|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Când am încetat să mă mai lupt cu toate lucrurile din jurul meu, toate lucrurile din jurul meu au început să se aşeze unde le era locul. Toată activitatea şi peisajul, şi pământul, şi cerul, şi chiar gândurile oamenilor. Toate încercau să alcătuiască o imagine. Iar eu pot să-mi simt locul în ea, aşa cum nu am putut până acum.(...) Ca şi cum, atunci când m-am deschis tuturor percepţiilor, lucrurile şi-au creat propria concentrare."
"Îi venea greu să creadă în miracole şi în fenomene ciudate care îi scrântesc la cap pe oamenii evlavioşi şi pe care Biserica le încurajează, adăpostindu-se în spatele unor verdicte ştiinţifice puţin riguroase; dar ceea ce tocmai văzuse cu ochii săi îl impresionase. Ce era povestea aceea şi ce explicaţie avea? se întrebă, punându-se în gardă ca nu cumva să cadă în aceeaşi capcană pe care o denunţa. Dacă se întâmplă ceva care contrazice legile naturii, se spunea, trebuie să te situezi în defensivă şi să ceri explicaţii ştiinţei.(...) Ca să mergi prin viaţă, (...) ai nevoie de două puncte de sprijin indispensabile: ştiinţa şi gândirea critică."
O carte foarte bună, pe alocuri terifiantă, dinamică, te ţine captivat şi oripilat în acelaşi timp. Se vede că autorul a reuşit să surprindă epoca în care a plasat acţiunea foarte veridic: noroi, borfaşi, miros de canale, zdrenţe, şobolani. Încă un roman despre prietenie în mijlocul unei vieţi infecte, presărat cu accente de mister, aventură şi paranormal. Un volum pe care trebuie să-l citeşti tocmai pentru faptul că aduce un suflu diferit la ceea ce este pe piaţă la ora actuală. Avem un ritm alert, dur, presărat şi cu câteva nuanţe de duioşie în ceea ce-l priveşte pe cel care dă numele cărţii, Tersias. O carte pe care o citeşti cu toate simţurile.
"Experienţa îl învăţase că o răsturnare de situaţie nu era decât un dezechilibru temporar: până şi cele mai oribile evenimente din viaţa lui fuseseră în cele din urmă compensate de noroc. Principiul după care se călăuzea dintotdeauna era concentrat într-un singur cuvânt: naixin. În limba chineză asta însemna "răbdare", dar pentru Strigoi cuvântul avea şi un alt sens. Echivalentul englezesc ar fi fost "toate la timpul lor". Contrabandistul supravieţuise vreme de peste patruzeci de ani tocmai pentru că depăşise greutăţile, pericolele şi suferinţa."
"Maimuţa de piatră" reprezintă o nouă reuşită a seriei Lincoln Rhyme, în care Jeffery Deaver îşi foloseşte întreg arsenalul de scriitor de top, reuşind să capteze atenţia cititorului atât prin povestea în sine, cât şi prin discursurile alternative ce vizează, pe rând, diferite personaje.
Cum ar fi dacă într-o fracţiune de secundă viaţa ta s-ar întoarce cu susul în jos? Cum ar fi să treci de la o existenţă obişnuită gen "familia fericită americană" la "ciudata din ultimul an de liceu"? Prin asta trece eroina cărţii, Ever, care, în urma unui accident tragic, îşi pierde familia, dar în acelaşi timp "câştigă" ceea ce mai mult ca sigur nimeni nu-şi doreşte: să vadă aure, fantome, să citească gânduri, să "vizioneze" diverse evenimente din viaţa celor din jur. Pare incredibil cum în tot acest "zgomot de fond" cineva poate să meargă înainte. O carte despre vinovăţia pe care o simţi ca singur supravieţuitor al unei catastrofe, o carte în care paranormalul se îmbină perfect cu normalitatea (oare?) vieţii de zi cu zi. O carte despre cum apariţia Lui, a băiatului perfect, îţi poate da senzaţia că-l cunoşti "de când lumea" şi mai ales superba explicaţie a faptului că ţi se pare atât de cunoscut.
"Poveştile sunt altfel: prind viaţă când sunt povestite. Ele nu există cu adevărat în lumea noastră fără o voce care să le povestească sau o pereche de ochi mari care să le citească sub pătură cu o lanternă. Poveştile sunt ca seminţele din ciocul unei păsări, aşteptând să cadă pe pământ, sau ca notele unui cântec scris pe o hârtie, tânjind după un instrument care să le învie muzica. Ele dormitează, aşteptând ocazia să iasă la suprafaţă. Ele pot începe să se schimbe din momentul în care cineva începe să le citească. Ele pot încolţi în imaginaţia cititorului şi îl pot transforma. Poveştile vor să fie citite.(...) Au nevoie de acest lucru. Acesta este motivul pentru care se chinuie să iasă din lumea lor şi să intre în a noastră. Poveştile vor să le dăm viaţă."
O îmbinare interesantă între trădare, prietenie, dragoste. O poveste halucinantă despre cum un părinte care-şi uită rolul în relaţia cu copilul său, îl determină să ajungă pe străzi. O adolescentă care găseşte prietenia printre tomberoanele de gunoi şi care descoperă o lume supranaturală în mijlocul metropolei supra aglomerate. Un pic cam stranie descrierea senzaţiilor resimţite în urma consumului de droguri, şi relativ nepotrivită, mai ales că publicul căruia i se adresează cartea poate fi uşor influenţat. Cu tot acest neajuns, cartea merită citită tocmai pentru curajul pe care îl are eroina de a-şi depăşi decepţiile personale pentru a-şi apăra în primul rând prietenii şi mai apoi iubirea, care apare în cel mai neaşteptat moment şi care depăşeşte atât graniţa umanului, cât şi graniţa ideii preconcepute în ceea ce priveşte frumuseţea şi atractivitatea.
"Dacă volumul anterior, "Camera Blestemată", puncta mai mult pe latura fantastică a femeilor-lupoaice şi a relaţiei lor cu Francois de Chazeron, acest al doilea volum al seriei "Jocul Lupoaicelor" va purta mai puţin amprenta fantastică şi va pune accent mai mult pe latura istorică. Astfel, pe fondul frământărilor de la curtea regală, vom recunoaşte şi figuri marcante ale trecutului francez, cum ar fi Caterina de Medici, Carol Quintul, Nostradamus. Vom gusta din nou din magia Curţii Miracolelor şi vom înţelege că, indiferent de înfăţişarea cuiva, gama emoţiilor este aceeaşi. Un cerşetor sau un nobil urăsc la fel, iubesc la fel, chiar dacă o prăpastie existenţială îi desparte: "Dincolo de aparenţe bate o inimă. Iar emoţiile pe care le încearcă ea sunt aceleaşi, indiferent de înfăţişarea sau de hainele pe care le poartă omul acela."
"Omenirea va intra în al treilea mileniu sub imperiul cuvintelor. Nu e adevărat că imaginea le ia locul şi nici că ar putea să le facă să dispară. Dimpotrivă, le întăreşte: niciodată n-au existat în lume atâtea cuvinte cu o asemenea rază de acţiune, autoritate şi forţă ca în acest uriaş Babel al vieţii actuale."
Cititorule! Îţi lansez o provocare. O provocare a minţii şi a sufletului. Păşeşte alături de mine într-o altfel de lume. O lume în care scriitorul este Creatorul Absolut, o lume în care "cuvântul" este împărat, o lume în care cu toţii putem deveni "oşteni" ai literaturii: "mă simt cu adevărat capabil să vă înrolez pe toţi în oştile nu întotdeauna pacifice ale literaturii. Pentru început, vreau să vă spun doar o frază: "Cred că viaţa noastră a tuturor ar fi mai bună dacă fiecare dintre voi ar purta întotdeauna în traistă o carte.""
"Nu aceasta era viaţa adevărată. Aceasta era viaţa privită de la geam. Viaţa urmărită la televizor. Nici nu-mi mai aduceam aminte de când nu mă mai ascunsesem de viaţa asta.
Eram îngheţat, mâna îmi era plină de zăpadă şi era om.
Viitorul se întindea în faţa mea, infinit şi tot mai larg, era al meu aşa cum nimic nu fusese vreodată până acum."
Continuarea seriei "Lupii din Mercy Falls" te va purta iarăşi pe carări înfrigurate de pădure, prin hăţişurile frământărilor adolescentine, când numai tu ştii ce simţi, când părinţii evident vorbesc o altă limbă, când tot ce contează, tot ce vezi, tot ce vrei şi tot ce respiri este iubirea ta. Vei descoperi în noul personaj Cole St. Clair un maestru al fugii de propria viaţă dusă la extrem, oscilând între trăirile omeneşti şi cele animalice, câştig de cauză având de această dată cele din urmă: "În acelaşi timp, trupul meu nu era complet uman - dar nu era nici lup, pe de altă parte. Era un teritoriu ciudat, de mijloc, corpul unui om şi creierul unui lup. Amintirile unui om văzute prin ochii lupului."
De ce "Şovăire"? Este o "Şovăire" prin viaţă, o "Şovăire" în a-şi găsi fiecare calea, modul de exprimare, sinele. Singura certitudine rămâne dragostea dinre Sam şi Grace, pusă la încercare atât de cei din jur, cât mai ales de soartă.
