|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
Cei ce au citit "Eu sunt Numărul Patru" vor savura cu siguranţă această continuare dinamică a poveştii refugiaţilor de pe Lorien. De această dată vom beneficia de o dublă acţiune, în sensul că ne vor fi redate, în paralel, atât aventurile lui John Smith, Sam şi Şase, pe de-o parte, pe care îi ştim deja din volumul anterior, cât şi viaţa aparent monotonă pe care o duce Marina, numărul Şapte, împreună cu însoţitoarea sa într-o mănăstire spaniolă. Pentru că soarta puţinilor lorieni rămaşi îi determină să se caute, pentru a putea lupta împotriva mogadorienilor, fuga din faţa acestora va fi în permanenţă secondată de o febrilă căutare de informaţii despre ceilalţi. Pentru că nu este o carte despre "pământeni", cu mici excepţii, oamenii obişnuiţi sunt cumva parte din decorul în care se desfăşoară "ostilităţile".
Pesonajele nou introduse sub lumina reflectoarelor sunt bine realizate, iar, de departe, cel mai pitoresc mi s-a părut Hector Ricardo. Aflăm mai multe despre Şase şi Sam, iar Patru, John Smith, rămâne frământat de sentimentele pentru Sarah, de gândurile pentru Henri şi de viziunile neliniştitoare. În acest volum, Răul va căpăta un nume şi o formă bine difinită: Setrakus Ra, iar numărul lorienilor va spori cu încă un membru nebănuit.
Am citit cu plăcere această carte pentru dinamismul ei, pentru scenele frumoase de "hârjoneală" între adolescenţi care poartă o povară mult prea grea şi totuşi nu uită să se şi distreze, chiar în timpul antrenamentelor de luptă; pentru personajul Marina, care este un amestec de sensibilitate artistică şi luptătoare; şi pentru faptul că lectura m-a convins să las în "stand-by" realitatea şi să fac parte dintr-o altă poveste...
|
Post new comment