|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Şi deodată îl cuprinsese un val de milă, nu milă pentru cei care meritau mila, sau care o cereau, sau care nu erau demni de ea, ci milă tocmai pentru cei care nu o meritau, nu o cereau şi nu erau defel demni de ea.(...) Lacrimi îi ţâşniră din ochi şi-i îngheţară pe obraji. Simţea că iubeşte Biserica rusă, cu defectele şi micimile ei, cu bătrânele vrăjitoare insuportabile şi preoţii ei tiranici şi cu credincioşii ei superstiţioşi, că, dincolo de limba rusă, iubea ortodoxia, greacă, sârbă, americană şi că, dincolo de ortodoxie, iubea întreaga Biserică, aşa cum a lăsat-o Hristos oamenilor (...) şi, aşa cum oamenii o sfâşiaseră, o fragmentaseră, o sfărâmaseră, o pulverizaseră, că iubea umanitatea, cu persecuţiile şi persecutorii ei, mai ales pe persecutori fiindcă aveau nevoie de mai multă iubire decât ceilalţi."
De ce această mare diferenţă între ortodoxie şi romano-catolicism? "Oaspetele Papei" va dezbate tocmai această problemă, iar răspunsul nu este nici pe departe unul simplu. Autorul încearcă să analizeze atât ceea ce desparte cele două rituri, cât, mai ales, ce au în comun. Dacă ortodoxia a fost "schingiuită" sub anii de dominaţie comunistă, romano-catolicismul a avut libertatea de a înflori. Să fie asta un avantaj? Chiar dacă "orice pădure are şi uscăturile" proprii, totuşi Sfântul Scaun va fi prezentat ca o afacere nu tocmai curată, aflată în mâinile unor oameni ce numai religioşi nu pot fi numiţi.
Deasupra galeriei de personaje se ridică cert, pe de-o parte, Mitropolitul de Leningrad, fost muncitor, soldat, călugăr, iar pe de altă parte însuşi Pontiful, ce, în ciuda corupţiei care-l înconjoară, reprezintă cu adevărat o figură potrivită funcţiei. Pagini întregi vor fi dedicate formării preotului Ilia, cel ce a trecut întâi prin iad, pentru a reveni apoi la viaţă, aşa cum este ea. Dacă vor reuşi cele două figuri marcante să schimbe istoria rămâne la latitudinea cititorului să descopere în acest roman deosebit, al unui autor de excepţie.
Post new comment