Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.
"Dacă ne ferim să vorbim despre Rău, nu înseamnă că îl facem să dispară. Răul trebuie înfruntat, nu ocolit..."
Crezi în Bine? Atunci nu uita să crezi şi în Rău... Sub pretextul celebrării unirii a două destine prin căsătorie, la Castelul Ultimelor Turnuri se vor aduna oaspeţi "numeroşi şi pestriţi", "fiecare cu un secret în spate". Pe cât de stranie este unirea marchizei de Lauras cu întunecatul Max Schwartz, pe atât de interesantă devine alegerea invitaţilor. Vom parcurge acest "drum" cu ajutorul cavalerului Arthur de Seragens, privind prin ochii lui şi simţind alături de el atmosfera apăsătoare şi rău-prevestitoare de la castel. Declanşarea violentelor evenimente va ridica tensiunea la cote alarmante, iar pe parcursul lecturii vom trece prin zeci de supoziţii şi acuzaţii, dar nu vom reuşi să descifrăm misterul decât în final, şi asta pentru că Răul nu se manifestă atât de evident pe cât am crede noi, şi, mai ales, nu-l vom găsi niciodată acolo unde presupunem că se află.
"Katherine, ne-am născut într-o epocă minunată. Schimbarea este iminentă. Fiinţa umană se află în pragul unei noi ere, când îşi va întoarce iar privirile spre natură şi spre ceea ce a fost... spre ideile din cărţi precum "Zoharul" şi alte texte străvechi din lumea întreagă. Adevărurile semnificative îşi au propria forţă gravitaţională şi, în cele din urmă, atrag oamenii spre ele. Va veni o zi în care ştiinţa modernă va începe să studieze cu atenţie înţelepciunea anticilor.Aceea va fi ziua în care omenirea va începe să afle răspunsurile la marile întrebări ale vieţii, încă neelucidate."
"Dacă ştiinţa este duşmanul credinţei, atunci pergamentul de la Orvieto este otrava."
Descoperirea unui manuscris antic declanşează o serie de evenimente explozive, aventura expusă fiind de factură "globală". Dacă acţiunea va porni în fire separate, în multiple colţuri ale lumii, cu personaje care aparent nu au nici o legătură unele cu altele, aceste fire vor fi desăvârşit îmbinate, oferindu-ne un thriller nemaipomenit. Subiectul, fascinaţia epocii moderne de a demola mituri şi de a distruge credinţe, va aborda o altă variantă a "teoriei conspiraţiei", iar Biserica va rămâne tot personajul "fără scrupule", ca şi în scrierile lui Dan Brown.
"Nimic din ceea ce merită făcut în viaţă nu este uşor.(...) Destinul nu e un motiv. E o explicaţie."
Pornind de la ideea călătoriei iniţiatice pentru a-ţi demonstra adevăratele calităţi, idee care îţi aminteşte de basmele în care împăratul îşi trimite fiii în lume, "Codicele" îţi va purta paşii într-un decor pe cât de exotic, pe atât de periculos.
Într-o epocă victoriană în care apartenenţa la sexul frumos te condamna la o viaţă "de decor", Lady Sarah Kincaid sparge toate tiparele, câştigând respectul şi admiraţia atât a cititorului, cât mai ales pe cea a bărbaţilor care o vor însoţi în aventurile sale. Un val de crime săvârşite în cartierele sărace ale Londrei ascund de fapt interese mult mai sumbre, iar investigaţia, la care va participa şi Sarah, va conduce către arşiţa necruţătoare a deşertului egiptean.
Goana după Cartea lui Thot, un manuscris care se pare că ascunde multiple cunoştinţe secrete şi, în acelaşi timp, o sursă incomensurabilă de energie nu reprezintă o noutate, ci interesul pentru el se pierde în negura timpului: "De trei mii de ani, oamenii au ucis, înşelat şi trădat pentru a ajunge în posesia acestui manuscris (...) în tot acest timp, omenirea nu a învăţat nimic..."
Un pachet misterios, un astronom cu preocupări oculte, o profeţie despre o catastrofă cosmică, Londra secolului 18. E lista ingredientelor care fac şi din această carte un succes şi deopotrivă o experienţă care merită încercată. Avem eterna luptă între bine şi rău, între oameni obişnuiţi care duc o viaţă mizeră şi personaje mai mult sau mai puţin ciudate. Ne trezim cu sufletul la gură alergând, căutând şi iscodind alături de micuţa slujnică hoaţă. Uneori ni se pare c-am rămas "în ceaţă" ca mai apoi să ne întoarcem "la acţiune". Dinamică, dură, plină de intrigi şi ciudăţenii nu o veţi mai putea lăsa din mână până la finalul super straniu şi totuşi aşa de frumos.
Pentru cei care definesc răsfăţul prin a se deconecta citind o carte bună, cea de faţă reprezintă una din alegerile fireşti. Dinamismul este şi va rămâne până la final cuvântul care guvernează întreaga acţiune, iar planurile se îmbină perfect sfârşind în a creea o experienţă unică.
"Adevărata inteligenţă este un exerciţiu de sinapsă; constă în a face cu îndrăzneală legături între fapte. În multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiaţi unul de altul, nu au nevoie decât să-şi creeze o punte care să-i unească pentru a scoate la lumină concluzii noi, surprinzătoare."
"Auzea din nou în minte cuvintele Doamnei: "Fiu a O Sută de Regi". Ce voise să spună? De ce tocmai el? Întrebările îi stăruiau în gând.(...) Închise ochii şi-şi ţinu respiraţia, iar o clipă toate aceste sunete neînsemnate adunate din lume în jurul lui se transformară în muzică. Deveni conştient de un cântec, n-ar fi putut spune însă dacă venea dinlăuntrul său ori din afară sau dacă spiritul lui îl intona, dar auzea tot mai bine dulcea melodie."
Lasă-te învăluit din nou în magia Avalonului cu această carte ce continuă impresionanta serie fantasy. Mai mult ca până acum, vei simţi magia străveche a tărâmului, neîntinat de trecerea timpului sau de luptele şi frământările ce se desfăşoară dincolo de ceţurile ce-l apără. Personajele se vor perinda într-o poveste ce se întinde pe sute de ani de istorie, cititorul putând urmări cu interes descendenţa Marilor Preotese ale Avalonului. Vom lua parte la instruirea novicilor şi vom înţelege că, deşi trăiesc într-o lume magică, Preotesele se supun întotdeauna voinţei Zeiţei, voinţă care de multe ori nu corespunde propriilor lor dorinţe. Din nou creştinismul se va "atinge" de străvechile credinţe, iar lecţia transmisă va fi că habotnicia este un mare deserviciu indiferent de Dumnezeul la care te inchini.