"În casa aceasta, durată de peste o sută cincizeci de ani, am urzit o ţesătură deasă de slăvire fără preget. Lucrurile vor fi aşa cum au fost şi până acum; doar că mai bune, mai îndestulate, ritualul veneraţiei în sfârşit împlinit. Trebuie să mă duc să mă rog.
Dar îşi dădu seama că încă nu se va duce să se roage nici chiar în această măreaţă zi de fericire pentru el. Şi izbucni din nou în râs, de cea mai pură bucurie; ştiind de ce nu se va duce, ştiind parcă dintotdeauna care era tiparul zilei; ştiind cine cerceta, cine predica, cine înlocuia pe cine, cunoscând cât de apărată îi era corabia de piatră, cât de apărat îi era echipajul."
"Mai târziu, Alex se va întreba când anume se transformase acest caz într-un animal sălbatic care, prin faptul că îşi schimba mereu direcţia, cu încăpăţânare, îi paraliza întreaga echipă. Cazul părea că evoluează după reguli numai de el ştiute, având drept unic scop derutarea echipei, împingerea ei pe o pistă falsă.
Nu încerca să mă controlezi, şopti ceva în interiorul lui Alex. Nu încerca să-mi spui încotro să merg."
Din start cititorul va remarca analiza felului în care un caz de asemenea factură influenţează viaţa anchetatorilor. Dacă în debut ai senzaţia că viaţa personală a investigatorilor preia mare parte dim emoţia ce ar trebui să se înfăşoare în jurul oribilei infracţiuni, pe măsură ce evenimentele se precipită vei observa cum acest caz va pătrunde adânc în sufletul tuturor celor implicaţi, reuşind să le tulbure existenţa.
"Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn, volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.
"Max se uita fix la tigru. Era acolo, cocoţat pe dulapul lui, cu ochii strălucind de o sclipire sinistră atunci când farurile unei maşini care trecea pe stradă iluminau interiorul prăvăliei. Între cei doi, între băiat şi fiară, era tejgheaua, iar pe tejghea era ziarul. Ziarul la care Max nu putea ajunge, fiindcă era paralizat de frică, o teamă copleşitoare cum nu mai simţise niciodată mai înainte. Era o frică umilitoare în care se furişa o revoltă reprimată. De ce îi trebuise neapărat ziarul tatălui său? "
Lăsând în urmă polemica internaţională din jurul cărţilor "Viaţa lui Pi" a scriitorului canadian Martel şi "Max şi felinele" a lui Scliar, polemică menită să justifice sau nu acuzaţia de plagiat a canadianului, scurtul roman "Max şi felinele" te convinge, prin simpla lui parcurgere, de calităţile literare ale autorului brazilian şi te introduce într-un spaţiu extrem de bine surprins şi convingător.
"Prin vălul crud al dimineţii de primăvară plutesc mirosurile vagi ale Parisului matinal: anason, rumeguş umed, aluat fierbinte de pâine; iar când trec peste Pont Saint Michel dezmorţirea apelor de un albastru oţelit îmi răcoreşte inima. Se strecoară şi clipocesc în jurul insulei pe care oamenii trăiesc încă din epoca de piatră... Penumbră arămie în enorma biserică cu garguie."
Valoarea incontestabilă a creaţiei a lui James Joyce este binecunoscută publicului cititor, iar operele sale, precum "Ulise", fac obiectul strădaniei studenţilor filologi de multă vreme. Fiind unul dintre autorii greu de analizat şi de decriptat, această culegere de texte a lui James Joyce vine în ajutorul celor ce vor să-i înţeleagă şi mai bine universul. Deşi greu de categorisit genul acesta de scriere, textele pot fi văzute drept schiţe ale unui mare artist, schiţe surprinse în diferite momente, pe diferite suporturi, fragmente ce vor fi folosite şi integrate în opere mai ample. Poetice, halucinante, descriptive, de un umor straniu pe alocuri, aceste scrieri nu sunt menite analizei ci, mai degrabă, ar trebui abordate ca o incursiune în "necunoscutul Joyce-ian" sau ca un privilegiu de a savura fragmente din esenţa creaţiei marelui autor.
"Nu mă spăl în fiecare zi; mă pieptăn dacă am chef, iar guler tare îmi pun numai duminica, pentru slujbă.
Port beretă pentru că nu-mi plac cozoroacele, dar nu mă supăr când ţăranii spun "şapca dumneavoastră", ca despre a lor.
Prietenii mei de la oraş se miră. Cum am putut, fără bani, să-mi creez o viaţă liberă la ţară? N-au decât să încerce. Nimic mai simplu. E de-ajuns să nu mai ai nevoie de bani. Cei care îi au îi ignoră."
Îmbinând umorul, amar pe alocuri, cu ironia şi autoironia, oferindu-ţi descrieri minunate şi personaje memorabile, "În saboţi" te va cuceri fără îndoială. Pentru cei care au încercat această experienţă, sau pentru cei care cochetează cu ideea de a-şi reîncărca spiritul urmând un mod de viaţă simplificat, "În saboţi" va deveni un fermecător ghid pentru aventura salutară şi, de ce nu?, posibilă. Şarmul întregului, stilul inedit şi captivant, perspectiva proaspătă şi "mirosind" a fân cosit a autorului te poartă instantaneu afară din prăfuita existenţă urbană, oferindu-ţi pauza de la viaţa care te copleşeşte de multe ori.