze la diversele circumstanţe ale propriei existenţe.
"Sandwork-ul expresiv este o adaptare a Tehnicii Lumii şi a terapiei sandplay pentru situaţii în care psihoterapia individuală nu este posibilă. În prezent este aplicată în diferite instituţii publice şi private din Asia, Africa de Sud şi America Latină.(...) Diferenţa majoră faţă de tratamentul psihoterapeutic obişnuit este că adulţii nu sunt psihoterapeuţi, ci profesori, studenţi la psihologie şi pedagogie, asistenţi sociali şi voluntari, care au beneficiat de un scurt instructaj."
Este bine ştiut că, de multe ori, experienţele traumatizante nu-şi pot găsi metode de exprimare potrivite. Acest lucru duce la blocaje şi suferinţe ce trec dincolo de fizic. Poate, cel mai adesea, copiilor le este greu să-şi exprime emoţiile verbal. Asfel, în sandplay, emoţia este transformată într-o formă sau imagine în nisip. Importanţa imaginilor a fost dovedită în studiul traumelor, iar metodele care folosesc imaginaţia au devenit indispensabile în tratarea tulburărilor posttraumatice.
"Mă observ scriind aşa cum nu m-am observat niciodată pictând şi descopăr ce este atât de fascinant în actul acesta: în pictură, vine întotdeauna momentul în care tabloul nu mai suportă nici o trăsătură de penel în plus (prost sau bun, ea l-ar face mai prost), în timp ce rândurile acestea se pot prelungi infinit de mult, aliniind termeni ai unei adunări care nu va fi niciodată începută, dar care e deja, în această aliniere, o lucrare perfectă, o operă definitivă pentru că e cunoscută. Mai ales ideea de prelungire infinită e cea care mă fascinează. Voi putea să scriu mereu, până la sfârşitul vieţii, în timp ce tablourile, închise în ele, se opun, sunt ele însele izolate în pielea lor, autoritare, şi, la rândul lor, insolente."
" Un sannyasin este un nor alb pe cerul albastru, bucurându-se de fiecare moment pe care i l-a dăruit existenţa, bucurându-se de graţia pe care o primeşte. Dacă este posibil să trăieşti aşa - şi este posibil, s-a întâmplat în cazul multora, ţi se poate întâmpla şi ţie; nu e nevoie decât de o adâncă înţelegere." "Aflaţi în ce fel se mişcă norul vostru, încotro pluteşte el şi lăsaţi-i libertate deplină de mişcare şi de plutire. Oriîncotro s-ar duce, va ajunge la divin. Tot ce trebuie să faceţi este să nu opuneţi rezistenţă, ci să curgeţi. Nu împingeţi râul, curgeţi împreună cu el."
Poate una din cele mai reuşite cărţi apărute sub semnătura Osho, "Calea mea, calea norilor albi" va încerca să apropie şi mai mult cititorul de înţelegerea fenomenului "Osho" şi a modului de transformare spirituală propus de el.
Structurat în binecunoscutul dialog între învăţător şi discipol, volumul de faţă va atinge subiecte importante ale existenţei umane şi va explica barierele create de minte, societate, ego, bariere ce împiedică omul în a-şi descoperi sinele divin.
"Puterea voinţei este excelentă pentru supravieţuire, dar ca să învăţăm să trăim şi să primim abundenţa reală a universului avem nevoie de unelte interioare mai avansate, ca de pildă autocunoaşterea, curajul, abandonul de sine şi încrederea. (...) Voinţa ne ajută o bună parte din drum. Dar dincolo de punctul în care calea pe care o putem "construi" noi înşine se sfârşeşte, începe o cale pe care trebuie să mergem pur şi simplu. O cale necunoscută, fără asigurări şi fără garanţii."
Pornind de la propria experienţă nefericită de viaţă, care a transformat-o în invalidă, autoarea va încerca să explice că existenţa nu reprezintă o lungă înşiruire de coincidenţe, o consecinţă a voinţei unui "deus ex machina", sau un flux asupra căruia nu poţi interveni. În plus, chiar şi experienţele aparent negative au importanţa lor covârşitoare asupra destinului individual. Prin exemplul personal, Annemarie Postma se vrea un ghid pentru cei ce vor să-şi impună inima asupra egoului, transformând această carte într-o lecţie de viaţă, într-un îndreptar spre îmbunătăţirea personală.
"Religia, oricare ar fi caracterul şi adevărata ei natură, va împrumuta întotdeauna o nuanţă din obiceiurile şi firea celor celor care o adoptă. Nimic nu poate ilustra mai bine adevărul acestei observaţii decât istoria religiei creştine. Oricine deschide Evanghelia şi o citeşte fără idei preconcepute şi prejudecăţi nu poate să nu recunoască imediat pietatea raţională şi ardentă, bunăvoinţa activă, moralitatea pură, libertatea nobilă faţă de opreliştile lumii, unită cu despovărarea plină de râvnă de toate îndatoririle sociale, pe care le insuflă fiecare pagină a ei. Totuşi, în răsărit găsim această religie degenerată în supersiţie lamentabilă şi subterfugii metafizice (...) în timp ce în apus a asumat un caracter fanatic şi feroce considerând sabia un instrument de convertire superior raţiunii şi argumentului."
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
"Umanitatea e un pod. Nu îţi poţi face o casă pe el. Podul trebuie să fie trecut. Nu e pentru a fi locuit (...) Nu încerca să fii doar uman, pentru că astfel vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale.(...)
Omul se află aici ca să devină supraom. Să devii supraom trebuie să fie ţelul tău. Abia atunci vei reuşi să fii om, şi cu uşurinţă.
Cu cât te vei transforma într-un supraom, cu atât vei descoperi că nu mai suferi, că nu mai ai nelinişti. Copacii vor înmuguri curând, va fi prilej de mare bucurie. În curând vor apărea florile. Poţi aştepta, poţi spera, poţi visa.
Când nu te îndrepţi nicăieri, când încerci să fii doar om, atunci râul a încetat să curgă. Atunci râul nu se mai îndreaptă spre ocean. Pentru că a te îndrepta către ocean înseamnă să ai dorinţa de a deveni oceanul. (...) Dumnezeirea este ţelul. Poţi fi uman numai dacă continui să depui toate eforturile, toate eforturile posibile pentru a deveni divin. Chiar în acele eforturi, umanitatea ta va începe să strălucească. Tocmai prin acele eforturi, vei deveni viu."
"Modul cum comunicăm cu proprii noştri copii are un impact profund asupra dezvoltării lor. Când comunicarea este reciprocă şi afectuoasă, acest lucru face să se dezvolte în copil un sentiment de securitate. Relaţiile sigure, dătătoare de încredere ajută copiii să reuşească în multe domenii ale vieţii lor.(...)
Faptul de a stabili limite, de a trasa hotare clare pentru comportamentele acceptabile, de a le structura viaţa, oferă copiilor o serie de experienţe importante care le permite să aibă sentimentul siguranţei şi securităţii. Experimentarea acestor "nu"-uri esenţiale le dă ocazia să-şi dezvolte capacitatea de autoreglare care le permite să pună frână şi să-şi redirecţoineze energiile în alte direcţii. Ambreiajul emoţional al copiilor care nu au avut şansa de a-şi dezvolta această autoreglare revelează adesea incapacitatea lor de a se adapta flexibil la mediu."
Orice părinte a trecut de nenumărate ori prin angoasa îndoielii... Oare mă descurc? Oare am gestionat bine conflictul? Era o altă cale pe care o puteam alege? Mai "diplomatică"? Această carte va veni în întâmpinarea părinţilor care vor înţelege, în sfârşit, de ce unele din reacţiile lor, poate nedorite, se încăpăţânează să reapară în mod constant.
"La fel ca vârful aisbergului, numai o fracţiune infimă din realitatea fiinţei tale este vizibilă în lumea fizică. Nevăzut şi adeseori ignorat, sufletul uman reprezintă un loc al tuturor ambiguităţilor, contradicţiilor şi paradoxurilor. Acest lucru este cât se poate de normal, căci manifestările sale sunt experienţele noastre în această lume a dualităţii şi a contrastelor. Nimeni nu poate avea o experienţă în absenţa contrastelor de tip lumină şi umbră, plăcere şi durere, sus şi jos, înainte şi înapoi, cald şi rece. Dacă nu ar exista aceste diviziuni, nu ar exista nici o manifestare. Conştiinţa nu ar fi altceva decât un câmp infinit şi gol, la fel ca un deşert.(...)
Umbra noastră este alcătuită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea dureroase, prea stânjenitoare sau prea dizgraţioase pentru a le accepta. De aceea, în loc să le privim în faţă, noi preferăm să le reprimăm."
