|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Există oameni (...) care cred că nu suntem în stare să ne conducem singuri, pentru că în puţinele dăţi când am încercat am dat greş, de parcă celor care se conduc singuri în zilele noastre le-a ieşit din prima. E ca şi cum i-ai spune unui copil, care încearcă să facă primii paşi şi cade înapoi în fund, să rămână jos. De parcă adulţii care merg pe lângă el nu au mers niciodată de-a buşilea."
"Hibiscus purpuriu" este o carte de o frumuseţe rară. Cuvintele sunt atât de încărcate de semnificaţie şi transmit atâta emoţie încât cititorul va prelua întreaga povestire ca pe o experienţă personală.
Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.
Aşa cum ne-am obişnuit deja citind romanul anterior al autorului, "Fantoma Trecutului", şi în acest roman stilul lui Jo Nesbo va ţine cititorul alert , iar atenţia lui va fi solicitată la maximum. Este incredibil cum reuşeşte autorul să capteze interesul din debut până în final, neavând nici măcar un paragraf de "respiro" sau de "umplutură".
"Când am încetat să mă mai lupt cu toate lucrurile din jurul meu, toate lucrurile din jurul meu au început să se aşeze unde le era locul. Toată activitatea şi peisajul, şi pământul, şi cerul, şi chiar gândurile oamenilor. Toate încercau să alcătuiască o imagine. Iar eu pot să-mi simt locul în ea, aşa cum nu am putut până acum.(...) Ca şi cum, atunci când m-am deschis tuturor percepţiilor, lucrurile şi-au creat propria concentrare."
"Seminţia Străbunilor există. Era formată din fiinţe care erau oameni la înfăţişare şi zei după puterile pe care le deţineau. Ei stăpâniseră planeta cu zeci de mii de ani înaintea apariţiei acelei rase inferioare, numită de ei oameni sau omenire. Cei din perioadele preistorice sau antice îi veneraseră pe străbuni ca demoni sau ca zei, dând naştere în timp unor mitologii sau credinţe întemeiate pe o zeitate unică sau pe un panteon."
Lectura acestei cărţi te va introduce într-o lume obişnuită la prima vedere şi totuşi... Doi adolescenţi vor deveni "captivi ai împrejurărilor şi ai evenimentelor", fiind prinşi în vâltoarea unor întâmplări peste puterea lor de înţelegere, şi, mai ales, ce ajung să depăşească graniţele realului şi posibilului.
"Pentru că, dacă în acest joc de umbre nimic nu este niciodată ceea ce pare, fiecare dintre noi poate schimba lucrurile."
Pare aproape nedrept prin ce încercări, mai mult decât nefericite, este forţată să treacă Mary Read, neînfricata noastră eroină din prima parte a serie "Femeia Pirat". Vom vedea cum, atunci când pierde tot, deciziile luate îi vor determina cursul existenţei şi vom înţelege că, atunci când totul pare pierdut, mai există încă o speranţă. Emma de Mortefontaine îşi va continua obsesiva goană după Mary, dar şi după fabuloasa comoară, devenind parcă şi mai crudă ca în prima parte. Cititorul va fi introdus în lumea carnavalului veneţian, gustând un amestec de perversitate şi erotism, specific epocii. Ne va bucura să descoperim că "aşchia nu sare departe de trunchi", astfel că vom avea parte de o dublă aventură, atât din parte lui Mary, cât şi a fiicei sale, Ann.
Lectura acestei cărţi va reprezenta pentru toţi iubitorii de artă, şi nu numai, iar în special pentru iubitorii de pictură, o călătorie fascinantă. Pătrunzi în culisele operei marelui pictor Caravaggio, dar şi în file din viaţa artistului, iar eforturile de a găsi un tablou pierdut al maestrului te duc cu gândul la eforturile întreprinse în găsirea persoanelor dispărute.
"Ceva trebuie să existe, pentru a se face lumină. Energie, mişcare, entropie...(...) Dumnezeu, confirmă liniştit Mogens. Indiferent ce. Ceva trebuie să fie totuşi. Şi tot ceea ce există este vremelnic. Întunericul este veşnic. El reprezintă scena pe care se joacă piesa vieţii. Dar după ce cade ultima cortină, întunericul va continua să existe."
"Când termini cu toate aiurelile - cum ar fi cariera, statutul şi banii - , în final tot ce contează cu adevărat e dragostea şi familia."
Două personaje carismatice, două personalităţi debordante, două contrarii care se atrag: Victoria şi Steve reprezintă nucleul acestui roman captivant. Chiar dacă nu te atrag neapărat thriller-urile juridice, vei găsi în această carte o poveste de excepţie, captivantă, tensionată, pigmentată de dialoguri efervescente şi cu personaje fermecătoare. Vom vedea că linia de demarcaţie între lege şi încălcarea acesteia este extrem de fină, drept pentru care se ajunge la conjuncturi..."delicate", şi mai ales vom înţelege că, pus într-o anume situaţie, orice om este capabil de crimă. Îl vom privi pe doctorul Kreeger cum va ţese o pânză perfidă de păianjen în jurul avocatului Steve Solomon şi a celor dragi lui, împingându-i acestuia limitele.
Este mai mult decât evident că autoarea iubeşte tot ce ţine de Shakespeare. Cartea abundă de citate atât din Sonetele cât şi din piesele lui, iar citatul "Răul ce oamenii îl fac le supravieţuieşte; Dar binele ades îi însoţeşte-n groapă..." devine un laitmotiv al cărţii. Structurată în cinci acte, ca o piesă de teatru, cu câteva interludii istorice, cartea prezintă aventura regăsirii unei piese pierdute a dramaturgului englez, o aventură care se desfăşoară atât în Anglia cât şi în Statele Unite. Cam prea presărată cu crime, în opinia mea, iar asocierea unor speculaţii cu privire la Shakespeare, ne amintesc de tabloidurile noastre "de toate zilele". Cumva multitudinea ciudăţeniilor spuse şi scrise despre dramaturg de-a lungul anilor, se justifică, mai ales prin faptul că nu ştim mare lucru despre el.
