Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Thriller Istoric

Regele furtunilor


Autor carte: 
Amanda Scott
Editura: 
Litera
Anul: 
2012
Traducator: 
Andreea Nastase
Regele furtunilor de Amanda Scott  -Carti bune de citit


    "În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
    În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.

Ultimul vis al lui Suleyman


Autor carte: 
Alain Paris
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2013
Traducator: 
Diana Morarasu
Ultimul vis al lui Suleyman de Alain Paris  -Carti bune de citit

    "Ca de obicei, sultanul părăsi cetatea cu mare pompă, cu un fast demn de cel mai bogat suveran din Europa. Căteva mii de spahii, trei regimente de ieniceri, suita Marii Camere, precum şi o armată de servitori. Era prezent şi marele maestru şoimar şi alţi înalţi dregători, care răspundeau de vânătoare.
    Cortegiul străbătu artera principală a oraşului; de-a lungul străzii se buluceau sute de oameni, care îl aclamau pe tânărul monarh îmbrăcat într-o superbă ţinută din mătase albă brodată cu aur."
    Se spune că istoria nu este deloc blândă cu cei ce o scriu. Iată că exemplul marelui stăpânitor otoman Suleyman vine să contrazică această idee şi asta pentru că multele scrieri ce l-au avut ca protagonist nu au reuşit să arunce nici o umbră asupra măreţiei lui. "Ultimul vis al lui Suleyman" îţi va purta din nou paşii în timpuri tulburi, unde, de cele mai multe ori, viaţa era incertă, iar războaiele de cucerire erau un fapt obişnuit. Cele patru destine analizate în cartea de faţă, al cavalerului Ogier de Mercoeur, al Alexandrei Lisowska, viitoarea sultană Hurrem, al lui Ibrahim, mare vizir şi prieten al sultanului, şi însuşi destinul lui Suleyman, al devenirii lui, se vor întretăia de-a lungul perioadei prezentate, pe fondul unei fresce istorice de excepţie.

Dragostea Florii-de-Bujor


Autor carte: 
Lisa See
Editura: 
Rao
Anul: 
2011
Traducator: 
Graal Soft srl
Dragostea Florii-de-Bujor de Lisa See  - Recenzii carti bune

    "În timp ce, în faţa mea se închidea uşă după uşă izolându-mă inima mea se deschidea tot mai mult.(...) Nu îmi puteam controla activităţile (...) însă emoţiile mele rămâneau libere şi neatinse. Ajunsesem să cred că, în parte, boala mea derivă din acest conflict între control şi dorinţă. În dragoste, nu avem control. Inima şi mintea noastră sunt tulburate, stârnite şi fermecate de puterea copleşitoare a emoţiilor care ne fac să încercăm să uităm de lumea adevărată. (...) Prin lecţii, aforisme şi abilităţi dobândite suntem modelate... şi controlate."

Patul lui Alienor


Autor carte: 
Mireille Calmel
Editura: 
Rao
Anul: 
2008
Traducator: 
Alina Beiu-Desliu
Patul lui Alienor de Mireille Calmel  -Carti bune de citit

    "Binele şi răul sunt noţiuni care variază în funcţie de felul cum le interpretăm. (...) Lasă-te condusă de instinct, dar nu-l lăsa niciodată să te stăpânească el pe tine. (...) Indiferent ce-ai face, fiinţa ta îşi aparţine şi tu eşti singurul judecător al faptelor tale."
    Dacă îţi plac aventurile istorice, unde adevărul este învăluit în magie şi în mister, atunci cărţile lui Mireille Calmel vor fi preferatele tale. Într-o perioadă frământată când Aquitania era revendicată atât de Franţa cât şi de Anglia, Alienor se vede disputată de cele două puteri. Loanna de Grimwald, demnă urmaşă a Avalonului, va deveni însoţitoarea acesteia pentru a se asigura că Anglia va deveni câştigătoarea disputei. Astfel vom descoperi că în acele vremuri politica se mută adesea în aşternut, iar căsătoriile devin metode de a câştiga putere şi domenii.
    "Patul lui Alienor" îţi va aminti de frumoasele "Chanson de geste", cu trubaduri, cavaleri, domniţe, turniruri, intrigi, cruciade, toate pigmentate cu scene dramatice sau de suflet, având în prim plan femei puternice, bărbaţi carismatici şi luptători îndârjiţi. Vei iubi această carte concentrată şi magistral scrisă, în care istoria se împleteşte cu magia şi unde personajele te vor cuceri şi te vor convinge să iei parte la aventurile lor.

Cavalerul templier vol.2 Trilogia Cruciadelor


Autor carte: 
Jan Guillou
Editura: 
Univers
Anul: 
2014
Traducator: 
Dan Ciobanu
Cavalerul templier vol.2 Trilogia Cruciadelor de Jan Guillou  -Carti bune de citit

    "Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
    A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn,  volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.

Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor 2)


Autor carte: 
Mirellle Calmel
Editura: 
Rao
Anul: 
2006
Traducator: 
Alina Beiu Desliu
Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor 2) de Mirellle Calmel  -Carti bune de citit

    "Dacă volumul anterior, "Camera Blestemată", puncta mai mult pe latura fantastică a femeilor-lupoaice şi a relaţiei lor cu Francois de Chazeron, acest al doilea volum al seriei "Jocul Lupoaicelor" va purta mai puţin amprenta fantastică şi va pune accent mai mult pe latura istorică. Astfel, pe fondul frământărilor de la curtea regală, vom recunoaşte şi figuri marcante ale trecutului francez, cum ar fi Caterina de Medici, Carol Quintul, Nostradamus. Vom gusta din nou din magia Curţii Miracolelor şi vom înţelege că, indiferent de înfăţişarea cuiva, gama emoţiilor este aceeaşi. Un cerşetor sau un nobil urăsc la fel, iubesc la fel, chiar dacă o prăpastie existenţială îi desparte: "Dincolo de aparenţe bate o inimă. Iar emoţiile pe care le încearcă ea sunt aceleaşi, indiferent de înfăţişarea sau de hainele pe care le poartă omul acela."

Angelologia


Autor carte: 
Danielle Trussoni
Editura: 
Litera
Anul: 
2010
Traducator: 
Mariana Piroteala
Angelologia de Danielle Trussoni  - recenzie

Tot ceea ce credeam că ştim până acum cu privire la îngeri se va schimba cu siguranţă. Chiar şi eterna bătălie între bine şi rău va căpăta cu totul alte valenţe. M-a marcat în special o frază care, cred eu, ilustrează foarte bine mesajul transmis de carte: " ... era posibil ca frumuseţea şi răutatea să se împletească într-un singur trup".

Drumul spre Ierusalim vol.1 Trilogia Cruciadelor


Autor carte: 
Jan Guillou
Editura: 
Univers
Anul: 
2012
Traducator: 
Dan Ciobanu
Drumul spre Ierusalim vol.1 Trilogia Cruciadelor de Jan Guillou  -Carti bune de citit

    "Sârguinţă şi disciplină. Curăţenie şi rugăciune. Agilitate şi mişcare. Agilitate şi sârguinţă. Arn urma aceste instrucţiuni cu aceeaşi uşurinţă cu care asculta cerinţele de a-şi iubi şi respecta toţi fraţii, cele mai importante două reguli din mănăstire, şi a spune întotdeauna adevărul, a treia dintre cele mai importante reguli. Le urma şi pe celelalte, deşi erau mai puţin importante şi uneori chiar greu de înţeles, precum acelea despre orele de culcare şi comportamentul la masă.
    Dar nu-i venea greu să urmeze toate aceste porunci divine. Dimpotrivă, era o plăcere. Uneori se întreba cum ar fi fost să fii copil dincolo, în lumea lipsită de sfinţenie."

Secretul culorii pure


Autor carte: 
Federico Andahazi
Editura: 
Rao
Anul: 
2010
Traducator: 
Georgiana Bărbulescu
Secretul culorii pure  de Federico Andahazi  -Carti bune de citit

    "Francesco Monterga nădăjduia să poată picta fără ajutorul lipsit de poezie al uleiurilor şi gălbenuşurilor de ou, al argilelor prăfoase şi pietrişului măcinat, al răşinilor unsuroase şi mineralelor veninoase. Voia, asemenea poetului care desparte lucrul de esenţa lui, să lucreze culoarea cu puritatea cu care se scrie versul. La fel cum Dante putuse să coboare în infern, să navigheze pe rău mirositorul râu al lui Caron, să istorisească chinurile cele mai înspăimântătoare şi să iasă curat şi pur pe calea vorbelor, Francesco Monterga năzuia să facă din pictură o artă sublimă, limpezită de stricatele contingenţe ale materiei. La fel cum vorba e ideea însăşi şi se lipseşte de obiectul pe care-l numeşte, culoarea pură trebuia să se lipsească şi ea de purtătoru-i material, de pigmenţi şi diluanţi."

Codul Shakespeare


Autor carte: 
Jennifer Lee Carrell
Editura: 
Rao
Anul: 
2009
Traducator: 
Corina Iulia Dobrota
Codul Shakespeare de Jennifer Lee Carrell  -Carti bune de citit

Este mai mult decât evident că autoarea iubeşte tot ce ţine de Shakespeare. Cartea abundă de citate atât din Sonetele cât şi din piesele lui, iar citatul "Răul ce oamenii îl fac le supravieţuieşte; Dar binele ades îi însoţeşte-n groapă..." devine un laitmotiv al cărţii. Structurată în cinci acte, ca o piesă de teatru, cu câteva interludii istorice, cartea prezintă aventura regăsirii unei piese pierdute a dramaturgului englez, o aventură care se desfăşoară atât în Anglia cât şi în Statele Unite. Cam prea presărată cu crime, în opinia mea, iar asocierea unor speculaţii cu privire la Shakespeare, ne amintesc de tabloidurile noastre "de toate zilele". Cumva multitudinea ciudăţeniilor spuse şi scrise despre dramaturg de-a lungul anilor, se justifică, mai ales prin faptul că nu ştim mare lucru despre el.

Syndicate content