|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
" Timpul trecea fără ca nimeni să vină şi începu să se întrebe dacă nu cumva bătrâna soră Isabel uitase de ea, cu fiecare pas târşit pe care-l făcuse. Ascultând scârţâiturile clădirii, rafalele de vânt izbind în fereastră, Maura îşi imagină cum ar fi să-şi petreacă întreaga viaţă sub acest acoperiş. Anii de tăcere şi rugăciune, de ritualuri neschimbate. "Ar fi şi alinare", gândi ea. Tihna de a şti, la fiecare revărsat al zorilor, cum va decurge ziua. Fără surprize, fără nelinişte. Te ridici din pat, îmbraci aceleaşi haine, îngenunchezi pentru aceleaşi rugăciuni, mergi pe aceleaşi coridoare slab luminate pentru a-ţi lua micul dejun. Dincolo de ziduri, fustele femeilor se pot scurta sau lungi, maşinile îşi pot schimba forma şi culoarea şi o galaxie schimbătoare de staruri de cinema va apărea şi apoi se va stinge de pe ecran. Însă între aceste ziduri, ritualurile vor continua să rămână aceleaşi, chiar şi când trupul îţi devine infirm, mâinile nesigure, lumea din ce în ce mai tăcută, pe măsură ce auzul îţi slăbeşte.
"Alinare, gândi Maura. Mulţumire sufletească." Da, erau motive întemeiate pentru a te retrage din lume, motive pe care ea le înţelegea."
În această carte lumea magică va avea o pondere mai mare decât lumea reală, adică "Ţinutul Fierului". Asistăm parcă la o reuniune a personajelor din celelalte cărţi ale autoarei "Jertfa" şi "Curajul", care-şi unesc forţele în a rezolva problemele apărute în tot acest timp. Deşi cele două curţi de elfi sunt împărţite clar drept cea Benefică şi cea Malefică, adevărul este că elfii aceştia continuă să fie la fel de răi şi intriganţi, indiferent cărei părţi aparţin. O poveste despre cum, chiar dacă nu eşti decât o zână amărâtă, cu ajutorul prieteniei şi cu un strop de viclenie poţi răsturna situaţii care par fără ieşire. O poveste despre cum eşti de multe ori prins la mijloc între jocurile de culise ale altora, dar şi despre cum reuşeşti să învingi ascultându-ţi inima.
"Îşi imagină că întreaga lume era adormită, vrăjită de verdele - marin al castelului. Timpul venea şi trecea, munţii se înălţau şi se prăbuşeau, lujerii cotropind oraşul cufundat în somn, ascunzându-l sub straturi de ghimpi şi frunze. Ea era singura persoană trează.
Îşi trase mantia în jurul său. Va câştiga. Va câştiga şi îl va servi pe rege, apoi va dispărea în neant şi nu se va mai gândi la castele sau regi, sau asasini. Nu îşi dorea să domnească din nou peste acest oraş. Magia era moartă, Fae fuseseră alungaţi sau executaţi, iar ea nu va mai avea niciodată nimic de-a face cu înălţarea şi declinul vreunui regat.
Nu avea un destin. Nu mai avea."
Celaena Sardothien va fi nevoită să-şi "vândă" sufletul pentru a scăpa din minele din Endovier. Promite, în schimbul libertăţii, că va lupta pentru regele Adarlanului. Concursul pentru alegerea Campionului regelui îi va aminti cititorului de "Jocurile foamei", cu diferenţa că aici, deşi cu toţii luptă pentru a scăpa de diverse forme de supunere, scenele sângeroase sunt mai diluate. Pentru Celaena, un asasin pregătit de Arobynn Hamel, nu competiţia reprezintă o mare frământare, ci, mai degrabă, se va dovedi nepregătită pentru valul de sentimente ce o vor năpădi odată ajunsă la castel.
Această carte reprezintă o poartă de intrare într-o lume dominată de magie, o lume pe care cei ce percep toate nuanţele de gri dintre alb şi negru o vor savura pe deplin. Pentru că e o lume ghidată de regulile "Legământului", în care necromanţii au un rol foarte important şi în care magii îşi au de-asemenea locul. Pătrundem pe un tărâm unde relativitatea celor două lucruri bine cunoscute ca opuse dintotdeauna, Viaţă vs. Moarte, capătă noi valenţe, astfel că, în anumite condiţii, se poate trece pragul în oricare dintre sensuri. Cam ăsta ar fi cadrul în care se va vedea nevoită tânăra Sabriel să-şi desfăşoare proaspăt începuta carieră de necromant. Personaje fascinante şi terifiante în acelaşi timp se vor perinda prin faţa ochilor cititorului, iar călătoria iniţiatică a tinerei poate fi demnă de cel mai vaşnic cavaler.
"Îi venea greu să creadă în miracole şi în fenomene ciudate care îi scrântesc la cap pe oamenii evlavioşi şi pe care Biserica le încurajează, adăpostindu-se în spatele unor verdicte ştiinţifice puţin riguroase; dar ceea ce tocmai văzuse cu ochii săi îl impresionase. Ce era povestea aceea şi ce explicaţie avea? se întrebă, punându-se în gardă ca nu cumva să cadă în aceeaşi capcană pe care o denunţa. Dacă se întâmplă ceva care contrazice legile naturii, se spunea, trebuie să te situezi în defensivă şi să ceri explicaţii ştiinţei.(...) Ca să mergi prin viaţă, (...) ai nevoie de două puncte de sprijin indispensabile: ştiinţa şi gândirea critică."
"Francesco Monterga nădăjduia să poată picta fără ajutorul lipsit de poezie al uleiurilor şi gălbenuşurilor de ou, al argilelor prăfoase şi pietrişului măcinat, al răşinilor unsuroase şi mineralelor veninoase. Voia, asemenea poetului care desparte lucrul de esenţa lui, să lucreze culoarea cu puritatea cu care se scrie versul. La fel cum Dante putuse să coboare în infern, să navigheze pe rău mirositorul râu al lui Caron, să istorisească chinurile cele mai înspăimântătoare şi să iasă curat şi pur pe calea vorbelor, Francesco Monterga năzuia să facă din pictură o artă sublimă, limpezită de stricatele contingenţe ale materiei. La fel cum vorba e ideea însăşi şi se lipseşte de obiectul pe care-l numeşte, culoarea pură trebuia să se lipsească şi ea de purtătoru-i material, de pigmenţi şi diluanţi."
"Binele şi răul sunt noţiuni care variază în funcţie de felul cum le interpretăm. (...) Lasă-te condusă de instinct, dar nu-l lăsa niciodată să te stăpânească el pe tine. (...) Indiferent ce-ai face, fiinţa ta îşi aparţine şi tu eşti singurul judecător al faptelor tale."
Dacă îţi plac aventurile istorice, unde adevărul este învăluit în magie şi în mister, atunci cărţile lui Mireille Calmel vor fi preferatele tale. Într-o perioadă frământată când Aquitania era revendicată atât de Franţa cât şi de Anglia, Alienor se vede disputată de cele două puteri. Loanna de Grimwald, demnă urmaşă a Avalonului, va deveni însoţitoarea acesteia pentru a se asigura că Anglia va deveni câştigătoarea disputei. Astfel vom descoperi că în acele vremuri politica se mută adesea în aşternut, iar căsătoriile devin metode de a câştiga putere şi domenii.
"Patul lui Alienor" îţi va aminti de frumoasele "Chanson de geste", cu trubaduri, cavaleri, domniţe, turniruri, intrigi, cruciade, toate pigmentate cu scene dramatice sau de suflet, având în prim plan femei puternice, bărbaţi carismatici şi luptători îndârjiţi. Vei iubi această carte concentrată şi magistral scrisă, în care istoria se împleteşte cu magia şi unde personajele te vor cuceri şi te vor convinge să iei parte la aventurile lor.
"Unele zile se potrivesc între ele ca elementele unui vitraliu. O sută de piese de culori şi desene diferite care, odată combinate, creează o imagine completă."
De foarte puţine ori resimt regretul de a termina o carte, pentru că ştiu că urmează o altă şi o altă poveste, demne de citit. Şi totuşi "Fior" este una din puţinele cărţi care mi-a trezit acest regret, şi este numai o parte din emoţiile stârnite în urma lecturii. De la modul de redare a discursului narativ şi până la acţiunea propriu-zisă, mi-a plăcut totul la această carte. Povestea de dragoste dintre Sam şi Grace nu se înscrie în tiparele obişnuite, iar modul autoarei de a ne oferi interpretarea acţiunii prin prisma celor două personaje, nu poate decât să ne incite şi să ne garanteze o dublă plăcere a lecturii. Vom pătrunde în Mercy Falls atât prin intermediul simţurilor hiperascuţite de lup, cât şi pe "căile" obişnuite, iar "fiorul" rece al toamnei târzii îl vom simţi la fel de acut precum protagoniştii. Vom descoperi cât de dificil este să fi diferit într-o lume intolerantă şi evident nepregătită pentru a face faţă unui astfel de adevăr, cât de chinuit poate fi un suflet asupra căruia apasă o povară mult mai grea decât poate duce, şi cât de frumoasă poate fi o poveste de dragoste fără prejudecăţi, între două piese ale aceluiaşi puzzle.
"Când am încetat să mă mai lupt cu toate lucrurile din jurul meu, toate lucrurile din jurul meu au început să se aşeze unde le era locul. Toată activitatea şi peisajul, şi pământul, şi cerul, şi chiar gândurile oamenilor. Toate încercau să alcătuiască o imagine. Iar eu pot să-mi simt locul în ea, aşa cum nu am putut până acum.(...) Ca şi cum, atunci când m-am deschis tuturor percepţiilor, lucrurile şi-au creat propria concentrare."
"Totul este numai fum şi oglinzi, totul e în zadar (...). Chiar dacă crezi sau nu într-o viaţă de apoi, singurul lucru care contează cu adevărat este ce laşi pentru ceilalţi, fie mari opere de artă, o muzică minunată pe care oamenii o ascultă secole după moartea ta sau ceva simplu, cum ar fi ca oamenii să-şi aducă aminte că ai fost un om bun, cineva care a dat mai mult decât a luat."
Două epoci, două lumi diametral opuse, acelaşi mister... Autorul creează o punte între prezent şi anii 1410, când ciuma încă făcea ravagii în Europa, pentru urmărirea "secretului Medici", -reprezentat de... oopps! Doar nu se aştepta cineva să distrug savoarea cărţii, nu?- oferindu-ne o lectură ce va îmbina atât instantaneele cinematografice, cât şi pagini ce abundă în informaţii extrem de interesante. Cititorul va fi fermecat de somptuozitatea decorurilor italiene, ce păstrează până în prezent savoarea epocilor trecute, decoruri ce "respiră" istorie şi care sunt cum nu se poate mai potrivite pentru desfăşurarea acţiunii.
