Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Vampiri

Vise de sucub (seria Georgina Kincaid 3)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Mariana Piroteala
Vise de sucub (seria Georgina Kincaid 3) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

    Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.

Inceputurile (seria Jurnalele lui Stefan 1)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Inceputurile (seria Jurnalele lui Stefan 1) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

    Deşi cititorul poate pleca de la premisa că seria "Jurnalele Vampirilor" era deja suficient de "stufoasă" şi fără apariţia "altor amănunte", acest volum îl va surprinde prin prospeţimea poveştii şi prin acţiunea captivantă. Dacă până acum ne formaserăm o părere despre personajele seriei, iată că "Jurnalele lui Stefan" vor arunca o cu totul altă lumină asupra personalităţii fermecătorilor fraţi Salvatore, Damon şi Stefan, astfel încât această nouă viziune te va determina la citirea "pe nerăsuflate" a volumului. Plasarea acţiunii în timpul Războiului Civil (american evident) te face să te simţi ca şi cum ai fi făcut un salt în timp, iar savoarea Sudului american din acea epocă te duce cu gândul la celebra "Pe aripile vântului", cu "învolburarea" bărbaţilor şi cu frumoasele rochii cu crinolină etalate în sălile de bal, totul cu Războiul în fundal şi cu o altă ameninţare în prim plan.

Tentaţia (seria Casa Noptii 6)


Autor carte: 
P.C. Cast, Kristin Cast
Editura: 
Litera
Anul: 
2011
Traducator: 
Mariana Piroteala
Tentaţia (seria Casa Noptii 6) de P.C. Cast, Kristin Cast  -Carti bune de citit

Cei care au aşteptat cu nerăbdare acest al 6-lea volum din seria "Casa Nopţii" nu vor fi deloc dezamăgiţi. Reapar personajele îndrăgite timp de atâtea volume, iar limbajul se păstrează la fel de adolescentin. Interesant de observat este că, acest volum acordă o pondere mai mare şi personajelor considerate negative, încercând să creeze acel echilibru etern. Pentru că: "Răul e pretutindeni, asemenea binelui. Aşa au fost create atât lumea aceasta, cât şi cealaltă. Trebuie să existe echilibru, chiar şi pe tărâmul lui Nyx." Tot ca noutate vom remarca aducerea în "lumina reflectoarelor" a mai multor personaje, astfel încât Zoey va împărţi "podiumul" cu Stevie Rae, cu Afrodita şi chiar cu ...Rephaim. În încheiere pot spune că "Tentaţia" este un volum reuşit, cu o intrigă interesantă şi cu o oarecare maturizare faţă de volumele anterioare.

Intoarcerea: Caderea Noptii (seria Jurnalele Vampirilor 5)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Mirella Acsente
Intoarcerea: Caderea Noptii (seria Jurnalele Vampirilor 5) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

Deşi nu se specifică în mod clar, cartea este continuarea celor 4 volume "Jurnalele Vampirilor". Întoarcerea Elenei, din finalul surprinzător al volumului anterior, nu este atât de uşoară, iar energiile eliberate în micul orăşel - care oricum este situat într-un nod de convergenţă a multor forţe - vor face această locaţie şi mai atrăgătoare pentru orice "supranatural" care şi-ar dori să chinuiască oamenii. Senzaţia de "serial tv" nu te părăseşte în tot timpul lecturii şi efectele speciale, descrise cu atâta lux de amănunte, mai mult ca sigur arată mai bine pe ecran decât citite. Dacă primele volume aveau un gram de supranatural, dar accentul cădea mai mult pe interacţiunea celor două lumi, cartea de faţă abundă în manifestări ce ne depăşesc cu mult imaginaţia. Lectura acestui volum rămâne totuşi o experienţă incitantă, mai ales că în mijlocul tuturor acestor întâmplări ne vom găsi şi personajele preferate.

Nesatul (seria Jurnalele lui Stefan 3)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Nesatul (seria Jurnalele lui Stefan 3) de L. J. Smith   -Carti bune de citit

    "Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."

Balul fetelor moarte ( seria Vampirii din Morganville 2 )


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Adrian Deliu
Balul fetelor moarte ( seria Vampirii din Morganville 2 ) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

"Cum se putea ca oamenii să fie şi buni, şi răi, în acelaşi timp? Binele era bine; răul era rău: trebuia să tragi o linie, nu?"(citat). Ei bine, al doilea volum din seria "Vampirii din Morganville" te face să înţelegi că de fapt chiar nu ştii unde să tragi această linie şi mai ales că, de cele mai multe ori, te zbaţi într-o infinită nuanţă de "gri" încercând să-ţi clasifici în cap ce crezi, ce ştii şi ce crezi că ştii. În continuare, Claire alături de Eve, Michael şi Shane încearcă să facă faţă pericolelor, improvizând din mers. Alianţe ciudate se vor crea, precum şi noi duşmănii, totul pe acelaşi fond goth care ne-a atras şi la primul volum. Acelaşi dinamism, acelaşi ritm alert, o carte pe care o citeşti dintr-o suflare, după care ai nevoie de ceva timp să revii în cotidian. Acelaşi "neajuns" ca la primul volum: trebuie să aştepţi până apare continuarea.

Furia (seria Jurnalele Vampirilor 3)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Mirella Acsente
Furia (seria Jurnalele Vampirilor 3) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

Constatăm cu stupoare că orice animozitate pare să dispară la apariţia unui pericol. Rivalitatea celor doi fraţi, în loc să fie potenţată de transformarea Elenei, se converteşte într-un fel de alianţă, ca şi concesie făcută rugăminţilor fetei. Cei trei, ajutaţi de prieteni din viaţa umană a Elenei şi de către noi cunoştinţe, se confruntă cu un rău mult mai mare, care ameninţă întregul oraş. În sfârşit Bonnie începe să se obişnuiască cu puterile ei de medium, Matt duce definiţia de "băiat bun" pe alte culmi, iar tainele lui Meredith nu sunt chiar aşa de sumbre pe cât ar părea. Ne va surprinde întruchiparea răului din acest volum şi cred sincer că nici unul dintre noi nu se aştepta la asta, dar e chiar interesantă "găselniţa" autoarei. Asediul asupra orăşelului pare un pic cam prea teatral şi finalul nu m-a convins, dar aştept continuarea cu interes.

Sete de sange (seria Jurnalele lui Stefan 2)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Sete de sange (seria Jurnalele lui Stefan 2) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

    "Moartea nu vine chiar pentru toţi dintre noi, şi nici trecerea timpului nu ne şterge treptat amintirea, şi nu ne preface trupul în ţărână. (...)Eu am învins moartea. Eu nu mai sunt un efemer vizitator al lumii. Sunt stăpânul ei şi am o întreagă eternitate la dispoziţie ca s-o fac să se aplece în faţa voinţei mele."

Banchetul Nebunilor (seria Vampirii din Morganville 4)


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Banchetul Nebunilor (seria Vampirii din Morganville 4) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

    Deşi gândită să se oprească după 3 volume, această serie a Vampirilor din Morganville continuă cu volumul al 4-lea şi parcă devine din ce în ce mai captivantă. În sumbrul oraş Morganville, în care un oarecare echilibru domneşte între cele două feluri de locuitori, vii şi cei... mai puţin vii, apare o nouă ameninţare, sub forma lui Bishop şi a acoliţilor săi. În urma venirii acestuia se vor dezlănţui o serie de evenimente, care vor culmina cu confruntări sângeroase. Eroina Claire îşi continuă frământările de zi cu zi, frământări cu care ne-am familiarizat deja în cele 3 volume anterioare: şcoala, familia, Shane.

Carpe Corpus ( seria Vampirii din Morganville 6 )


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Carpe Corpus ( seria Vampirii din Morganville 6 ) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

    Aceasă parte a 6-a din seria "Vampirii din Morganville" ne-o va dezvălui pe Claire mai matură, mai responsabilă, angrenată în aventuri determinante atât pentru soarta celor dragi ei, cât şi pentru soarta întregului oraş. Conflictul dintre Amelie şi Bishop se adânceşte, astfel că fosta conducătoare a oraşului va fi nevoită să ducă o luptă din umbră pentru a-şi recâştiga poziţia. Dacă până acum ne-am obişnuit cu suspansul, parcă acest volum va fi şi mai tensionat, evenimentele se vor desfăşura rapid, fără pierderi inutile de vreme, astfel că cititorul va sta cu sufletul la gură în aşteptarea deznodământului.
    Deja familiarizaţi cu stilul autoarei, vom savura încă o dată lumea creată de Rachel Caine, şi ne vom delecta cu dialogurile inconfundabile şi cu povestea lui Claire, Eve, Shane şi Michael, gaşca atipică de prieteni, pe care îi iubim şi care au evoluat în aceste şase volume şi ne-au ţinut interesul viu.

Syndicate content