Puterea (seria Cercul Secret 3)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Corint Junior
Anul: 
2011
Traducator: 
Carmen Botosaru
Puterea  (seria Cercul Secret 3) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

    "Invocă doar puterea care este a ta, chemând elementele sau acele trăsături ale lumii naturale care sunt cel mai aproape de sufletul tău. Aceste puteri te vor ajuta să treci peste rău: puterea soarelui, a lunii, a stelelor şi tot ce aparţine pământului.(...) Nu e nimic înfricoşător în întuneric dacă îl înfrunţi."
    "Puterea", ultima parte a trilogiei "Cercul Secret", va închide această serie întocmai ca pe un cerc, astfel că eroina noastră  va fi ajunsă din urmă de problemele cu care se confrunta în primul volum, toate acestea adăugându-se la cele actuale, de departe mult mai complexe. Adevăruri ascunse vor ieşi la iveală, Cassie situându-se în mijlocul acestor dezvăluiri. Va descoperi, şi noi alături de ea, că prietenia Cercului nu este doar de faţadă, şi că, în sfârşit, şi-a găsit locul pe care îl poate numi "acasă". Vom înţelege că de multe ori atunci când se închide o uşă, se deschide alta, chiar când totul pare fără speranţă, iar, până în final, lucrurile au tendinţa să se aşeze firesc în matca lor.
    Volumul "Puterea" ne vorbeşte, ca şi anterioarele, despre destin, despre frumuseţe, atât interioară, cât şi exterioară, despre prietenie, despre magie, despre legături sufleteşti care depăşesc graniţele prezentului, şi, în special, despre vârsta la care cu toţii suntem excepţionali, frumoşi, cu puteri magice şi cu un destin măreţ în faţa noastră.





Din aceeaşi serie:

Ritualul ( seria Cercul Secret 1) de L. J. Smith  -Carti bune de citit
Captiva (seria Cercul Secret 2) de L. J. Smith  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Lună Plina de Kelley Armstrong  -Carti bune de citit
  • Iubire otravita de Josephine Hart  -Carti bune de citit
  • Scandal de Amanda Ouick  -Carti bune de citit
  • Suferinta de Hande Altayli  -Carti bune de citit
  • Sub teroare de Steve Martini  -Carti bune de citit
  • Soţia Călătorului în timp de Audrey Niffenegger  -Carti bune de citit
  • Misterul Tiziano (seria Misterele Italiene 2) de Iain Pears  -Carti bune de citit
  • Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor 2) de Mirellle Calmel  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.