|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-Kelley_Armstrong.png "Invocarea (seria Fortele raului absolut 1) - Recenzii carti bune")
"Dacă ştiinţa este duşmanul credinţei, atunci pergamentul de la Orvieto este otrava."
Descoperirea unui manuscris antic declanşează o serie de evenimente explozive, aventura expusă fiind de factură "globală". Dacă acţiunea va porni în fire separate, în multiple colţuri ale lumii, cu personaje care aparent nu au nici o legătură unele cu altele, aceste fire vor fi desăvârşit îmbinate, oferindu-ne un thriller nemaipomenit. Subiectul, fascinaţia epocii moderne de a demola mituri şi de a distruge credinţe, va aborda o altă variantă a "teoriei conspiraţiei", iar Biserica va rămâne tot personajul "fără scrupule", ca şi în scrierile lui Dan Brown.
"Până în acea secundă, ea chiar nu avusese timp să se gândească la acele evenimente. Nici acum nu-şi dorea să reflecteze la imaginea acelor scrisori -bombă care făcuseră ţăndări editorialele sale, cariera ei, şi, foarte posibil, întreaga sa existenţă.
Cine o ura atât de mult? Cine o voia mutilată sau moartă? Cum de se putuse întâmpla una ca asta? Inspectorii poştali o întrebaseră dacă nu cumva primise ameninţări, de orice tip, iar Shelby le mărturisise cu toată sinceritatea că nu primise niciuna."
Un straniu val de atentate cu bombă îi tulbură viaţa liniştită jurnalistei Shelby Simon, mai ales că ea este cea vizată. Astfel se vede nevoită să-şi întoarcă existenţa pe dos şi să îşi pună toate speranţele în ancheta poliţiei, în timp ce încearcă să rămână în viaţă, cu ajutorul locotenentului Mike Callahan.
Dincolo de un thriller reuşit, cu accente romance, succesul cărţii este susţinut de personaje şi de poveştile lor particulare. Autoarea reuşeşte să capteze atenţia cititorului prin vieţile ce se întrepătrund, prin poveştile ce se desfăşoară pe scena acestui roman, toate adunate pentru a oferi o cât mai largă plajă de caractere.
Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.
Chiar credeaţi că în Rosewood s-a încheiat suspansul? Chiar credeaţi că "micuţele mincinoase" îşi vor continua traiul liniştit şi plin de fiţe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Ei bine, nu! Acest al treilea volum al seriei "Micuţele Mincinoase" va fi parcă şi mai satisfăcător pentru cititorul sătul de superficialitatea vieţii puştoaicelor "de bani gata" şi tensiunea în care vor fi ţinute pe parcursul romanului şi finalul oarecum "apoteotic" vor avea o savoare de necontestat.
Se "întâmplă" mult mai multe în "Perfect", dar, categoric, vom descoperi că nimeni nu-i "perfect" în această lume privilegiată, şi se pare că cine nu are probleme, de plictiseală, şi le caută singur. Vei oscila între milă şi ură pentru că, personajele fiind atât de bine conturate, vor stârni un val de sentimente în cititor, iar de multe ori vei ajunge să te bucuri că nu faci parte dintr-o asemenea lume.
Ceea ce începe ca o captivantă poveste poliţistă, susţinută de reapariţia detectivului particular Charlie Parker, pe care-l cunoaştem din "Îngerul Negru", se transformă în ceva mult mai sumbru odată cu apariţia "Oamenilor Găunoşi". Apartenenţa lui Parker la o origine mai presus de a celorlalţi, este din nou punctată, iar aceşti Găunoşi sunt "explicaţi" genial şi ne vine foarte greu să diferenţiem realitatea de mit în ceeea ce-i priveşte, pentru că: "Unele păcate sunt atât de îngrozitoare, încât nu există iertare pentru ele. Sufletul e pierdut. Se întoarce la cel care l-a creat pentru a ocupa locul care îi este atribuit de El. Tot ce lasă în urmă este o cochilie goală, o conştiinţă fără iertare...Găunos".
"Era ca un suflet neliniştit care rătăceşte pe malul râului, fără să-l ia nici un luntraş ca să-l poarte dincolo. Am simţit de câteva ori cum e să fii astfel. Să fii bântuit de cei pe care i-ai hrănit. Să fii respins când, pentru prima dată în viaţă, tu eşti cel care are nevoie de ajutor. Să descoperi că eşti scuipat şi că tu, în schimb, nu ai pe cine să scuipi. Gândindu-te, în tăcere, ce trebuie să faci."
"Nimic nu pare prea rău, prea dificil sau prea trist atunci când ai un pom de Crăciun în sufragerie, cu toate cadourile sub el şi cu sentimentul de anticipare. Pare un fel de a spune că întotdeauna există lumină şi speranţă în lume. Şi că întotdeauna există familia cu care poţi împărţi aceste lucruri."
Dacă pentru cei mai mulţi oameni Crăciunul reprezintă un prilej de sărbătoare şi voie bună, nu acelaşi lucru se poate spune despre locotenentul de poliţie Eve Dallas, care, pe lângă cazurile obişnuite, mai trebuie să se confrunte şi cu o vizită nedorită din trecutut ei, şi toate acestea în perioada în care nimeni nu mai stă cu gândul la muncă. În această carte vom vedea mai mult ca niciodată şi latura ei vulnerabilă, vom privi în sufletul ei şi vom înţelege îndârjirea poliţistei din prezent. Roarke va fi ca întotdeauna ancora ei, iar echipa cu care lucrează va demonstra că nu este formată numai din colegi, ci şi din prieteni adevăraţi.
Aşa cum bănuiam încă de la începutul cărţii, autoarea nu ne dezamăgeşte nici de această dată, oferindu-ne o intrigă captivantă, personaje fermecătoare, cu care deja suntem familiarizaţi, dialoguri spumoase, şi acţiune, punctată pe ici, pe colo, cu emoţie, totul într-un echilibru perfect.
"E o vorbă pe care am ajuns să o cred de când sint detectiv: Nu îţi închipui că nu sînt crocodili doar fiindcă apa e liniştită.
Apa chiar părea liniştită în ziua aceea. Fetiţa mea, Jannie, se juca cu pisica Rosie ţinînd-o de labele din faţă şi silind-o să danseze. Îi cînta cu o voce suavă un cîntecel de copii.
Trandafirii sînt roşii, violetele sînt albastre... Era un moment şi o imagine pe care nu aveam să le uit."
Pentru împătimiţii genului, James Patterson şi scrierile lui nu mai reprezintă demult o surpriză. Din clipa în care deschizi cartea te aştepţi la un thriller de calitate, la o acţiune alertă şi la schimbări bruşte de situaţie. Însă "Trandafirii sînt roşii" reuşeşte să potenţeze toate aceste calităţi conjugându-le şi un erou memorabil, pe doctorul detectiv Alex Cross. Scindat între datoria faţă de familie şi între obsesiva dedicaţie faţă de investigaţiile sale, Alex Cross captează atenţia cititorului, care îi va urmări evoluţia cu sufletul la gură. Prin iureşul de întâmplări autorul va juxtapune şi un adversar pe măsura eroului, suspansul crescând cu fiecare pagină până la limite îngrijorătoare.
"Închise, iar ea îşi şterse lacrimile,sperând că nimeni nu va observa că plânsese. Cu două minute în urmă, fusese fericită. Richard, iubitul ei secret, atât de special, în ciuda - sau poate tocmai de aceea - faptului că nu avea să danseze cu el în public vreodată şi nu avea să-i dăruiască niciodată un copil. Doi ani scurţi de fericire şi acum pleca departe şi ea simţea că era vorba de Moscova. Visul fusese spulberat şi avea o presimţire cumplită că nu o să-l mai vadă niciodată. Rămase aplecată, pe scaun, acolo unde el stătuse adesea, şi se strădui să-şi compună o figură calmă. Avea să plângă mâine, sau restul vieţii, dar acum trebuia să se prefacă a fi o gospodină prostuţă, o hausfrau nemţoaică."
O viaţă întreagă dedicată spionajului, o viaţă în care idealurile ei au fost puse mai presus de iubire, familie, stabilitate... Sonia Werner va fi cea care, ajunsă la optzeci de ani, priveşte în urmă la tot acest sacrificiu. Când unul din fii ei încearcă să părăseacă blocul comunist, cerând ajutor în schimbul informaţiilor, agenţii britanici se văd nevoiţi să intervină, mai ales pentru a descoperi "cârtiţa" din propriile rânduri.
"O expresie franţuzească, l`heure bleue sau "ora albastră" se referă la ora trăită între lumină şi întuneric. Un timp apreciat pentru calitatea luminii şi totodată timpul când parfumul florilor este cel mai intens."
